Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Patriarhi şi profeţi

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 16 — Iacov și Esau

    Capitol bazat pe textele din Geneza 25, 19-24; 27.

    Iacov și Esau, fiii gemeni ai lui Isaac, prezintă un izbitor contrast, atât în caracter, cât și în viața lor. Această deosebire a fost profetizată de îngerul lui Dumnezeu înainte de nașterea lor. Când, ca răspuns la rugăciunea îngrijorată a Rebecăi, el a declarat că îi vor fi dați doi fii, el i-a înfățișat istoria lor viitoare, și anume că fiecare va deveni capul unei puternice națiuni, dar că unul va fi mai mare decât celălalt și că cel mai tânăr va avea întâietate.PP 177.1

    Esau a crescut iubind satisfacerea eului, concentrându-și tot interesul în prezent. Impulsiv în fața restricțiilor, se complăcea în libertatea sălbatică a vânătorii și, de timpuriu, a ales viața de vânător. Și, cu toate acestea, el era slăbiciunea tatălui. Păstorul liniștit și iubitor de pace a fost atras de către vigurosul și îndrăznețul său fiu mai mare, care fără teamă străbătea munții și pustiul, întorcându-se acasă cu vânat pentru tatăl său și cu povestiri uimitoare din viața sa aventuroasă. Iacov, grijuliu, inteligent și prevăzător, gândindu-se totdeauna mai mult la viitor decât la prezent, a fost mulțumit să stea acasă, ocupându-se cu îngrijirea turmelor și cultivarea pământului. Perseverența sa răbdătoare, cumpătarea și prevederea erau apreciate de către mama sa. Sentimentele sale erau profunde și puternice, iar noblețea sa, continua sa atenție adăugau cu mult mai mult la fericirea ei decât o făceau rarele și zgomotoasele dovezi de iubire ale lui Esau. Pentru Rebeca, Iacov era fiul cel mai scump.PP 177.2

    Făgăduințele făcute lui Avraam și întărite fiului său au fost păstrate de către Isaac și Rebeca, ele fiind marele țel al dorințelor și speranțelor lor. Esau și Iacov erau familiarizați cu aceste făgăduințe. Ei au fost învățați să privească dreptul de întâi născut ca o problemă de mare importanță, căci el cuprindea nu numai o moștenire a unor bunuri pământești, ci și o superioritate spirituală. Cel care îl primea avea să fie preot al familiei sale și din urmașii săi direcți avea să se ridice Răscumpărătorul lumii. Pe de altă parte, erau și obligații ce îi reveneau celui ce avea dreptul de întâi născut. Cel care avea să moștenească binecuvântările lui trebuia să-și consacre întreaga viață în slujba lui Dumnezeu. Asemenea lui Avraam, el trebuia să fie ascultător de cerințele divine. În căsătorie, în relațiile sale familiale, în viața publică, el trebuia să ceară sfat de la Dumnezeu.PP 177.3

    Isaac a făcut cunoscut fiilor săi privilegiile și condițiile acestea și a arătat în mod lămurit că Esau, fiind cel mai mare, era îndreptățit la dreptul de întâi născut. Esau însă nu avea nici o plăcere de consacrare, nici o înclinație spre o viață religioasă. Cerințele care însoțeau dreptul spiritual de întâi născut erau pentru el nedorite, ba chiar o restricție urâtă de el. Legea lui Dumnezeu, care era condiția legământului divin cu Avraam, era privită de către Esau ca un jug al robiei. Hotărât să-și împlinească poftele, nimic nu dorea el așa de mult ca libertatea de a face ce-i place. Pentru el, puterea și bogăția, petrecerile și dezmățul constituiau fericirea. El se fălea cu libertatea neîngrădită a vieții sale sălbatice și hoinare. Rebeca își amintea cuvintele îngerului și citea cu o mai clară înțelegere caracterul fiilor săi decât o făcea soțul ei. Ea era convinsă că moștenirea făgăduinței divine era rânduită lui Iacov. Ea îi repetă lui Isaac cuvintele îngerului, dar sentimentele tatălui erau îndreptate asupra fiului său mai mare și el rămase neclintit în planurile lui.PP 178.1

