Capitolul 59 — Primul împărat al lui Israel

Capitol bazat pe textele din 1 Samuel 8 până la 12.

Conducerea lui Israel se făcea în numele și prin autoritatea lui Dumnezeu. Lucrarea lui Moise, a celor șaptezeci de bătrâni, a mai marilor și a judecătorilor era doar de a aplica legile date de Dumnezeu; ei nu aveau puterea de a da legi națiunii. Aceasta a fost și a rămas condiția existenței lui Israel, ca națiune. Veacuri de-a rândul, au fost trimiși de Dumnezeu oameni inspirați, pentru a da învățătură poporului și a-i arăta cum să păzească legile. Domnul a prevăzut că Israel va cere un împărat, dar n-a consimțit să se schimbe principiile pe care era întemeiat statul. Împăratul trebuia să fie locțiitorul Celui Prea Înalt. Dumnezeu trebuia să fie recunoscut ca fiind Conducătorul națiunii, iar Legea Lui să fie aplicată ca fiind suprema lege a țării. (Vezi Anexa, nota nr.8.)PP 603.1

La început, când s-au așezat în Canaan, izraeliții au recunoscut principiile teocrației, iar poporul a prosperat sub conducerea lui Iosua. Dar înmulțirea populației și legătura cu alte națiuni au adus o schimbare. Poporul și-a însușit multe din obiceiurile vecinilor săi păgâni și a sacrificat astfel în mare parte caracterul său specific, sfânt. Treptat, și-a pierdut respectul față de Dumnezeu și a încetat să mai prețuiască onoarea de a fi poporul Său ales. Ademeniți de luxul și fastul domnitorilor păgâni, izraeliții s-au săturat de simplitatea lor. Invidia și gelozia s-au ivit între seminții. Dezbinarea lăuntrică i-a făcut slabi; au fost expuși fără încetare atacurilor vrăjmașilor lor păgâni, iar poporul a ajuns la părerea că semințiile trebuie să se unească sub o conducere puternică, centrală, pentru a-și menține poziția între păgâni. Cu cât se îndepărtau mai mult de Legea lui Dumnezeu, cu atât mai mult doreau să scape de stăpânirea Domnului lor divin, și așa s-a răspândit pretutindeni în Israel dorința după monarhie.PP 603.2

Din timpul lui Iosua nu mai fusese condus Israel cu așa mare înțelepciune și atâta succes, ca sub administrația lui Samuel. Învestit de Dumnezeu cu slujba întreită de judecător, profet și preot, el lucrase cu râvnă neobosită și zel dezinteresat pentru binele poporului și națiunea a prosperat sub înțeleapta lui guvernare. Ordinea fusese restabilită și temerea de Dumnezeu sporită, iar duhul nemulțumirii ținut în frâu pentru un timp. Dar, pe măsură ce vârsta lui înainta, a fost nevoit să împartă cu alții grijile guvernării și i-a rânduit pe cei doi fii ai săi să stea alături de el, ca ajutoare. În timp ce Samuel își îndeplinea mai departe slujba la Rama, tinerii au fost mutați la Beer-Șeba, pentru a exercita dreptatea aproape de granița de sud a țării.PP 603.3

Samuel îi alesese pe cei doi fii ai săi în slujba aceasta cu deplina aprobare a poporului; dar ei s-au dovedit nevrednici de alegerea tatălui lor. Prin Moise, Domnul îi dăduse poporului Său îndrumări speciale, ca mai marii lui Israel să judece drept, să se poarte după dreptate cu văduvele și orfanii și să nu primească mită. Dar fiii lui Samuel “se dădeau la lăcomie, luau mită și călcau dreptatea”. Fiii profetului nu luaseră seama la prescripțiile pe care el căutase să le imprime în inimile lor. Ei nu imitaseră viața plină de lepădare de sine a tatălui lor. Avertizarea dată lui Eli nu făcuse asupra lui Samuel impresia pe care ar fi trebuit să o facă. Într-o anumită măsură, și el era prea îngăduitor față de fiii săi, iar urmarea acestui fapt s-a arătat în caracterul și în viața lor.PP 604.1

Incorectitudinea acestor judecători a pricinuit multă nemulțumire și a constituit o scuză pentru a cere o schimbare pe care poporul o dorea de multă vreme în ascuns. “Toți bătrânii lui Israel s-au strâns și au venit la Samuel, la Rama. Ei au zis: ‘Iată că tu ești bătrân și copiii tăi nu calcă pe urmele tale; acum pune un împărat peste noi să ne judece, cum au toate neamurile’”. Cazurile de abuz din mijlocul poporului nu fuseseră făcute cunoscute lui Samuel. Dacă i s-ar fi spus ce purtări rele au fiii săi, el i-ar fi demis imediat; dar nu lucrul acesta îl doreau petiționarii. Samuel a văzut că adevăratul lor motiv era mândria și nemulțumirea, iar cererea lor era urmarea unei intenții bine cumpănite și hotărâte. Împotriva lui Samuel nu se ridica nici o plângere. Toți recunoșteau cinstea și înțelepciunea conducerii sale, dar bătrânul profet a văzut în cererea lor o acuzație împotriva lui și o încercare directă de a-l da la o parte. Totuși, el nu și-a trădat adevăratele sentimente; n-a rostit nici un reproș, ci a adus problema aceasta înaintea Domnului, în rugăciune, și a căutat sfat numai la El.PP 604.2

Iar Domnul i-a spus lui Samuel: “Ascultă glasul poporului în tot ce-ți va spune; căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine Mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei. Ei se poartă cu tine cum s-au purtat totdeauna de când i-am scos din Egipt până în ziua de azi; M-au părăsit și au slujit altor dumnezei”. Profetului i s-a arătat greșeala pe care o făcea când lăsa să se simtă jignit de purtarea poporului. Nu față de el dovediseră ei lipsă de bunăcuviință, ci față de autoritatea lui Dumnezeu, care îi rânduise pe conducătorii poporului Său. Aceia care îl disprețuiesc și îl leapădă pe servul credincios al lui Dumnezeu arată dispreț nu numai față de om, ci și față de Domnul care l-a trimis. Sunt lepădate cuvintele lui Dumnezeu, îndemnurile Lui, sfaturile Lui. Autoritatea Lui era acum cea respinsă.PP 605.1

Timpul celei mai mari prosperități a lui Israel fusese acela în care Domnul fusese recunoscut ca Împărat — când legile și guvernarea instituite de El fuseseră privite ca întrecându-le pe ale celorlalte națiuni. Moise îi declarase lui Israel următoarele, cu privire la poruncile Domnului: “Aceasta va fi înțelepciunea și priceperea voastră înaintea popoarelor, care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi și vor zice: ‘Acest neam mare este un popor cu totul înțelept și priceput!’” (Deuteronom 4, 6.) Prin îndepărtarea de Legea lui Dumnezeu, evreii nu au devenit poporul dorit de Dumnezeu și apoi au pus toate relele — rezultatul propriilor lor păcate și nebunii — în sarcina guvernării lui Dumnezeu. Atât de deplin fuseseră ei orbiți de păcat!PP 605.2

Domnul prezisese mai de mult prin profeții Săi că Israel avea să fie stăpânit de un împărat; dar din aceasta nu reiese că forma aceasta de guvernământ ar fi fost cea mai bună pentru ei sau ar fi fost după voia Lui. El i-a îngăduit poporului să urmeze propria lui alegere, deoarece a refuzat să se conducă după sfatul Său. Osea spune că Domnul, în mânia Lui (Osea 13, 11), le-a dat un împărat. Când oamenii aleg să meargă pe căile lor fără să ceară sfat de la Dumnezeu sau dacă acționează împotriva voinței Lui clar descoperite, El le satisface dorințele pentru ca, prin experiența amară care urmează, să-i facă să-și dea seama de nebunia lor și să se căiască de păcatele lor. Tot ce dorește inima omului împotriva voii lui Dumnezeu se va dovedi în final că e mai mult un necaz decât o bucurie. Dumnezeu dorea ca poporul Său să privească la El ca fiind unicul Legiuitor și unicul Izvor de putere. Simțind dependența lor de Dumnezeu, ei aveau să fie continuu atrași tot mai aproape de El. Aveau să fie înălțați, înnobilați și făcuți corespunzători pentru înaltul destin la care El îi chemase ca popor ales al Său. Dar prin așezarea unui om pe tron, gândurile lor erau îndepărtate de Dumnezeu. În cazul acesta își puneau nădejdea mai mult în om și mai puțin în puterea dumnezeiască, iar greșelile împăratului aveau să-i ducă la păcat și să îndepărteze națiunea de Dumnezeu.PP 605.3

