Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Solii pentru tineret

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    78 - PUTEREA RUGĂCIUNII

    Pe munte cu Dumnezeu, Moise a văzut modelul acelei clădiri minunate, care urma să fie locul statornic al slavei Sale. Pe munte cu Dumnezeu — locul secret de comunicare — este locul în care putem contempla idealul Său glorios pentru umanitate. Astfel vom fi în stare să ne modelăm zidirea caracterului, pentru a putea fi îndeplinită făgăduința: „Voi locui în ei și voi umbla cu ei; voi fi Dumnezeul lor, și ei vor fi poporul Meu”.SPT 118.1

    În timp ce suntem angajați în lucrarea noastră zilnică, ar trebui să ne înălțăm sufletul către cer în rugăciune. Aceste cereri tăcute se înalță ca fumul de tămâie înaintea tronului harului și dușmanul este dejucat și redus la tăcere. Creștinii a căror inimă stă astfel înaintea lui Dumnezeu nu pot fi biruiți. Nici o filozofie a răului nu le poate distruge pacea. Toate făgăduințele din Cuvântul lui Dumnezeu, toată puterea harului divin, toate resursele lui Iehova sunt promise pentru asigurarea mântuirii lor. Astfel s-a întâmplat când Enoh a umblat cu Dumnezeu. Dumnezeu a fost cu el, un ajutor prezent în fiecare moment în care a fost nevoie...SPT 118.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents