Capitolul 18 — Predicarea printre păgâni
Din Antiohia Pisidiei, Pavel și Barnaba s-au dus la Iconia. În acest loc, ca și în Antiohia, ei și-au început lucrarea în sinagoga celor de neam cu ei. Rezultatul a fost o mare biruință; “o mare mulțime de iudei și de greci au crezut”. Dar în Iconia, ca și în alte părți unde au lucrat apostolii, “iudeii care n-au crezut au întărâtat și au răzvrătit sufletele Neamurilor împotriva fraților”.FA 177.1
Totuși, apostolii nu au fost abătuți de la însărcinarea lor; căci mulți au primit Evanghelia lui Hristos. Cu toată împotrivirea, invidia și prejudecata, ei și-au continuat lucrarea “și vorbeau cu îndrăzneală în Domnul”; și Dumnezeu “adeverea Cuvântul privitor la harul Său și îngăduia să se facă semne și minuni prin mâinile lor”. Aceste dovezi ale aprobării divine au avut o puternică influență asupra acelora ale căror minți au fost deschise convingerii, iar convertiții la Evanghelie se înmulțeau.FA 177.2
Popularitatea crescândă a soliei duse de apostoli a umplut pe necredincioșii iudei de invidie și ură și ei s-au hotărât ca să oprească de îndată lucrarea lui Pavel și a lui Barnaba. Folosindu-se de rapoarte false și exagerate, ei au făcut ca autoritățile să se teamă că întreaga cetate era în primejdie de a fi întărâtată la răscoală. Ei au declarat că mulți se alăturau apostolilor și au sugerat gândul că prin aceasta se urmăreau planuri ascunse și primejdioase.FA 178.1
Ca urmare a acestor învinuiri, ucenicii au fost în repetate rânduri aduși înaintea autorităților; însă apărarea lor a fost atât de lămurită și mișcătoare și prezentarea învățăturii lor atât de liniștite și pe înțeles, încât a exercitat o puternică influență în favoarea lor. Deși judecătorii aveau prejudecăți împotriva lor, datorită declarațiilor false pe care le auziseră, totuși nu au îndrăznit să-i osândească. Ei nu puteau decât să recunoască faptul că învățăturile lui Pavel și ale lui Barnaba ținteau să facă pe oameni virtuoși, cetățeni supuși legilor, și că morala și ordinea cetății ar fi sporit dacă ar fi fost primite adevărurile propovăduite de apostoli.FA 178.2
Datorită împotrivirii pe care au întâmpinat-o ucenicii, soliei adevărului s-a făcut o mare publicitate; iudeii au văzut că străduințele lor de a spulbera lucrarea noilor învățători a avut ca rod tocmai o adăugare a multora la noua credință. “Mulțimea din cetate s-a dezbinat: unii erau cu iudeii, alții cu apostolii”.FA 178.3
Mai marii iudeilor erau atât de înfuriați din pricina întorsăturii pe care o luaseră lucrurile, încât s-au hotărât să-și atingă scopul prin violență. Întărâtând pornirile cele mai josnice ale unei mulțimi neștiutoare și gălăgioase, ei au reușit să dea loc la o tulburare pe care au atribuit-o învățăturii date de ucenici. Prin această falsă învinuire, ei nădăjduiau să câștige ajutorul judecătorilor în scopul împlinirii planurilor lor. Ei au hotărât să nu dea apostolilor nici o ocazie de a se apăra, făcând ca mulțimea să intervină împroșcând cu pietre pe Pavel și pe Barnaba, punând în felul acesta capăt lucrării lor.FA 178.4
Prietenii apostolilor, deși necredincioși, i-au avertizat cu privire la planurile răutăcioase ale iudeilor și au stăruit de ei să nu se expună, fără să fie nevoie, furiei gloatei, ci mai bine să-și scape viața. Prin urmare, Pavel și Barnaba au plecat în taină din Iconia, lăsându-i pe credincioși să ducă mai departe ei singuri, pentru o vreme, lucrarea de acolo. Însă niciodată ei nu au părăsit acest loc pentru totdeauna, ci și-au propus să se întoarcă, după potolirea tulburării, și să-și desăvârșească lucrarea începută.FA 179.1
În fiecare veac și în orice loc, solii lui Dumnezeu au fost chemați să întâmpine o cruntă împotrivire din partea acelora care, cu bună știință, aleg să lepede lumina cerului. Deseori, prin prezentări greșite și prin minciuni, vrăjmașii Evangheliei în aparență au biruit, închizând ușile prin care solii lui Dumnezeu ar fi putut ajunge la oameni. Însă aceste uși nu pot rămâne pentru totdeauna închise; și, adesea, când slujitorii lui Dumnezeu s-au întors după o vreme spre a-și relua lucrul, Domnul a lucrat cu putere pentru ei, făcându-i în stare să realizeze momente de amintiri spre slava Numelui Său.FA 179.2
Alungați de persecuție din Iconia, apostolii au mers la Listra și Derbe, în Licaonia. În mare măsură, aceste orașe erau locuite de niște oameni păgâni și superstițioși, însă printre ei erau și unii gata să asculte și să primească solia Evangheliei. În locurile acestea, cum și în ținutul înconjurător, s-au hotărât apostolii să lucreze, sperând să evite prejudecata și prigoana iudeilor.FA 179.3
La Listra, nu era nici o sinagogă a iudeilor, deși locuiau câțiva iudei în oraș. Mulți dintre locuitorii din Listra se închinau într-un templu dedicat lui Jupiter. Când Pavel și Barnaba s-au arătat în oraș și, strângând pe locuitorii orașului în jurul lor, le-au explicat adevărurile simple ale Evangheliei, mulți au căutat să pună în legătură aceste învățături cu credința lor superstițioasă și închinarea la Jupiter.FA 180.1
Apostolii s-au străduit să împărtășească acestor idolatri cunoștința despre Dumnezeul Creator și despre Fiul Său, Mântuitorul neamului omenesc. Mai întâi, ei le-au îndreptat atenția către lucrurile minunate ale lui Dumnezeu — soarele, luna și stelele, frumoasa rânduială în care se succed anotimpurile, munții cu crestele înzăpezite, pomii cei mândri și înalți, cum și alte felurite minuni ale naturii — care arată o înțelepciune mai presus de a fi cuprinsă de mintea omenească. Prin aceste lucrări ale Atotputernicului, apostolii au condus mintea păgânilor la meditare asupra marelui Conducător al universului.FA 180.2
Lămurindu-le aceste adevăruri fundamentale cu privire la Creator, apostolul a vorbit celor din Listra despre Fiul lui Dumnezeu, care a venit din ceruri în lumea noastră, fiindcă i-a iubit pe fiii oamenilor. Ei le-au vorbit despre viața și lucrarea Sa, despre lepădarea Lui de către aceia pe care venise să-i salveze, despre judecata și răstignirea Sa, cum și despre învierea și înălțarea Sa la ceruri, unde slujește ca Mijlocitor pentru om. Astfel, în spiritul și puterea lui Dumnezeu, Pavel și Barnaba au predicat Evanghelia în Listra.FA 180.3
Odată, pe când Pavel vorbea oamenilor despre lucrarea lui Hristos ca vindecător al celor bolnavi și suferinzi, el a văzut printre ascultătorii săi pe un olog, ai cărui ochi erau ațintiți asupra lui și care a primit și a crezut cuvintele sale. Inima lui Pavel a simțit iubire pentru omul acesta suferind, la care “a văzut că are credință ca să fie tămăduit”. În fața mulțimii idolatre, Pavel a poruncit ologului să se ridice în picioare. Până aici, suferindul nu fusese în stare să se ridice; dar acum, a ascultat de îndată porunca lui Pavel și, pentru prima dată în viața sa, a stat pe picioarele lui. Împreună cu acest efort al credinței a venit și putere și el, care fusese olog, a sărit “și a început să umble”.FA 181.1
“La vederea celor făcute de Pavel, noroadele și-au ridicat glasul și au zis în limba liconiană: ‘Zeii s-au pogorât la noi în chip omenesc’”. Aceste cuvinte erau în legătură cu o tradiție a lor, că zeii vizitau câteodată pământul. Pe Barnaba l-au numit Jupiter, tatăl zeilor, din pricina înfățișării sale ce insufla respect, a purtării lui demne, cum și din pricina blândeții și a bunăvoinței exprimate pe fața lui. Pe Pavel l-au crezut a fi Mercur, “pentru că mânuia cuvântul”, plin de râvnă și activ, cum și elocvent în cuvinte de avertizare și îndemnare.FA 181.2
Cei din Listra, grabnici să-și arate recunoștința, au stăruit pe lângă preotul lui Jupiter ca să dea cinste apostolilor; și el “a adus tauri și cununi înaintea porților, și voia să le aducă jertfă, împreună cu noroadele”. Pavel și Barnaba, care căutaseră un loc retras unde să se odihnească, nu știau nimic de aceste pregătiri. Dar, în curând, atenția le-a fost atrasă de sunete de instrumente muzicale și de strigătele pline de înflăcărare ale unei mari mulțimi, care venise la casa unde stăteau ei.FA 181.3
Când apostolii au înțeles cauza acestei vizite și a agitației ce o însoțea, “și-au rupt hainele” și “au sărit în mijlocul norodului”, în speranța de a opri faptele lor. Cu un glas puternic și răsunător, care se ridica deasupra strigătelor norodului, Pavel a cerut să fie ascultat și, de îndată ce tumultul a încetat, el a spus: “Oamenilor, de ce faceți lucrul acesta? Și noi suntem oameni de aceeași fire cu voi; noi vă aducem o veste bună, ca să vă întoarceți de la aceste lucruri deșarte la Dumnezeul Cel viu, care a făcut cerul, pământul și marea și tot ce este în ele. El, în veacurile trecute, a lăsat pe toate neamurile să umble pe căile lor, măcar că, drept vorbind, nu s-au lăsat fără mărturie, întrucât v-a făcut bine, v-a trimis ploi din cer și timpuri roditoare, v-a dat hrană din belșug și v-a umplut inimile de bucurie”.FA 182.1
Cu toată hotărâta tăgăduire a apostolilor, că ei ar fi divini, și cu toată străduința lui Pavel de a îndrepta mințile oamenilor către adevăratul Dumnezeu, ca fiind Singurul care este vrednic de închinare, a fost aproape cu neputință să-i abată pe păgâni de la gândul lor de a le aduce sacrificii. Atât de puternică fusese credința acestor oameni — că ei erau în adevăr zei — și atât de puternică înflăcărarea lor, încât erau îndărătnici în a-și recunoaște greșeala. Raportul ne spune că de abia au putut fi împiedicați de la acțiunea lor..FA 182.2
Locuitorii din Listra susțineau că ei văzuseră cu ochii lor puterea miraculoasă a apostolilor. Ei văzuseră un olog, care niciodată mai înainte nu fusese în stare să meargă, ajuns să se bucure de o deplină sănătate și putere. Numai după o puternică lucrare de convingere din partea lui Pavel și o amănunțită lămurire cu privire la însărcinarea sa și a lui Barnaba, ca reprezentanți ai Dumnezeului cerului și ai Fiului Său, marele Tămăduitor, oamenii s-au înduplecat să renunțe la planurile lor.FA 182.3
Lucrarea lui Pavel și a lui Barnaba la Listra a fost dintr-o dată împiedicată de răutatea unor “iudei veniți din Antiohia și Iconia”, care, aflând despre succesul lucrării apostolilor printre iconieni, s-au hotărât să-i urmărească și să-i prigonească. Ajungând la Listra, iudeii aceștia au izbutit repede să insufle oamenilor aceeași amărăciune de spirit la care îi mâna mintea lor. Prin relatări neadevărate și calomniere, cei care până nu de mult îi socotiseră pe Pavel și Barnaba ca ființe divine au ajuns să creadă că, de fapt, apostolii erau mai răi decât ucigașii și că meritau moartea.FA 183.1
Dezamăgirea pe care au suferit-o cei din Listra, neîngăduindu-li-se privilegiul de a aduce sacrificii apostolilor, i-a pregătit să se întoarcă împotriva lui Pavel și Barnaba cu o înflăcărare aproape la fel cu aceea cu care îi proslăvise ca zei. Întărâtați de iudei, ei au făcut planul de a-i ataca pe apostoli. Iudeii îi îndemnau să nu-i îngăduie lui Pavel nici o ocazie de a vorbi, afirmând că, dacă ei aveau să-i ofere acest privilegiu, el va vrăji norodul.FA 183.2
În curând, planurile ucigașe ale vrăjmașilor Evangheliei au fost aduse la îndeplinire. Supunându-se influenței răului, cei din Listra au ajuns stăpâniți de o furie satanică și, prinzându-l pe Pavel, l-au împroșcat cu pietre fără nici o milă. Apostolul a crezut că-i sosise sfârșitul. Martiriul lui Ștefan, cum și partea crudă pe care el însuși o avusese cu acea ocazie i-au revenit viu în minte. Plin de vânătăi și zdrobit de durere, el a căzut la pământ, iar gloata înfuriată l-a “târât afară din cetate, crezând că a murit”.FA 183.3
În acest ceas întunecos al încercării, grupa de credincioși din Listra, care prin lucrarea lui Pavel și a lui Barnaba au fost convertiți la credința lui Isus, au rămas sinceri și statornici. Împotrivirea lipsită de rațiune și crunta prigoană din partea vrăjmașilor lor au slujit numai ca să întărească credința acestor frați devotați; acum, în fața primejdiei și a batjocurii, ei și-au dovedit sinceritatea, adunându-se întristați în jurul trupului aceluia pe care îl socoteau mort.FA 184.1
Nu mică le-a fost însă surpriza când, în mijlocul bocetelor lor, apostolul și-a ridicat deodată capul și a sărit în picioare cu cuvinte de laudă pe buze la adresa lui Dumnezeu. Pentru credincioși, această neașteptată revenire a servului lui Dumnezeu a fost privită ca o minune a puterii divine și a părut că pune sigiliul cerului asupra schimbării credinței lor. Ei s-au bucurat cu o fericire de nedescris și L-au lăudat pe Dumnezeu cu o credință reînnoită.FA 184.2
Printre cei convertiți din Listra și care au fost martori oculari ai suferințelor lui Pavel, era și unul care după aceea avea să ajungă un însemnat lucrător pentru Hristos și care avea să împartă cu apostolul greutățile și bucuriile lucrării de pionier în câmpuri grele. Acesta era un tânăr cu numele Timotei. Când Pavel a fost târât afară din cetate, acest tânăr ucenic era printre aceia care au stat lângă trupul lui ce părea fără viață și care l-a văzut ridicându-se plin de vânătăi și acoperit cu sânge, dar cu cuvinte de laudă pe buzele lui, fiindcă i se îngăduise să sufere pentru Hristos.FA 184.3
În ziua următoare împroșcării lui Pavel cu pietre, ucenicii au plecat spre Derbe, unde lucrarea lor a fost binecuvântată și multe suflete au fost conduse să-L primească pe Hristos ca Mântuitor. Dar, “după ce au propovăduit Evanghelia în cetatea aceasta și au făcut mulți ucenici”, nici Pavel și nici Barnaba nu s-au mulțumit să înceapă lucrarea în vreun loc fără a întări credința convertiților pe care fuseseră nevoiți ca, pentru o vreme, să-i lase singuri în locurile unde lucraseră de curând. Și astfel, fără teamă de primejdie, “s-au întors la Listra, la Iconia și la Antiohia, întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruie în credință”. Mulți primiseră vestea cea bună a Evangheliei și s-au expus astfel batjocurii și împotrivirii. Pe aceștia apostolii au căutat să-i întărească în credință, pentru ca lucrarea făcută să dăinuiască.FA 185.1
Ca un important factor în creșterea spirituală a noilor convertiți, apostolii i-au înconjurat cu multă grijă, ocrotindu-i la adăpostul rânduielilor Evangheliei. În mod cuvenit, au fost organizate biserici pretutindeni, în Iconia și Pisidia, unde erau credincioși. În fiecare biserică, au fost aleși slujbași și stabilite rânduieli și ordine de comportare în vederea împlinirii tuturor lucrărilor de care depindea buna stare spirituală a credincioșilor.FA 185.2
Aceasta era potrivit planului Evangheliei de a uni într-un corp pe toți credincioșii în Hristos, și Pavel avea grijă să aducă acest plan totdeauna la îndeplinire în lucrarea sa. Cei care în vreun loc erau conduși, prin lucrarea sa, să primească pe Hristos ca Mântuitor, erau la timpul cuvenit organizați într-o biserică. Chiar și atunci când credincioșii erau puțini la număr, el făcea acest lucru. În felul acesta, creștinii erau învățați să se ajute unul pe altul, amintindu-și făgăduința: “Căci acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor”. (Matei 18, 20.)FA 185.3
Și Pavel nu uita bisericile astfel întemeiate. Grija de aceste biserici dăinuia în mintea lui ca o povară mereu crescândă. Oricât de mică ar fi fost grupa, ea era totuși obiectul continuei lui purtări de grijă. Cu multă gingășie, el veghea asupra bisericilor mai mici, dându-și seama că ele aveau nevoie de o grijă deosebită, pentru ca membrii lor să poată fi pe deplin întemeiați în adevăr și învățați să depună sforțări stăruitoare și neegoiste pentru cei din jurul lor.FA 186.1
În toate străduințele lor misionare, Pavel și Barnaba au căutat să urmeze exemplul lui Hristos, de sacrificiu de bună voie și de lucrare credincioasă și plină de râvnă pentru suflete. Cu o vedere limpede, zeloși și neobosiți, ei nu luau în seamă obiceiurile lor sau confortul personal, ci, cu o grijă plină de rugăciune și cu neîncetată activitate, ei semănau sămânța adevărului. Și o dată cu semănarea seminței, apostolii se îngrijeau să dea tuturor acelora care luau poziție pentru Evanghelie îndrumarea practică ce era de o nespusă valoare. Acest spirit zelos și plin de temere sfântă lăsa în mințile noilor ucenici o impresie dăinuitoare cu privire la importanța soliei Evangheliei.FA 186.2
Când bărbați promițători și capabili erau convertiți, ca în cazul lui Timotei, Pavel și Barnaba își dădeau toată stăruința ca să le arate nevoia de a lucra în via Domnului. Și, când apostolii plecau spre a merge în alt loc, credința acestor oameni nu scădea, ci, dimpotrivă, creștea mai mult. Ei fuseseră învățați în mod credincios cu privire la calea Domnului și li se arătase cum să lucreze neegoist, zelos și stăruitor pentru salvarea semenilor lor. Această atentă instruire a noilor convertiți era un important factor în remarcabilul succes care însoțea pe Pavel și Barnaba în lucrarea lor de propovăduire a Evangheliei în țările păgâne.FA 186.3
Prima călătorie misionară se apropia cu grăbire de încheiere. Încredințând Domnului noile biserici organizate, apostolii au mers în Pamfilia, “au vestit Cuvântul în Perga și s-au pogorât la Atalia. De acolo, au mers cu corabia la Antiohia”.FA 187.1