    Iacov aflase de la mama sa descoperirea divină, și anume că dreptul de întâi născut avea să-i revină, și a fost umplut de o negrăită dorință după privilegiile pe care acesta i le-ar fi conferit. Nu averile tatălui erau acelea după care umbla el; obiectul dorinței lui înfocate era dreptul spiritual de întâi născut. Comuniunea cu Dumnezeu, așa cum făcuse neprihănitul Avraam, să aducă jertfa de ispășire pentru familia sa, să fie părintele poporului ales și al lui Mesia cel făgăduit și să moștenească bunurile nepieritoare cuprinse în binecuvântările legământului — acestea erau privilegiile și onorurile ce insuflau cele mai aprinse dorințe ale sale. Mintea sa alerga tot mereu înainte, în viitor, căutând să prindă binecuvântările lui nevăzute.PP 178.2

    Cu tainic dor, el asculta tot ceea ce tatăl său povestea cu privire la dreptul spiritual de întâi născut; el păstra cu grijă ceea ce aflase de la mama sa. Zi și noapte subiectul acesta ocupa mintea sa, până când a devenit interesul care a absorbit întreaga sa viață. Dar, în timp ce prețuia binecuvântările veșnice mai mult decât cele trecătoare, Iacov nu avea o cunoaștere experimentală a lui Dumnezeu, pe care-L adora. Inima sa nu fusese reînnoită prin harul divin. El credea că făgăduința cu privire la el nu putea fi îndeplinită atâta timp cât Esau păstra dreptul de întâi născut și făcea mereu planuri cum ar putea ajunge să-și asigure binecuvântarea pe care fratele său o prețuia atât de puțin, dar care era atât de prețioasă pentru el.PP 178.3

    Când Esau, venind într-o zi acasă istovit și rupt de oboseală de la vânătoare, i-a cerut lui Iacov din hrana pe care o pregătea, acesta, pe care un singur gând îl stăpânea cel mai mult, a prins ocazia și s-a oferit să satisfacă foamea fratelui său cu prețul dreptului de întâi născut. “Iată-mă, sunt pe moarte”, strigă vânătorul nepăsător, gata totdeauna să-și împlinească poftele, “la ce-mi folosește dreptul acesta de întâi născut?” (Geneza 25, 32.) Și, pentru un blid de linte, el se despărți de dreptul său de întâi născut și întări tranzacția aceasta printr-un jurământ. Dacă ar fi răbdat puțin, el ar fi putut găsi hrană în corturile tatălui său, dar pentru a-și satisface pe moment dorința, el și-a vândut moștenirea plină de slavă pe care Dumnezeu Însuși o făgăduise părinților săi. Tot interesul său era pentru prezent. El era gata să sacrifice cerul pentru cele pământești, să schimbe un viitor bun pentru împlinirea unor pofte trecătoare.PP 179.1

    “Astfel și-a nesocotit Esau dreptul de întâi născut”. (Geneza 25, 34.) După ce a scăpat de el, Esau a avut un simțământ de ușurare. Acum, nimeni nu-i mai putea sta în cale; acum el putea să facă ceea ce dorea. Pentru această sălbatică plăcere, această libertate greșit înțeleasă, cât de mulți își vând dreptul lor la o moștenire curată, nepătată și veșnică în ceruri! Fiind și mai departe supus atracțiilor lumești, care izbesc privirile, Esau și-a luat două neveste dintre fiicele lui Het. Ele se închinau la zei falși, și idolatria lor era o pricină amară de durere pentru Isaac și Rebeca. Esau călcase una dintre condițiile legământului, care interzicea căsătoria între poporul ales și păgâni; cu toate acestea, Isaac era totuși neclintit în hotărârea sa de a-i da binecuvântarea de întâi născut. Argumentele susținute de Rebeca, dorința puternică a lui Iacov pentru binecuvântare și indiferența lui Esau față de îndatoririle pe care le cuprindea acest drept nu au avut nici un efect în a schimba planul tatălui.PP 179.2

    Anii au trecut, până când Isaac, bătrân și orb, așteptându-și moartea curând, hotărî să nu mai amâne acordarea binecuvântării fiului său mai mare. Dar, cunoscând opoziția Rebecăi și a lui Iacov, el se hotărî să aducă în taină la îndeplinire această solemnă ceremonie. Ținând seama de obiceiul ca la un asemenea prilej să se dea o masă, patriarhul îi ceru lui Esau: “Du-te la câmp și adu-mi vânat. Fă-mi o mâncare cum îmi place mie ... ca să te binecuvânteze sufletul meu înainte de a muri”. (Geneza 27, 3-4.)PP 179.3

    Rebeca a înțeles ceea ce el avea de gând să facă. Ea era convinsă că faptul acesta era împotriva a ceea ce Dumnezeu descoperise ca fiind voia Sa. Isaac era în primejdia de a-și atrage neplăcerea divină și de a lipsi pe fiul său cel mai mic de poziția la care îl chemase Dumnezeu. Ea a încercat să-l facă pe Isaac să înțeleagă acest lucru și se hotărî să se folosească de o stratagemă.PP 180.1

    De-abia plecase Esau să aducă la îndeplinire lucrarea sa, că Rebeca se și apucă să aducă la îndeplinire planul ei. Ea îi spuse lui Iacov ce avusese loc, stăruind asupra necesității de a acționa imediat spre a împiedica darea binecuvântării, pentru totdeauna și fără putință de schimbare, lui Esau. Ea l-a asigurat pe fiul său că, dacă îi va urma sfatul, o va putea obține așa cum făgăduise Dumnezeu. Iacov n-a consimțit imediat la planul propus de ea. Gândul de a-l înșela pe tatăl său îl întrista foarte mult. El simțea că un asemenea păcat ar aduce mai degrabă un blestem decât o binecuvântare. Dar aceste scrupule ale sale au fost învinse și el porni să ducă la îndeplinire sugestiile mamei sale. Nu era intenția sa să spună în mod direct o minciună, dar, o dată ajuns în prezența tatălui său, i s-a părut că a mers prea departe ca să mai poată da înapoi și obținu prin înșelăciune binecuvântarea dorită.PP 180.2

    Iacov și Rebeca izbutiră în planurile lor, dar au cules numai necazuri și întristare prin înșelăciunea lor. Dumnezeu declarase că Iacov avea să primească dreptul de întâi născut, și cuvântul Său s-ar fi împlinit la timpul potrivit, dacă ei ar fi așteptat în credință ca El să lucreze pentru ei. Dar, ca mulți care zic că sunt copii ai lui Dumnezeu, ei n-au fost binevoitori să lase problema în mâinile Sale. Rebeca s-a căit amar de sfatul cel rău pe care i l-a dat fiului său; sfatul acesta a fost pricina despărțirii lui de ea și Rebeca nu i-a mai văzut niciodată fața. Din clipa în care a primit dreptul de întâi născut, Iacov a fost apăsat de propria sa condamnare. El păcătuise împotriva tatălui său, a fratelui său, împotriva propriului său suflet și împotriva lui Dumnezeu. În câteva minute el săvârșise o lucrare de care trebuia să se pocăiască o viață întreagă. Întâmplarea aceasta era vie înaintea lui în anii de mai târziu, când purtarea nelegiuită a fiilor săi îi apăsa sufletul.PP 180.3

    De abia părăsise Iacov cortul tatălui său, că a intrat Esau. Deși își vânduse dreptul de întâi născut și întărise transferul acesta printr-un jurământ solemn, era acum hotărât să pună mâna pe binecuvântările lui, fără să mai țină seama de cerințele fratelui său. De dreptul spiritual erau legate și drepturile temporare ale titlului de întâi născut, care îi dădeau conducerea familiei, cum și moștenirea unei părți duble din averea tatălui său. Acestea erau binecuvântările pe care el le putea prețui: “Tată, scoală-te”, a zis el, “și mănâncă din vânatul fiului tău, pentru ca să mă binecuvânteze sufletul tău”.PP 180.4