Samuel a primit porunca să satisfacă cererea, dar să-i avertizeze cu privire la dezaprobarea lui Dumnezeu și să le facă cunoscute urmările umblării lor. “Samuel a spus toate cuvintele Domnului, poporului care-i cerea un împărat”. În chip credincios, el le-a descris poverile ce vor fi așezate asupra lor și le-a arătat deosebirea dintre o astfel de stare de apăsare și starea lor actuală de relativă libertate și prosperitate. Împăratul lor urma să imite strălucirea și fastul altor monarhi și, pentru întreținerea acestora, în mod necesar trebuia să vină la ei cu cereri grele atât în ce privește persoana, cât și averea lor. Tinerii lor cei mai destoinici aveau să fie luați în slujba sa. Pe fiii lor urma să-i ia la carele sale și între călăreții lui, ca să alerge înaintea carului lui. Ei trebuia să umple rândurile oștirii lui și să-i facă armele de război. Fiicele lui Israel aveau să fie luate să pregătească bucatele și pâinea casei împărătești. Pentru a-și întreține curtea, împăratul urma să ia cea mai bună parte din câmpiile lor, pe care Domnul li le dăduse. Chiar și robii și vitele lor cele mai bune urma să le ia pentru lucrările lui. În afară de aceasta, împăratul urma să ia o zeciuială din toate veniturile lor, din produsele muncii sau din recolta pământului “Și voi înșivă veți fi slugile lui”, a încheiat profetul. “Și atunci veți striga împotriva împăratului vostru pe care-l veți alege, dar Domnul nu vă va asculta”. Oricât de împovărătoare ar fi văzut că sunt cererile monarhiei, de îndată ce monarhia a fost stabilită, ei nu mai puteau s-o desființeze după buna lor plăcere.PP 606.1

Dar poporul a răspuns: “Nu, ci să fie un împărat peste noi, ca să fim și noi ca toate neamurile; împăratul nostru ne va judeca, va merge înaintea noastră, și ne va cârmui în toate războaiele noastre”.PP 607.1

“Ca toate neamurile”. Izraeliții nu-și dădeau seama că era un privilegiu deosebit și o binecuvântare să se deosebească în privința aceasta de toate neamurile. Dumnezeu îi separase pe izraeliți de toate neamurile, pentru a face din ei propria Sa comoară. Dar ei, disprețuind această înaltă onoare, doreau cu nerăbdare să imite felul de a fi al păgânilor. Și totuși, dorința puternică de a se conforma practicilor și obiceiurilor lumești există și în mijlocul pretinsului popor al lui Dumnezeu. Pe măsură ce se depărtează de Dumnezeu, oamenii urmăresc onorurile și câștigurile lumii. Creștinii caută continuu să imite deprinderile celor care se închină dumnezeului lumii acesteia. Mulți susțin că vor avea o influență mai mare asupra celor nelegiuiți dacă se unesc cu oamenii din lume și imită felul lor de viețuire. Dar toți cei care fac astfel se despart de Izvorul puterii lor. Devenind prieteni ai lumii, ei ajung vrăjmași ai lui Dumnezeu. De dragul onorurilor lumești, ei sacrifică demnitatea nespusă la care i-a chemat Dumnezeu, și anume de a vesti virtuțile “Aceluia care ne-a chemat de la întuneric la lumina Sa minunată”. (1 Petru 2, 9.)PP 607.2

Cu adâncă durere ascultă Samuel cuvintele poporului; dar Domnul zise: “Ascultă-le glasul și pune un împărat peste ei”. Profetul își făcuse datoria. El le înfățișase cu credincioșie avertizarea, și ea a fost respinsă. Cu inima împovărată, Samuel i-a dat drumul poporului și a plecat și el pentru a pregăti marea schimbare de guvernământ.PP 607.3

Viața curată a lui Samuel și consacrarea lui lipsită de egoism erau o continuă mustrare atât pentru preoții și bătrânii care urmăreau numai propriul lor câștig, cât și pentru mândrul și firescul popor al lui Israel. Cu toate că nu se înfățișa cu fast și lux, totuși lucrarea lui purta sigiliul Cerului. El era onorat de Mântuitorul lumii, sub a cărui conducere cârmuise poporul evreu. Dar poporul se săturase de evlavia și consacrarea lui; îi disprețuia autoritatea plină de modestie și-l lepăda de dragul unui om care să domnească peste el ca împărat.PP 607.4

În caracterul lui Samuel vedem oglindirea chipului Domnului Hristos. Viața curată a Mântuitorului nostru a trezit mânia lui Satana. Viața Lui era lumina lumii și descoperea stricăciunea ascunsă din inima oamenilor. Sfințenia Domnului Hristos instiga împotriva Lui cele mai sălbatice pasiuni ale celor fățarnici care doreau să treacă drept evlavioși. Domnul Hristos n-a venit împodobit cu bogățiile și onoarea lumii acesteia, și, cu toate acestea, faptele pe care le săvârșea arătau că avea o putere mai mare decât a oricărui domn de pe pământ. Iudeii așteptau ca Mesia să sfărâme jugul apăsătorului; cu toate acestea, ei cultivau păcatele care puseseră jugul acesta pe gâtul lor. Dacă Domnul le-ar fi acoperit păcatele și le-ar fi lăudat evlavia, L-ar fi ales ca împărat; dar ei nu doreau să sufere neînfricata mustrare a viciilor lor. Ei disprețuiau acea frumusețe a caracterului în care domnește bunătatea, curăția și sfințenia, care nu cunoaște altă ură decât aceea împotriva păcatului. Așa a fost totdeauna. Lumina cerului îi condamnă pe toți aceia care refuză să umble în ea. Când sunt mustrați prin exemplul acelora care urăsc păcatul, cei fățarnici devin unelte ale lui Satana pentru a-i chinui și persecuta pe cei credincioși. “Toți cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniți”. (1 Timotei 3, 12.)PP 607.5

Cu toate că fusese prezisă mai de mult în profeție apariția unei forme monarhice de conducere a poporului Israel, Dumnezeu Își rezervase pentru Sine dreptul de a-l alege pe împăratul lor. Evreii au respectat până acum autoritatea lui Dumnezeu, așa încât și acum au lăsat alegerea în totul în seama Sa. Alegerea a căzut asupra lui Saul, un fiu al lui Chiș, din seminția lui Beniamin.PP 608.1

Însușirile personale ale viitorului împărat erau de așa natură, încât lingușeau mândria inimii care dusese la dorința de a avea un împărat. “Era mai frumos decât oricare dintre copiii lui Israel”. (1 Samuel 9, 2.) De o înfățișare nobilă și demnă, în floarea vieții, cu făptura frumoasă și înaltă, făcea impresia că e născut să comande. Dar farmecului acesta exterior al lui Saul îi lipseau însușirile cele mai importante care formează adevărata înțelepciune. El nu se obișnuise în tinerețe să-și înfrâneze pasiunile sale violente și furioase și nu simțise până atunci puterea înviorătoare a harului lui Dumnezeu.PP 608.2

Saul era fiul unui conducător puternic și bogat, dar, cu toate acestea, potrivit cu viața simplă de pe atunci, se ocupa împreună cu tatăl său de lucrările modeste ale agriculturii. Când câteva din animalele tatălui său s-au pierdut prin munți, Saul a plecat împreună cu una dintre slugi în căutarea lor. Timp de trei zile au căutat zadarnic și, cum ajunseseră în apropiere de Rama (vezi Anexa, nota nr. 9), reședința lui Samuel, sluga i-a propus să-l întrebe pe profet cu privire la bunurile pierdute. “Uite, eu am la mine un sfert de siclu de argint”, zise el, “îl voi da omului lui Dumnezeu, și ne va arăta drumul”. Lucrul acesta era după obiceiul timpului. Când cineva se apropia de o persoană care era mai presus de el în rang sau slujbă, îi prezenta un mic dar, ca semn de respect.PP 608.3

La apropierea lor de oraș, au întâlnit niște fete ce ieșeau să scoată apă și le-au întrebat despre văzător. Ca răspuns, li s-a spus că nu după mult timp trebuia să aibă loc un serviciu divin și că profetul sosise chiar atunci; trebuia să se aducă o jertfă “pe înălțime”, iar după aceea trebuia să aibă loc o masă de jertfă. Sub administrația lui Samuel se făcuse o schimbare. La data când fusese el chemat de Dumnezeu, serviciile divine de la templu erau privite cu dispreț. Oamenii “nesocoteau darurile Domnului”. (1 Samuel 2, 17.) Acum, serviciul divin fusese repus în cinste în toată țara și poporul dovedea înclinația inimii spre cele religioase. Întrucât la cortul întâlnirii nu avea loc nici un serviciu divin, jertfele se aduceau deocamdată altundeva, iar cetățile preoților și leviților, unde poporul se ducea pentru a primi învățătură, erau folosite în acest scop. De obicei, pentru aducerea jertfelor se foloseau locurile cele mai înalte din localitățile acestea, motiv pentru care se și numeau înălțimi.PP 609.1

La poarta cetății, Saul s-a întâlnit cu profetul. Dumnezeu îi descoperise lui Samuel că la data aceea îi va fi prezentat cel care fusese ales să fie împărat al lui Israel. Pe când stăteau față în față, Domnul i-a spus lui Samuel: “Iată omul, despre care ți-am vorbit; el va domni peste poporul Meu”.PP 609.2

La rugămintea lui Saul: “Arată-mi, te rog, unde este casa văzătorului”, Samuel a răspuns: “Eu sunt văzătorul”. Asigurându-l că animalele fuseseră găsite, profetul a stăruit de el să rămână pentru a lua parte la festivitate, dându-i a înțelege unele lucruri care aveau mare importanță. “Și pentru cine este păstrat tot ce este mai de preț în Israel? Oare nu pentru tine și pentru toată casa tatălui tău?” Inima ascultătorului s-a cutremurat la cuvintele profetului. Fără îndoială, înțelesese ceva din ele, căci căutarea unui împărat devenise pentru toată națiunea o problemă de cel mai mare interes. Dar considerând cu modestie persoana sa ca fiind de prea puțină însemnătate, Saul răspunse: “Oare nu sunt eu ... din una din cele mai mici seminții ale lui Israel? Și familia mea nu este cea mai mică dintre toate familiile din seminția lui Beniamin? Pentru ce dar îmi vorbești astfel?”PP 609.3

Samuel l-a condus pe străin la locul de întâlnire, unde se adunaseră fruntașii cetății. După dispozițiile date de profet, locul de cinste i-a fost dat lui Saul și i s-a așezat în față porția cea mai bună. După încheierea serviciului divin, Samuel l-a dus pe oaspetele său la el acasă și acolo a stat de vorbă cu el pe terasă, prezentându-i marile principii pe care fusese întemeiată conducerea lui Israel, căutând în felul acesta să-l pregătească, în oarecare măsură, pentru înalta lui poziție.PP 609.4

A doua zi dimineața, când Saul a pornit la drum, profetul a mers cu el. La ieșirea din cetate, a poruncit ca sluga să meargă înainte. Apoi i-a poruncit lui Saul să se oprească pentru a primi o solie pe care i-o încredința Dumnezeu. “Samuel a luat sticluța cu untdelemn și a turnat-o pe capul lui Saul. Apoi l-a sărutat și a zis: ‘Nu te-a uns Domnul ca să fii căpetenia moștenirii Lui?’” Ca dovadă că făcuse lucrul acesta pe temeiul autorității divine, Samuel i-a spus toate întâmplările ce trebuia să aibă loc la întoarcerea spre casă și l-a asigurat pe Saul că va fi împuternicit de Duhul lui Dumnezeu pentru slujba ce-l aștepta. “Duhul Domnului va veni peste tine”, spuse profetul, “și vei fi prefăcut într-un alt om. Când ți se vor împlini semnele acestea, fă ce vei găsi de făcut, căci Dumnezeu este cu tine”.PP 610.1

Saul și-a continuat drumul mai departe și totul s-a petrecut așa cum spusese profetul. Aproape de granița lui Beniamin, i s-a spus că animalele pierdute fuseseră găsite. Pe podișul Tabor, a întâlnit trei oameni care se urcau la Betel pentru a se închina lui Dumnezeu. Unul ducea trei iezi, pentru jertfă, altul trei pâini, iar al treilea un burduf cu vin pentru masa de jertfă. L-au salutat pe Saul conform obiceiului și i-au dat două dintre cele trei pâini. La Ghibea, cetatea de unde era el, o ceată de profeți care se întorceau de pe “înălțime” cântau laudă lui Dumnezeu cu muzică din flaut, harpă, timpane și cobze. Când s-a apropiat Saul de ei, Duhul Domnului a venit peste el, a început să cânte cu ei și să proorocească. El vorbea atât de curgător și cu atâta înțelepciune și participa cu atâta zel la cele spre onoarea lui Dumnezeu, încât aceia care-l cunoscuseră mai înainte exclamau uimiți: “Ce s-a întâmplat cu fiul lui Chiș? Oare și Saul este între prooroci?”PP 610.2

Când Saul s-a unit cu profeții serviciului de adorare a lui Dumnezeu, s-a produs în el o mare schimbare prin Duhul lui Dumnezeu. Lumina curăției și sfințeniei lui Dumnezeu a strălucit în întunericul inimii firești. El s-a văzut așa cum era, cum îl vedea Dumnezeu. A văzut frumusețea sfințeniei. De acum era chemat să ducă lupta împotriva păcatului și a lui Satana și i s-a arătat că numai de la Dumnezeu trebuie să primească puterea necesară pentru această luptă. Planul de Mântuire, care mai înainte îi păruse întunecos și nelămurit, i-a fost descoperit puterii sale de pricepere. Domnul i-a acordat curaj și înțelepciune pentru înalta chemare. El i-a descoperit Izvorul puterii și al harului și i-a luminat mintea cu privire la cererile lui Dumnezeu și la propria sa datorie.PP 610.3

Ungerea lui Saul ca împărat nu fusese făcută cunoscută poporului. Alegerea lui Dumnezeu trebuia să aibă loc public, prin tragere la sorți. În scopul acesta, Samuel a chemat poporul la Mițpa. Mai întâi s-au făcut rugăciuni ca Dumnezeu să-i călăuzească; apoi a urmat ceremonia solemnă a tragerii la sorți. În tăcere, poporul aștepta rezultatul. S-a tras la sorți mai întâi seminția, apoi neamul și în sfârșit familia, pentru ca în cele din urmă să fie tras sorțul pentru Saul, fiul lui Chiș, omul ales. Dar Saul nu era în adunare. Împovărat de simțământul marii răspunderi care trebuia să-i revină, se retrăsese pe ascuns. A fost adus înapoi la adunare, care a văzut cu mândrie și satisfacție că el avea o înfățișare nobilă și împărătească, întrecându-i pe toți “de la umăr în sus”. Însuși Samuel a exclamat, când l-a înfățișat poporului: “Vedeți pe cel pe care l-a ales Domnul? Nu este nimeni în tot poporul care să fie ca el”. Iar ca răspuns, din piepturile acelei mari mulțimi s-a înălțat un prelung și puternic strigăt de bucurie: “Trăiască împăratul!”PP 611.1

Apoi Samuel a expus înaintea poporului “dreptul împărăției”, explicând lămurit principiile pe care se întemeia conducerea monarhică și după care trebuia să se conducă. Împăratul nu trebuia să fie un monarh absolut, ci puterea lui trebuia să rămână subordonată voinței Celui Prea Înalt. Cuvântarea aceasta a fost scrisă într-o carte în care s-au notat prerogativele împăratului, precum și drepturile și privilegiile poporului. Cu toate că națiunea lepădase avertizarea dată de Samuel, profetul, chiar fiind constrâns să se plece în fața dorințelor lor, cu sinceritate căuta să le apere libertățile cât mai mult posibil.PP 611.2

În timp ce, în general, poporul era gata să-l recunoască pe Saul ca împărat, s-a format totuși un puternic partid advers. Căci alegerea unui împărat din seminția lui Beniamin, cea mai mică dintre seminții — trecând cu vederea atât seminția lui Iuda, cât și pe cea a lui Efraim, cele mai mari și mai puternice seminții — era o desconsiderare pe care n-o puteau admite. Ei nu au vrut să-i jure credință lui Saul și nici să-i aducă darurile obișnuite. Aceia care au fost cei mai aprigi în a cere un împărat erau acum cei care nu doreau să-l admită cu recunoștință pe acela pe care-l rânduise Dumnezeu. Aderenții fiecărui partid aveau favoriții lor pe care ar fi dorit să-i vadă așezați pe tron și mai mulți conducători ar fi dorit să primească ei onoarea aceasta. Invidia și gelozia mocneau în inima multora. Străduințele depuse din mândrie sau înălțare de sine au condus la dezamăgire și nemulțumire.PP 611.3

Saul considera că nu e lucru înțelept să primească demnitatea împărătească într-o astfel de stare de lucruri. Lăsându-l în continuare pe Samuel la conducere, el s-a înapoiat la Ghibea. El a fost condus cu toată cinstea de o grupă de oameni care, văzând în alegerea lui o hotărâre dumnezeiască, erau hotărâți să-l susțină. Dar el n-a făcut nici un efort ca să-și impună dreptul la tron cu forța. Acasă, în ținutul muntos al lui Beniamin, s-a ocupat în liniște de lucrările agriculturii și a lăsat pe deplin în mâna lui Dumnezeu apărarea autorității sale.PP 612.1

Curând după alegerea lui Saul au năvălit amoniții, sub conducerea regelui lor Nahaș, în ținutul semințiilor de la răsărit de Iordan, amenințând cetatea Iabes din Galaad. Locuitorii au încercat să obțină un legământ de pace, obligându-se să le plătească bir amoniților. Însă regele lor, plin de sălbăticie, era dispus să încheie acest legământ numai cu condiția de a-i scoate fiecăruia dintre ei ochiul drept, ca să facă din ei dovada veșnică a puterii lui.PP 612.2

