42 — Datoria soțului și cea a soției
Frate R,2M 295.3
în iunie care a trecut, cazul tău mi-a fost prezentat în viziune, dar am fost atât de continuu presată de muncă, încât nu a fost posibil să scriu lucrurile care mi-au fost arătate cu privire la cazuri individuale. Aș vrea să scriu ceea ce am de scris înainte de a auzi vreo relatare cu privire la cazul tău, deoarece Satana ar putea să-ți sugereze îndoieli. Aceasta este lucrarea lui.2M 295.4
Mi-a fost arătată viața ta din trecut și faptul că Dumnezeu a fost foarte îndurător cu tine, prin faptul că ți-a luminat ochii ca să înțelegi adevărul Său și te-a salvat din periculoasa stare de îndoială și de incertitudine în care te aflai, întărindu-ți credința și îndreptându-ți atenția spre lucrurile veșnice din Cuvântul Său. El ți-a așezat picioarele pe Stâncă. Pentru un timp, ai fost recunoscător și smerit, dar apoi te-ai îndepărtat de Dumnezeu. Când erai mic în ochii tăi, atunci erai preaiubit de Dumnezeu.2M 296.1
Muzica a fost o cursă pentru tine. Ai probleme cu respectul de sine; este firesc să ai concepții înalte cu privire la capacitățile tale. Faptul că ai fost profesor de muzică ți-a făcut rău. Multe femei ți-au încredințat dificultățile din familiile lor, și lucrul acesta ți-a dăunat. Te-a făcut să te înalți și ți-a indus o și mai mare prețuire de sine.2M 296.2
În familia ta, ai adoptat o atitudine care cerea respectul celorlalți, dând chiar dovadă de aroganță. Soția ta are anumite defecte, de care tu ești conștient. Acestea au atras după ele consecințe rele. Nu este o gospodină înnăscută. Trebuie să mai primească instruire în această privință. A făcut unele îmbunătățiri și ar trebui să depună eforturi stăruitoare pentru un și mai mare progres. Îi lipsesc bunul gust, ordinea și simplitatea în întreținerea casei și în îmbrăcăminte. Lui Dumnezeu I-ar plăcea ca ea să-și educe mintea cu privire la aceste lucruri care îi lipsesc. Ea nu își conduce bine familia. Este prea îngăduitoare și nu își duce la îndeplinire hotărârile luate. Se lasă condusă de dorințele și de pretențiile copiilor ei și cedează în fața lor. În loc să încerce să facă schimbări în această privință, așa cum este datoria ei să facă, profită de orice ocazie favorabilă și de orice scuză, ca să se elibereze de grijile și de responsabilitățile casei și le îngăduie altora să facă în familia ei ceea ce ar trebui să facă ea. Ea nu-și poate îndeplini îndatoririle de soție și de mamă, până când nu se educă singură în această direcție. Îi lipsește încrederea în sine. Este timidă, retrasă și neîncrezătoare cu privire la ea însăși. Are o părere foarte nefavorabilă despre ceea ce face și lucrul acesta o descurajează să facă mai mult. Are nevoie de încurajare, are nevoie de cuvinte duioase și afectuoase. Ea are un spirit bun. Este blândă și liniștită și Domnul o iubește; cu toate acestea, ea trebuie să facă eforturi stăruitoare, pentru a corecta aceste rele care tind să-i facă familia nefericită. Practicarea acestor lucruri îi va da încredere în propria capacitate de a-și îndeplini bine îndatoririle.2M 296.3
Tu și soția ta aveți structuri opuse. Ție îți place ordinea, îți plac lucrurile puse la punct, ai bun gust și ești destul de bine organizat. Ca soț, ești destul de aspru și de distant. Nu adopți o atitudine care să-i încurajeze soției tale încrederea și apropierea. Defectele ei te-au făcut să o privești ca fiindu-ți inferioară, iar pe ea au făcut-o să simtă că tu o consideri astfel. Dumnezeu o prețuiește mai mult decât pe tine, deoarece căile tale sunt strâmbe înaintea Lui. De dragul soțului ei și al copiilor și din alte motive, ea ar trebui să caute să-și corecteze deficiențele și să îmbunătățească acele aspecte în care acum dă greș. Poate să facă acest lucru, dacă se străduiește suficient.2M 297.1
Lui Dumnezeu Îi displac dezordinea, neglijența și lipsa de conștiinciozitate la oricine. Aceste defecte sunt grave și fac să înceteze afecțiunea soțului față de soție, atunci când soțului îi plac ordinea, copiii bine disciplinați și o casă bine pusă la punct. O soție și o mamă nu-și poate face căminul plăcut și fericit, dacă nu iubește ordinea, dacă nu-și păstrează demnitatea și nu exercită o conducere bună; de aceea, toți cei cărora le lipsesc aceste lucruri trebuie să înceapă imediat să se educe în această direcție și să cultive tocmai acele lucruri la care sunt cei mai deficitari. Disciplina va face mult pentru cei cărora le lipsesc aceste calități esențiale. Sora R cedează în fața acestor lipsuri și crede că nu poate să facă altfel. După ce a făcut o încercare și nu vede nicio îmbunătățire la ea, cade în descurajare. Nu trebuie să fie așa. Fericirea ei și a familiei ei depinde de ea: să se trezească, să lucreze cu seriozitate și cu zel, pentru a face o reformă hotărâtă în aceste privințe. Ea trebuie să dea dovadă de încredere și de hotărâre, să fie o femeie adevărată. Este înclinată să evite să încerce ceva nou. Nimeni nu poate fi mai dornic și mai pregătit decât ea să facă ceva, atunci când crede că va reuși. Dacă dă greș atunci când încearcă ceva nou, trebuie să încerce, să încerce din nou. Ea poate să câștige respectul soțului și al copiilor ei.2M 297.2
Mi s-a arătat că înălțarea de sine l-a făcut pe fratele R să se poticnească. El a manifestat în familia lui și față de soția lui o anumită sobrietate care aducea mai mult a severitate. Aceasta a făcut-o să se închidă față de el. A simțit că nu putea să se apropie de el și, în viața ei de căsnicie, a fost mai mult ca un copil care se teme de tatăl lui aspru și impunător, decât ca o soție. Ea și-a iubit, respectat și idolatrizat soțul, în ciuda faptului că el nu i-a încurajat încrederea. Fratele meu, tu trebuie să ai un comportament care să o încurajeze pe soția ta timidă și retrasă să se bazeze pe dragostea ta generoasă, și lucrul acesta ți-ar da o șansă ca, într-o manieră delicată și plină de afecțiune, să-i corectezi greșelile, atât cât este posibil să faci acest lucru, și să-i inspiri încredere în ea însăși.2M 298.1
Mi s-a arătat că tu nu ai față de soția ta dragostea pe care ar trebui să o ai. Satana profită de defectele ei și de greșelile tale ca să vă distrugă familia. Ai îngăduit ca în inima ta să-ți fie rușine cu soția ta, iar respectul tău față de cea căreia i-ai jurat să o iubești și să îi porți de grijă până când moarte vă va despărți a scăzut tot mai mult.2M 298.2