Pastori, ordine și organizație

Unii pastori au căzut în greșeala de a crede că nu pot vorbi liber decât dacă își ridică tonul vocii și dacă vorbesc tare și repede. Aceștia ar trebui să înțeleagă că zgomotul și vorbirea rapidă și pe un ton ridicat nu sunt o dovadă a prezenței puterii lui Dumnezeu. Nu tăria vocii lasă o impresie durabilă. Pastorii trebuie să fie cercetători ai Bibliei și să fie mereu pregătiți cu toate dovezile credinței și ale speranței noastre, iar apoi, ținându-și pe deplin sub control vocea și sentimentele, să le prezinte într-o astfel de manieră, încât oamenii să le poată cântări cu calm și să ia o decizie pe baza dovezilor prezentate. Atunci când vor simți forța argumentelor pe care le prezintă sub forma adevărului solemn, dovedit, pastorii vor avea un zel și o seriozitate pe măsura cunoștințelor. Spiritul lui Dumnezeu va sfinți în sufletul lor adevărurile pe care li le prezintă altora și, în timp ce îi vor uda pe alții, vor fi ei înșiși udați.1M 644.1

Am văzut că unii dintre pastorii noștri nu înțeleg cum să-și menajeze puterile, astfel încât să fie în stare să lucreze cât se poate de mult fără să se extenueze. Pastorii nu trebuie să se roage atât de tare și atât de mult, încât să-și epuizeze puterile. Nu este necesar să-și obosească gâtul și plămânii în rugăciune. Urechea lui Dumnezeu este întotdeauna deschisă ca să audă cererile rostite din inimă de umilii Săi slujitori și El nu le cere acestora să-și istovească organele vorbirii pentru a I se adresa. Ceea ce contează în ochii lui Dumnezeu este încrederea desăvârșită, bizuirea neclintită pe făgăduințele Lui, credința simplă că El există și că îi va răsplăti pe toți aceia care Îl caută cu stăruință.1M 644.2

Pastorii trebuie să se disciplineze singuri și să învețe cum să realizeze cât mai mult în perioada scurtă de timp care le este acordată, păstrându-și puterile, astfel încât, dacă va fi nevoie de un efort în plus, să poată avea suficiente rezerve de energie pentru a face față acelei ocazii fără să aibă de suferit. Uneori, este necesar să recurgă la toată puterea lor pentru a face față unei anumite situații și, dacă înainte de aceasta și-au epuizat rezervele de energie și nu mai pot găsi resurse pentru a realiza și acest efort, tot ceea ce au făcut până atunci este pierdut. Alteori, este nevoie de toate energiile mentale și fizice pentru a lua o poziție hotărâtă, pentru a expune dovezile în lumina cea mai clară, pentru a le prezenta înaintea oamenilor în modul cel mai direct și pătrunzător și pentru a adresa cele mai puternice apeluri. Atunci când sufletele sunt pe punctul de a părăsi rândurile dușmanului și de a trece de partea Domnului, se dă cea mai strânsă și cea mai aprigă luptă. Satana și îngerii lui nu acceptă ca vreunul dintre cei care au slujit sub steagul întunericului să treacă sub steagul însângerat al Prințului Emanuel.1M 644.3

Mi-au fost arătate armatele aflate în conflict, care duceau o luptă înverșunată. Niciuna dintre ele nu obținea victoria și, în cele din urmă, cei credincioși și-au dat seama că tăria și forța li se epuizează și că nu vor mai fi în stare să-și reducă la tăcere adversarii, dacă nu îi atacă și dacă nu reușesc să le ia armele de luptă. Atunci, cu riscul propriilor vieți, ei și-au mobilizat toate puterile și s-au avântat asupra dușmanului. S-a dus o luptă teribilă; dar victoria a fost câștigată, fortăreața a fost cucerită. Dacă, în momentul critic, armata este atât de slabă din cauza epuizării, încât îi este imposibil să lanseze ultimul asalt și să cucerească întăriturile dușmanului, întreaga luptă, care a durat zile, săptămâni și chiar luni, este pierdută și multe vieți sunt sacrificate, fără să se obțină niciun câștig.1M 645.1

O lucrare similară stă în fața noastră. Mulți sunt convinși că noi avem adevărul și totuși sunt țintuiți pe loc, de parcă ar fi legați cu niște legături de fier; ei nu îndrăznesc să riște să ia poziție de partea adevărului și să își asume consecințele. Mulți se află în valea deciziei, unde este nevoie de apeluri speciale, directe și pătrunzătoare, pentru a-i convinge să renunțe la armele lor de luptă și să treacă de partea Domnului. Tocmai în acest moment critic, Satana își aruncă cele mai puternice chingi în jurul acestor suflete. Dacă sunt extenuați, dacă și-au epuizat rezervele de putere fizică și mentală, slujitorii lui Dumnezeu vor ajunge să creadă că nu pot face mai mult și, adesea, vor părăsi cu totul câmpul de luptă pentru a începe să lucreze în altă parte. Astfel, timpul lor, mijloacele materiale și eforturile pe care le-au depus au fost, toate, sau aproape toate, irosite. Da, este mai rău decât dacă nu ar fi început niciodată lucrarea în acel loc, pentru că, după ce oamenii au fost profund convinși de Duhul lui Dumnezeu și au fost aduși în punctul luării deciziei, dacă sunt lăsați să-și piardă interesul și să decidă împotriva dovezilor prezentate, nu vor mai putea fi la fel de ușor aduși din nou în punctul în care mintea lor să fie preocupată de acest subiect. În multe dintre cazuri, ei au luat deja decizia finală.1M 645.2

Dacă pastorii și-ar păstra o rezervă de energie și, când totul pare să devină cel mai greu de urnit, ar depune eforturile cele mai stăruitoare, ar adresa cele mai puternice apeluri, ar face cele mai adecvate aplicații și, asemenea soldaților curajoși, la momentul critic ar lansa asaltul asupra inamicului, atunci ei ar câștiga victoria. Sufletele ar avea puterea necesară ca să se elibereze din legăturile lui Satana și să ia decizie pentru viața veșnică. Efortul bine direcționat, făcut la timpul potrivit, va face ca munca de lungă durată să aibă succes, în timp ce abandonarea eforturilor, chiar și numai pentru câteva zile, conduce, în multe cazuri, la un eșec total. Pastorii trebuie să se dedice ca misionari în lucrare și să învețe cum să procedeze pentru ca eforturile lor să fie cât mai eficiente.1M 646.1

Unii pastori, la începutul unei serii de întâlniri, sunt foarte plini de zel, iau asupra lor poveri pe care Dumnezeu nu le cere să le poarte, își epuizează energia cântând, rugându-se mult și cu voce tare și vorbind, iar apoi sunt epuizați și trebuie să meargă acasă să se odihnească. Ce s-a realizat în urma eforturilor lor? Absolut nimic. Lucrătorii au avut spirit și zel, dar le-a lipsit înțelepciunea. Nu au avut o strategie înțeleaptă. S-au lăsat purtați în carul sentimentelor, dar aceasta nu a fost o victorie câștigată împotriva vrăjmașului. Fortăreața acestuia nu a fost cucerită.1M 646.2

Mi-a fost arătat că pastorii lui Hristos trebuie să se disciplineze singuri pentru luptă. Strategia lucrării lui Dumnezeu cere o mai mare înțelepciune decât cea care li se cere generalilor angajați în războaiele dintre națiuni. Pastorii aleși de Dumnezeu sunt angajați într-o lucrare măreață. Ei nu luptă împotriva unor oameni, ci împotriva lui Satana și a îngerilor lui. Aici este nevoie de o strategie înțeleaptă. Ei trebuie să studieze Biblia și să se dedice întru totul lucrării. Atunci când încep să lucreze într-un loc, trebuie să fie în stare să prezinte argumentele credinței noastre nu într-o manieră furtunoasă, violentă, ci cu blândețe și cu teamă. Puterea care va convinge stă în argumentele puternice prezentate cu blândețe, cu smerenie și în temere de Dumnezeu.1M 646.3

În aceste timpuri pline de pericole, lucrarea are nevoie de pastori ai lui Hristos care să fie capabili în cuvânt și în învățătură, familiarizați cu Scripturile și buni cunoscători ai argumentelor credinței noastre. Am fost îndrumată către aceste pasaje, a căror semnificație încă nu a fost înțeleasă de unii dintre pastori: „Ci sfințiți în inimile voastre pe Hristos ca Domn. Fiți totdeauna gata să răspundeți oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândețe și teamă”. „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia.” „Și robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toți, în stare să învețe pe toți, plin de îngăduință răbdătoare, să îndrepte cu blândețe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăința, ca să ajungă la cunoștința adevărului și, venindu-și în fire, să se desprindă din cursa Diavolului, de care au fost prinși ca să-i facă voia.”1M 647.1

Omului lui Dumnezeu, pastorului lui Hristos, i se cere să fie cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. Pentru această lucrare bună, nu este nevoie de un pastor infatuat, plin de îngâmfare. La amvon este nevoie de decență, de o purtare aleasă. Un pastor al Evangheliei nu trebuie să fie neglijent în atitudine. Dacă el este reprezentantul lui Hristos, atunci ținuta lui, comportamentul lui, gesturile lui trebuie să fie de o așa natură, încât să nu stârnească dezgustul celui care îl privește. Pastorii trebuie să aibă rafinament. Ei trebuie să îndepărteze din purtarea lor orice atitudine nepotrivită, orice gest grosolan, și să dea dovadă, în comportamentul lor, de o demnitate plină de smerenie. Îmbrăcămintea lor trebuie să se potrivească demnității slujbei pe care o au. Vorbirea lor trebuie să fie în toate privințele solemnă și bine aleasă. Mi-a fost arătat că este greșit să se folosească expresii vulgare, lipsite de respect, să se relateze anecdote, pentru a amuza, sau să se prezinte ilustrații comice, pentru a stârni râsul. Sarcasmul și replicile ironice adresate vreunui împotrivitor sunt în afara rânduielii lui Dumnezeu. Pastorii nu trebuie să considere că nu-și pot îmbunătăți vocea sau manierele; se poate face mult în această privință. Vocea poate fi cultivată, în așa fel încât, chiar dacă se vorbește timp îndelungat, organele vocale să nu fie afectate.1M 647.2

Pastorii trebuie să iubească ordinea și să se disciplineze singuri în această privință, iar apoi vor putea să-i învețe și pe membrii bisericii să lucreze în ordine și în armonie, asemenea unei companii de soldați bine instruiți. Dacă disciplina și ordinea sunt necesare pentru o acțiune de succes pe câmpul de luptă, acestea sunt cu atât mai mult necesare în războiul în care suntem noi angajați, cu cât obiectivul care trebuie atins este de o mai mare valoare și are un caracter mai înalt decât acelea pentru care se luptă forțele dușmane pe câmpul de luptă. În conflictul în care suntem noi angajați, sunt în joc interese veșnice.1M 648.1

Îngerii lucrează în armonie. Toate mișcările lor sunt caracterizate de o ordine desăvârșită. Cu cât imităm mai îndeaproape armonia și ordinea oștilor cerești, cu atât mai eficiente vor fi eforturile acestor instrumente cerești în favoarea noastră. Dacă nu considerăm necesar să acționăm în armonie și suntem dezordonați, indisciplinați și dezorganizați în lucrarea noastră, îngerii, care sunt perfect organizați și acționează într-o ordine desăvârșită, nu pot lucra cu succes pentru noi. Ei se întorc și pleacă întristați, deoarece nu sunt autorizați să binecuvânteze confuzia, neglijența și lipsa de organizare. Toți aceia care doresc să coopereze cu mesagerii cerești trebuie să lucreze la unison cu aceștia. Cei care au ungerea de sus vor încuraja în toate eforturile lor ordinea, disciplina și unitatea în acțiune, și atunci îngerii lui Dumnezeu vor putea coopera cu ei. Dar niciodată, niciodată, acești mesageri cerești nu-și vor pune aprobarea asupra dezordinii, a indisciplinei și a lipsei de organizare. Toate aceste rele sunt rezultatul eforturilor lui Satana de a ne slăbi forțele, de a ne distruge curajul și de a ne împiedica să avem succes în acțiunile noastre.1M 648.2

Satana știe bine că doar acțiunile ordonate și armonioase sunt însoțite de succes. El știe bine că tot ceea ce are legătură cu cerul se află într-o ordine desăvârșită, că supunerea și disciplina perfectă caracterizează orice mișcare a oștirii îngerești. Planul său bine studiat este să-i îndepărteze cât mai mult posibil, de ordinea cerului, pe cei care pretind că sunt creștini; de aceea, el îi înșală chiar și pe cei care susțin că fac parte din poporul lui Dumnezeu și îi face să creadă că ordinea și disciplina sunt dușmanii spiritualității, că singura siguranță pentru ei este să lase pe fiecare să-și urmeze propria cale și să rămână despărțiți de corpul creștinilor care sunt uniți și care lucrează împreună pentru a stabili disciplina și armonia în acțiune. Toate eforturile făcute pentru a stabili ordinea sunt considerate periculoase, o restrângere a libertății legitime, și de aceea sunt privite cu teamă, ca și când ar fi lucrarea papalității. Aceste suflete înșelate consideră că este o virtute să se laude cu libertatea lor de a gândi și acționa independent. Ei nu cred afirmațiile niciunui om. Nu dau socoteală în fața nimănui. Mi-a fost arătat că lucrarea specială a lui Satana este să-i determine pe oameni să creadă că planul lui Dumnezeu este ca ei să fie independenți și să-și aleagă singuri calea, fără să țină seama de frații lor.1M 649.1

Atenția mi-a fost îndreptată în trecut, la copiii lui Israel din vechime. La foarte scurt timp după ce au ieșit din Egipt, aceștia au fost organizați și disciplinați în toate privințele. În providența Sa specială, Dumnezeu l-a calificat pe Moise să fie conducătorul armatelor lui Israel. El fusese un războinic puternic și un conducător al armatelor Egiptului, pe care nimeni nu-l putea întrece în strategie. Domnul nu a lăsat ca tabernacolul Său să fie purtat la întâmplare, de orice seminție ar fi ales să facă acest lucru. El a fost atât de meticulos, încât a precizat ordinea care trebuia respectată în purtarea chivotului sacru și a desemnat o familie anume, din seminția leviților, ca să îl poarte. Atunci când era spre binele lor și spre slava lui Dumnezeu ca ei să-și întindă corturile într-un anumit loc, Dumnezeu le descoperea voia Sa, făcând ca stâlpul de nor să se oprească exact deasupra tabernacolului, unde rămânea până când El hotăra ca ei să pornească din nou. În toate călătoriile lor, li s-a cerut să respecte o ordine desăvârșită. Fiecare seminție purta un steag cu însemnul casei părintești și fiecărei seminții i se cerea să-și întindă corturile sub steagul ei. Când chivotul pornea, mulțimea de oameni pornea și ea, diferitele seminții înaintând în ordine, sub propriile steaguri. Leviții au fost desemnați de Domnul să fie seminția în mijlocul căreia să fie purtat chivotul, cu Moise și Aaron mergând chiar în fața chivotului, iar fiii lui Aaron urmându-i îndeaproape, fiecare având în mâini câte o trâmbiță. Ei primeau instrucțiuni de la Moise, instrucțiuni pe care le comunicau poporului prin semnalele date de trâmbițe. Aceste trâmbițe scoteau sunete specifice, pe care poporul le înțelegea și acționa în armonie cu ele.1M 649.2

La început, cei care sunau din trâmbițe dădeau un anumit semnal, pentru a atrage atenția oamenilor; atunci, toți trebuiau să fie atenți și să asculte semnalele speciale ale trâmbițelor. Nu exista nicio confuzie între diferitele sunete ale trâmbițelor, astfel că nu putea fi adusă nicio scuză pentru vreo incertitudine cu privire la acțiunile cerute de acestea. Conducătorul fiecărui grup dădea îndrumări clare cu privire la acțiunile care trebuiau întreprinse și nimeni dintre cei care erau atenți nu rămânea în necunoștință cu privire la ceea ce avea de făcut. Dacă cineva nu se conforma cerințelor comunicate de Domnul lui Moise și de Moise poporului, acea persoană era pedepsită cu moartea. Nu putea fi invocată nicio scuză, cum că nu a cunoscut natura acelor cerințe, deoarece prin aceasta nu ar fi făcut altceva decât să declare că le-a ignorat intenționat, astfel că primea pedeapsa legitimă pentru încălcarea de lege. Dacă nu cunoșteau voia lui Dumnezeu cu privire la ei, nu era decât vina lor. Toți avuseseră aceleași ocazii de a cunoaște ca și ceilalți și, de aceea, păcatul lor de a nu cunoaște, de a nu înțelege, era la fel de mare în ochii lui Dumnezeu ca și când ar fi știut și nu ar fi ascultat.1M 650.1

Domnul a ales o familie anume din seminția lui Levi, ca să poarte chivotul; iar alții dintre leviți erau special desemnați de Dumnezeu să transporte tabernacolul cu tot mobilierul lui și să îndeplinească lucrarea de a-l așeza și de a-l desface. Iar dacă vreun om, din curiozitate sau nerespectând ordinea, pleca de la locul lui și atingea vreo parte a cortului sau a mobilierului acestuia sau chiar dacă doar se apropia de vreunul dintre lucrătorii desemnați, era lovit cu moartea. Dumnezeu nu a îngăduit ca tabernacolul Său sfânt să fie purtat, ridicat și demontat la întâmplare, fără a se ține seama de nimic, de orice seminție care și-ar fi ales această slujbă; ci erau alese persoane care puteau să aprecieze sfințenia lucrării în care erau angajate. Acești bărbați, desemnați de Dumnezeu, erau instruiți să ajute poporul să înțeleagă sfințenia specială a chivotului și a tuturor obiectelor legate de el, ca nu cumva să ajungă să privească lucrurile acestea fără să țină seama de sfințenia lor și, astfel, să fie nimiciți din Israel. Toate lucrurile care aparțineau de Locul Preasfânt trebuiau privite cu reverență.1M 651.1

Călătoriile copiilor lui Israel sunt descrise cu credincioșie. Eliberarea pe care le-a dat-o Domnul, organizarea lor perfectă și ordinea deosebită, păcatul lor de a cârti împotriva lui Moise și, prin urmare, împotriva lui Dumnezeu, nelegiuirile lor, răzvrătirile lor, pedepsele pe care le-au suferit, trupurile lor moarte, risipite în pustie, din cauza împotrivirii lor de a se supune planului înțelept al lui Dumnezeu — acest tablou detaliat este prezentat înaintea noastră ca o avertizare, ca să nu urmăm și noi exemplul lor de neascultare și să cădem asemenea lor.1M 651.2

„Totuși, cei mai mulți dintre ei n-au fost plăcuți lui Dumnezeu, căci au pierit în pustie. Și aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei. Să nu fiți închinători la idoli, ca unii dintre ei, după cum este scris: ‘Poporul a șezut să mănânce și să bea; și s-au sculat să joace’. Să nu curvim, cum au făcut unii din ei, așa că într-o singură zi au căzut douăzeci și trei de mii. Să nu ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii din ei, care au pierit prin șerpi. Să nu cârtiți, cum au cârtit unii din ei, care au fost nimiciți de Nimicitorul. Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde și au fost scrise pentru învățătura noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor. Astfel dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă”. S-a schimbat Dumnezeu, nu mai este El un Dumnezeu al ordinii? Nu; El este același în dispensațiunea prezentă ca și în cea trecută. Pavel spune: „Căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate bisericile sfinților”. El este la fel de exact, de minuțios, acum ca și atunci. Și El are în plan ca noi să învățăm lecția ordinii și a organizației de la ordinea desăvârșită instituită în vremea lui Moise, spre folosul copiilor lui Israel.1M 652.1

Eforturile care au urmat1M 652.2

Experiențe din perioada 23 decembrie 1867 — 1 februarie 18681M 652.3

Voi prezenta acum un rezumat al lucrurilor care au urmat; și poate că nu aș putea să vă dau mai bine o imagine a lucrării noastre din perioada petrecută în Vermont, decât redând aici o scrisoare pe care i-am scris-o, pe 27 decembrie 1867, fiului nostru, aflat la Battle Creek:1M 652.4

„Dragul meu fiu Edson, stau acum la biroul fratelui D. T. Bourdeau, în West Enosburgh, statul Vermont. După încheierea adunării noastre de la Topsham, Maine, m-am simțit extrem de obosită. În timp ce îmi puneam lucrurile în cufăr, aproape că am leșinat de oboseală. Ultima lucrare pe care am făcut-o acolo a fost aceea de a aduna laolaltă familia fratelui A și de a avea o întrevedere specială cu ei. Le-am vorbit membrilor acestei familii dragi, spunându-le cuvinte de îndemn și de mângâiere, dar și de îndreptare și de sfătuire pentru o persoană care avea legătură cu ei. Tot ceea ce am spus a fost în întregime primit și a fost urmat de mărturisire, de plâns și de o mare alinare pentru fratele și pentru sora A. Aceasta este o lucrare dificilă pentru mine, care mă obosește foarte mult.1M 652.5

După ce ne-am ocupat locurile în vagon, m-am întins și m-am odihnit aproape o oră. În seara aceea, aveam programată o întâlnire la Westbrook, Maine, cu frații din Portland și din împrejurimi. Am fost cazați la amabila familie a fratelui Martin. În după-amiaza aceea, nu m-am putut ridica în picioare; dar, fiind rugată să particip la întrunirea programată în timpul serii, am plecat spre clădirea școlii, deși simțeam că nu voi avea puterea să stau în picioare și să mă adresez oamenilor. Încăperea era plină de ascultători care păreau a fi profund interesați. Fratele Andrews a deschis întâlnirea și a vorbit pentru puțin timp; tatăl tău a urmat cu câteva remarci. Apoi m-am ridicat eu și nu rostisem decât câteva cuvinte, când am simțit că puterile mi se reînnoiesc; toată starea aceea de slăbiciune m-a părăsit și am fost în stare să vorbesc cu ușurință timp de aproape o oră. Am simțit o recunoștință de nedescris pentru acest ajutor primit din partea lui Dumnezeu chiar în momentul când aveam atâta nevoie de el. Miercuri seară am vorbit liber timp de aproape două ore, în legătură cu reforma sănătății și cu cea în îmbrăcăminte. A fost pentru mine o mare încurajare să văd cum mi se înnoiesc puterile, atât de pe neașteptate, când, înainte de aceste două întâlniri, mă simțisem complet epuizată.1M 653.1

Ne-am bucurat de șederea la familia fratelui Martin și sperăm să-i putem vedea pe dragii lor copii predându-și inimile lui Hristos, ducând, alături de părinții lor, lupta creștină și apoi, când biruința va fi câștigată, purtând cununa nemuririi.1M 653.2

Joi am fost din nou la Portland și am luat cina împreună cu familia fratelui Gowell. Am avut o întrevedere specială, care sperăm să aibă urmări bune pentru ei. Simțim un interes profund pentru soția fratelui Gowell. Inima acestei mame a fost sfâșiată văzându-și copiii în suferință și apoi răpiți de moarte și așezați în mormântul tăcut. Pentru cei care trec la odihnă este bine. Fie ca această mamă să continue să caute tot adevărul și să-și adune o comoară în cer, astfel încât, atunci când Dătătorul vieții va veni să-i elibereze pe captivi din marea temniță a morții, tatăl, mama și copiii să se poată întâlni, iar verigile care au fost sfărâmate din lanțul familiei să fie refăcute, pentru a nu mai fi rupte niciodată.1M 653.3

Fratele Gowell ne-a dus până la tren cu trăsura lui. Am reușit să urcăm în vagon chiar înainte să plece trenul. Am călătorit timp de cinci ore și l-am găsit pe fratele A. W. Smith în gara din Manchester, așteptându-ne pentru a ne duce acasă la el, în acel oraș. Ne așteptam ca aici să ne putem odihni în timpul serii, dar am fost întâmpinați de un mare număr de oameni care ne așteptau. Călătoriseră nouă mile, de la Amherst, ca să petreacă seara cu noi. Am avut o întâlnire plăcută și utilă, sperăm, pentru toți. Ne-am retras să ne odihnim pe la ora zece seara. A doua zi, în zori, am părăsit căminul plăcut și ospitalier al fratelui Smith și ne-am continuat călătoria spre Washington. A fost un drum greu și obositor. Am coborât din tren la Hillsborough, unde ne aștepta cineva, ca să ne ducă cele douăsprezece mile până la Washington. Fratele Colby avea o sanie și pături, astfel că am călătorit destul de confortabil până la câteva mile înainte de destinație. Nu era zăpadă suficientă, pentru ca sania să meargă bine; vântul s-a întețit și, pe parcursul ultimelor două mile, a bătut cu putere, aruncându-ne lapovița în față și în ochi, provocându-ne durere și făcându-ne aproape să înghețăm. În cele din urmă, am găsit adăpost în casa primitoare a fratelui C. K. Farnsworth. Ei au făcut tot ce au putut ca să ne simțim confortabil și totul a fost pregătit, astfel încât să ne putem odihni cât mai mult posibil. Dar aceasta nu a însemnat decât foarte puțin, te asigur.1M 654.1

În Sabat, tatăl tău a vorbit înainte de prânz și, după o pauză de aproape douăzeci de minute, am vorbit eu, prezentând o mărturie de mustrare pentru câțiva care foloseau tutun și, de asemenea, pentru fratele Ball, care întărise mâinile dușmanilor noștri, ridiculizând viziunile și publicând lucruri pline de înverșunare împotriva noastră, în publicația Crisis, din Boston, și în Hope of Israel, un ziar tipărit în Iowa. Întâlnirea din cursul serii s-a ținut acasă la fratele Farnsworth. Biserica a fost prezentă și tatăl tău l-a invitat pe fratele Ball să-și exprime acolo obiecțiile împotriva viziunilor și să ne dea ocazia să-i răspundem la ele. În acest fel am petrecut seara. Fratele Ball a manifestat o mare îndârjire în împotrivirea lui; el s-a arătat satisfăcut în anumite puncte, dar a continuat să-și susțină poziția cu destulă fermitate. Fratele Andrews și tatăl tău au vorbit clar, explicând aspectele pe care el le înțelesese greșit și condamnându-i atitudinea incorectă față de adventiștii păzitori ai Sabatului. Cu toții am simțit că, în ziua aceea, se făcuse tot ce fusese posibil pentru a slăbi forțele vrăjmașului. Întâlnirea a ținut până după ora zece seara.1M 654.2

A doua zi dimineață, am participat din nou la întâlnirile ținute în locașul de închinare. Tatăl tău a vorbit în cursul dimineții. Dar chiar înainte ca el să înceapă să vorbească, vrăjmașul l-a făcut pe un frate sărman și plin de slăbiciuni să simtă că are pe inimă o uimitoare povară pentru biserică. El a început să se comporte irațional, să vorbească, să geamă și să strige, și era stăpânit de ceva teribil, astfel că nimeni nu părea să înțeleagă nimic. Noi încercam să-i ajutăm pe cei care susțineau că sunt de partea adevărului să-și vadă propria stare înaintea lui Dumnezeu, de întuneric îngrozitor și de rătăcire, să-i conducem să-și mărturisească păcatele cu umilință și să se întoarcă astfel la Domnul, cu o pocăință sinceră, pentru ca și El să Se poată întoarce la ei și să le vindece fărădelegile. Satana căuta să ne împiedice lucrarea, împingându-l pe acest sărman suflet tulburat să stârnească dezgustul celor care ar fi dorit să înțeleagă mai mult și să urmeze sfaturile primite. Eu m-am ridicat și am dat o mărturie clară în fața acestui om. El nu mâncase de două zile și Satana îl amăgise și îl împinsese dincolo de limită.1M 655.1

Apoi a predicat tatăl tău. Am avut câteva momente pauză și apoi eu am încercat să vorbesc despre reforma sănătății și despre cea în îmbrăcăminte și să dau o mărturie clară pentru aceia care stătuseră în calea celor tineri și a necredincioșilor. Dumnezeu m-a ajutat să îi spun lucrurile lămurit fratelui Ball și să îi arăt, în numele Domnului, ce făcuse el de fapt. A fost foarte afectat.1M 655.2

Am ținut din nou o întâlnire de seară, acasă la fratele Farnsworth. Cu toate că, în perioada acestor adunări, vremea a fost furtunoasă, fratele Ball nu a lipsit de la niciuna dintre ele. A fost reluat același subiect, analizarea căii pe care el o urmase. Dacă Domnul l-a ajutat vreodată pe un om să vorbească, atunci cu siguranță l-a ajutat pe fratele Andrews în seara aceea, care a abordat subiectul suferinței pentru Hristos. A fost menționat cazul lui Moise, care a refuzat să fie numit fiul fiicei faraonului, alegând mai degrabă să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu, decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului, apreciind că ocara lui Hristos era o bogăție mai mare decât comorile Egiptului; și toate acestea, deoarece prețuia răsplata promisă. El [fratele Andrews] a arătat că acesta a fost doar unul dintre numeroasele cazuri în care ocara lui Hristos a fost apreciată ca fiind mai presus decât bogățiile și onoarea lumii, decât titlurile răsunătoare, decât coroana sau slava unei împărății. Ochiul credinței a fost ațintit asupra viitorului glorios, iar răsplata promisă a fost privită ca fiind atât de prețioasă, încât, în comparație cu ea, chiar și cele mai mari bogății ale pământului să pară cu totul lipsite de valoare. Copiii lui Dumnezeu au îndurat batjocuri, bătăi, lanțuri și închisoare; au fost uciși cu pietre, tăiați în două cu fierăstrăul, ispitiți, au pribegit îmbrăcați în piei de oi și de capre, lipsiți de toate și torturați, dar, susținuți de speranță și de credință, ei au socotit toate aceste necazuri ca fiind ușoare; viața viitoare, viața veșnică, li se părea ca fiind de o valoare imensă, astfel încât au considerat că suferințele lor erau mici, în comparație cu răsplata viitoare.1M 656.1

Fratele Andrews a relatat cazul unui creștin credincios, care urma să sufere martirajul pentru credința lui. Un frate creștin a avut ocazia să discute cu el despre puterea speranței creștine — dacă aceasta era suficient de mare, încât să-l susțină atunci când trupul său avea să fie mistuit de flăcări. El i-a cerut celui care urma să fie martirizat să-i dea un semn, dacă speranța și credința creștină aveau să fie mai puternice decât flăcările furioase, mistuitoare. Se aștepta să vină și rândul lui, iar lucrul acesta l-ar fi întărit, să poată înfrunta focul. Primul creștin i-a promis că avea să-i dea un semn. A fost dus pe rug, în mijlocul batjocurilor și al ironiilor mulțimii care se adunase acolo din lipsă de ocupație și din curiozitate, ca să asiste la arderea acestui creștin. Au fost aduse lemnele și a fost aprins focul, iar fratele creștin și-a ațintit privirea asupra martirului suferind, aflat în pragul morții, simțind că foarte mult depindea de semnul promis. Focul ardea, și ardea. Carnea s-a înnegrit; dar semnul nu a venit. Nu și-a luat ochii nici măcar pentru o clipă de la acel tablou dureros. Brațele erau deja arse. Nu se mai vedea niciun semn de viață. Toți credeau că focul își făcuse lucrarea și că nu mai rămăsese viață în el; când, deodată, în mijlocul flăcărilor, acesta și-a ridicat ambele brațe spre cer. Fratele creștin, a cărui inimă aproape că cedase, a văzut acel semn al bucuriei; acesta a făcut ca toată ființa să-i fie străbătută de un fior, care i-a înnoit credința, speranța și curajul. A plâns cu lacrimi de bucurie.1M 656.2

În timp ce vorbea despre brațele înnegrite, arse, care s-au ridicat spre cer în mijlocul flăcărilor, și fratele Andrews plângea ca un copil. Aproape întreaga adunare era în lacrimi. Întâlnirea aceasta s-a încheiat pe la ora zece. A fost ca o risipire a norilor de întuneric. Fratele Hemingway s-a ridicat și a spus că păcătuise, căzuse de la credință, folosind tutun, împotrivindu-se viziunilor și persecutându-și soția pentru că avea încredere în ele; dar a declarat că nu va mai face aceste lucruri. Și-a cerut iertare de la soție și de la noi toți. Soția lui a vorbit cu multă sensibilitate. Fiica lui și alți câțiva dintre cei prezenți s-au ridicat pentru rugăciune. El a declarat că mărturia pe care sora White o dăduse părea că vine direct de la tronul harului și că nu va mai îndrăzni niciodată să i se împotrivească.1M 657.1

Apoi, fratele Ball a spus că, dacă lucrurile stau așa cum le vedem noi, atunci cazul lui este foarte grav. A spus că știe că a păcătuit ani de zile și că a stat în calea celor tineri. I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru această recunoaștere. Am plănuit să plecăm luni dimineața, devreme, și am programat o adunare la Braintree, Vermont, unde urma să ne întâlnim cu aproximativ treizeci de păzitori ai Sabatului. Dar vremea a fost foarte rece, aprigă, prea aspră ca să călătorim douăzeci și cinci de mile după un astfel de efort susținut, astfel că, în cele din urmă, am hotărât să rămânem pe loc și să ne continuăm lucrarea în Washington, până când fratele Ball avea să se decidă fie în favoarea, fie împotriva adevărului, așa încât biserica să poată fi eliberată în privința cazului său.1M 657.2

Întâlnirea a început luni, la ora zece dimineața. Au fost prezenți frații Rodman și Howard. A fost chemat să participe la întrunire și fratele Newell Mead, care era foarte slăbit și nervos, aproape așa cum era tatăl tău în timpul bolii prin care a trecut. S-a vorbit din nou, pe larg, despre starea bisericii și au fost rostite cele mai aspre critici la adresa celor care stătuseră în calea prosperității ei. Am apelat în mod stăruitor la ei, să se întoarcă la Dumnezeu și să se pocăiască. Domnul ne-a ajutat în această lucrare; fratele Ball a fost sensibilizat, dar s-a lăsat clintit cu greutate. Soția lui era profund afectată. Întâlnirea noastră de dimineață s-a încheiat la ora trei sau patru după-amiază. În tot acest timp, am fost angajați, pe rând, în eforturi stăruitoare pentru tinerii neconvertiți. Am stabilit o altă întâlnire pentru seara, care să înceapă la ora șase.1M 657.3

Chiar înainte de începerea întâlnirii, mi-am reamintit câteva scene interesante, care îmi fuseseră arătate în viziune, și am vorbit cu frații Andrews, Rodman, Howard, Mead și alți câțiva, care erau prezenți. Mi se părea că îngerii făceau o deschizătură în nori, ca să lase să pătrundă razele de lumină din cer. Subiectul care mi-a fost prezentat atât de clar a fost cazul lui Moise. Am exclamat: ‘O, dacă aș avea talentul unui artist, să pot picta scena cu Moise pe munte!’ Tăria lui a fost statornică. ‘Neclintit’ este limbajul Scripturii. Ochii lui nu se încețoșaseră odată cu înaintarea în vârstă, și totuși el se afla acolo, pe munte, ca să moară. Îngerii l-au îngropat, dar, curând, Fiul lui Dumnezeu a venit, l-a înviat din morți și l-a luat la cer. Însă, mai întâi, Dumnezeu i-a arătat țara promisă, cu binecuvântarea Lui asupra ei. Era ca un al doilea Eden. Totul a trecut prin fața lui ca o panoramă. I-a fost arătată prima venire a lui Hristos. Respingerea Lui de către națiunea iudaică și moartea Lui pe cruce. Apoi, Moise a văzut cea de-a doua venire a lui Hristos și învierea celor drepți. Am vorbit, de asemenea, despre întâlnirea celor doi Adam — primul Adam și Hristos, al doilea Adam — când Edenul va înflori din nou pe pământ. Detaliile în legătură cu aceste puncte interesante intenționez să le scriu în Mărturia nr. 14. Frații mi-au cerut să repet aceste lucruri la întrunirea care a avut loc seara.1M 658.1

Întâlnirea noastră din timpul zilei a fost foarte solemnă. Duminică seara, simțeam că asupra mea apasă o povară atât de mare, încât am plâns cu voce tare timp de aproape o jumătate de oră. Luni au fost adresate apeluri solemne, pe care Domnul le-a făcut să fie pătrunzătoare și să-și atingă ținta. Marți seara m-am dus la întrunire ceva mai liniștită. Am vorbit liber, timp de o oră, despre subiectele pe care le văzusem în viziune și la care m-am referit deja. Întreaga întâlnire a fost foarte deschisă. Fratele Howard a plâns ca un copil; la fel și fratele Rodman. Fratele Andrews a vorbit într-o manieră sinceră, mișcătoare, care a impresionat până la lacrimi. Fratele Ball s-a ridicat și a spus că, în seara aceea, avea impresia că în el se luptă două spirite. Unul dintre ele îi spunea: Poți să te îndoiești că această mărturie a sorei White este din cer? Celălalt spirit îi aducea în minte obiecțiile pe care le adusese în fața dușmanilor credinței noastre. ‘O, dacă aș putea să mă simt satisfăcut’, a spus el, ‘în ceea ce privește toate aceste obiecții; dacă ele ar putea fi îndepărtate, aș simți că i-am făcut un mare rău sorei White. De curând am trimis un articol pentru publicația Hope of Israel. Dacă aș mai avea articolul acela, nu l-aș mai trimite!’ Îi părea teribil de rău și a plâns mult. Duhul Domnului a fost prezent la acea întâlnire. Îngerii lui Dumnezeu păreau a se apropia foarte mult, alungându-i pe îngerii răi. Pastorul și oamenii plângeau ca niște copii. Simțeam că am câștigat teren și că puterile întunericului dăduseră înapoi. Întâlnirea noastră s-a încheiat cu bine.1M 659.1

Am stabilit o altă întâlnire pentru a doua zi, începând cu ora zece dimineața. Am vorbit despre umilința și despre proslăvirea lui Hristos. Fratele Ball a stat lângă mine și a plâns tot timpul cât am vorbit. Am vorbit aproape o oră, apoi am început să lucrăm cu tinerii. Părinții își aduseseră copiii la întâlnire împreună cu ei, ca să primească binecuvântarea. Fratele Ball s-a ridicat și a mărturisit cu umilință că nu trăise așa cum ar fi trebuit în familia lui. El le-a mărturisit copiilor și soției lui că păcătuise și că nu le fusese un ajutor, ci mai degrabă o piedică. Lacrimile îi curgeau fără reținere; corpul său puternic se zguduia de plâns și îl înecau suspinele.1M 659.2

Fratele James Farnsworth fusese influențat de fratele Ball și nu fusese în deplină unitate cu adventiștii păzitori ai Sabatului. El a mărturisit acest lucru cu lacrimi. Apoi, am făcut apeluri stăruitoare către tineri, până când treisprezece dintre ei s-au ridicat și și-au exprimat dorința de a fi creștini. Copiii fratelui Ball erau printre aceștia. Una sau două persoane au părăsit adunarea, fiind nevoite să se întoarcă acasă. Un tânăr, în jur de douăzeci de ani, mersese pe jos patruzeci de mile, ca să ne vadă și să ne asculte. El nu fusese niciodată religios, însă, înainte de a pleca, a trecut de partea Domnului. Aceasta a fost una dintre cele mai bune întâlniri. La încheierea ei, fratele Ball a venit la tatăl tău, i-a mărturisit cu lacrimi că greșise față de el și l-a rugat să-l ierte. Apoi a venit la mine și mi-a mărturisit că îmi pricinuise un mare rău. ‘Puteți să mă iertați și să vă rugați lui Dumnezeu pentru mine?’ L-am asigurat că l-am iertat tot așa cum speram să fim iertați și noi. Ne-am despărțit de mulți cu lacrimi, simțind asupra noastră binecuvântarea Cerului. Seara nu am mai ținut nicio întâlnire.1M 660.1

Joi ne-am trezit la ora patru dimineața. Plouase toată noaptea și încă ploua; cu toate acestea, ne-am aventurat să pornim către Bellows Falls, aflat la o distanță de douăzeci și cinci de mile. Primele patru mile, drumul a fost extrem de greu, deoarece am luat-o pe o potecă singuratică ce trecea prin câmpie, ca să ocolim dealurile abrupte. Am călătorit pe pământ pietros și pe arătură și era aproape să fim aruncați din sanie. Pe la răsăritul soarelui, furtuna s-a liniștit și sania a mers ușor, până când am ajuns la drumul public. Vremea a fost blândă; nu am avut niciodată o zi de călătorie atât de frumoasă. Când am ajuns în Bellows Falls, am descoperit că eram cu o oră în întârziere pentru trenul rapid și cu una prea devreme pentru trenul personal. Nu am putut să ajungem la St. Albans până la ora nouă seara. Ne-am așezat într-un vagon frumos și apoi am servit masa, bucurându-ne de hrana noastră simplă. După aceea, ne-am pregătit să dormim, dacă aveam să reușim.1M 660.2

În timp ce dormeam, cineva m-a bătut destul de tare pe umăr. Mi-am ridicat privirea și am văzut o doamnă cu o înfățișare plăcută, aplecată deasupra mea. Ea mi-a spus: ‘Nu mă cunoașteți? Sunt sora Chase. Trenul a ajuns la White River. Staționează doar câteva momente. Eu locuiesc chiar aici și săptămâna aceasta am venit în fiecare zi să mă uit prin vagoane, ca să vă întâlnesc.’ Atunci mi-am amintit că serviserăm masa acasă la ea, în Newport. Era atât de bucuroasă să ne vadă! Doar ea și mama ei păzeau Sabatul. Soțul ei era conductor de tren. Vorbea repede. Mi-a spus că aprecia foarte mult revista Review și că nu avea unde să meargă la adunare. Voia cărți pe care să li le împartă vecinilor ei, dar trebuia să câștige singură toți banii pe care să cumpere cărți sau reviste. Am avut o întâlnire folositoare, dar scurtă, deoarece trenul a pornit și a trebuit să ne despărțim.1M 661.1

La St. Albans, i-am găsit pe frații Gould și A. C. Bourdeau. Fratele B. avea o trăsură acoperită, trasă de doi cai, dar a condus foarte încet, astfel că am ajuns la Enosburgh de-abia după ora 1 noaptea. Eram obosiți și înghețați. Ne-am întins să ne odihnim cu puțin după ora 2 și am dormit până după 7.1M 661.2

