Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Solii pentru tineret

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    126 - CUVINTE DE SFAT

    Este conform intenției lui Dumnezeu ca atât resursele fizice, cât și cele intelectuale să fie puse la treabă; dar caracterul exercițiului fizic abordat trebuie să fie în perfectă armonie cu lecțiile date de Isus ucenicilor Săi. Aceste lecții trebuie astfel exemplificate în viața creștinilor, încât, în întreaga activitate a educatorilor și elevilor, agenții cerului să nu poată spune despre ei că sunt „iubitori de plăceri”. Aceasta este starea actuală a multora: „Iubitori mai mult de plăceri decât de Dumnezeu” (2 Timotei 3,4). Astfel, Satana și îngerii lui își întind capcanele pentru suflete. El lucrează la mintea profesorilor și elevilor pentru a-i face să se angajeze în activități și jocuri ce vor deveni puternic acaparatoare și care sunt de natură să întărească pasiunile josnice și să dea naștere la pofte și dorințe rele, ce vor contracara acțiunile Duhului lui Dumnezeu asupra inimii omului.SPT 185.1

    Toți profesorii din școală au nevoie de exerciții fizice, de o schimbare a ocupației. Dumnezeu ne-a arătat cum trebuie să fie această schimbare — o activitate practică, folositoare. Dar mulți s-au abătut de la planul lui Dumnezeu pentru a urma născocirile omenești, în detrimentul vieții spirituale. Distracțiile contracarează mai mult ca orice altceva lucrarea Duhului lui Dumnezeu, și El Se mâhnește...SPT 185.2

    „Fiți treji și vegheați! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine [371] să înghită” (1 Petru 5,8). El este prezent acolo unde vă jucați, urmărindu-vă distracțiile și acaparând orice suflet pe care îl găsește fără apărare, semănând în inimi sămânța sa, obținând astfel controlul asupra minții oamenilor. El este prezent la orice activitate din clasă. Acei cursanți care îngăduie ca mintea să le fie puternic incitată de jocuri nu se află în cea mai bună dispoziție de a primi învățătura, sfatul și mustrarea care sunt cele mai importante pentru ei.SPT 185.3

    Exercițiul fizic a fost evidențiat de Dumnezeul înțelepciunii. În fiecare zi, ar trebui să consacrăm câteva ore educației utile în domeniul muncii ce îi va ajuta pe elevi să învețe îndeletnicirile practice ale vieții, esențiale pentru toți tinerii noștri.SPT 185.4

    Este nevoie ca oricine, din oricare școală sau instituție a noastră, să fie, precum Daniel, într-o legătură atât de strânsă cu Izvorul întregii înțelepciuni, încât să devină capabil să atingă cel mai înalt standard, în orice privință. Dragostea și temerea de Dumnezeu stăteau înaintea lui Daniel și, conștient de responsabilitatea față de Dumnezeu, el își exersa toate capacitățile pentru a răspunde, pe cât posibil, grijii iubitoare a Marelui Învățător. Cei patru tineri evrei nu au îngăduit ca egoismul și iubirea de distracții să le acapareze clipele perioadei de aur a vieții lor. Ei au lucrat cu o inimă plină de voință și o minte matură. Acest standard înalt poate fi atins de orice tânăr creștin. — CT 281-284 [372]SPT 185.5

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents