Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Secretele Fericirii Şi Ale Sănătăţii

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Hristos — Originea Adevăratei Cunoaşteri

    Trebuie să renunţăm la mii de subiecte care ne solicită atenţia, căci ne consumă timpul, pentru că necesită investigaţie, dar care nu au niciun scop. Preocupările cele mai nobile au nevoie de atenţia şi energia noastră, care sunt adesea concentrate pe lucruri relativ nesemnificative.SFS 76.1

    Prin simpla acceptare a unor teorii noi, sufletul nu primeşte o viaţă nouă. Chiar şi familiarizarea cu fapte şi teorii care sunt importante în ele însele este prea puţin valoroasă dacă acestea nu sunt folosite în mod practic. Trebuie să ne simţim responsabili faţă de sufletele noastre şi să le oferim hrana care întreţine şi stimulează viaţa spirituală.SFS 76.2

    „Dacă vei lua aminte la înţelepciune
    şi dacă-ţi vei pleca inima la pricepere;
    dacă o vei căuta ca argintul
    şi vei umbla după ea ca după o comoară,
    atunci vei înţelege frica de Domnul
    şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu...
    Atunci vei înţelege dreptatea, judecata, nepârtinirea, toate căile care duc la bine.
    Căci înţelepciunea va veni în inima ta
    şi cunoştinţa va fi desfătarea sufletului tău;
    chibzuinţa va veghea asupra ta,
    priceperea te va păzi.”
    SFS 76.3

    (Proverbe 2,2-11)

    Înţelepciunea „este un pom de viaţă pentru cei ce o apucă
    şi cei ce o au sunt fericiţi.”
    SFS 77.1

    (Proverbe 3,18)

    Întrebarea la care trebuie să găsim răspuns este: Ce este adevărul - adevărul care trebuie preţuit, iubit, onorat şi respectat? Iubitorii ştiinţei au fost înfrânţi şi dezamăgiţi în efortul lor de a-L căuta pe Dumnezeu. Ceea ce trebuie să se întrebe ei acum este: „Ce este adevărul care ne va ajuta să obţinem mântuirea sufletelor noastre?”SFS 77.2

    Ce credeţi despre Hristos? — aceasta este întrebarea cea mai importantă. Îl primeşti ca Mântuitor personal? Tuturor celor care Îl primesc, El le dăruieşte puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu.SFS 77.3

    Hristos L-a descoperit ucenicilor Săi pe Tatăl într-un mod care a produs în inima lor o lucrare specială şi El vrea să se întâmple la fel şi cu inima noastră. Sunt mulţi care, insistând prea mult pe teorii, au pierdut din vedere puterea de viaţă a exemplului oferit de Mântuitorul. Ei L-au pierdut din vedere pe Cel care a slujit umil şi plin de abnegaţie. Ei au nevoie să privească la Isus. Avem zilnic nevoie de descoperirea înnoită a prezenţei Sale. Trebuie să urmăm mai îndeaproape modelul Său de tăgăduire şi sacrificiu de Sine.SFS 77.4

    Avem nevoie să experimentăm ceea ce scria Pavel: „Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc..., dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine” (Galateni 2,20).SFS 77.5

    Cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lui Isus Hristos manifestată în caracter reprezintă o înălţare deasupra oricărui lucru de pe pământ sau din cer. Este cea mai înaltă educaţie. Este cheia care deschide porţile cetăţii cereşti. Scopul lui Dumnezeu este ca toţi cei care se îmbracă în Hristos să deţină această cunoaştere.SFS 77.6

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents