Compasiunea

Este nevoie de multă înţelepciune în tratarea bolilor apărute prin intermediul minţii. Inima îndurerată şi bolnavă şi mintea descurajată trebuie tratate cu blândeţe. De multe ori, problemele din viaţa de familie, asemenea unei cangrene, macină însuşi sufletul, iar puterea de viaţă scade. Uneori se întâmplă că remuşcarea pentru păcat slăbeşte constituţia fizică şi dezechilibrează mintea. Aceşti bolnavi îşi vor îmbunătăţi starea dacă vor fi trataţi cu compasiune şi blândeţe. Mai întâi, medicul trebuie să le câştige încrederea şi apoi trebuie să îi îndrume spre Marele Vindecător. Dacă atenţia lor va fi îndreptată spre Marele Medic şi dacă vor fi încrezători că El a preluat cazul lor, mintea lor va fi despovărată şi trupul lor se va însănătoşi în multe cazuri.SFS 92.1

Compasiunea şi tactul se vor dovedi mai benefice pentru cei bolnavi decât tratamentul competent, dar acordat într-o manieră rece şi indiferentă. Când se apropie de patul bolnavului cu o atitudine nepăsătoare şi indiferentă, privindu-l fără preocupare, dând impresia prin ceea ce spune sau prin ceea ce face că nu e cazul să îi acorde prea multă atenţie şi apoi îl lasă în voia gândurilor lui, medicul îi aduce pacientului un prejudiciu sigur. Îndoiala şi descurajarea provocată prin indiferenţa lui vor contracara deseori efectul pozitiv al tratamentului prescris.SFS 92.2

Dacă s-ar pune în locul unui pacient care are sufletul umilit şi voinţa slăbită din pricina suferinţei şi care tânjeşte după cuvinte de compasiune şi încurajare, medicul ar fi mai bine pregătit să îi aprecieze sentimentele. Când medicul va împleti propriile cunoştinţe cu iubirea şi compasiunea pe care le-a manifestat Hristos faţă de cei bolnavi, însăşi prezenţa lui va fi o binecuvântare.SFS 92.3

Sinceritatea cu care este tratat îi va inspira pacientului încredere şi se va dovedi astfel un important sprijin în însănătoşire. Exista medici care consideră că e înţelept să ascundă de pacient natura şi cauza bolii de care acesta suferă. Mulţi, de teamă să nu stârnească reacţii negative sau să descurajeze pacientul prin dezvăluirea adevărului, îi vor da speranţe false de însănătoşire şi chiar îl vor lăsa să intre în mormânt fără să-l fi avertizat de pericolul în care se află. Aceste metode sunt greşite. Poate că nu e prudent şi nu e cel mai bine să-i explice pacientului toate detaliile pericolului la care este expus. Acest lucru îl poate alarma şi poate întârzia sau chiar împiedica însănătoşirea. De asemenea, adevărul nu poate fi întotdeauna spus celor ale căror afecţiuni sunt în mare măsură închipuite. Mulţi dintre aceştia sunt iraţionali şi nu au învăţat să îşi exercite stăpânirea de sine. Au închipuiri ciudate şi îşi imaginează multe lucruri false cu privire la ei înşişi sau cu privire la alţii. Pentru ei, aceste lucruri sunt reale, iar cei care îngrijesc de ei trebuie să se comporte în permanenţă cu bunătate, răbdare neobosită şi tact. Dacă li s-ar spune adevărul cu privire la evoluţia bolii de care suferă, unii bolnavi s-ar simţi ofensaţi, iar alţii, descurajaţi. Hristos le-a spus ucenicilor Săi: „Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi puna.” (Ioan 16,12). Însă, deşi adevărul nu poate fi mărturisit în toate situaţiile, niciodată nu este necesar sau justificabil să înşeli. Niciodată medicul sau asistenta nu ar trebui să recurgă la minciună. Cel care face astfel se aşază într-o situaţie în care Dumnezeu nu mai poate coopera cu el şi, prin pierderea încrederii pacienţilor, se lipseşte de un sprijin foarte eficient pentru însănătoşirea oamenilor.SFS 93.1

Puterea voinţei nu este preţuită aşa cum ar trebui. Dacă este menţinută trează şi dacă este direcţionată corect, voinţa va umple întreaga fiinţă cu energie şi va fi un sprijin minunat în menţinerea sănătăţii. Exercitată în direcţia corectă, ea va controla imaginaţia şi va fi un mijloc puternic pentru înfruntarea şi învingerea bolii minţii şi trupului. Dacă îşi vor exercita voinţa prin plasarea lor în relaţia corectă cu viaţa, pacienţii pot contribui în mare măsură la efortul depus de medic pentru însănătoşirea lor. Mulţi şi-ar putea reface sănătatea dacă ar vrea. Domnul nu doreşte ca ei să fie bolnavi. Dorinţa Sa este ca ei să fie sănătoşi şi fericiţi şi ei ar trebui să se hotărască să fie sănătoşi. Adesea, bolnavii se pot împotrivi bolii pur şi simplu prin refuzul de a se supune durerilor şi de a-şi înceta activitatea. Înălţându-se deasupra durerilor şi suferinţelor, ei se implică în activităţi utile în funcţie de capacitatea lor. În multe cazuri, prin aceste activităţi şi prin expunerea la aer şi la lumina soarelui, un bolnav vlăguit îşi va reface sănătatea şi puterea.SFS 93.2