Dăruirea sistematică

Atenția mi-a fost îndreptată spre copiii lui Israel din vechime. Dumnezeu le-a cerut tuturor, săraci sau bogați, câte o jertfă, potrivit cu situația lor materială. Cei săraci nu erau scuzați pentru că nu aveau averi asemenea fraților lor bogați. Li se cerea să practice economia și tăgăduirea de sine. Iar dacă unii erau atât de săraci, încât să le fie cu totul imposibil să-I aducă un dar Domnului, dacă boala sau nenorocirea îi lipsise de posibilitatea de a oferi, celor care erau bogați li se cerea să-i ajute cu câțiva bănuți, astfel încât aceștia să nu vină înaintea Domnului cu mâinile goale. Această prevedere era în folosul ambelor părți.1M 222.1

Unii însă nu au adus nimic și nu s-au alăturat planului de dăruire sistematică, aducând ca scuză faptul că aveau datorii. Ei susțineau că, mai întâi, trebuiau să ajungă să „nu mai datoreze nimic vreunui om”. Dar faptul că aveau datorii nu era o scuză pentru ei. Am văzut că ei trebuiau să-i dea cezarului ceea ce era al cezarului și lui Dumnezeu ceea ce era al lui Dumnezeu. Unii sunt foarte conștiincioși în a „nu datora nimănui nimic” și se gândesc că Dumnezeu nu poate aștepta nimic de la ei, până când nu-și plătesc toate datoriile. În această privință, se înșală. Ei nu-I dau lui Dumnezeu ceea ce Îi aparține. Orice om trebuie să-I aducă Domnului o jertfă corespunzătoare. Cei care au datorii trebuie să și le plătească din ceea ce este al lor și să dea o parte din ceea ce rămâne.1M 222.2

Unii simt că au o obligație sfântă față de copiii lor. Ei trebuie să-i dea fiecăruia câte o parte, dar nu se simt în stare să ofere mijloace pentru a ajuta lucrarea lui Dumnezeu. Își găsesc scuze că au o datorie față de copiii lor. Poate că au dreptate, dar cea dintâi datorie a lor este față de Dumnezeu. Dați-i cezarului ceea ce este al cezarului și lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu. Nu-L jefuiți pe Dumnezeu, reținând zecimile și darurile pe care trebuie să I le dați. Prima voastră datorie sfântă este să-I dați lui Dumnezeu partea cuvenită. Nu lăsați ca pretențiile pe care le au alții de la voi să vă facă să-L jefuiți pe Dumnezeu. Nu le îngăduiți copiilor voștri să fure, pentru folosul lor, jertfa pe care ați adus-o la altarul lui Dumnezeu.1M 223.1

Am văzut că, în vechime, lăcomia i-a determinat pe unii să rețină pentru ei o anumită parte; ei și-au micșorat jertfa. Lucrul acesta a fost notat în ceruri, iar ei au fost blestemați în recolta și în turmele lor în aceeași măsură în care reținuseră pentru ei. Unii au atras nenorocirea asupra familiei lor. Dumnezeu nu va accepta o jertfă nedesăvârșită. Jertfa trebuie să fie fără cusur, ceea ce au cel mai bun în turma lor și între roadele ogorului lor. Și trebuie să fie o jertfă de bunăvoie, dacă vor ca binecuvântarea Domnului să se oprească asupra familiei și asupra averii lor.1M 223.2

Cazul lui Anania și al Safirei a fost prezentat înaintea mea pentru a ilustra calea urmată de aceia care își declară averea mai prejos de valoarea ei reală. Ei au pretins că I-au adus Domnului un dar de bunăvoie din averea lor. Petru a întrebat: „Spune-mi, cu atât ați vândut moșioara?” Răspunsul a fost: „Da, cu atât”. În acest veac plin de nelegiuire, unii nu ar considera acest răspuns o minciună. Dar Domnul așa l-a considerat. Ei nu o vânduseră doar cu atât, ci cu mult mai mult. Declaraseră că Îi consacră lui Dumnezeu totul. Au vrut să se ascundă de El și răsplata lor nu a întârziat.1M 223.3

Mi s-a arătat că, prin această prevedere, a dăruirii sistematice, inima este pusă la încercare. Este un test permanent, viu, prin care omul este condus să-și cunoască propria inimă, să vadă dacă în ea domină adevărul sau iubirea de lume. Este un test pentru cei care sunt egoiști și lacomi din fire. Aceștia își vor declara averile în cifre foarte mici. Ei caută să înșele. Îngerul a spus: „Blestemat să fie cel care face lucrarea Domnului cu înșelăciune”. Îngerii urmăresc dezvoltarea caracterului și faptele de felul acesta sunt transmise în cer de mesagerii cerești. Unii vor fi pedepsiți de Dumnezeu pentru aceste lucruri, iar câștigul lor va fi redus la cifrele pe care ei singuri le-au declarat. „Unul, care dă cu mână largă, ajunge mai bogat și altul, care economisește prea mult, nu face decât să sărăcească. Sufletul binefăcător va fi săturat și cel ce îi udă pe alții va fi udat și el.” (Prov. 11,24.25)1M 223.4

Tuturor li se cere să manifeste interes față de această lucrare. Cei care folosesc tutun, ceai [negru — n.r.] și cafea trebuie să părăsească acești idoli și să pună contravaloarea lor în vistieria Domnului. Unii nu au făcut niciodată vreun sacrificiu pentru cauza lui Dumnezeu și sunt nepăsători față de ceea ce le cere El. Chiar și unii dintre cei foarte săraci vor avea o luptă grea de dus pentru a se elibera de aceste substanțe excitante. Această jertfă individuală nu este cerută pentru că lucrarea lui Dumnezeu ar duce lipsă de mijloace, ci pentru că, în felul acesta, fiecare inimă este pusă la probă, fiecare caracter este dezvoltat. Este principiul pe baza căruia trebuie să acționeze poporul lui Dumnezeu. Iar acest principiu viu trebuie să fie transpus în viață.1M 224.1

„Se cade să înșele un om pe Dumnezeu cum Mă înșelați voi? Dar voi întrebați: ‘Cu ce Te-am înșelat?’ Cu zeciuielile și darurile de mâncare. Sunteți blestemați, câtă vreme căutați să Mă înșelați, tot poporul în întregime! Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneți-Mă astfel la încercare, zice Domnul oștirilor, și veți vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare. Și voi mustra pentru voi pe cel ce mănâncă (lăcusta) și nu vă va nimici roadele pământului, și vița nu va fi neroditoare în câmpiile voastre, zice Domnul oștirilor.” Am văzut că acest pasaj din Scriptură a fost greșit aplicat în biserică, în rugăciuni și în predici. Profeția are o aplicație specială la zilele din urmă și îi învață pe cei care fac parte din poporul lui Dumnezeu că este de datoria lor să-I aducă Domnului de bunăvoie o parte din veniturile lor, ca o jertfă.1M 224.2