Capitolul 11 — Sub domnia iubirii — Autoritate și supunere, disciplină, reguli și responsabilități în familia creștină

Autoritatea și individualitatea în familie — Se pune adesea întrebarea: “Oare trebuie ca soția să nu aibă voința ei proprie?” Biblia afirmă cu claritate că bărbatul este capul familiei. “Soțiilor, fiți supuse soților voștri.” Dacă această poruncă s-ar opri aici, am putea spune că poziția femeii nu este de invidiat; este o poziție foarte dificilă, una care pune la încercare, în foarte multe cazuri, și ar fi mai bine dacă ar fi mai puține căsătorii. Mulți soți citesc doar cuvintele: “Soțiilor, fiți supuse”, și se opresc aici; însă vom citi mai departe concluzia, finalul aceleiași porunci: “Cum se cuvine în Domnul”. Dumnezeu cere ca soția să aibă mereu în fața ei teama de Dumnezeu și slava Lui. O supunere deplină trebuie să fie oferită numai Domnului Isus Hristos, care a răscumpărat-o ca pe propriul Său copil, cu prețul infinit al vieții Sale. Dumnezeu i-a dat o conștiință pe care ea nu o poate încălca după bunul plac. Individualitatea ei nu poate fi absorbită de cea a soțului ei, pentru că ea este proprietatea lui Hristos. Este o greșeală dacă ne închipuim că, printr-o supunere oarbă, ea trebuie să facă tot ce spune soțul ei, în toate lucrurile, când ea știe că, făcând astfel, își va vătăma trupul și spiritul.... Supunerea față de soțul ei trebuie să fie așa cum a îndrumat Dumnezeu: “cum se cuvine în Domnul”.FÎ 145.1

Sfatul lui Dumnezeu către Eva — Evei i s-a vorbit despre necazul și suferința care aveau să fie partea ei. Și Domnul a spus: “Dorințele tale se vor ține după bărbatul tău și el va stăpâni peste tine”. La Creațiune, Dumnezeu a făcut-o egală cu Adam. Dacă ar fi continuat să rămână ascultători de Dumnezeu — în armonie cu marea Sa lege a iubirii — ei aveau să fie pentru totdeauna în armonie unul cu celălalt; însă păcatul a adus dezbinare, iar acum unirea lor putea fi menținută și păstrată în armonie numai prin supunerea uneia sau alteia dintre cele două părți. Eva a fost cea care a păcătuit prima; și a căzut în ispită pentru că s-a despărțit de partenerul ei, contrar îndemnului divin. La solicitarea ei, a păcătuit și Adam, acum ea devenind supusă față de bărbatul ei. Dacă principiile cuprinse în Legea lui Dumnezeu ar fi fost păstrate cu grijă de către ființele căzute în păcat, atunci această sentință, urmare a păcătuirii, s-ar fi dovedit o binecuvântare pentru ei; însă abuzarea de supremația care i s-a dat bărbatului a făcut adeseori ca viața femeii să fie atât de amară, o adevărată povară.FÎ 146.1

Eva fusese cu totul fericită alături de soțul ei, în grădina Edenului. Dar, ca și neînțeleptele Eve moderne, ea a fost atrasă de tentația de a intra într-o sferă mai înaltă decât aceea pe care i-o desemnase Dumnezeu. În încercarea de a se ridica mai presus de poziția sa inițială, ea a căzut cu mult mai jos decât aceasta. În mod asemănător se va întâmpla cu toți aceia care nu vor să-și îndeplinească bucuroși datoriile vieții, potrivit cu planul lui Dumnezeu.FÎ 146.2

Respect și dragoste unul față de celălalt — Soția trebuie să-și respecte soțul. Soțul trebuie să-și iubească soția, să aibă grijă de ea; după cum prin legământul căsătoriei au devenit una, la fel prin credința în Hristos vor fi una în El. Ce ar putea fi mai plăcut pentru Dumnezeu, decât să vadă că cei care pășesc în relația de căsătorie caută să-L cunoască pe Domnul Hristos și să fie umpluți tot mai mult cu Duhul Său?FÎ 147.1

Soțul nu trebuie să exercite o stăpânire arbitrară. Atunci când soții pretind supunerea totală din partea soțiilor lor, susținând că femeile nu au voie să vorbească sau să aibă voința lor în familie, ci trebuie să fie cu totul supuse, ei își așază soțiile într-o poziție care nu este în armonie cu Scriptura. Interpretând Scriptura în acest mod, ei atentează cu violență asupra instituției căsătoriei. Această interpretare este simplistă, ei considerând că pot exercita o stăpânire arbitrară, dar aceasta nu este atribuția lor. Însă mai departe citim: “Bărbaților, iubiți-vă nevestele și nu purtați necaz pe ele”. De ce ar avea necaz soțul pe soția lui? Dacă soțul ar descoperi că ea greșește, că face o mulțime de greșeli, acest spirit de dușmănie nu ar îndepărta răul.FÎ 147.2

Modelul de conducere valabil în familia creștină — Dacă bărbatul este grosolan, dur, impulsiv, egoist, aspru și tiran, n-ar trebui să afirme niciodată că “bărbatul este capul nevestei” și că ea trebuie să i se supună în toate lucrurile; pentru că el nu este Domnul, el nu este bărbat, în adevăratul sens al cuvântului.... Soții trebuie să studieze modelul și să caute să înțeleagă semnificația simbolului prezentat în epistola către Efeseni — relația pe care o are Domnul Hristos cu Biserica. Soțul trebuie să fie ca un izbăvitor în familia sa. Va sta el în poziția nobilă, de bărbăție, dată lui de Dumnezeu, căutând continuu să-și ridice, să-și înnobileze soția și copiii? Va răspândi el în jurul lui o atmosferă curată, dulce? Nu va căuta el oare să cultive cu tot atâta asiduitate iubirea lui Isus, făcând din aceasta un principiu care să domnească în căminul său, în aceeași măsură în care își susține pretențiile de autoritate? Fiecare soț și tată trebuie să studieze pentru a putea înțelege cuvintele lui Hristos nu într-o manieră părtinitoare, insistând doar asupra supunerii soției față de soț, ci în lumina crucii de pe Calvar; să studieze care ar trebui să fie poziția sa în cercul familiei. “Bărbaților, iubiți-vă nevestele tot așa cum a iubit Hristos biserica și S-a dat pe Sine pentru ea; ca s-o poată sfinți și curăți cu o apă curată, prin cuvânt.” Domnul Isus S-a dat pe Sine la moarte pe cruce, ca să ne poată curăți de orice păcat și de orice lucru care ne întinează, prin influența Duhului Sfânt.FÎ 147.3

Este nevoie de îngăduință reciprocă — Trebuie să avem Spiritul lui Dumnezeu, altfel nu vom avea niciodată armonie în cămin. Soția, dacă are Spiritul lui Hristos, va fi atentă la cuvintele ei; ea își va stăpâni spiritul, va fi supusă; cu toate acestea, nu se va simți sclavă, ci partenera soțului ei. Dacă soțul este un slujitor al lui Dumnezeu, atunci el nu va domni asupra soției sale; el nu va fi arbitrar și sever sau plin de pretenții. Nu putem nutri dragoste în cămin dacă suntem prea pretențioși, deoarece, dacă Duhul lui Dumnezeu domnește acolo, căminul este o copie a cerului.... Dacă unul greșește, celălalt va da pe față răbdare și îngăduință, asemenea lui Hristos, și nu-l va îndepărta cu răceală.FÎ 148.1

Niciunul să nu caute să-și impună voința — Nici soțul și nici soția nu trebuie să încerce să exercite asupra celuilalt o stăpânire arbitrară. Nu încercați să-l siliți pe celălalt să cedeze dorințelor voastre. Nu puteți face astfel și să vă bucurați încă de dragostea celuilalt. Fiți buni, răbdători, îngăduitori, atenți și politicoși. Prin harul lui Dumnezeu, puteți izbuti în a vă face fericit unul pe altul, așa cum ați promis prin legământul căsătoriei.FÎ 148.2

Autoritatea nu trebuie să fie motiv de dispută — Nici soțul și nici soția nu trebuie să genereze discuții în legătură cu cine conduce. Domnul a hotărât principiul care trebuie să fie călăuză în această privință. Soțul trebuie să-și iubească soția așa cum își iubește Hristos biserica. Iar soția să-și respecte și să-și iubească soțul. Amândoi să cultive un spirit de bunătate, fiind hotărâți ca niciodată să nu se jignească sau rănească unul pe celălalt.... Manifestările încăpățânate, îndărătnice, distrug pacea și fericirea căminului. Nu îngăduiți cearta între voi. Dacă faceți acest lucru, atunci amândoi veți fi nefericiți. Dovediți bunătate în vorbire și blândețe în fapte, renunțând la propriile dorințe. Vegheați asupra cuvintelor pe care le rostiți, căci au o puternică influență spre bine sau spre rău. Nu îngăduiți asprime în tonul cu care vorbiți. Aduceți în viața voastră unită mireasma asemănării cu Hristos.FÎ 148.3

Fiecare să fie dispus să cedeze — În căsnicie, bărbații și femeile se poartă uneori precum copiii răi și neascultători. Soțul dorește calea lui, soția calea ei și niciunul nu vrea să cedeze. O asemenea stare nu poate aduce decât cea mai mare nefericire. Atât soțul, cât și soția trebuie să fie binevoitori a ceda în ceea ce privește calea sau părerea proprie. Nu există posibilitatea de a fi fericiți, dacă amândoi persistă în a face ceea ce le place.FÎ 149.1

Cum se rezolvă greutățile familiale — Este dificil să faci față greutăților familiale, chiar atunci când soțul și soția caută să se înțeleagă în privința nenumăratelor lor datorii, în cazul în care cei doi au eșuat în ceea ce privește supunerea inimii față de Dumnezeu. Cum este posibil ca soțul și soția să-și împartă treburile din familie și totuși să aibă o relație puternică și plină de iubire unul cu celălalt? Interesele lor în tot ce privește gospodăria trebuie să fie unite, iar soția, dacă este o creștină, va acționa alături de soțul ei ca o parteneră a lui; căci soțul trebuie să fie capul casei.FÎ 149.2

Reguli necesare în familie — Orice cămin creștin trebuie să aibă reguli; iar părinții, prin cuvintele și purtarea lor, trebuie să dea copiilor un prețios exemplu viu de ceea ce doresc ca ei să fie.... Învățați-i pe copii și pe tineri să se respecte, să fie credincioși lui Dumnezeu, credincioși față de principii; învățați-i să respecte Legea lui Dumnezeu și să i se supună.FÎ 149.3

Fiecare are responsabilitățile lui — Cei doi, care își unesc interesele pentru o viață întreagă, au trăsături caracteristice distincte și responsabilități individuale. Fiecare are lucrul său, însă femeile nu trebuie evaluate după cantitatea lucrului pe care îl pot face, precum animalele de povară. Soția trebuie să împodobească cercul familiei, în calitate de soție și de companie pentru un soț înțelept. La fiecare pas, ea trebuie să-și pună întrebarea: “Este acesta standardul pe care trebuie să-l ating ca femeie?” “Cum Îl pot reprezenta pe Hristos în căminul meu?” Soțul trebuie să-i arate soției că apreciază lucrul ei.FÎ 150.1

În conducerea familiei, responsabilitățile trebuie împărțite — Tatăl și mama trebuie să fie uniți în disciplinarea copiilor; fiecare trebuie să poarte o parte din responsabilitate, recunoscând că se află față de Dumnezeu sub solemna obligație de a-și crește copiii, astfel încât să le asigure, în măsura în care este posibil, o bună sănătate fizică și caractere frumos dezvoltate.FÎ 150.2

Disciplina trebuie să fie consecventă — Se întâmplă uneori că, dintre tată și mamă, unul este prea indulgent, iar celălalt prea sever. Această neconcordanță nu poate da rezultate bune în formarea caracterelor copiilor lor. Pentru a face reforme, nu trebuie folosită forța, asprimea; însă, în același timp, nu trebuie arătată nici o îngăduință bolnăvicioasă.FÎ 150.3

