Secțiunea 3 — Colportorul evanghelist în acțiune
Capitolul 13 — Aspecte legate de vânzare
Prezentarea cărților noastre — Reprezentanții altor publicații au sisteme bine puse la punct de prezentare pe piață a unor cărți care nu sunt de interes vital. “Fiii acestei lumi sunt mai înțelepți decât fiii luminii.” Ocazii de aur se ivesc aproape în fiecare zi, când mesagerii fără grai ai adevărului pot fi prezentați în familii sau unor persoane; însă cei nepăsători, cei nechibzuiți nu folosesc aceste ocazii. Predicatorii activi sunt puțini. Există doar unul acolo unde ar trebui să fie o sută. Mulți fac o mare greșeală, nefolosindu-și talanții în a căuta să salveze sufletele semenilor lor.EvL 84.1
Sute de oameni ar trebui să fie angajați pentru a duce lumina pretutindeni în metropolele noastre, în satele noastre, în orașele noastre. Trebuie stârnit interesul oamenilor. Dumnezeu spune: Să fie trimisă lumina în toate părțile câmpului. Planul Lui este ca oamenii să fie canale de lumină, aceasta fiind dusă acelora care sunt în întuneric. — Testimonies for the Church 4:389 (1880).EvL 84.2
Trebuie organizate campanii de colportaj pentru vânzarea literaturii noastre, pentru ca lumea să poată fi luminată cu privire la ceea ce este la un pas în fața noastră. — The Review and Herald, 2 iunie, 1903.EvL 84.3
Punerea în circulație sporește cererea — Casele noastre de editură trebuie să prospere în mod vizibil. Membrii noștri le pot susține, dacă vor dovedi interes hotărât pentru a pune publicațiile noastre pe piață.... Cu cât sunt puse mai mult în circulație cărțile noastre, cu atât mai mare va fi cererea pentru cărți care să explice adevărul Scripturilor adevărului. Mulți sunt dezgustați de inconsecvența, erorile și apostazia bisericilor și de bâlciurile, bazarurile, loteriile și numeroasele născociri prin care să se stoarcă bani pentru biserici. Sunt mulți care caută lumina în întuneric. Dacă revistele, broșurile și cărțile noastre, care prezintă adevărul în limbajul simplu al Bibliei, ar putea fi puse în circulație în măsură mare, mulți vor descoperi că acestea reprezintă exact ceea ce își doresc ei. Însă mulți dintre frații noștri acționează de parcă oamenii ar trebui să vină la ei sau să fie trimiși la sediile noastre pentru a obține publicații, când mii dintre ei nici măcar nu știu că există.EvL 85.1
Lăudați valoarea cărților — Dumnezeu îi cheamă pe cei din poporul Său să acționeze ca niște oameni activi, să nu fie nepăsători, trândavi și indiferenți. Noi trebuie să ducem publicațiile la oameni și să-i îndemnăm să le primească, arătându-le că vor primi mult mai mult decât valoarea în bani a acestora. Înălțați valoarea cărților pe care le oferiți. Nu puteți greși supraestimându-le. — Testimonies for the Church 4:392 (1880).EvL 85.2
Prețurile publicațiilor noastre — Anumite lucruri de o deosebită importanță nu au beneficiat de atenția cuvenită la sediile noastre pentru publicații. Bărbații din poziții de răspundere ar fi trebuit să întocmească planuri prin care cărțile noastre să fie puse în circulație, și nu să zacă pe rafturi, murind acolo. Oamenii noștri au rămas în urmă față de timpul în care ne aflăm și nu urmează providența deschisă a lui Dumnezeu.EvL 85.3
Multe dintre publicațiile noastre au fost aruncate pe piață la un preț atât de scăzut, încât profiturile nu sunt suficiente pentru a întreține editurile și a avea un fond pentru folosință continuă. Și aceia din poporul nostru care nu au vreo sarcină deosebită în vreuna dintre ramurile lucrării ... nu s-au informat cu privire la nevoile cauzei și capitalul necesar pentru susținerea acestei activități. Ei nu înțeleg tendința spre pierderi și cheltuielile de fiecare zi din aceste instituții. Ei își închipuie că totul se mișcă din loc fără multă grijă sau cheltuială și de aceea susțin necesitatea unor prețuri dintre cele mai joase pentru publicațiile noastre, îngustând astfel mult orizontul.EvL 86.1
Și după ce prețurile au fost reduse la cifre ce duc aproape la ruină, ei nu manifestă decât un slab interes pentru a crește vânzările la cărțile pentru care ei au cerut astfel de prețuri scăzute. Obiectivul fiind atins, sarcina lor a luat sfârșit, când, de fapt, ei ar trebui să aibă interes serios și grijă reală pentru a grăbi vinderea publicațiilor, prin care să fie semănată sămânța adevărului și să fie aduși bani în casele de editură, care să fie investiți în alte publicații.EvL 86.2
A existat foarte multă neglijare a datoriei din partea pastorilor, care nu au cointeresat bisericile din localitățile în care lucrează, cu privire la acest lucru. O dată ce prețurile cărților au fost reduse, este foarte dificil a le stabili din nou un preț, deoarece oamenii cu vederi înguste vor striga: Speculă! fără să se gândească la faptul că nimeni nu trage vreun folos și că instrumentele lui Dumnezeu nu trebuie paralizate din lipsă de capital. Cărțile care ar trebui puse în circulație în măsură mare zac în editurile noastre fără a fi folosite, pentru că nu există interes suficient manifestat pentru a le pune în circulație.EvL 86.3
Presa de tipărit constituie o putere; însă, dacă produsele ei mor din lipsă de oameni care să întocmească planuri pentru a le pune mult în circulație, puterea ei se pierde. În timp ce a existat o viziune promptă în a discerne necesitatea investirii de bani în facilități pentru multiplicarea de cărți și broșuri, a fost neglijată întocmirea de planuri pentru a aduce înapoi banii investiți, cu scopul de a produce alte publicații. Puterea presei de tipărit, cu toate avantajele ei, este în mâinile lor; și ei o pot folosi în modul cel mai util sau pot fi pe jumătate adormiți și, prin inactivitate, să piardă beneficiile care s-ar fi putut realiza. Printr-un calcul judicios, se poate extinde transmiterea luminii prin vânzarea de cărți și broșuri. Ei le pot trimite în mii de familii care acum sunt în întunericul rătăcirii. — Testimonies for the Church 4:388, 389 (1880).EvL 87.1
Să nu ne bizuim pe daruri — Cei care sunt cu adevărat umili și ale căror inimi au fost atinse de adevărurile desfășurate în Evanghelie vor avea o influență care va fi simțită. Ei vor face impresie asupra minții și inimii și vor fi respectați de cei mai mulți, chiar și dintre aceia care nu simpatizează cu credința lor. Ei vor avea succes cu Biblia și cu revistele noastre valoroase, căci Domnul este Cel ce deschide calea înaintea lor. Însă a-i stimula pe oameni cu daruri sau premii sub formă de publicații nu constituie un lucru eficient întotdeauna. Dacă ar porni la lucru bizuindu-se pe adevărurile Bibliei, cu dragostea lui Hristos și pentru suflete în inimile lor, lucrătorii noștri ar avea mai multe realizări în obținerea de comenzi continue decât dacă ar fi dependenți de premii sau prețuri scăzute. Accentul pus pe aceste stimulente pentru a lua revista respectivă dă impresia că ea nu are o valoare reală. Rezultatele ar fi mult mai bune, dacă s-ar pune accentul pe revistă, pe ceea ce conține ea, iar banii cheltuiți pentru daruri ar fi puși deoparte pentru a distribui câteva exemplare gratuit. Când se fac daruri, unii ar putea fi stimulați în acest fel să ia revista, pe care nu ar lua-o în alte condiții, însă alții o vor refuza, gândind că este vorba de speculă. Dacă lucrătorul colportor ar prezenta calitățile, valoarea în sine a revistei, în timp ce inima lui este înălțată spre Dumnezeu pentru a avea succes, și s-ar bizui mai puțin pe daruri, s-ar realiza mult mai mult. — Testimonies for the Church 5:401 (1885).EvL 87.2
Colportorii ar trebui să-și facă rost de cărțile Tragedia veacurilor, Patriarhi și profeți, Hristos, Lumina lumii, Daniel și Apocalipsa și alte cărți asemănătoare, având în vedere valoarea conținutului acestora și fiind conștienți de lucrarea care trebuie făcută pentru a stârni interesul oamenilor pentru adevăr. Un ajutor cu totul deosebit, care este mai presus de a putea fi redat prin cuvinte, va fi acordat acestor colportori. Colportorii care sunt născuți din nou prin lucrarea Duhului Sfânt vor fi însoțiți de îngeri, care vor merge înaintea lor în locuințele oamenilor, pregătind calea pentru ei. — Manuscript 131, 1899.EvL 88.1
Faceți să se deschidă ușile, prin amabilitate și curtoazie — Una dintre cele mai simple și totuși cele mai eficiente metode de lucru este cea a colportorului evanghelist. Printr-o purtare amabilă și binevoitoare, un astfel de lucrător poate deschide ușa multor case. Când discută cu persoane străine, el trebuie să se arate chibzuit și util. Niciodată nu trebuie să fie o povară, cerând să fie așteptat de cei ocupați cu treburile casei. Dacă există vreo persoană bolnavă în familia respectivă, să facă tot ce poate pentru a da ajutor. Uneori, va întâlni oameni care spun că sunt prea ocupați pentru a asculta o prezentare sau un pasaj biblic. Adesea, le poate câștiga atenția, ajutându-i în lucrul lor. — Manuscript 26, 1905.EvL 88.2
Câștigați încredere, fiind utili — Când vă aflați în casele oamenilor, ajutați-i la treburile gospodărești.... Ajutați pe tatăl obosit la treburile lui. Preocupați-vă de copii. Dovediți împreună-simțire. Lucrați în umilință și Domnul va lucra împreună cu voi. — The Review and Herald, 11 noiembrie, 1902.EvL 89.1
În fiecare loc în care ajungeți, veți găsi oameni bolnavi și suferinzi. Alinați-i, dacă este cu putință, chiar dacă va trebui să zăboviți ceva timp.... Folosirea mijloacelor simple de tratament va constitui o pildă vie. Dacă aveți acordul lui, rugați-vă pentru cel bolnav. Dumnezeu îl poate însănătoși, iar aceasta va fi o mărturie în favoarea adevărului. Vorbiți familiilor despre ceea ce trebuie să facă pentru a-și păstra sănătatea. Luați cu voi broșuri privitoare la reforma sănătății și lăsați-le oamenilor. În acest fel, puteți semăna sămânța adevărului. — Manuscript 181, 1901.EvL 89.2
Tratamente simple — Colportorii trebuie să fie în stare să dea sfaturi cu privire la tratamentul celor bolnavi. Ei trebuie să învețe metode simple de tratament pentru sănătate. În acest fel, ei pot lucra ca misionari medicali, slujind atât sufletelor, cât și trupurilor celor în suferință. Această lucrare trebuie să meargă înainte acum, în toate părțile lumii. În felul acesta, mulți vor fi binecuvântați prin rugăciunile și sfaturile date de slujitorii lui Dumnezeu. — Testimonies for the Church 6:324.EvL 89.3
Arătați importanța viețuirii sănătoase — Colportorii nu ar trebui să uite niciodată că trebuie să depună cele mai serioase eforturi pentru a face lucrare misionară medicală. Publicațiile referitoare la reforma sănătății sunt acum foarte necesare oamenilor. Necumpătarea luptă pentru supremație. Îngăduințele de tot felul sporesc. Colportorul poate face mult în lucrarea sa, arătând celor pe care îi vizitează importanța viețuirii sănătoase. În loc să stea la hotel, el ar trebui, dacă este posibil, să găzduiască în case particulare. Când se așează la masă împreună cu familia, să aplice sfaturile cuprinse în cărțile de sănătate pe care le vinde. Dacă are ocazie, să vorbească despre valoarea reformei sănătății. Dacă este amabil în cuvinte și fapte, impresia pe care o va lăsa va fi spre bine. — Manuscript 113, 1901.EvL 90.1
Atrageți atenția la literatura referitoare la sănătate — Spuneți oamenilor că aveți de vânzare cărți care dau multe sfaturi valoroase cu privire la boală și suferință și cum pot fi acestea evitate și faceți-i conștienți că studierea acestor sfaturi îi poate scuti de multă suferință și de multe cheltuieli bănești, necesare plătirii taxei pentru medic. Spuneți-le că în aceste cărți găsesc sfaturi pe care nu le obțin de la medic, în timpul scurt al consultației. — Manuscript 113, 1901.EvL 90.2
“Având picioarele încălțate cu râvna Evangheliei păcii”, veți fi pregătiți să mergeți din casă în casă, ducând adevărul la oameni. Uneori, veți descoperi că este foarte obositor să faci o lucrare de acest fel; însă, dacă porniți prin credință, Domnul va merge înaintea voastră și lumina Lui vă va lumina calea. Când intrați în casele semenilor voștri, ca să vindeți sau să oferiți literatura noastră, și le prezentați adevărul cu umilință, veți fi însoțiți de lumina cerului. Învățați să cântați cântări simple. Acestea vă vor ajuta în lucrul din casă în casă și inimile vor fi atinse de Duhul Sfânt.... Noi ne putem bucura de compania îngerilor cerești. S-ar putea să nu le vedem chipurile, însă, prin credință, putem ști că sunt alături de noi. — The Review and Herald, 11 noiembrie, 1902.EvL 90.3
Adevăratul scop — Mulți dintre colportorii noștri s-au depărtat de la principiile drepte. Din dorința de a câștiga foloase lumești, mintea lor a fost abătută de la adevăratul scop și spirit al lucrării. Să nu gândească nimeni că înfățișarea exterioară poate face impresia cea bună asupra oamenilor. Aceasta nu va asigura cele mai bune rezultate sau continuitatea lor. Lucrarea noastră este de a călăuzi mintea oamenilor spre adevărurile solemne pentru acest timp. Doar atunci când inimile noastre sunt pătrunse de spiritul adevărurilor conținute în cărțile pe care le vindem și când, în umilință, atragem atenția oamenilor la aceste adevăruri, succesul real va însoți eforturile noastre; căci numai Duhul Sfânt, care convinge de păcat, neprihănire și judecată, va fi prezent pentru a mișca inimile oamenilor. — Testimonies for the Church 6:318, 319 (1900).EvL 91.1