2 — Lucrând pentru Hristos

Din ceea ce mi-a fost arătat, păzitorii Sabatului devin tot mai egoiști, pe măsură ce se îmbogățesc. Dragostea lor pentru Hristos și pentru poporul Său scade. Ei nu văd nevoile celor lipsiți, nici nu le simt suferințele și necazurile. Nu își dau seama că, neglijându-i pe cei săraci și suferinzi, ei Îl neglijează pe Hristos și că, alinând nevoile și suferințele celor sărmani, pe cât le stă în putință, ei Îi slujesc lui Isus.2M 23.2

Domnul Hristos le spune celor mântuiți ai Săi: “‘Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, de moșteniți Împărăția, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete și Mi-ați dat de băut; am fost străin și M-ați primit; am fost gol și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și ați venit să Mă vedeți; am fost în temniță și ați venit pe la Mine.’ Atunci, cei neprihăniți îi vor răspunde: ‘Doamne, când Te-am văzut noi flămând și Ți-am dat să mănânci? Sau fiindu-Ți sete și Ți-am dat de ai băut? Când Te-am văzut noi străin și Te-am primit? Sau gol și Te-am îmbrăcat? Când Te-am văzut noi bolnav, sau în temniță, și am venit pe la Tine?’ Drept răspuns, Împăratul le va zice: ‘Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie mi le-ați făcut’”.2M 24.1

Să devii un truditor, să continui cu răbdare să faci acele fapte bune care cer eforturi și tăgăduire de sine, este o lucrare măreață, de care Cerul se bucură și pe care o aprobă. Lucrarea făcută cu credincioșie este mai bine primită de Dumnezeu decât închinarea cea mai plină de zel și care afișează cea mai mare sfințenie. Adevărata închinare înseamnă să lucrezi împreună cu Hristos. Rugăciunile, predicile și cuvântările sunt roade fără valoare, adesea false; dar roadele care se manifestă prin fapte bune, prin grija față de cei sărmani, față de orfani și de văduve, sunt roade autentice, care cresc de la sine într-un pom bun.2M 24.2

Religia curată și neîntinată înaintea Tatălui este aceasta: „Să-i cercetăm pe orfani și pe văduve, în necazurile lor, și să ne păzim neîntinați de lume”. Faptele bune reprezintă roadele pe care ne cere Domnul Hristos să le aducem: cuvinte amabile, fapte de binefacere, de grijă și de afecțiune față de cei săraci, lipsiți și nefericiți. Atunci când inima manifestă simpatie față inimile împovărate de descurajare și de durere, când mâna se întinde pentru a oferi celor în nevoie, când cei goi sunt îmbrăcați, când străinului i se oferă un scaun în casa ta și un loc în inima ta, îngerii vin foarte aproape și în cer vibrează o coardă care răspunde armonios. Fiecare act de dreptate, de milă și de bunăvoință produce o melodie în cer. De pe tronul Său, Tatăl privește către cei care fac aceste fapte de milă și îi consideră printre comorile Sale de mare preț. „Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oștirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu.” Fiecare faptă de milă față de cei lipsiți și suferinzi este privită ca fiind făcută față de Isus. Atunci când îi ajuți pe săraci, când manifești simpatie față de cei îndurerați și asupriți, când îi ești prieten orfanului, te afli într-o relație mai apropiată cu Isus.2M 25.1

„Apoi, le va zice celor de la stânga Lui: ‘Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care a fost pregătit Diavolului și îngerilor lui! Căci am fost flămând și nu Mi-ați dat să mănânc; Mi-a fost sete, și nu Mi-ați dat să beau; am fost străin, și nu M-ați primit; am fost gol, și nu M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și în temniță, și n-ați venit pe la Mine’. Atunci Îi vor răspunde și ei: ‘Doamne, când Te-am văzut noi flămând, sau fiindu-Ți sete, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniță, și nu Ți-am slujit?’ Și El, drept răspuns, le va zice: ‘Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie nu Mi le-ați făcut.’ Și aceștia vor merge în pedeapsa veșnică, iar cei neprihăniți vor merge în viața veșnică.”2M 25.2

Aici, Isus Se identifică pe Sine cu poporul Său aflat în suferință. Eu am fost cel flămând și însetat. Eu am fost cel străin. Eu am fost cel fără haine. Eu am fost cel bolnav. Eu am fost cel din temniță. Când voi vă bucurați de hrana de pe mesele voastre îmbelșugate, Eu flămânzeam în colibă sau pe stradă, nu departe de voi. Când ați închis ușa în fața Mea, în timp ce camerele voastre spațioase și bine mobilate erau neocupate, Eu nu aveam unde să-Mi plec capul. Șifonierele voastre erau pline cu costume de schimb, cu haine bogate, pe care fuseseră cheltuiți în mod inutil banii pe care i-ați fi putut da celor nevoiași. Mie Îmi lipsea îmbrăcămintea potrivită. Când voi vă bucurați de sănătate, Eu eram bolnav. Nenorocirea M-a aruncat în închisoare și M-a legat cu lanțuri, zdrobindu-Mi spiritul, privându-Mă de libertate și de speranță, în timp ce voi hoinăreați liberi. Ce identitate, ce unitate exprimă Isus aici, ca existând între Sine și ucenicii Săi aflați în suferință! El face din cazul lor propriul Său caz. Se identifică pe deplin cu persoana celui care suferă. Ia seama, creștin egoist: orice neglijență față de cei sărmani și lipsiți și față de orfani este o neglijență față de Isus, în persoana lor.2M 26.1

Eu cunosc persoane care fac înalte mărturisiri de credință, dar ale căror inimi sunt atât de închise în iubire de sine și în egoism, încât nu pot să aprecieze ceea ce scriu. Toată viața, acești oameni s-au gândit doar la ei și au trăit doar pentru ei. Pentru ei, nu intră în discuție să se sacrifice pentru a face bine altora, să se dezavantajeze pe ei pentru a le oferi altora avantaje. Nici măcar nu se gândesc la faptul că Dumnezeu cere acest lucru de la ei. Idolul lor este eul. Săptămâni, luni și ani prețioși trec în veșnicie, dar în cer nu se scrie niciun raport cu privire la faptele lor de bunătatea, de sacrificiu pentru binele altora, cu privire la ocaziile când i-au hrănit pe cei flămânzi, i-au îmbrăcat pe cei goi sau i-au luat în casa lor pe cei străini. Ei nu sunt dispuși să-și asume acest risc, de a-i găzdui pe străini. Dacă ar ști că toți cei care caută să beneficieze de adăpostul și de bogăția lor merită acest lucru, atunci poate că s-ar lăsa convinși să facă ceva în această privință. Dar este o virtute să riști ceva. Astfel am avea șansa să-i avem ca oaspeți pe îngeri.2M 26.2

Sunt orfani cărora trebuie să li se poarte de grijă, dar unii nu se vor aventura să preia această responsabilitate, deoarece ar însemna să aibă de lucru mai mult decât sunt dispuși să aibă și le-ar rămâne prea puțin timp pentru a-și satisface propriile gusturi și plăceri. Dar atunci când Împăratul va face judecata, aceste suflete care nu fac nimic, egoiste și lipsite de generozitate, vor afla că cerul este doar pentru cei care au lucrat pentru alții, pentru cei care s-au tăgăduit pe ei înșiși de dragul lui Hristos. El nu a fost pregătit și pentru aceia care întotdeauna au fost preocupați să se iubească și să se îngrijească doar pe ei înșiși. Pedeapsa teribilă cu care Împăratul îi amenință pe cei de la stânga Sa nu se datorează, în acest caz, unor mari nelegiuiri. Ei nu sunt condamnați pentru lucrurile pe care le-au făcut, ci pentru cele pe care nu le-au făcut. Nu ați făcut acele lucruri pe care Cerul vi le-a dat să le faceți. V-ați urmărit propria plăcere și vă veți primi partea alături de cei care au făcut la fel.2M 27.1

Surorilor mele le-aș spune: Fiți fiice ale binefacerii. Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut. Poate v-ați gândit că, dacă ați găsi un copil fără niciun defect, l-ați lua și ați avea grijă de el; dar să vă chinuiți sufletul cu un copil plin de defecte, să-l dezvățați de multe lucruri rele și să-l învățați lucruri noi, să-l învățați stăpânirea de sine, este o lucrare la care refuzați să vă angajați. Să-i înveți pe cei neștiutori, să-ți fie milă de cei care au învățat doar lucruri rele și să îi corectezi nu este o misiune ușoară, dar Cerul i-a așezat pe aceștia în calea voastră. Ei sunt o binecuvântare sub o aparență înșelătoare.2M 27.2

Cu ani în urmă, mi-a fost arătat că poporul lui Dumnezeu va fi pus la încercare în acest aspect — de a le oferi un cămin celor care nu au; pentru că mulți vor rămâne fără un cămin, ca o consecință a primirii adevărului. Împotrivirea și persecuția îi vor priva pe cei credincioși de căminele lor și va fi datoria celor care au un cămin să le deschidă ușa larg și celor care nu au. De curând, mi-a fost arătat că Dumnezeu îi va pune în mod special la încercare, în această privință, pe cei care susțin că sunt poporul Său. Domnul Hristos a devenit sărac de dragul nostru, pentru ca, prin sărăcia Lui, noi să putem deveni bogați. El S-a jertfit pentru a le putea oferi un cămin celor care sunt străini și călători în această lume și care sunt în căutarea unei țări mai bune, a unei țări cerești. Oare cei care sunt beneficiari ai harului Său, care așteaptă să fie moștenitori ai nemuririi, vor refuza sau vor ezita să-și împartă căminul cu cei lipsiți și fără adăpost? Oare noi, care suntem ucenicii lui Isus, vom refuza să ne deschidem ușa pentru străini doar pentru că nu-i cunoaștem?2M 27.3

În acest veac, îndemnul apostolului: „Să nu dați uitării primirea de oaspeți, căci unii, prin ea, au găzduit, fără să știe, pe îngeri”, nu are oare nicio putere? În fiecare zi sunt îndurerată să văd manifestările de egoism ale celor care fac parte din poporul nostru. Se vede o alarmantă lipsă de dragoste și de preocupare pentru cei care sunt îndreptățiți să le primească. Tatăl nostru ceresc așază în calea noastră binecuvântări ascunse, deghizate, iar unii nu se ating de ele de teamă să nu fie abătuți de la plăcerile lor. Îngerii așteaptă să vadă dacă noi folosim ocaziile care ne sunt oferite de a face bine — așteaptă să vadă dacă vom fi o binecuvântare pentru alții, pentru ca și ei, la rândul lor, să fie o binecuvântare pentru noi. Domnul Însuși ne-a făcut diferiți — unii săraci, alții bogați, alții nenorociți și suferinzi — pentru ca toți să aibă ocazia să-și dezvolte caracterul. Dumnezeu i-a lăsat în mod anume pe cei săraci în mijlocul nostru, pentru ca noi să putem fi puși la probă și testați, ca să se vadă ce avem în inimă.2M 28.1

I-am auzit pe mulți scuzându-se astfel, pentru că nu-i invită pe sfinții lui Dumnezeu în casele și în inimile lor: „Nu am nimic pregătit, nu am gătit nimic; trebuie să meargă în alt loc”. Și în acel alt loc poate este inventată o altă scuză pentru a nu-i primi pe cei care au nevoie de ospitalitate, iar vizitatorii sunt profund îndurerați și pleacă de acolo cu impresii neplăcute în ceea ce privește ospitalitatea acestor așa-ziși frați și surori. Dacă nu ai pâine, soră, urmează exemplul prezentat în Biblie. Du-te la vecina ta și spune-i: „Prietene, împrumută-mi trei pâini, căci a venit la mine de pe drum un prieten al meu și n-am ce-i pune înainte”. Nu avem niciun exemplu că lipsa de pâine ar fi fost vreodată o scuză acceptabilă pentru a refuza primirea celui care cere. Atunci când Ilie a venit la văduva din Sarepta, ea și-a împărțit puținul rămas cu profetul lui Dumnezeu și el a înfăptuit o minune și a făcut ca, prin acea faptă de a oferi un cămin pentru slujitorul Lui și de a-și împărți ultima bucată de pâine cu el, ea însăși să fie susținută și viața ei și cea a fiului ei să fie păstrate. La fel se va întâmpla în cazul multora, dacă fac acest lucru cu bucurie, spre slava lui Dumnezeu.2M 28.2

Unii invocă drept scuză sănătatea lor precară — le-ar plăcea să ajute, dacă ar avea putere. Unii ca aceștia s-au închis atât de mult în ei înșiși, s-au gândit atât de mult la propriile sentimente de nefericire, au vorbit atât de mult despre suferințele, necazurile și încercările lor, încât acestea au devenit adevărul lor prezent. Nu se pot gândi la nimeni în afară de ei înșiși, oricât de mult ar avea nevoie ceilalți de simpatie și de ajutor. Pentru tine, care ai o sănătate slăbită, există un remediu. Dacă îi vei îmbrăca pe cei goi, dacă îi vei aduce în casa ta pe cei sărmani și fără adăpost, dacă le vei da pâine celor flămânzi, „atunci, lumina ta va răsări ca zorile și vindecarea ta va încolți repede”. A face bine este un excelent remediu pentru boală. Cei care se angajează în lucrare sunt invitați să apeleze la Dumnezeu, și El a promis că le va răspunde. Sufletul lor va fi săturat în timp de secetă, iar ei vor fi ca o grădină bine udată, ale cărei ape nu seacă.2M 29.1

Treziți-vă, frați și surori! Nu vă temeți să faceți fapte bune! „Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.” Nu așteptați să vi se spună care vă este datoria. Deschideți-vă ochii să-i vedeți pe cei care sunt în jurul vostru; căutați să îi cunoașteți pe cei neajutorați, lipsiți și îndurerați. Nu vă ascundeți de ei și nu refuzați să le împliniți nevoile. Cine manifestă dovezile menționate în Iacov, că are adevărata religie, neîntinată de egoism sau de corupție? Cine este gata să facă tot ce îi stă în putere pentru a ajuta, în marele Plan de Mântuire?2M 29.2

Cunosc o femeie văduvă, care are doi copii mici de întreținut doar din ce lucrează cu acul. Este palidă și pare copleșită de griji. Cât a ținut iarna grea, ea a trudit din greu să se întrețină pe ea și pe copii. A primit un mic ajutor, dar cine ar fi simțit vreo lipsă, dacă s-ar fi manifestat un și mai mare interes față de cazul acesta? Băieții ei, în vârstă de nouă și respectiv unsprezece ani, au nevoie de un cămin. Cine este dispus să le ofere un cămin de dragul lui Hristos? Mama trebuie să fie eliberată de această grijă, să nu mai fie atât de legată de acul ei. Acești băieți sunt într-un sat, singurul lor protector fiind mama lor, care muncește din greu. Ei au nevoie să fie învățați cum să lucreze potrivit vârstei lor. Au nevoie să fie instruiți cu răbdare, cu bunătate și cu dragoste. Poate că unii vor spune: „Da, eu i-aș lua să-i învăț cum să lucreze”. Dar ei nu trebuie să piardă din vedere celelalte lucruri de care au nevoie acești copii, în afară de a fi învățați să lucreze. Ei au nevoie să fie învățați cum să-și dezvolte un bun caracter creștin. Au nevoie de dragoste și de afecțiune, au nevoie să fie educați pentru a fi folositori aici și, în cele din urmă, pentru a fi pregătiți pentru cer. Dezbrăcați-vă de egoism și căutați să aflați dacă nu cumva sunt mulți pe care îi puteți binecuvânta și ajuta oferindu-le casa voastră, dragostea voastră, și îndreptându-i către Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii. Vreți să faceți vreun sacrificiu pentru a salva suflete? Isus, scumpul nostru Mântuitor, pregătește un cămin pentru voi; și voi, la rândul vostru, oare nu veți pregăti un cămin pentru cei care au nevoie, urmând, astfel, exemplul Învățătorului vostru? Dacă nu sunteți dispuși să faceți acest lucru, când veți simți că aveți nevoie de o locuință în cer, nu vă va fi oferită niciuna. Pentru că Domnul Hristos declară: „Ori de câte ori n-ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie nu Mi le-ați făcut”. Voi, care ați fost egoiști, căutând toată viața confort și avantaje doar pentru voi, timpul vostru de probă se va încheia curând. Ce faceți pentru a vă răscumpăra viața de egoism și inutilitate? Treziți-vă! Treziți-vă!2M 30.1