Oamenii din cetatea asediată au cerut un răgaz de șapte zile. Până atunci amoniții s-au retras, zicând că prin aceasta vor face și mai strălucitoare biruința lor. Îndată au fost trimiși soli din Iabes pentru a cere ajutor de la semințiile ce se aflau la apus de Iordan. Vestea a fost adusă la Ghibea, provocând o mare spaimă. Saul, care se întorcea seara de la câmp, unde arase toată ziua, a auzit jelirile zgomotoase ale poporului care-i spuneau că trebuie să se fi întâmplat o mare nenorocire. El zise: “Ce are poporul de plânge?” Când i s-a povestit dezonoranta întâmplare, s-au trezit toate puterile care dormitau în el. “Duhul lui Dumnezeu a venit peste el.... A luat o pereche de boi, i-a tăiat în bucăți și le-a trimis prin soli în tot ținutul lui Israel, zicând: ‘Oricine nu va merge după Saul și Samuel, își va vedea boii tăiați la fel’”.PP 612.3

Trei sute treizeci de mii de bărbați s-au adunat pe platoul Bezec sub comanda lui Saul. Îndată au fost trimiși soli la cetatea asediată, cu asigurarea că a doua zi dimineața, chiar în ziua când trebuia să se supună amoniților, puteau să aștepte ajutor. Printr-un marș forțat în timpul nopții, Saul și oștirea lui au trecut Iordanul, ajungând la Iabes în “straja dimineții”. Ca și Ghedeon, el își împărți oștirea în trei grupe și se aruncă de îndată asupra amoniților care, fără să viseze măcar primejdia, erau mai puțin ca oricând de strajă. În panica ce a urmat, au fost bătuți deplin. “Cei ce au scăpat, au fost risipiți și n-au rămas doi laolaltă” dintre ei.PP 612.4

Rapida hotărâre și vitejia lui Saul, ca și talentul strategic de care a dat dovadă, conducând cu succes o oștire atât de mare, erau însușiri pe care le ceruse poporul pentru a putea să se compare cu alte națiuni. Poporul îl salută acum ca împărat, atribuind succesul puterii omenești și uitând în felul acesta că, fără binecuvântarea deosebită a lui Dumnezeu, toate străduințele ar fi fost zadarnice. În entuziasmul lor, unii au făcut propunerea ca să fie omorâți toți aceia care la început au refuzat să recunoască autoritatea lui Saul. Dar împăratul a intervenit zicând: “Nimeni nu va fi omorât în ziua aceasta, căci astăzi Domnul a dat o izbăvire lui Israel”. Aici Saul a dovedit schimbarea ce avusese loc în caracterul lui. În loc de a-și atribui sieși onoarea, toată onoarea I-a dat-o lui Dumnezeu. În loc de a dovedi o dorință de răzbunare, el a manifestat un duh de îndurare și de iertare. Aceasta este o dovadă de netăgăduit că harul lui Dumnezeu locuiește în inimă.PP 613.1

Acum, Samuel a propus să aibă loc o adunare națională la Ghilgal, pentru ca acolo să întărească oficial împărăția lui Saul. Așa s-a făcut și “au adus jertfe de mulțumire înaintea lui Dumnezeu și Saul și toți oamenii lui s-au veselit foarte mult acolo”.PP 613.2

Ghilgal fusese locul unde Israel și-a ridicat prima tabără în țara făgăduită. Aici a ridicat Iosua, prin poruncă dumnezeiască, monumentul de douăsprezece pietre pentru a imortaliza trecerea prin Iordan. Aici fusese reînnoită circumciziunea. Aici au sărbătorit primul Paște după păcătuirea de la Cadeș și călătoria prin pustie. Aici încetase mana. Aici Se descoperise Conducătorul oștirii Domnului ca supremul Comandant al oștirii lui Israel. De aici se urcaseră pentru a cuceri Ierihonul și cetatea Ai. Aici își primise Acan pedeapsa pentru păcatul său și aici se încheiase legământul acela cu gabaoniții, când izraeliții au fost pedepsiți pentru neglijența lor de a cere sfat de la Dumnezeu. Pe acest podiș, legat de atâtea amintiri emoționante, au stat Samuel și Saul și, când s-au potolit strigătele care îl salutau pe împărat, bătrânul profet a rostit cuvântarea sa de rămas bun, ca fost conducător al națiunii.PP 613.3

“Iată”, a zis el, “v-am ascultat în tot ce mi-ați zis, și am pus un împărat peste voi. De acum, iată împăratul care va merge înaintea voastră. Cât despre mine, eu sunt bătrân, am albit; ... am umblat înaintea voastră din tinerețe până în ziua de azi. Iată-mă! Mărturisiți împotriva mea, în fața Domnului și în fața unsului Lui: cui i-am luat boul, sau cui i-am luat măgarul? Pe cine am apăsat, și pe cine am năpăstuit? De la cine am luat mită ca să închid ochii asupra lui? Mărturisiți, și vă voi da înapoi”.PP 614.1

Într-un glas, poporul a răspuns: “Nu ne-ai apăsat, nu ne-ai năpăstuit și nici n-ai primit nimic din mâna nimănui”.PP 614.2

Samuel nu căuta numai să-și îndreptățească propriile sale fapte. El făcuse chiar mai înainte cunoscute principiile de care trebuia să fie condus atât poporul, cât și împăratul și dorea să adauge la acestea greutatea propriului său exemplu. Din copilărie fusese legat de lucrarea lui Dumnezeu și, în decursul îndelungatei sale vieți, avusese înaintea sa o singură țintă, și anume onoarea lui Dumnezeu și prosperitatea deplină a lui Israel.PP 614.3

Înaintea oricărei speranțe de bine pentru popor, izraeliții trebuia să fie aduși la pocăință înaintea lui Dumnezeu. Din cauza păcatului, ei își pierduseră credința în Dumnezeu și în capacitatea Lui de a-și apăra lucrarea. Înainte ca ei să poată avea adevărata pace, trebuia să fie făcuți să vadă și să recunoască exact păcatele de care erau vinovați. Ei spuseseră că scopul pentru care doreau un împărat era acesta: “împăratul nostru ne va judeca, va merge înaintea noastră și ne va cârmui în războaiele noastre”. Samuel a povestit istoria lui Israel din ziua de când Dumnezeu îi scosese din Egipt. Domnul, Împăratul împăraților, fusese în fruntea lor și condusese războaiele lor. Adesea, păcatele lor îi vânduseră în mâna inamicilor, dar ei încă nu se întorseseră de pe căile lor rele, când mila lui Dumnezeu le ridicase un eliberator. “Domnul a trimis pe Ierubaal și pe Barac, pe Iefta și pe Samuel și v-a izbăvit din mâna vrăjmașilor voștri care vă înconjurau și ați locuit în liniște”. Și, cu toate acestea, când s-a apropiat primejdia, au strigat: “Un împărat să domnească peste noi”, după cum spunea profetul, “totuși Domnul, Dumnezeul vostru era împăratul vostru”.PP 614.4

Apoi Samuel a continuat: “Acum, mai așteptați aici, ca să vedeți minunea pe care o va face Domnul sub ochii voștri. Nu suntem la seceratul grânelor? Voi striga către Domnul, și va trimite tunete și ploaie. Să știți atunci și să vedeți cât de rău ați făcut înaintea Domnului, când ați cerut un împărat pentru voi”. “Samuel a strigat către Domnul și Domnul a trimis chiar în ziua aceea tunete și ploaie”. În timpul seceratului grânelor, în mai și iunie, în Orient nu ploua. Cerul era fără nori, iar atmosfera era limpede și liniștită. O vijelie atât de puternică în această perioadă din an a umplut inima tuturor de spaimă. În umilință, poporul își recunoscu de data aceasta păcatul — exact acel păcat de care se făcuse vinovat. “Roagă-te Domnului, Dumnezeului tău, pentru robii tăi, ca să nu murim; căci la toate păcatele noastre am mai adăugat și pe acela de a cere un împărat pentru noi”.PP 615.1

Samuel nu a lăsat poporul într-o stare de deznădejde, căci aceasta ar fi zădărnicit orice încercare pentru o viețuire mai bună. Satana i-ar fi făcut să-L privească pe Dumnezeu ca fiind aspru și neiertător și ar fi fost expuși astfel la numeroase ispite. Dumnezeu este milos și iertător, totdeauna gata să dovedească milă față de poporul Său, dacă el ascultă de glasul Lui. “Nu vă temeți!” a răsunat solia lui Dumnezeu prin servul Său: “Ați făcut tot răul acesta, dar nu vă abateți de la Domnul și slujiți Domnului din toată inima voastră. Nu vă abateți de la El; altfel ați merge după lucruri de nimic, care nu aduc nici folos, nici izbăvire, pentru că sunt lucruri de nimic. Domnul nu va părăsi pe poporul Lui”.PP 615.2

Samuel n-a spus nimic despre desconsiderarea la care fusese supus; n-a rostit nici un cuvânt de mustrare pentru nerecunoștința cu care Israel răsplătise lunga lui viață de lepădare de sine, ci el i-a asigurat că inima lui simte și mai departe pentru ei: “Departe iarăși de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetând să mă rog pentru voi! Vă voi învăța calea cea bună și cea dreaptă. Temeți-vă numai de Domnul și slujiți-I cu credincioșie din toată inima voastră; căci vedeți ce putere desfășoară El printre voi. Dar, dacă veți face răul, veți pieri, voi și împăratul vostru”.PP 615.3