Capitolul 39 — Procesul de la Cezarea
La cinci zile după sosirea lui Pavel la Cezarea, învinuitorii lui au venit din Ierusalim, însoțiți de Tertul, un orator pe care l-au angajat ca avocat al lor. Cazului i s-a acordat un statut de urgență. Pavel a fost adus înaintea celor adunați “și Tertul a început să-l pârască”. Socotind că lingușirea ar avea mai multă influență asupra guvernatorului roman decât simpla expunere a adevărului și dreptății, vicleanul orator și-a început vorbirea prin a lăuda pe Felix: “Prea alesule Felix, tu ne faci să ne bucurăm de o pace mare; și neamul acesta a căpătat îmbunătățiri sănătoase prin îngrijirile tale. Lucrul acesta îl mărturisim cu toată mulțumirea, în toată vremea și în tot locul.”FA 419.1
Prin aceasta, Tertul dezvăluia falsitatea sa în toată goliciunea ei; căci caracterul lui Felix era josnic și de disprețuit. Despre el se spunea că “în ce privește practicarea oricărui desfrâu și a cruzimii, el dădea pe față puterea unui rege și caracterul unui sclav” (Tacit, Istoria, cap. 5, 9). Cei care l-au auzit pe Tertul și-au dat seama că aceste cuvinte lingușitoare ale sale nu erau adevărate, dar dorința lor de a dobândi osândirea lui Pavel era mai puternică decât dragostea lor pentru adevăr.FA 419.2
În vorbirea sa, Tertul l-a învinuit pe Pavel de crime care, dacă ar fi fost dovedite, ar fi dus la osândirea lui pentru înaltă trădare față de cârmuire. “Am găsit pe omul acesta, care este o ciumă”, declară vorbitorul, “că pune la cale răzvrătiri printre toți Iudeii de pe tot pământul, este mai marele partidei Nazarinenilor și a cercat să spurce chiar și templul”. După aceea, Tertul a spus că Lisias, comandantul garnizoanei din Ierusalim, smulsese cu forța pe Pavel dintre iudei atunci când ei voiau să-l judece după legea lor eclesiastică și astfel îi silise să aducă problema înaintea lui Felix. Aceste afirmații erau făcute cu planul de a face pe procurator să-l predea pe Pavel tribunalului iudaic. Toate învinuirile erau susținute cu strigăte puternice de către iudeii ce erau de față și care nu făceau nici o sforțare să-și ascundă ura față de întemnițat.FA 420.1
Felix avea destul spirit de pătrundere pentru a citi starea și caracterul învinuitorilor lui Pavel. El știa din ce pricină îl lingușeau ei și a văzut, de asemenea, că ei nu au probat îndeajuns învinuirile lor față de Pavel. Întorcându-se către învinuit, Felix i-a făcut semn să vorbească în apărarea sa. Pavel nu a risipit cuvinte măgulitoare, ci, în mod simplu, a arătat că se poate apăra cu multă încredere înaintea lui Felix, deoarece acesta era de lungă vreme procurator și, prin urmare, avea o bună cunoștință a legilor și obiceiurilor iudeilor. Referindu-se la învinuirile aduse împotriva lui, el a arătat foarte limpede că nici una dintre ele nu era adevărată. El declară că nu pricinuise tulburare în nici o parte a Ierusalimului și nici nu spurcase sanctuarul. “Nu m-au găsit nici în Templu, nici în sinagogi, nici în cetate, stând de vorbă cu cineva sau făcând răscoală de norod. Așa că n-ar putea dovedi lucrurile de care mă pârăsc acum”.FA 420.2
Mărturisind că el se închină Dumnezeului părinților săi, “după calea pe care ei o numesc partidă”, Pavel afirmă că totdeauna crezuse “tot ce este scris în Lege și în Prooroci” și că, potrivit cu învățătura lămurită a Scripturilor, el susține credința în învierea morților. Și mai declară că ținta călăuzitoare a vieții sale era să aibă “totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor”.FA 421.1
Într-un chip curat și sincer, el a înfățișat obiectul vizitei sale la Ierusalim, cum și împrejurările arestării și judecării lui: “După mai mulți ani, am venit să aduc milostenii neamului meu și să aduc daruri la Templu. Tocmai atunci niște Iudei din Asia m-au găsit curățit în Templu, nu cu gloată, nici cu zarvă. Ei înșiși ar trebui să se înfățișeze înaintea ta și să pârască, dacă au ceva împotriva mea. Sau să spună: aceștia singuri de ce nelegiuire m-au găsit vinovat, când am stat înaintea Soborului, afară numai doar de strigătul acesta, pe care l-am scos în mijlocul lor: ‘Pentru învierea din morți sunt dat eu în judecată astăzi înaintea voastră’”.FA 421.2
Apostolul a vorbit cu căldură și vădită sinceritate, iar cuvintele lui aveau putere de convingere. Claudius Lisias, în scrisoarea lui către Felix, dăduse o mărturie asemănătoare cu privire la purtarea lui Pavel. Mai mult chiar, însuși Felix avea o mai bună cunoaștere a religiei iudaice decât își închipuiau mulți. Prezentarea lămurită a faptelor în acest caz l-a făcut pe Felix în stare să înțeleagă și mai limpede motivele de care erau stăpâniți iudeii în încercarea lor de a învinui pe apostol de o purtare răzvrătită și de trădare. Guvernatorul nu voia să le dea satisfacție printr-o osândire nedreaptă a unui cetățean roman și nici nu voia să li-l dea în mână spre a fi omorât, fără o cuvenită și dreaptă judecată. Totuși, Felix nu cunoștea nici un motiv mai mare decât interesul personal și era stăpânit de plăcerea de a fi lăudat, cum și de dorința de a promova, de a ajunge mai sus. Teama de a nu-i supăra pe iudei l-a reținut de la a face deplină dreptate unui om pe care-l știa că este nevinovat. De aceea, el a hotărât să suspende judecata până ce va avea să fie de față Lisias, zicând: “Am să cercetez pricina voastră când va veni căpitanul Lisias”.FA 421.3
Apostolul a rămas întemnițat, însă Felix a poruncit sutașului în a cărui pază fusese dat Pavel “să-l lase puțin mai slobod și să nu oprească pe nimeni din ai lui să-i slujească sau să vină la el”.FA 422.1
Nu multă vreme după aceea, Felix și soția lui, Drusila, au trimis să-l aducă pe Pavel, pentru ca, într-o convorbire particulară, să afle de la el “despre credința în Hristos Isus”. Ei erau doritori, ba chiar râvnitori să audă aceste noi adevăruri — adevăruri pe care poate că ei nu le auziseră nicioadată mai înainte și care, dacă ar fi fost lepădate, aveau să fie o categorică mărturie împotriva lor în ziua lui Dumnezeu.FA 422.2
Pavel a socotit aceasta ca o ocazie dată de Dumnezeu și a folosit-o în mod credincios. El știa că stă înaintea unuia care avea putere să-l dea la moarte sau să-l lase în libertate; cu toate acestea, nu s-a adresat lui Felix și Drusilei prin cuvinte de laudă sau lingușire. El știa că cuvintele sale aveau să fie pentru ei un miros spre viață sau spre moarte și, uitând orice interes personal, a căutat să-i trezească până acolo, încât să-și dea seama de primejdia lor.FA 422.3
Apostolul a înțeles faptul că Evanghelia cere din partea acelora care aud cuvintele sale ca într-o zi ei să stea fie printre cei curați și sfinți din jurul marelui tron alb, fie împreună cu aceia cărora Hristos le va zice: “Depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege”. (Matei 7, 23.) Pavel știa că va trebui să întâlnească înaintea tribunalului ceresc pe fiecare dintre ascultătorii săi și că acolo trebuia să dea socoteală nu numai pentru tot ce spusese sau făcuse el, ci și pentru motivul și spiritul cuvintelor sau faptelor sale.FA 423.1
Purtarea lui Felix fusese atât de violentă și de crudă, încât puțini înaintea lui îndrăzniseră vreodată chiar numai să facă aluzie la faptul că purtarea și caracterul lui nu erau fără defecte. Însă lui Pavel nu-i era teamă de oameni. În mod deschis, el și-a mărturisit credința în Hristos, cum și motivele acestei credințe, în felul acesta ajungând să vorbească în mod deosebit despre virtuțile absolut trebuincioase caracterului creștin, dar de care distinsa pereche din fața sa era așa de izbitor lipsită.FA 423.2
El a prezentat înaintea lui Felix și a Drusilei caracterul lui Dumnezeu, neprihănirea Sa, adevărul și dreptatea Sa, cum și natura Legii Sale. El a arătat în mod clar că omul are datoria să trăiască o viață demnă și cumpătată, ținându-și pasiunile sub controlul rațiunii, în armonie cu Legea lui Dumnezeu, păstrând puterile corporale și mintale în condiții de sănătate. El a declarat că, în mod sigur, va veni o zi de judecată, când toți vor fi răsplătiți potrivit faptelor făcute în trup și când se va face în mod lămurit cunoscut că bogăția, poziția socială sau titlurile sunt fără de putere de a câștiga pentru om favoarea lui Dumnezeu sau să-l scape de urmările păcatului. El a arătat că viața aceasta este timpul dat omului pentru pregătirea pentru viața viitoare. Dacă el va neglija privilegiile și ocaziile prezente, va avea de suferit o pierdere veșnică; nu i se va mai oferi un alt timp de probă.FA 423.3
Pavel a stăruit în mod deosebit asupra mult cuprinzătoarelor cerințe ale Legii lui Dumnezeu. El a arătat că ea se întinde până la cele mai adânci taine ale naturii morale a omului și a aruncat un potop de lumină asupra a ceea ce fusese ascuns de vederea și cunoașterea oamenilor. Ceea ce mâinile pot face sau limba poate rosti — ceea ce dă pe față viața exterioară — descoperă în mod nedesăvârșit caracterul moral al omului. Legea cercetează gândurile, motivele și intențiile. Patimile întunecoase care zac ascunse de ochiul omului, gelozia, ura, plăcerile desfrânate și ambiția, faptele rele, plămădite în cotloanele întunecoase ale sufletului, dar neaduse niciodată la îndeplinire din lipsa ocaziei — toate acestea sunt osândite de Legea lui Dumnezeu.FA 424.1
Pavel s-a străduit să îndrepte mintea ascultătorilor săi către unica și marea jertfă pentru păcat. El a arătat sacrificiile care erau umbra bunurilor lucruri viitoare ce aveau să vină și apoi L-a înfățișat pe Hristos ca antitipul tuturor acestor ceremonii — ținte spre care arătau ele ca singurul izvor de viață și nădejde pentru omul căzut. Sfinții bărbați din vechime erau mântuiți prin credința în sângele lui Hristos. Văzând agoniile victimelor aduse ca jertfe, ei priveau dincolo de prăpastia veacurilor, spre Mielul lui Dumnezeu care avea să ridice păcatul lumii.FA 424.2
Dumnezeu pretinde, pe drept, iubire și ascultare din partea tuturor creaturilor Sale. Prin Legea Sa, El le-a dat o desăvârșită măsură a dreptății. Însă mulți Îl uită pe Făcătorul lor și aleg să-și urmeze propriile lor căi împotriva voii Sale. Ei răspund cu vrăjmășie iubirii care este înaltă cât cerul și întinsă cât universul. Dumnezeu nu poate face rabat de la cerințele Legii Sale pentru a ajunge la măsura oamenilor nelegiuiți; dar nici omul nu poate, prin propria sa putere, să împlinească cerințele Legii. Numai prin credința în Hristos păcătosul poate să fie curățit de vinovăție și adus în stare să asculte de Legea Creatorului său.FA 425.1
Astfel, întemnițatul a înfățișat cu stăruință cerințele Legii divine atât față de iudei, cât și față de Neamuri, prezentându-L pe Isus, Nazarineanul disprețuit, ca fiind Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.FA 425.2