    Tremurând de uimire și suferință, bătrânul părinte orb află de înșelăciunea căreia îi căzuse victimă. Nădejdile cultivate cu drag vreme îndelungată fuseseră nimicite și simțea până în adâncul sufletului deznădejdea ce trebuie să se fi abătut asupra fiului cel mai mare. Cu toate acestea, i-a străfulgerat în minte convingerea că mâna providenței a fost aceea care nimicise planul său și împlinise chiar lucrul acela pe care el era hotărât să-l împiedice. El și-a adus aminte de cuvintele îngerului adresate Rebecăi și, în ciuda păcatului de care Iacov se făcea acum vinovat, a văzut în el pe acela care era cel mai bine pregătit să aducă la îndeplinire planurile lui Dumnezeu. În timp ce cuvintele binecuvântării erau pe buzele sale, el simțise spiritul inspirației asupra sa; și acum, cunoscând toate împrejurările, el ratifică binecuvântarea rostită fără voie asupra lui Iacov: “L-am binecuvântat. De aceea va rămâne binecuvântat”. (Geneza 27, 33.)PP 181.1

    Esau a desconsiderat cu ușurință valoarea binecuvântării câtă vreme aceasta fusese la îndemâna sa, dar el dorea s-o aibă când o pierduse pentru totdeauna. Întreaga putere a naturii lui impulsive, nestăpânite, se trezi, iar durerea și mânia lui au fost teribile. El strigă plângând amar: “Binecuvântează-mă și pe mine tată!” “N-ai păstrat nici o binecuvântare pentru mine?” Dar făgăduința dată nu putea fi retrasă. Dreptul de întâi născut, pe care-l schimbase cu atâta nepăsare pe o mâncare, nu-l mai putea recâștiga acum. “Pentru o mâncare”, pentru satisfacerea de moment a apetitului ce nu fusese niciodată înfrânat, Esau și-a vândut moștenirea, dar când și-a văzut nebunia, a fost prea târziu ca să capete binecuvântarea. “Măcar că o cerea cu lacrimi, n-a putut s-o schimbe”. (Evrei 12, 16-17.) Esau n-a fost lipsit de privilegiul de a căuta favoarea lui Dumnezeu prin pocăință, dar el n-a mai putut găsi nici un mijloc de a recâștiga dreptul de întâi născut. Durerea sa nu izvora din convingerea că a păcătuit; el nu dorea să se împace cu Dumnezeu. Lui îi părea rău de consecințele păcatului său, și nu de păcat în sine.PP 181.2

    Din cauza indiferenței sale față de binecuvântările și cerințele divine, Esau este numit în Sfintele Scripturi “lumesc”. (Evrei 12, 16-17.) El îi reprezintă pe aceia care disprețuiesc valoarea mântuirii realizate pentru ei de către Hristos și sunt gata să sacrifice moștenirea lor cerească pentru lucrurile pieritoare de pe pământ. Mulți trăiesc pentru prezent, fără să se gândească sau să se îngrijească de viitor. Asemenea lui Esau ei strigă: “Să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri”. (1 Corinteni 15, 32.) Ei sunt stăpâniți de pornirile lor firești și, în loc să practice tăgăduirea de sine, ei trec cu vederea cele mai de preț lucruri. Dacă trebuie să se renunțe la ceva, la satisfacerea unui apetit stricat sau la binecuvântările cerului, făgăduite numai celui ce se tăgăduiește pe sine și se teme de Dumnezeu, cerințele apetitului biruiesc, iar Dumnezeu și cerul sunt în totul disprețuiți. Cât de mulți, chiar dintre cei ce mărturisesc a fi creștini, se agață de pofte ce sunt dăunătoare sănătății și care tocesc sensibilitățile sufletului. Când li se arată datoria de a se curăți de toate întinăciunile cărnii și ale spiritului, desăvârșind sfințenia în temere de Dumnezeu, ei se simt ofensați. Ei își dau seama că nu pot împlini astfel de pofte dăunătoare și totuși să câștige cerul, și atunci ajung la concluzia că, deoarece calea spre viața veșnică este așa de îngustă, nicidecum nu vor merge pe ea.PP 181.3

    Mulți sunt aceia care își vând dreptul de întâi născut pentru pofte trupești. Este sacrificată sănătatea, facultățile mintale se slăbesc, iar cerul este pierdut; și toate acestea, numai pentru o plăcere de o clipă — o patimă, care este în același timp și dăunătoare, și înjositoare în caracterul ei. După cum Esau s-a trezit, pentru a-și da seama de nebunia schimbului făcut de el cu grabă, când era prea târziu pentru a mai recupera pierderea suferită, tot așa va fi și în ziua Domnului cu aceia care au schimbat dreptul lor de moștenitori ai cerului cu poftele lor egoiste.PP 182.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents