Suportarea Cu Răbdare A Nedreptăţilor

Nu ne putem permite ca sufletul nostru să se mânie când suferim o nedreptate reală sau una imaginară. Eul este duşmanul de care trebuie să ne temem cel mai mult. Niciun alt viciu nu are un rezultat mai dăunător asupra caracterului decât patima care nu este supusă Duhului Sfânt.SFS 153.1

Nicio altă biruinţă pe care o putem obţine nu va fi la fel de valoroasă ca aceea a biruinţei asupra eului.SFS 153.2

Nu ar trebui să ne îngăduim să ne simţim jigniţi atât de uşor. Noi nu trebuie să trăim pentru a ne proteja sentimentele şi reputaţia, ci pentru a salva suflete. Odată ce devenim preocupaţi de mântuirea sufletelor, nu mai luăm seama la micile neînţelegeri care apar adesea în relaţia cu ceilalţi. Orice ar gândi alţii despre noi şi orice ne-ar face, nu trebuie să ne tulbure unitatea cu Hristos şi părtăşia cu Duhul Sfânt. „În adevăr, ce fală este să suferiţi cu răbdare să fiţi pălmuiţi când aţi făcut rău? Dar, dacă suferiţi cu răbdare când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu” (1 Petru 2,20).SFS 153.3

Nu vă răzbunaţi. Înlăturaţi, pe cât posibil, orice cauză a înţelegerii greşite. Evitaţi aparenţele rele. Faceţi tot ce vă stă în putinţă să-i împăcaţi pe alţii, fără să sacrificaţi vreun principiu. „Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul” (Matei 5,23.24).SFS 153.4

Dacă vi se vorbeşte cu nerăbdare, nu răspundeţi la fel. Amintiţi-vă că „un răspuns blând potoleşte mânia” (Proverbe 15,1). Şi există o putere extraordinară în tăcere. Cuvintele rostite ca reacţie faţă de cel mânios duc, uneori, numai la exasperare. Dar, mânia întâmpinată cu tăcere, cu un spirit bun şi răbdător, se stinge repede.SFS 153.5

Dacă sunteţi supuşi unei furtuni de cuvinte usturătoare şi cicălitoare, păstraţi-vă gândurile la Cuvântul lui Dumnezeu. Mintea şi inima să vă fie umplute cu făgăduinţele lui Dumnezeu. Dacă sunteţi trataţi urât sau acuzaţi pe nedrept, în loc să răspundeţi cu mânie, repetaţi în gând făgăduinţele preţioase: „Nu te lăsa biruit de rău, ci biruie răul prin bine” (Romani 12,21); „Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra. El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina şi dreptul tău ca soarele la amiază” (Psalmi 37,5.6); „Nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, nici ascuns, care nu va fi cunoscut” (Luca 12,2); „Ai lăsat pe oameni să încalece pe capetele noastre, am trecut prin foc şi prin apă, dar Tu ne-ai scos şi ne-ai dat belşug” (Psalmi 66, 12).SFS 154.1

Avem tendinţa de a căuta compasiunea şi încurajarea semenilor noştri, în loc să privim la Isus. În mila şi credincioşia Sa, Dumnezeu îngăduie deseori ca cei în care ne punem încrederea să ne dezamăgească, ca să putem înţelege ce nebunie este aceea de a ne încrede în om şi de a ne sprijini pe un muritor. Să ne încredem pe deplin în Dumnezeu, cu smerenie şi fără egoism. El ştie întristările din adâncul fiinţei noastre şi pe care nu le putem exprima. Când toate lucrurile par întunecate şi inexplicabile, amintiţi-vă cuvintele lui Hristos: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea” (Ioan 13,7).SFS 154.2

Studiaţi istoria lui Iosif şi a lui Daniel. Domnul nu a împiedicat uneltirile oamenilor ce încercau să le facă rău; însă El a făcut ca toate acestea să lucreze spre binele slujitorilor Săi, care şi-au păstrat credinţa şi loialitatea în mijlocul încercărilor şi conflictelor.SFS 154.3

Cât trăim în lume, ne confruntăm cu influenţe potrivnice. Vor exista provocări care ne vor testa caracterul; tocmai prin întâmpinarea acestora într-un spirit corect se dezvoltă frumuseţea creştinului. Dacă Hristos locuieşte în noi, vom fi răbdători, amabili, îngăduitori şi veseli în mijlocul neliniştii şi al supărării. Zi după zi şi an după an, vom birui eul şi vom dobândi un curaj nobil. Aceasta este sarcina care ne-a fost încredinţată; dar ea nu poate fi îndeplinită fără ajutorul lui Isus, fără o hotărâre fermă, fără o ţintă nestrămutată, fără o veghere continuă şi fără rugăciune neîncetată. Fiecare are de dus o luptă personală. Nici chiar Dumnezeu nu ne poate înnobila caracterul şi nici nu ne poate face viaţa utilă dacă nu devenim conlucrători cu El. Cei care refuză această luptă pierd tăria şi bucuria victoriei.SFS 154.4

Nu e nevoie să păstrăm amintirea încercărilor şi problemelor, a suferinţelor şi întristărilor noastre. Toate acestea sunt înregistrate în cărţi, iar cerul va avea grijă de ele. Când numărăm lucrurile dezagreabile, multe lucruri plăcute la care putem medita ni se şterg din memorie, aşa cum sunt mila şi bunătatea lui Dumnezeu care ne înconjoară în fiecare clipă şi dragostea de care se minunează îngerii, prin care Dumnezeu a dat pe Fiul Său să moară pentru noi. Ca lucrători ai lui Hristos, dacă simţiţi că aveţi mai multe griji şi încercări decât alţii, amintiţi-vă că pentru voi există o pace pe care nu o cunosc cei care refuză astfel de poveri. În slujirea lui Hristos există mângâiere şi bucurie. Fie ca lumea să vadă că viaţa cu El nu este un eşec!SFS 155.1

Dacă nu aveţi inima uşoară şi veselă, nu vorbiţi despre sentimentele voastre. Nu umbriţi viaţa altora. Religia rece şi posomorâtă nu atrage niciodată suflete la Hristos. Ea îi îndepărtează de El şi îi duce spre cursele prin care Satana vrea să-i prindă pe cei rătăciţi. În loc să vă gândiţi la descurajările voastre, gândiţi-vă la puterea pe care o puteţi cere în Numele lui Hristos. Imaginaţia să prindă lucrurile nevăzute. Gândurile să fie îndreptate spre dovezile marii iubiri a lui Dumnezeu pentru voi. Credinţa poate răbda încercarea, poate înfrunta ispita şi poate suporta dezamăgirea. Isus trăieşte şi este Apărătorul nostru. Primim toate lucrurile prin mijlocirea Sa.SFS 155.2

Nu credeţi că Hristos îi preţuieşte pe cei care trăiesc o viaţă desăvârşită pentru El? Nu credeţi că El îi vizitează pe cei care se află de dragul Lui în locuri aspre şi dificile, asemenea preaiubitului Ioan în exil? Dumnezeu nu va accepta ca vreunul dintre slujitorii Săi adevăraţi să fie abandonaţi, să se lupte cu lucruri neobişnuit de grele şi să fie înfrânţi. El îi păstrează ca pe o piatră preţioasă pe toţi cei a căror viaţă este ascunsă cu Hristos în El. Despre fiecare dintre ei, El spune: „Te voi lua şi te voi păstra ca pe o pecete; căci Eu te-am ales.” (Hagai 2,23).SFS 155.3

Atunci vorbiţi despre făgăduinţe; vorbiţi despre dorinţa lui Isus de a binecuvânta. El nu ne uită nici măcar o clipă. Când ne odihnim încrezători în dragostea Sa şi când stăm lângă El, oricare ar fi circumstanţele neplăcute, simţământul prezenţei Sale ne va inspira o bucurie profundă şi liniştitoare. Hristos a spus despre Sine: „Nu fac nimic de la Mine Însumi, ci vorbesc după cum M-a învăţat Tatăl Meu. Cel ce M-a trimis este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut.” (Ioan 8,28.29). SFS 155.4

Prezenţa Tatălui Îl înconjura pe Domnul Hristos şi nu I se întâmpla nimic dincolo de ceea ce îngăduia dragostea infinită pentru binecuvântarea lumii. Aceasta era sursa mângâierii, şi tot aici o găsim şi noi. Cel care este plin de Duhul lui Hristos rămâne în Hristos. Orice i se întâmplă vine de la Mântuitorul, care Îl înconjoară cu prezenţa Sa. Nimic nu îl poate atinge, în afară de ceea ce îngăduie Domnul. Toate suferinţele şi durerile noastre, toate ispitele şi încercările, toată tristeţea şi mâhnirea noastră, toate persecuţiile şi lipsurile, pe scurt, toate lucrurile lucrează împreună spre binele nostru. Prin experienţele şi circumstanţele prin care trecem, Dumnezeu împlineşte ceea ce e bine pentru noi.SFS 156.1

Dacă ne dăm seama de îndelunga răbdare a lui Dumnezeu faţă de noi, nu îi vom judeca sau acuza pe ceilalţi. Când Hristos a trăit pe pământ, cât de surprinşi ar fi fost tovarăşii Săi dacă, după ce s-au familiarizat cu El, ar fi auzit din gura Sa vreun cuvânt de acuzaţie, de critică sau de nerăbdare! Să nu uităm niciodată că cei care Îl iubesc trebuie să Îi reprezinte caracterul.SFS 156.2

„Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia” (Romani 12,10). „Nu întoarceţi rău pentru rău, nici ocară pentru ocară, dimpotrivă, binecuvântaţi, căci la aceasta aţi fost chemaţi: să moşteniţi binecuvântarea” (1 Petru 3,9).SFS 156.3

Domnul Isus ne cere să recunoaştem drepturile fiecărei persoane. Drepturile sociale şi drepturile lor de creştini trebuie luate în consideraţie. Toţi trebuie trataţi cu politeţe şi sensibilitate, ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu.SFS 156.4

Creştinismul îi face pe oameni politicoşi. Hristos era amabil, chiar şi cu persecutorii Lui, iar adevăraţii Săi urmaşi vor manifesta acelaşi spirit. Priviţi-l pe Pavel când a fost adus înaintea dregătorilor. Cuvântarea lui înaintea lui Agripa este în aceeaşi măsură o ilustrare a politeţii adevărate, cât şi o lecţie de elocvenţă. Evanghelia nu încurajează comportamentul politicos de formă, întâlnit în lume, ci politeţea ce izvorăşte din adevărata amabilitate a inimii.SFS 156.5

Cea mai exigentă practicare a bunelor maniere în viaţă nu este suficientă pentru a înlătura toate reacţiile de irascibilitate, toate opiniile aspre şi toate cuvintele indecente. Adevărata bună-cuviinţă nu va fi manifestată atâta vreme cât eul reprezintă preocuparea majoră. Dragostea trebuie să locuiască în inimă. Motivaţiile acţiunilor unui creştin care nu acceptă compromisuri izvorăsc din dragostea profundă pentru Maestrul lui. Din rădăcinile iubirii lui pentru Hristos se alimentează preocuparea altruistă faţă de fraţii lui. Dragostea îi dă celui care o deţine farmec, decenţă şi frumuseţe a comportamentului. Ea îi luminează înfăţişarea şi îi îmblânzeşte vocea; îi modelează şi îi înnobilează întreaga fiinţă.SFS 156.6

Viaţa nu este în primul rând alcătuită din sacrificii măreţe şi din realizări extraordinare, ci din lucruri mărunte. Cel mai adesea, lucrurile mărunte, care parcă nu merită să fie luate în seamă, ne aduc în viaţă un mare bine sau un mare rău. Obiceiurile sunt modelate, iar caracterul se formează greşit tocmai prin faptul că nu reuşim să răbdăm încercările la care suntem supuşi prin lucrurile mici, iar când vin încercările mai mari, suntem nepregătiţi. Doar acţionând din principiu în încercările vieţii de zi cu zi putem dobândi puterea de a rămâne fermi şi credincioşi în cele mai periculoase şi mai dificile situaţii.SFS 157.1

Nu suntem niciodată singuri. Fie că Îl alegem sau nu, avem un Prieten. Să ne amintim că, oriunde ne-am afla şi orice am face, Dumnezeu este acolo. Nimic din ceea ce spunem, facem ori gândim nu îi scapă. Există un martor al fiecărui cuvânt şi al fiecărei fapte - Dumnezeul cel sfânt, care urăşte păcatul. Înainte de a rosti un cuvânt sau de a acţiona într-un anume fel, să ne gândim la acest lucru. Prin faptul că suntem creştini, suntem membri ai familiei împărăteşti, copii ai Împăratului ceresc. Să nu rostim niciun cuvânt, să nu facem nimic din ceea ce ar aduce dezonoare asupra acelui frumos nume pe care-l purtăm (Iacov 2,7).SFS 157.2

Să studiem cu atenţie caracterul divino-uman şi să ne întrebăm mereu: „Ce ar face Isus dacă ar fi în locul meu?” Acesta ar trebui să fie standardul îndatoririlor noastre. Să nu ne alăturăm în mod inutil celor care, prin viclenia lor, ne vor abate de la scopul nostru de a face ceea ce e bine sau care ne-ar păta conştiinţa în vreun fel. Printre străini, pe stradă, în mijloacele de transport sau acasă, nicio faptă de-a noastră să nu dea nici cea mai mică impresie de aparenţă rea. Să încercăm în fiecare zi să îmbunătăţim, să înfrumuseţăm şi să înnobilăm viaţa pe care Hristos a răscumpărat-o chiar cu sângele Său.SFS 157.3

Să acţionăm întotdeauna în virtutea principiului, niciodată din impuls. Să ne temperăm caracterul impetuos al firii cu smerenie şi blândeţe. Nu trebuie să ne permitem să fim frivoli sau neserioşi. Nicio glumă vulgară nu trebuie să ne scape de pe buze. Nici chiar gândurile nu ar trebui lăsate în voie. Ele trebuie stăpânite şi supuse ascultării de Hristos. Să fie îndreptate asupra lucrurilor sfinte. Atunci, prin harul lui Hristos, ele vor fi curate şi sincere.SFS 157.4

Avem nevoie să înţelegem mereu puterea înnobilatoare a gândurilor curate. Singura protecţie a oricărui suflet este gândirea corectă. Fiindcă omul „este ca unul care îşi face socotelile în suflet” (Proverbe 23,7 - trd, engl. „ceea ce gândeşte în inima lui, aceea este” - n.trd.). Capacitatea de a ne stăpâni pe noi înşine se formează prin exerciţiu. Ceea ce la început pare dificil, prin repetiţie constantă devine uşor, până când gândurile şi faptele drepte devin un obicei. Dacă dorim, ne putem îndepărta de tot ceea ce este ieftin şi josnic şi ne putem înălţa până la un standard superior; putem fi respectaţi de oameni şi putem fi iubiţi de Dumnezeu.SFS 158.1

Cultivă obiceiul de a-i vorbi pe alţii de bine. Insistă asupra calităţilor celor cu care relaţionezi şi încearcă, pe cât posibil, să observi cât mai puţine greşeli şi insuccese. Când eşti ispitit să te plângi de ceea ce a spus sau a făcut cineva, apreciază ceva la viaţa sau la caracterul persoanei respective. Cultivă recunoştinţa. Laudă-L pe Dumnezeu pentru dragostea Sa extraordinară prin care ni L-a dăruit pe Hristos ca să moară pentru noi. Nu merită niciodată să ne gândim la nedreptăţile pe care le-am suferit. Dumnezeu ne cheamă să ne gândim la mila şi la dragostea Sa incomparabilă, pentru ca să putem să Îl lăudăm.SFS 158.2