Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Puterea iubirii

    Dragostea este o putere. În acest principiu sunt implicate în mod inseparabil atât puterea intelectuală, cât și cea morală. Puterea bogăției are tendința de a corupe și de a distruge, constrângerea are o mare capacitate de a răni, dar excelența și valoarea iubirii curate constă în eficiența ei în a face binele și numai binele.STI 31.3

    Orice este făcut din iubire curată, oricât de mic și neînsemnat ar fi în ochii oamenilor, este plin de roade, pentru că Dumnezeu privește mai mult la dragostea cu care lucrează cineva decât la mărimea realizărilor sale.STI 32.1

    Dragostea este de la Dumnezeu. Inima neconvertită nu poate face să răsară și nici nu poate să producă această plantă de origine divină, care trăiește și înflorește numai acolo unde domnește Hristos....STI 32.2

    Dragostea nu lucrează pentru câștig, nici pentru răsplată, totuși Dumnezeu a rânduit ca fiecare lucrare făcută din dragoste să aducă un rod bogat. Iubirea are însușirea de a se răspândi în mod natural și este liniștită în lucrările ei; cu toate acestea, ea este foarte puternică în hotărârea de a învinge mari rele. Influența ei îmblânzește și transformă. Ea va lua în stăpânire viața celor păcătoși, schimbându-le inima, când orice alte mijloace s-au dovedit fără succes.STI 32.3

    Oriunde este folosită puterea intelectului, a autorității sau a constrângerii, fără ca dragostea să fie prezentă în mod vizibil, sentimentele și voința celor pe care îi abordăm vor adopta o poziție defensivă, de respingere, iar împotrivirea lor va fi mai puternică.STI 33.1

    Dragostea curată este simplă în lucrările sale și se deosebește de orice alt principiu de acțiune. Dorința de a fi o persoană influentă și plăcerea de a fi apreciat de ceilalți pot determina pe cineva să trăiască o viață ordonată și să poarte o conversație ireproșabilă. Respectul de sine ne poate face să evităm orice aparență rea. O inimă egoistă poate îndeplini fapte generoase, poate fi de acord cu adevărul prezent și poate exprima umilință și afecțiune, însă motivele ei sunt înșelătoare și necurate. Faptele care izvorăsc dintr-o asemenea inimă sunt lipsite de mireasma vieții și de roadele adevăratei sfințenii, deoarece principiile iubirii curate nu se află în ea.STI 33.2

    Dragostea ar trebui îngrijită și cultivată, pentru că influența ei este divină.STI 33.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents