82 — Răspunzători pentru lumina primită

Mi s-a arătat cazul fratelui P. Pentru un timp, el s-a împotrivit adevărului. Păcatul lui nu a fost acela că nu a primit ceea ce în mod sincer a considerat a fi o minciună, ci că nu a cercetat lucrurile în mod stăruitor, ca să ajungă să cunoască ce respingea și la ce se opunea. El a tras concluzia că adventiștii păzitori ai Sabatului, ca întreg, erau greșiți. Această concepție era în armonie cu ceea ce simțea el și nu a considerat necesar să caute și să afle singur adevărul, printr-o atentă cercetare a Scripturilor, cu rugăciune stăruitoare. Dacă ar fi urmat această cale, acum ar fi putut să fie mult în avans față de poziția sa actuală. A fost prea reticent în a accepta dovezile și prea neglijent în a cerceta Scripturile, pentru a vedea dacă lucrurile stau astfel. Pavel nu îi considera demni de laudă pe cei care se împotriveau învățăturilor lui cât puteau de mult, până când erau obligați de dovezi copleșitoare să se hotărască în favoarea adevărului pe care el îl predica și pe care îl primise de la Dumnezeu.2M 692.1

Pavel și Sila au lucrat cu un oarecare succes în sinagoga iudeilor din Tesalonic, dar iudeii necredincioși erau în mare parte nemulțumiți, astfel că au generat tulburare și au stârnit o mare răscoală împotriva lor. Acești apostoli devotați au fost obligați să plece din Tesalonic la adăpostul nopții și să meargă în Berea, unde au fost primiți cu bucurie. Ei au vorbit în termeni elogioși despre cei din Berea: „Iudeii aceștia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată inima, și cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea este așa. Mulți dintre ei au crezut”.2M 692.2

Fratele P nu a înțeles importanța vitală a acestui aspect. El nu a simțit povara care apasă asupra lui, de a cerceta cu stăruință, independent de orice alt om, ca să afle care este adevărul. El îl apreciază prea mult pe pastorul P și nu consideră necesar să învețe de la Cel care este blând și smerit cu inima. Nu este dispus să se lase învățat, ci se încrede prea mult în sine. Pentru cei a căror inimă este înceată la a crede, în aceste zile din urmă, Mântuitorul nostru nu are cuvinte de laudă mai mult decât a avut pentru necredinciosul Toma, care s-a lăudat că nu va crede pe baza dovezii pe care ucenicii o repetau și o confirmau, că Hristos înviase într-adevăr și li Se arătase. Toma a spus: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor... și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede”. Domnul Hristos i-a dat lui Toma dovada pe care acesta a cerut-o, dar l-a mustrat, spunând: „Nu fi necredincios, ci credincios”. Toma s-a lăsat convins. Isus i-a spus: „Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut și au crezut.”2M 693.1

Poziția pe care a adoptat-o a făcut din fratele P un om slab. El a luptat destul de mult timp aproape împotriva oricărui lucru, cu excepția Sabatului. În același timp, el stă în anturajul celor care calcă poruncile, fiind încă revendicat de adventiștii care s-au aflat într-o înverșunată opoziție față de Sabatul poruncii a patra. El nu era nicidecum în postura de a le fi de vreun ajutor, întrucât el însuși era într-o stare de nehotărâre.2M 693.2

Influența lui mai degrabă i-a întărit pe mulți în necredința lor. Cu tot ajutorul, cu toate dovezile și încurajările pe care le-a avut, prin reticența lui și-a atras dezaprobarea Domnului și a întărit mâinile celor care luptau împotriva lui Dumnezeu, opunându-se adevărului.2M 693.3

Fratele P ar putea fi acum un bărbat puternic, care să aibă influență asupra poporului lui Dumnezeu din Maine și să fie respectat și iubit, de dragul lucrării lui. Dar el înclină spre ideea că reticența lui este o virtute deosebită, și nu un păcat de care să se pocăiască. A fost foarte încet la a învăța lecțiile pe care Dumnezeu a intenționat să i le predea. Nu a fost un elev capabil, nu a dovedit o creștere și o experiență în ceea ce privește adevărul prezent, care să-l califice să poarte greutatea responsabilității pe care ar fi putut să o poarte acum, dacă ar fi folosit în mod sârguincios toată lumina dată. Mi-a fost arătat un timp când fratele P a început să facă eforturi să se stăpânească și să-și țină în frâu apetitul; atunci ar fi putut mult mai ușor să fie răbdător. El era ușor de provocat, pătimaș, irascibil și cu un spirit deprimat. Această stare era mult influențată de ceea ce mânca și de ceea ce bea. Pasiunile josnice dominau asupra puterilor mai înalte ale minții. Cumpătarea l-ar ajuta mult pe fratele P; de asemenea, mai mult exercițiu fizic și mai multă muncă ar fi necesare pentru sănătatea lui. Atunci când a făcut eforturi pentru a se stăpâni, a început să crească, dar, în străduința lui de a se îndrepta, nu a primit acea binecuvântare pe care ar fi primit-o, dacă ar fi făcut aceste eforturi mai devreme.2M 694.1