Prințesa iudaică a înțeles foarte bine caracterul sfânt al acelei Legi pe care o călca în picioare cu o așa nerușinare; însă prejudecata ei față de Omul de la Golgota i-a împietrit inima față de cuvântul vieții. Felix nu auzise niciodată mai înainte despre adevăr; și, când Duhul lui Dumnezeu a făcut să pătrundă convingerea în sufletul său, în el s-a produs o adâncă frământare. Conștiința, acum trezită, făcea să i se audă glasul, și Felix și-a dat seama că cuvintele lui Pavel erau adevărate. Mintea l-a dus înapoi, la trecutul lui vinovat. Cu o înfricoșată claritate i-au apărut în față tainele vieții sale de mai înainte, pline de nelegiuire și vărsare de sânge, cum și raportul întunecos al ultimilor săi ani. El s-a văzut pe sine destrăbălat, crud și hrăpăreț. Niciodată adevărul nu a ajuns într-un așa chip la inima sa. Niciodată mai înainte sufletul său nu fusese cuprins de o așa groază. Gândul că toate tainele vieții sale de crime erau dezvăluite înaintea ochiului lui Dumnezeu și că urma să fie judecat potrivit faptelor sale l-a făcut să se cutremure de spaimă.FA 425.3
Dar, în loc să îngăduie convingerilor sale să-l ducă la pocăință, el a căutat să risipească aceste cugete neplăcute. Convorbirea cu Pavel a fost curmată brusc. “De astă dată, du-te, a zis el; când voi mai avea prilej, te voi chema”.FA 426.1
Cât de mare este deosebirea dintre atitudinea lui Felix și cea a temnicerului din Filipi! Servii Domnului au fost aduși legați în lanțuri înaintea temnicerului, așa cum fusese adus și Pavel la Felix. Dovada pe care au dat-o, cum că ei erau sprijiniți de o putere divină, bucuria lor în timp de suferință și înjosire, neînfricarea lor atunci când pământul s-a clătinat din pricina cutremurului de pământ, cum și spiritul lor de iertare creștină au adus convingere în inima temnicerului, care, tremurând, și-a mărturisit păcatele și a găsit iertare. Și Felix a tremurat, însă nu s-a pocăit. Temnicerul a primit cu bucurie Duhul lui Dumnezeu în inima și în casa sa; Felix a poruncit Solului divin să se depărteze. Unul a ales să devină copil al lui Dumnezeu și moștenitor al cerului; celălalt și-a aruncat sorțul împreună cu cei ce săvârșesc nelegiuirea.FA 426.2
Timp de doi ani nu s-a luat nici o altă măsură față de Pavel, totuși el a rămas mai departe întemnițat. Felix l-a vizitat în repetate rânduri și asculta cu atenție cuvintele sale. Însă adevăratul motiv pentru aparenta sa prietenie era dorința după câștig și el a lăsat să se înțeleagă că, prin plătirea unei mari sume de bani, Pavel putea să-și dobândească libertatea. Însă apostolul avea o fire prea nobilă pentru a se libera prin mituire. El nu era vinovat de nici o crimă și nu avea să se înjosească, săvârșind un rău spre a dobândi libertatea. Mai mult chiar, el era prea sărac pentru a putea plăti o asemenea răscumpărare, chiar dacă ar fi fost gata să facă aceasta, și nici nu voia ca, pentru sine, să apeleze la bunăvoința și generozitatea convertiților săi. De asemenea, el și-a dat seama că era în mâinile lui Dumnezeu și nu voia să se amestece în planurile divine față de sine.FA 426.3
În cele din urmă, Felix a fost chemat la Roma spre a da socoteală de faptele josnice pe care le săvârșise față de iudei. Înainte de a părăsi Cezarea ca răspuns la porunca primită, el s-a gândit “să facă pe placul iudeilor”, lăsându-l pe Pavel în temniță. Felix însă n-a avut succes în încercarea sa de a recâștiga încrederea iudeilor. El a fost destituit din slujbă în mod rușinos și Porcius Festus a fost numit ca urmaș al lui, având reședința la Cezarea.FA 427.1
O rază de lumină din cer a strălucit asupra lui Felix atunci când Pavel a discutat cu el cu privire la neprihănire, cumpătare și judecata viitoare. Aceasta fusese ocazia trimisă din cer spre a-și recunoaște și părăsi păcatele. Dar el a spus solului lui Dumnezeu: “De astă dată, du-te; când voi mai avea prilej, te voi chema”. El disprețuise ultima ofertă a harului ce i se făcuse. Niciodată el nu avea să mai primească o altă chemare din partea lui Dumnezeu.FA 427.2