Capitolul 46 — În libertate

În timp ce lucrarea lui Pavel în Roma era binecuvântată prin convertirea multor suflete și întărirea și încurajarea credincioșilor, se adunau nori care amenințau nu numai propria sa siguranță, ci, de asemenea, și prosperitatea bisericii. La sosirea sa la Roma, el fusese dat în grijă căpitanului gărzii imperiale, un bărbat drept și integru, prin a cărui bunăvoință el fusese oarecum lăsat liber să continue lucrarea Evangheliei. Dar, înainte de încheierea celor doi ani de întemnițare, bărbatul acesta a fost schimbat cu un slujbaș din partea căruia apostolul nu se putea aștepta la nici o bunăvoință deosebită.FA 485.1

Iudeii erau acum mai activi decât oricând mai înainte în eforturile lor împotriva lui Pavel și au găsit un ajutor abil în femeia desfrânată pe care Nero și-o luase ca a doua soție a sa și care, fiind convertită la iudaism, și-a pus toată influența ei în susținerea planurilor ucigașe împotriva apărătorului creștinismului.FA 485.2

Pavel se putea aștepta prea puțin la dreptate din partea Cezarului la care apelase. Nero era mai decăzut din punct de vedere moral, mai josnic în caracter și, în același timp, în stare să săvârșească cruzimi mai fioroase decât oricare alt cârmuitor ce fusese înaintea lui. Frânele cârmuirii nu ar fi putut fi încredințate unui stăpânitor mai despotic. Primul an al domniei sale fusese marcat de otrăvirea tânărului său frate vitreg, moștenitorul de drept al tronului. De la o profunzime a viciului și crimei la alta, Nero decăzuse într-atât, încât a ajuns să-și ucidă mama și apoi soția. Nu era cruzime pe care el să nu o fi săvârșit, nici faptă mârșavă la care să nu se fi înjosit. În orice minte cinstită, el trezea numai dezgust și dispreț.FA 485.3

Amănuntele nelegiuirii ce se săvârșea la curtea sa sunt prea degradante și prea cutremurătoare pentru a fi descrise. Neînfrânata sa răutate producea dezgust și scârbă chiar în mulți dintre aceia care erau siliți să ia parte la crimele lui. Ei se temeau continuu de grozăviile pe care le-ar mai fi putut născoci în continuare. Dar chiar și crime ca acelea făptuite de Nero nu clătinau supunerea cetățenilor lui. El era recunoscut ca stăpânitorul absolut al întregii lumi civilizate. Mai mult decât atât, lui i se dădea și cinste, ca divinitate, și i se aducea închinare ca unui dumnezeu.FA 486.1

Din punct de vedere al judecății omenești, osândirea lui Pavel înaintea unui astfel de judecător era sigură. Dar apostolul își dădea seama că, atâta vreme cât era credincios lui Dumnezeu, nu avea de ce să se teamă. Acela care în trecut fusese ocrotitorul său putea să-l apere și pe mai departe de răutatea iudeilor, cum și de puterea Cezarului.FA 486.2

Și Dumnezeu l-a ocrotit pe servul Său. Când Pavel a fost cercetat, învinuirile aduse împotriva lui nu au fost probate și, contrar tuturor așteptărilor, și în ce privește dreptatea ce era cu totul deosebită de caracterul său, Nero l-a declarat pe întemnițat ca nevinovat. Lanțurile lui Pavel au fost îndepărtate și el a devenit din nou un om liber.FA 486.3

Dacă judecarea lui ar fi fost întârziată mai mult sau dacă din vreo pricină ar mai fi fost reținut în Roma în cursul anului următor, fără îndoială că el ar fi pierit în timpul prigoanei care a avut loc. În timpul întemnițării lui Pavel, convertiții la creștinism se înmulțiseră atât de mult, încât ajunseseră să atragă atenția și să trezească dușmănia autorităților. Mânia împăratului a fost stârnită mai ales prin convertirea membrilor propriei sale case și, în curând, el a găsit un pretext să facă din creștini obiectul cruzimii sale nemiloase.FA 487.1

În vremea aceea, în Roma, a izbucnit un incendiu grozav, datorită căruia aproape o jumătate din cetate a ars. Se zvonea că Nero în persoană aprinsese flăcările, dar, pentru a îndepărta bănuiala, el a făcut din aceasta un motiv de mare generozitate, ajutând pe cei rămași fără casă și ajunși în lipsă. Totuși, el era învinuit de crimă. Poporul era întărâtat și furios și, pentru a se dezvinovăți și pentru a scăpa cetatea de o clasă de oameni de care se temea și pe care o ura, Nero a îndreptat învinuirea asupra creștinilor. Șiretenia sa a prins și mii de urmași ai lui Hristos — bărbați, femei și copii — au fost dați morții în mod crud.FA 487.2

Pavel a fost cruțat de această prigoană teribilă pentru că, la scurt timp după liberarea sa, el a părăsit Roma. El a folosit acest ultim timp de libertate în mod înțelept, lucrând în biserici. El a căutat să statornicească o dăinuitoare unire între bisericile din Grecia și cele din Răsărit și să întărească judecata credincioșilor față de învățăturile mincinoase care se strecurau între ei spre a le nărui credința.FA 487.3

Încercările și îngrijorările pe care le avusese de suportat Pavel îi jefuiseră puterile sale fizice. Slăbiciunile vârstei îl ajunseră. Își dădea seama că acum el făcea ultima sa lucrare; și, pe măsură ce timpul lucrării lui se scurta mai mult, efortul său era mai intens. Părea că râvna lui nu avea margini. Hotărât în planuri, prompt în acțiune, tare în credință, el a călătorit din biserică în biserică, în multe țări, și, prin toate mijloacele ce-i stăteau în putere, a căutat să întărească mâinile credincioșilor, pentru ca ei să facă o lucrare credincioasă în ce privește câștigarea de suflete la Isus și pentru ca, în vremurile de încercare în care pășeau, să poată rămâne statornici Evangheliei, dând o mărturie credincioasă pentru Hristos.FA 488.1