Mama îngăduie uneori anumite abateri pe care, alteori, le pedepsește aspru. Copiii nu știu niciodată exact la ce să se aștepte și sunt ispitiți să vadă cât de departe pot merge cu încălcarea regulilor. Astfel, sunt semănate semințele răului, care răsar și apoi aduc roade.FÎ 150.4

Dacă părinții ar fi uniți în această lucrare de disciplinare, copilul ar înțelege ce i se cere. Însă dacă tatăl, prin cuvânt sau priviri, arată că nu aprobă disciplina pe care o folosește mama, dacă simte că ea este prea strictă și socotește că el trebuie să compenseze prin răsfăț și indulgență, copilul va fi distrus. El va învăța curând că poate să facă ce îi place. Părinții care comit acest păcat față de copiii lor vor da socoteală pentru ruina sufletelor acestora.FÎ 150.5

Părinții trebuie să fie onești unul față de altul și față de copii — Relele făcute de copii sunt uneori tăinuite față de tată. În acest caz, copiii sunt învățați, efectiv, o lecție de înșelăciune. Greșeala este uneori la tata, însă mai des la mamă. Mama, iubitoare, îi răsfață pe copii și este îngăduitoare față de ei. Adesea, munca îl ține pe tată departe de cămin și de societatea copiilor săi. Influența mamei vorbește. Exemplul ei contează mult în formarea caracterului copiilor.FÎ 151.1

Divergențele dintre părinți afectează negativ întreaga familie — Familia este un nucleu care trebuie să fie bine organizat....FÎ 151.2

Tatăl și mama nu trebuie să critice niciodată planurile sau judecata celuilalt în prezența copiilor. Dacă părinții nu sunt de acord într-o anumită privință, un timp să nu stea în prezența copiilor, până când ajung la o înțelegere.FÎ 151.3

Un stil de conducere pozitiv — Puneți în aplicare regulile casei cu înțelepciune și cu dragoste, nu cu un toiag de fier. Copiii vor răspunde regulilor de acest fel cu o ascultare binevoitoare. Apreciați-i pe copii ori de câte ori aveți ocazia. Faceți-le viața cât se poate de fericită.... Păstrați pământul inimii afânat prin manifestări de iubire și de afecțiune, pregătindu-l astfel pentru sămânța adevărului. Amintiți-vă că Domnul dă pământului nu numai nori și ploaie, ci și frumosul și binefăcătorul soare, care face ca sămânța să răsară și florile să iasă din muguri. Aduceți-vă aminte că nu doar de reproșuri și corectare au nevoie copiii voștri, ci și de încurajare și de laudă, de plăcuta raza de soare a cuvintelor amabile.FÎ 151.4

Respectați drepturile copilului — Copiii au drepturi pe care părinții trebuie să le recunoască și să le respecte. Ei au dreptul la acea educație și instruire care să-i facă membri utili, respectați și iubiți în societatea de aici și prin care să fie corespunzători pentru societatea curată și sfântă care va urma. Tinerii trebuie învățați că bunăstarea lor, atât prezentă, cât și viitoare, depinde într-o mare măsură de obiceiurile pe care și le formează în copilărie și tinerețe. Ei trebuie să se obișnuiască încă de la o vârstă fragedă cu supunerea, tăgăduirea de sine și căutarea fericirii celorlalți. Ei trebuie învățați să-și supună temperamentul impulsiv, să-și rețină cuvântul pătimaș, să dovedească în mod constant bunătate, amabilitate și stăpânire de sine.FÎ 151.5

Disciplina să fie flexibilă, dar fără oscilații extreme — În timp ce nu trebuie să fim îngăduitori, dovedind o afecțiune oarbă, nu trebuie nici să manifestăm o severitate exagerată. Copiii nu pot fi aduși la Domnul cu forța. Ei pot fi conduși, dar nu mânați precum vitele.... În educarea copiilor, trebuie să se manifeste iubire. Niciodată părinții nu trebuie să producă durere copiilor prin asprime sau exigențe nerezonabile. Asprimea împinge sufletele în plasa lui Satana.FÎ 152.1

Asprimea și severitatea nu sunt necesare în vederea ascultării — Fie ca nimeni să nu creadă că asprimea și severitatea sunt necesare pentru a asigura ascultarea. Am văzut familii conduse în cel mai eficient mod, fără a exista vreun cuvânt tăios sau vreo privire aspra. Am fost în alte familii, în care se poruncea întruna, pe un ton autoritar, și, adesea, erau administrate mustrări și pedepse severe. În primul caz, copiii au urmat cursul indicat de părinți și rareori își vorbeau unul altuia pe un ton aspru. În cel de-al doilea caz, de asemenea, copiii au imitat exemplul părinților și de dimineața până seara nu se auzeau decât cuvinte răstite, căutări de greșeli și certuri.FÎ 152.2

Agresivitatea nu-și are locul sub nicio formă — Nu trebuie folosite cuvinte care intimidează, care generează teamă și exclud dragostea din suflet. Un tată înțelept, iubitor și temător de Dumnezeu va aduce în familie iubire, și nu frică servilă. Dacă noi bem din apa vieții, izvorul nostru va da apă dulce, nu apă amară.... Cuvintele aspre alterează temperamentul și rănesc inimile copiilor, iar în unele cazuri aceste răni sunt greu de vindecat. Copiii sunt sensibili la cea mai mică nedreptate și mulți se descurajează din această cauză și nici măcar nu vor lua în seamă vocea tare, furioasă, a poruncii și nu le va păsa nici de amenințările pedepsei.FÎ 152.3

Evitați severitatea excesivă și rigiditatea — Există pericolul de a critica prea sever lucrurile mici. Mustrările prea severe și regulile prea rigide conduc la nesocotirea tuturor regulilor; și, încetul cu încetul, copiii educați astfel vor arăta aceeași lipsă de respect și față de Legea lui Hristos.FÎ 153.1

Este nevoie de o hotărâre constantă, de o fermitate lipsită de înverșunare — Copiii au firi sensibile, iubitoare. Ei pot fi ușor înveseliți și tot atât de ușor făcuți nefericiți. Printr-o disciplină blândă, prin cuvinte și fapte iubitoare, mamele își pot lega copiii de inimile lor. A manifesta severitate și a fi exigent cu copiii constituie greșeli mari. Pentru disciplina fiecărei familii este nevoie de hotărâre constantă și de fermitate lipsită de înverșunare. Spuneți ce aveți de spus în mod calm, acționați cu judecată și aduceți la îndeplinire ceea ce spuneți, fără abatere. Se merită să dovediți afecțiune față de copiii voștri. Nu îi respingeți prin lipsă de înțelegere în jocurile lor copilărești, în bucuriile și necazurile lor. Să nu vă încruntați niciodată și să nu lăsați să vă scape de pe buze vreun cuvânt aspru. Dumnezeu înregistrează toate aceste cuvinte în cartea Sa din cer.FÎ 153.2

Conducere consecventă, fermă — Am văzut multe familii ruinate din cauza unei conduceri exagerate din partea capului de familie, în timp ce s-ar fi putut, prin consultare și înțelegere, ca toți să meargă înainte, bine și în armonie. Lipsa de consecvență în conducerea familiei este foarte vătămătoare; de fapt, este la fel de rea ca și absența conducerii. Se pune adesea întrebarea: De ce copiii care au părinți religioși sunt adeseori încăpățânați, sfidători și răzvrătiți? Motivul trebuie căutat în educația din familie. Prea adesea, părinții nu sunt uniți în conducerea familiei. O conducere schimbătoare, oscilantă — uneori ținând frâiele foarte ferm, alteori îngăduind ceea ce a fost condamnat — înseamnă distrugerea copilului.FÎ 153.3

Lege reciproc valabilă pentru părinți și copii — Părinții trebuie să accepte regula lui Dumnezeu. Această regulă interzice orice formă de opresiune din partea părinților și orice formă de neascultare din partea copiilor. Domnul este plin de iubire, de îndurare, de bunătate și de adevăr. Legea Lui este sfântă, dreaptă și bună și trebuie să fie respectată atât de părinți, cât și de copii.... Trebuie să se simtă efectul combinat al iubirii și dreptății. “Mila și adevărul se întâlnesc, dreptatea și pacea se sărută.” Familiile care acceptă această disciplină vor merge pe calea Domnului, făcând dreptate și judecată.FÎ 154.1