Sabat dimineața. Este o adunare destul de mare aici, cu toate că drumurile sunt proaste, și pentru sanie, și pentru tren. Tocmai am fost într-o întrunire și am ocupat puțin timp în cadrul conferinței. Tatăl tău va vorbi în această dimineață, iar eu, după-amiază. Ne rugăm ca Domnul să ne ajute. Vezi ce scrisoare lungă ți-am scris. Citește-le-o și celor interesați, în special tatălui și mamei White. Tu vezi, Edson, că avem destul de lucru. Sper că nu vei neglija să te rogi pentru noi. Tatăl tău lucrează din greu, prea greu pentru sănătatea lui. Uneori își dă seama de binecuvântarea specială a lui Dumnezeu și lucrul acesta îl însuflețește și îi dă bucurie în lucrare. De când am venit în Est, nu ne-am îngăduit niciun timp de odihnă; am lucrat cu toată puterea. Fie ca eforturile noastre slabe să fie binecuvântate, spre binele prețiosului popor al lui Dumnezeu.1M 661.3

Edson, am speranța că tu îți vei împodobi mărturisirea de credință printr-o viață ordonată și printr-o vorbire evlavioasă. O, fii stăruitor! Fii plin de zel și perseverent în lucrare! Veghează în vederea rugăciunii. Cultivă umilința și blândețea. Prin aceasta, vei primi aprobarea lui Dumnezeu. Ascunde-te în Isus; lasă ca iubirea de sine și mândria să-ți fie sacrificate, iar tu, fiul meu, pregătește-te, printr-o bogată experiență creștină, să fii de folos în orice poziție pe care ți-ar cere Dumnezeu să o ocupi. Caută să lucrezi cu toată inima. O lucrare doar de suprafață nu va trece testul judecății. Caută o transformare completă; caută să te îndepărtezi cu totul de lume. Nu lăsa ca mâinile să-ți fie pătate, ca inima să-ți fie întinată și caracterul pângărit de întinăciunile ei. Păstrează-te deosebit. Dumnezeu ne cheamă: ‘Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeți de ce este necurat, și vă voi primi. Eu vă voi fi Tată și voi Îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul Cel Atotputernic’. ‘Deci, fiindcă avem astfel de făgăduințe, prea iubiților, să ne curățim de orice întinăciune a cărnii și a duhului și să ne ducem sfințirea până la capăt, în frică de Dumnezeu.’1M 662.1

Nouă ne revine lucrarea de a ne duce sfințirea până la capăt. Când Dumnezeu va vedea că noi facem tot ceea ce putem, atunci ne va ajuta și El. Îngerii ne vor ajuta și noi vom fi puternici prin puterea pe care ne-o dă Hristos. Nu neglija rugăciunea în taină! Roagă-te pentru tine însuți! Crește în har! Înaintează! Nu sta pe loc, nu da înapoi! Înainte, spre victorie! Curaj în Domnul, dragul meu băiat! Lupta cu marele vrăjmaș va mai dura doar puțin, și apoi va veni izbăvirea și armura va fi depusă la picioarele Mântuitorului nostru drag. Treci peste orice obstacol! Dacă viitorul ți se pare înnorat, continuă să speri, continuă să crezi! Norii vor dispărea și lumina va străluci din nou. Laudă lui Dumnezeu, spune inima mea, laudă lui Dumnezeu pentru ceea ce a făcut El pentru tine, pentru tatăl tău și pentru mine. Începe cu bine noul an!1M 662.2

Mama ta,1M 662.3

Ellen G. White”1M 662.4

Întâlnirea de la West Enosburgh, Vermont, a fost foarte interesantă. Mi-a părut bine să ne întâlnim din nou și să stăm de vorbă cu prietenii noștri vechi și încercați, din acest stat. S-a făcut o lucrare mare și bună într-un timp scurt. În general, acești prieteni erau săraci și trudeau din greu pentru cele necesare vieții, în condițiile în care, aici, un dolar se câștigă cu mai multă muncă decât se câștigă în Vest doi; cu toate acestea, au fost generoși față de noi. Multe amănunte cu privire la această întâlnire au fost date în Review și doar lipsa de spațiu din aceste pagini mă împiedică să le repet. În niciun alt stat nu au fost frații mai credincioși față de cauza lui Dumnezeu decât în Vermont.1M 663.1

În drumul nostru de la Enosburgh, ne-am oprit pentru noapte la familia fratelui William White. Fratele C. A. White, fiul lui, ne-a prezentat licența sa pentru o mașină combinată, de spălat și de stors rufe, și ne-a cerut sfatul. Cum eu scrisesem împotriva angajării membrilor noștri în procurarea de licențe și de autorizații, dorea să știe cum priveam orice legătură cu acest proiect al lui. I-am vorbit deschis și i-am spus ce nu am intenționat să se înțeleagă din ceea ce am scris și, de asemenea, ce am intenționat să se înțeleagă. Nu am dorit să spun că era greșit să avem orice legătură cu licențele, deoarece lucrul acesta este aproape imposibil, din moment ce chiar multe dintre obiectele cu care avem de-a face zilnic sunt patentate. Nici nu am dorit să transmit ideea că este ceva greșit să patentezi, să fabrici și să vinzi un articol care merită să fie patentat. Eu am vrut să se înțeleagă că este greșit ca membrii noștri să se lase înșelați și amăgiți de acei oameni care merg prin țară și vând drepturi de licență pentru diverse mașini sau articole. Multe dintre acestea nu au nicio valoare, pentru că nu aduc nicio îmbunătățire. Iar cei care se angajează în vânzarea lor sunt, cu puține excepții, niște escroci.1M 663.2

În plus, unii dintre ai noștri s-au angajat în vânzarea unor articole brevetate despre care aveau motive să creadă că nu erau chiar ceea ce se spunea că sunt. Pare de necrezut ca atât de mulți dintre frații noștri, unii după ce au fost pe deplin avertizați, să continue să se lase înșelați prin falsele afirmații ale acestor vânzători de patente ambulanți. Unele dintre acestea sunt, cu adevărat, valoroase și câțiva chiar au avut de câștigat de pe urma lor. Însă părerea mea este că acolo unde s-a câștigat un dolar s-au pierdut o sută. Oricum, nu putem avea încredere în promisiunile făcute și în garanțiile date în legătură cu aceste patente. Iar faptul că cei angajați în vânzarea lor sunt, cu câteva excepții, niște escroci și niște mincinoși face să fie greu pentru un om cinstit, care are un produs care merită atenția, să obțină creditul și dreptul de patentare cuvenite.1M 663.3

Fratele White a prezentat mașina lui de spălat și de stors rufe în fața întregului grup, din care făceau parte frații Bourdeau, fratele Andrews, soțul meu și cu mine, și ni s-a părut a fi un articol bun. De aceea, el ne-a făcut cadou una, pe care fratele Corliss, din Maine, care era angajatul nostru, a pus-o în funcțiune în câteva clipe. Sora Burgess, din districtul Gratiot, fata care lucrează pentru noi, este foarte mulțumită de ea. Lucrează bine și foarte repede. O femeie care este bolnavă și care are un fiu sau un soț care să lucreze cu această mașină poate să spele foarte multe rufe în doar câteva ore, iar ea nu are altceva de făcut decât să o supravegheze. Fratele White a trimis scrisori prin care anunța că oricine dorea să-și procure o astfel de mașină putea să ni se adreseze, incluzând și taxele poștale.1M 664.1

Următoarea noastră întâlnire a fost la Adams Center, New York. A fost o adunare mare. Erau multe persoane, în acel loc și în împrejurimi, ale căror cazuri îmi fuseseră arătate și pentru care simțeam cel mai profund interes. Erau oameni de o înaltă valoare morală. Pentru unii dintre ei, din cauza stării sociale și materiale pe care o aveau, crucea adevărului prezent era greu de purtat sau, cel puțin, așa gândeau ei. Alții, care ajunseseră la mijlocul vieții, fuseseră învățați să păzească Sabatul încă din copilărie, dar nu purtaseră crucea lui Hristos. Aceștia se aflau într-o stare din care părea că este greu să-i urnești. Aveau nevoie să fie zguduiți, să nu se mai bazeze pe faptele lor bune, ci să fie făcuți să simtă că, fără Hristos, sunt pierduți. Nu puteam să renunțăm la aceste suflete și, de aceea, am lucrat cu toată puterea ca să le ajutăm. În cele din urmă, s-au lăsat mișcați și, de atunci, mă bucur să primesc vești de la unii dintre ei, să aud lucruri bune despre toți. Avem speranța că dragostea pentru lumea aceasta nu va alunga dragostea lui Dumnezeu din inimile lor. Dumnezeu convertește oameni bogați și puternici și îi aduce în rândurile noastre. Dacă vor să prospere în viețuirea creștină, să crească în har și, în cele din urmă, să culeagă o răsplată bogată, atunci va trebui ca ei să-și folosească averile pentru înaintarea cauzei adevărului.1M 664.2

După ce am plecat de la Adams Center, am stat câteva zile în Rochester, iar din locul acesta am venit la Battle Creek, unde am rămas pentru Sabat și în ziua întâi a săptămânii. De aici, ne-am întors acasă, unde am petrecut Sabatul următor și prima zi a săptămânii împreună cu frații care se adunaseră din diferite locuri.1M 665.1

Soțul meu preluase responsabilitatea cărților la Battle Creek și această biserică dăduse un exemplu nobil. La întâlnirea de la Fairplains, el a prezentat planul de a așeza în mâinile tuturor acelora care nu pot să cumpere, lucrări precum Daruri spirituale, Un apel către mame, Cum să trăim, Un apel către tineri, Lecturi pentru Sabat, dar și tabelele și diagramele, împreună cu cheia explicativă. Planul a primit aprobarea tuturor. Dar, despre această lucrare importantă, voi vorbi în altă parte.1M 665.2

Cazul sorei Hannah More1M 665.3

Sabatul următor ne-am întâlnit cu biserica din Orleans, unde soțul meu a prezentat cazul regretatei sore Hannah More. Când ne-a vizitat vara trecută, fratele Amadon ne-a spus că sora More fusese la Battle Creek și, nereușind să găsească de lucru acolo, plecase în districtul Leelenaw, ca să locuiască împreună cu o veche prietenă, alături de care lucrase în câmpurile misionare din Africa Centrală. Soțul meu și cu mine ne-am întristat, aflând că această scumpă slujitoare a lui Hristos a fost nevoită să se lipsească de societatea celor de aceeași credință cu ea, astfel că am hotărât să o chemăm să stea cu noi. I-am scris, invitând-o să vină să ne întâlnim la adunarea pe care o aveam programată în Wright, și apoi să meargă acasă cu noi. Nu ne-am întâlnit cu ea la Wright. Redau aici răspunsul pe care l-am primit la scrisoarea noastră, pe 29 august 1867, în timp ce eram la Battle Creek:1M 665.4

„Frate White, scrisoarea voastră plină de amabilitate a ajuns la mine cu poșta de săptămâna aceasta. Cum aici poșta vine o singură dată pe săptămână și urmează să ridice scrisorile mâine, mă grăbesc să vă răspund. Aici ne aflăm într-o zonă mai izolată și un indian duce poșta vinerea, pe jos, și se întoarce marțea. M-am consultat cu fratele Thompson cu privire la traseul pe care să-l urmez și el spune că drumul cel mai bun și mai sigur va fi să iau vaporul de aici și să merg la Miwaukee, iar de acolo la Grand Haven.1M 665.5

Pentru că, venind aici, mi-am cheltuit toți banii și am fost invitată să locuiesc la familia fratelui Thompson, am ajutat-o pe sora Thompson în treburile gospodărești și la cusut, pentru un dolar și cincizeci de cenți pe săptămână, cu cinci zile de lucru, deoarece ei nu vor să lucrez pentru ei duminica, iar eu nu lucrez în Sabatul Domnului, singurul pe care îl recunoaște Biblia. Ei nu ar vrea să mă lase să plec, în ciuda diferențelor de convingeri religioase dintre noi; el spune că pot să locuiesc cu ei, doar că nu trebuie să încerc să-mi impun convingerile printre cei de credința lui. Chiar m-a invitat să-i țin locul, atunci când a fost plecat în vreun turneu de predicare, și așa am și făcut. Sora Thompson are nevoie de o guvernantă pentru copiii ei, deoarece influențele din afară sunt atât de periculoase, iar școlile sunt atât de pline de vicii, încât nu vrea să-i trimită pe copiii ei dragi acolo, până când nu vor fi creștini, cum spune ea. Fiul lor cel mare, care are șaisprezece ani, este un tânăr evlavios și consacrat. Ei au adoptat parțial reforma sănătății și eu cred că, în curând, vor ajunge să o adopte în totalitate. El a comandat revista noastră The Health Reformer (Reformatorul sănătății). I-am arătat câteva numere pe care le adusesem cu mine.1M 666.1

Sper și mă rog să primească și Sabatul cel sfânt. Sora Thompson crede deja în el. Fratele Thompson este bine întemeiat în convingerile lui și, desigur, crede că are dreptate. Dacă l-aș putea convinge să citească acele cărți pe care le-am adus, Istoria Sabatului și altele! Dar el le consideră și le numește „necredincioase” și spune că i se pare că prezintă rătăciri, când, de fapt, dacă ar citi cu atenție punctele noastre de credință, sunt convinsă că le-ar accepta ca fiind adevăruri biblice și le-ar vedea frumusețea și fundamentul solid. Nu am nicio îndoială că sora Thompson ar fi bucuroasă să devină imediat adventistă de ziua a șaptea, dacă soțul ei nu s-ar opune cu atâta înverșunare unei astfel de decizii. Încă dinainte de a veni aici, am avut simțământul că am o lucrare de făcut în acest loc; dar adevărul este deja prezent în această familie și, dacă nu îl pot duce mai departe, se pare că lucrarea mea este încheiată, sau aproape. Nu îmi este rușine cu Hristos și cu poporul Lui, în această generație nelegiuită, și aș prefera, desigur, să fiu împreună cu păzitorii Sabatului și cu poporul ales al lui Dumnezeu.1M 666.2

Voi avea nevoie de cel puțin zece dolari, ca să ajung la Greenville. Aceștia, alături de puținul pe care l-am câștigat aici, s-ar putea să fie suficienți. Dar acum voi aștepta să îmi scrieți și să faceți cum considerați că este mai bine pentru a-mi trimite banii. În primăvară, voi avea eu suficienți bani ca să pot călători și cred că aș prefera să fac așa. Fie ca Domnul să ne călăuzească și să ne binecuvânteze în orice lucrare în care ne implicăm — aceasta este dorința fierbinte a inimii mele. Și fie ca eu să ocup exact acel loc pe care mi l-a stabilit Dumnezeu în via Sa, să-mi îndeplinesc orice datorie cu conștiinciozitate, indiferent cât de împovărătoare ar părea, după buna Lui plăcere — aceasta este dorința mea sinceră și rugăciunea inimii mele.1M 667.1