124 - VALOAREA RECREERII

Creștinii ar trebui să fie oamenii cei mai voioși și fericiți de pe pământ. Ei ar trebui să fie conștienți că Dumnezeu este Tatăl și Prietenul lor veșnic.SPT 181.1

Dar mulți așa-ziși creștini nu dau o mărturie corectă despre religia creștină. Ei par întunecați, ca și când ar sta sub un nor. Adesea, ei vorbesc de marile sacrificii pe care le-au făcut pentru a deveni creștini. Ei apelează la cei care nu L-au acceptat pe Hristos, arătându-le prin propriul exemplu și prin conversația lor că ar trebui să renunțe la orice ar putea face viața plăcută și plină de bucurie. Ei aruncă un văl întunecat peste binecuvântata speranță creștină. Impresia pe care o lasă ei este că cererile lui Dumnezeu reprezintă o povară chiar și pentru un suflet binevoitor și că tot ceea ce oferă plăcere sau încântă gustul trebuie sacrificat.SPT 181.2

Nu ezităm să spunem că astfel de pretinși creștini nu trăiesc și nu transmit o învățătură autentică. Dumnezeu este dragoste. Cei ce rămân în El rămân în dragoste. Toți cei care într-adevăr s-au familiarizat — prin cunoaștere venită prin experimentare — cu compania plină de dragoste și tandrețe a Tatălui nostru ceresc vor răspândi lumină și bucurie oriunde s-ar afla. Prezența și influența lor vor fi pentru tovarășii lor ca mireasma unor flori parfumate, pentru că ei sunt uniți cu Dumnezeu și cu cerul, iar frumusețea crescută a cerului este transmisă prin ei tuturor celor care sunt atrași de influența lor. Aceasta îi face [363] să fie lumina lumii și sarea pământului. Ei sunt într-adevăr o mireasmă de viață spre viață, iar nu de moarte spre moarte.SPT 181.3