Privind la interesele voastre veșnice, treziți-vă și începeți să semănați sămânță bună. Ceea ce semănați aceea veți secera. Timpul secerișului se apropie — timpul marelui seceriș, când vom culege ce am semănat. Recolta nu se va pierde; secerișul este sigur. Acum este timpul să semănați. Acum faceți eforturi, ca să fiți bogați în fapte bune, ca să fiți darnici, „gata să simțiți împreună cu alții”, astfel încât să vă strângeți „pentru vremea viitoare, drept comoară, o bună temelie”, ca să puteți apuca viața veșnică. Vă implor, frații mei de pretutindeni, renunțați la răceala voastră glacială! Încurajați în voi înșivă dragostea pentru ospitalitate, pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie de ajutor!2M 31.1

Poate veți spune că ați luat în casa voastră persoane nedemne de dragostea și de bunătatea voastră și le-ați dăruit din banii voștri și, de aceea, v-ați descurajat să mai încercați să-i ajutați pe cei aflați în lipsuri. Îl prezint pe Isus în fața voastră. El a venit să-l salveze pe omul căzut, să aducă mântuire celor din poporul Lui; dar ei nu L-au primit. Au tratat mila Lui cu insulte și cu dispreț și, în cele din urmă, L-au dat la moarte pe Cel care venise să le dea viață. Oare a întors Domnul nostru spatele neamului omenesc din această cauză? Chiar dacă eforturile voastre au fost întâmpinate cu eșec de nouăzeci și nouă de ori și ați primit ca răspuns doar insulte, reproșuri și ură, totuși, dacă a suta oară se dovedesc a fi un succes și un singur suflet este salvat, o, ce biruință este obținută! Un suflet smuls din cursa lui Satana, un suflet căruia i-ați fost de folos, un suflet încurajat. Aceasta va răsplăti de o mie de ori toate eforturile voastre. Vouă vă va spune Isus: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut”. Oare să nu facem noi cu bucurie tot ceea ce putem pentru a urma exemplul vieții Domnului nostru divin? Mulți se sperie de ideea de a face vreun sacrificiu pentru binele altora. Ei nu sunt dispuși să sufere pentru a-i ajuta pe alții. Se amăgesc cu gândul că nu li se cere să renunțe la propriile avantaje în folosul altora. Unora ca aceștia le spun: Isus este Exemplul nostru.2M 31.2

Atunci când I s-a prezentat cererea ca cei doi fii ai lui Zebedei să stea unul la dreapta și celălalt la stânga Lui, în Împărăția Sa, Isus a răspuns: “‘Nu știți ce cereți. Puteți voi să beți paharul pe care am să-l beau Eu și să fiți botezați cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?’ ‘Putem’, I-au zis ei. Și El le-a răspuns: ‘Este adevărat că veți bea paharul Meu și veți fi botezați cu botezul cu care am să fiu botezat Eu, dar a ședea la dreapta și la stânga Mea nu atârnă de Mine s-o dau, ci este păstrată pentru aceia pentru care a fost pregătită de Tatăl Meu’”. Câți ar putea să răspundă: „Putem să bem paharul, putem să fim botezați cu botezul” și să dovedească răspunsul prin fapte? Câți urmează marele Exemplu? Toți cei care au mărturisit că sunt urmașii lui Hristos, prin această mărturisire s-au angajat să trăiască așa cum a trăit El. Cu toate acestea, purtarea multora dintre cei care fac declarații înalte cu privire la adevăr arată că ei nu își conformează viața cu cea a Modelului. Ei își potrivesc calea astfel încât să satisfacă standardul lor propriu, nedesăvârșit. Nu imită tăgăduirea de Sine a lui Hristos și nici viața Sa de sacrificiu pentru binele altora.2M 32.1

În mijlocul nostru sunt săraci, sunt oameni lipsiți de adăpost, sunt văduve. Am auzit un fermier bogat descriind situația unei văduve sărmane din comunitatea lor. Îi deplângea starea și situația grea în care se afla și spunea: „Nu știu cum se va descurca în această iarnă atât de rece. Este foarte strâmtorată”. Unii ca aceștia au uitat Modelul, iar prin faptele lor spun: „Nu, Doamne, noi nu putem să bem paharul tăgăduirii de sine, al umilinței și al sacrificiului, pe care l-ai băut Tu, și nici să fim botezați cu suferința cu care ai fost botezat Tu. Noi nu putem trăi pentru a face bine altora. Preocuparea noastră este să ne îngrijim de noi înșine”. Cine ar trebui să știe cum se va descurca văduva, dacă nu cei care au grânarele pline? Mijloacele pentru ca ea să facă față situației le sunt la îndemână. Vor îndrăzni cei pe care Dumnezeu i-a făcut ispravnici ai Săi, cărora le-a încredințat mijloace, să le rețină de la ucenicii lui Hristos care trăiesc în lipsuri? Dacă da, atunci le vor reține de la Isus. Vă așteptați ca Domnul să plouă grâne din cer, ca să îi susțină pe cei în nevoie? Nu le-a așezat El în mâinile voastre, ca să îi binecuvânteze și să-i ajute pe aceștia prin voi? Nu a făcut El din voi instrumente ale Sale în această lucrare bună, ca să vă pună la încercare și să vă ofere privilegiul de a vă aduna o comoară în cer?2M 32.2

Copiii fără tată și fără mamă sunt așezați în brațele bisericii, iar Hristos le spune urmașilor Săi: Luați-i pe acești copii nevoiași, creșteți-i pentru Mine și vă veți primi plata. Am văzut că, în astfel de situații, se manifestă mult egoism. Dacă nu există o dovadă clară că ei înșiși vor avea de beneficiat prin adoptarea în familia lor a celor care au nevoie de un cămin, unii le vor întoarce spatele și vor spune: Nu. Ei nu par să știe sau să le pese dacă aceștia sunt mântuiți sau pierduți. Consideră că acest lucru nu îi privește. Asemenea lui Cain, ei spun: „Sunt eu păzitorul fratelui meu?” Ei nu sunt dispuși să-și asume vreun inconvenient sau să facă vreun sacrificiu pentru orfani, pe care îi împing indiferenți în brațele lumii, care este uneori mai binevoitoare să-i primească decât sunt cei care mărturisesc a fi creștini. În ziua lui Dumnezeu, vor fi cercetați cei cărora Cerul le-a dat posibilitatea de a-i salva pe alții. Dar ei și-au căutat scuze și nu au vrut să se angajeze în această lucrare bună, dacă nu aveau nimic de câștigat de pe urma ei. Mi-a fost arătat că aceia care refuză astfel de ocazii favorabile de a face bine vor auzi din partea lui Isus: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie nu Mi le-ați făcut”.2M 33.1

„Oare acesta este postul plăcut Mie: să-și chinuiască omul sufletul o zi? Să-și plece capul ca un pipirig și să se culce pe sac și cenușă? Aceasta numești tu post și zi plăcută Domnului? Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanțurile răutății, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriți și rupe orice fel de jug; împarte-ți pâinea cu cel flămând și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l și nu întoarce spatele semenului tău. Atunci lumina ta va răsări ca zorile și vindecarea ta va încolți repede; neprihănirea ta îți va merge înainte, și slava Domnului te va însoți. Atunci tu vei chema, și Domnul va răspunde, vei striga, și El va zice: ‘Iată-Mă!’ Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, amenințările cu degetul și vorbele de ocară, dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime și întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare. Domnul te va călăuzi neîncetat, îți va sătura sufletul chiar în locuri fără apă și va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.”2M 33.2

Aceasta este lucrarea specială care stă acum în fața noastră. Toate rugăciunile noastre și postul nu vor folosi la nimic, dacă nu ne implicăm hotărât în această lucrare. Obligații sfinte stau asupra noastră. Datoria ne este arătată clar. Domnul ne-a vorbit prin profetul Său. Gândurile Domnului și căile Lui nu sunt așa cum cred sau așa cum doresc să fie muritorii orbi și egoiști. Domnul privește la inimă. Dacă acolo sălășluiește egoismul, El știe. Poate că încercăm să ne ascundem adevăratul caracter de frații și de surorile noastre, dar Dumnezeu îl cunoaște. Nimic nu poate fi ascuns de El.2M 34.1

Postul pe care Dumnezeu îl acceptă este descris clar. El înseamnă să-ți împarți pâinea cu cei flămânzi și să-i aduci în casa ta pe cei săraci și fără adăpost. Nu aștepta să vină ei la tine. Nu ei trebuie să te caute și să te găsească și nici să te implore să le oferi un cămin. Tu trebuie să-i cauți și să-i aduci în casa ta. Sufletul tău trebuie să fie frământat și preocupat să-i găsească. Tu trebuie să întinzi mâna credinței, ca să te prinzi strâns de brațul puternic care aduce mântuirea, în timp ce cealaltă mână, a dragostei, să o întinzi către cei oprimați și să-i eliberezi. Este imposibil să te prinzi strâns de brațul lui Dumnezeu cu o mână, în timp ce cealaltă este angajată în satisfacerea propriilor plăceri.2M 34.2

Dacă te angajezi în această lucrare a milei și a dragostei, oare se va dovedi ea prea grea pentru tine? Vei cădea și vei fi zdrobit sub povară, iar familia ta va fi privată de ajutorul și de influența ta? O, nu; Dumnezeu a îndepărtat orice îndoială în această privință, printr-o făgăduință a cărei împlinire este condiționată de ascultare. Această făgăduință acoperă tot ce și-ar putea dori chiar și cei mai exigenți și mai șovăitori. „Atunci lumina ta va răsări ca zorile și vindecarea ta va încolți repede.” Doar crede că El este credincios față de ceea ce a promis. Dumnezeu poate să reînnoiască puterea fizică. Mai mult decât atât, El spune că va face cu adevărat acest lucru. Și făgăduința nu se sfârșește aici. „Neprihănirea ta îți va merge înainte și slava Domnului te va însoți.” Dumnezeu va ridica un zid de apărare în jurul tău. Și făgăduința nu se sfârșește nici aici. „Atunci, tu vei chema și Domnul va răspunde, vei striga, și El va zice: ‘Iată-Mă!’” Dacă vei pune capăt asupririi, dacă vei îndepărta vorbele de ocară, dacă vei da mâncarea ta celui flămând, „atunci lumina ta va răsări peste întunecime și întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare! Domnul te va călăuzi neîncetat, îți va sătura sufletul chiar în locuri fără apă și va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă”.2M 35.1

Citiți Isaia 58, voi, care pretindeți că sunteți copii ai luminii. Să citească acest pasaj din nou și din nou în special cei care s-au dat înapoi de la a-și atrage vreo neplăcere ajutându-i pe cei nevoiași. Voi, cei ale căror inimi și case sunt prea strâmte pentru a oferi un cămin celor fără adăpost, citiți-l! Voi, cei care îi vedeți pe orfani și pe văduve asupriți sub mâna de fier a sărăciei și zdrobiți de inima de piatră a celor lumești, citiți-l! Dacă vă temeți că în familiile voastre va pătrunde o influență care vă va da mai mult de lucru, citiți-l! Temerile voastre pot fi neîntemeiate și puteți cunoaște în fiecare zi o binecuvântare. Dar chiar dacă nu va fi așa, chiar dacă vi se cere un efort în plus, puteți să vă apropiați de Cel care a promis: „Atunci, lumina ta va răsări ca zorile și vindecarea ta va încolți repede”. Mi-a fost arătat că motivul pentru care cei care sunt poporul lui Dumnezeu nu sunt mai spirituali și nu au mai multă credință este acela că sunt prea închiși în egoismul lor. Profetul se adresează păzitorilor Sabatului, nu celor păcătoși, nu necredincioșilor, ci celor care au mari pretenții de evlavie. Nu mulțimea adunărilor este ceea ce apreciază Dumnezeu, nu numărul mare al rugăciunilor, ci faptele de dreptate, lucrul potrivit făcut la timpul potrivit. Aceasta înseamnă să fim mai puțin preocupați de noi înșine și mai binevoitori față de ceilalți. Sufletul nostru trebuie să se deschidă, să se lărgească. Atunci, Dumnezeu îl va face ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.2M 35.2

Citiți Isaia 1: „Când vă întindeți mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; și, oricât de mult v-ați ruga, n-ascult: căci mâinile vă sunt pline de sânge! Spălați-vă deci și curățiți-vă! Luați dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-ați făcut! Încetați să mai faceți răul! Învățați-vă să faceți binele, căutați dreptatea, ocrotiți pe cel asuprit, faceți dreptate orfanului, apărați pe văduvă! Veniți, totuși, să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna. De veți voi și veți asculta, veți mânca cele mai bune roade ale țării; dar, de nu veți voi și nu veți asculta, de sabie veți fi înghițiți, căci gura Domnului a vorbit”.2M 36.1

Mi-a fost arătat că aurul menționat de Domnul Hristos, Martorul Credincios, pe care toți trebuie să-l aibă, reprezintă credința și dragostea îmbinate, iar dragostea întrece credința. Satana este permanent la lucru, ca să îndepărteze aceste daruri din inima copiilor lui Dumnezeu. Toți sunt angajați în jocul vieții. Satana știe foarte bine că, dacă poate să îndepărteze dragostea și credința și să pună în locul lor egoismul și necredința, atunci toate trăsăturile de caracter prețioase care rămân vor fi îndepărtate cu pricepere de mâna lui înșelătoare, și jocul va fi pierdut.2M 36.2

Dragii mei frați, îi veți îngădui oare lui Satana să-și atingă scopul? Veți ceda, pierzând lupta în care doriți să câștigați viața veșnică? Dacă Dumnezeu a vorbit vreodată prin mine, atunci vă spun că, dacă nu vă lăsați transformați pe deplin, în loc să fiți biruitori, veți fi la fel de sigur biruiți de Satana, pe cât de sigur stă tronul lui Dumnezeu. Dragostea și credința trebuie să fie recâștigate. Vă veți angaja din nou în acest conflict și veți recâștiga prețioasele daruri pe care aproape că le-ați pierdut? Va trebui să faceți eforturi mai stăruitoare, mai serioase și mai neobosite decât ați făcut până acum. Aceasta nu înseamnă doar să vă rugați și să postiți, ci și să ascultați, să vă dezbrăcați de egoism și să țineți postul pe care Dumnezeu l-a ales și pe care El îl va primi. Poate că mulți se simt întristați de faptul că am vorbit atât de deschis, dar voi continua să fac astfel, dacă Dumnezeu pune această responsabilitate asupra mea.2M 37.1

Dumnezeu cere ca aceia care ocupă poziții de răspundere să fie consacrați pentru lucrare, pentru că, dacă ei acționează greșit, oamenii se vor simți liberi să calce pe urmele lor. Dacă oamenii greșesc și conducătorii nu-și ridică glasul împotriva greșelilor, prin aceasta ei le încurajează, le aprobă, astfel că sunt vinovați de păcat în aceeași măsură ca aceia care l-au comis. Cei care ocupă poziții de răspundere trebuie să fie oameni evlavioși, care simt continuu că povara lucrării apasă asupra lor.2M 37.2