În loc să adune cu Hristos în adevăr, el a dat înapoi prea mult timp. Nu a avansat nici el și a stat și în calea avansării altora, în felul acesta ajungând să risipească. Influența lui a stat în calea progresului lucrării pe care Dumnezeu le-a încredințat-o slujitorilor Săi.2M 694.2

Concepțiile fratelui P cu privire la ordine și organizație au fost în totală opoziție cu planul de ordine al lui Dumnezeu. În cer este ordine și aceasta trebuie să fie imitată de cei de pe pământ care sunt moștenitori ai mântuirii. Cu cât se apropie mai mult de ordinea și de organizarea cerului, cu atât oamenii se apropie mai mult și de acea stare acceptabilă înaintea lui Dumnezeu, care va face din ei supuși ai Împărăției cerești, care îi va face potriviți pentru a fi mutați de pe pământ la cer, așa cum a fost și Enoh, înainte de mutarea lui.2M 694.3

Fratele P trebuie să fie prudent. În structura lui lipsește ordinea. Nu manifestă acea cumpătare, acea grijă și acea sârguință care sunt necesare pentru a păstra armonia și unitatea în acțiune. Experiența lui, educația lui religioasă din ultimii ani, a fost foarte dăunătoare pentru copiii lui dragi și în special pentru poporul lui Dumnezeu. El nu a înțeles obligațiile pe care Cerul le-a așezat asupra tatălui și în special asupra celui care este pastor. Un bărbat care are doar un simțământ vag cu privire la responsabilitatea lui ca tată, de a încuraja și impune ordinea, disciplina și ascultarea, va eșua și ca pastor, ca păstor al turmei. Aceeași lipsă care caracterizează modul său de a-și administra căminul și de a-și conduce familia poate fi văzută la scară colectivă în biserica lui Dumnezeu. Greșelile vor rămâne necorectate, din cauza urmărilor neplăcute care însoțesc mustrarea și apelul serios.2M 695.1

În familia fratelui P este nevoie de o mare reformă. Dumnezeu este nemulțumit de actuala lor stare de dezordine, de faptul că își urmează propria cale și propriul curs de acțiune. Această stare de lucruri din familia lui este menită să-i contracareze influența oriunde este cunoscut. De asemenea, ea are ca efect descurajarea celor care au dorința să-l ajute în a-și susține familia. Această lipsă dăunează cauzei lui Dumnezeu. Fratele P nu-și stăpânește copiii. Dumnezeu este nemulțumit de purtarea lor dezordonată, violentă și zgomotoasă, de comportamentul lor necizelat. Toate acestea sunt consecința sau blestemul care urmează unei permisivități neîngrădite, de care adventiștii susțin că este privilegiul lor să se bucure. Fratele și sora P doresc mântuirea copiilor lor, dar am văzut că Dumnezeu nu va face o minune pentru a-i converti pe copii, cât timp există o datorie care apasă asupra părinților și de care aceștia aproape că nu sunt conștienți. Dumnezeu le-a repartizat acestor părinți o lucrare de făcut, pe care ei au ignorat-o, așteptând ca El să o facă în locul lor. Atunci când vor simți povara pe care ar trebui să o simtă pentru copiii lor, fratele și sora P își vor uni eforturile pentru a stabili ordinea, disciplina și restricția în familia lor.2M 695.2

Frate P, 2M 696.1

Ai fost indolent în a purta poverile pe care orice tată trebuie să le poarte în familia lui și, ca urmare, povara care i-a fost lăsată mamei să o poarte este foarte grea. Ai fost prea doritor să te scutești de griji și de poveri și în cămin, și în afara lui. Atunci când, în temere de Dumnezeu și cuprins de solemnitate, la gândul judecății, te vei hotărî să iei asupra ta povara pe care Cerul a intenționat ca tu să o porți și când vei face tot ceea ce poți, din partea ta, atunci vei putea să te rogi în cunoștință de cauză, prin Duhul, cu credință, ca Dumnezeu să facă pentru copiii tăi acea lucrare a cărei realizare este mai presus de puterile omului.2M 696.2

Fratele P nu a folosit cu chibzuință banii. Judecata înțeleaptă nu l-a influențat atât de mult cât l-au influențat vocile și dorințele copiilor lui. El nu apreciază așa cum ar trebui valoarea banilor pe care îi are în mâinile lui și nu îi cheltuie cu înțelepciune pentru lucrurile cele mai necesare, pentru cele de care depind confortul și sănătatea lor. Toată familia are nevoie să se corecteze în această privință. Multe lucruri sunt necesare în cămin pentru confort și pentru comoditate. Incapacitatea de a aprecia ordinea și organizarea în administrarea problemelor de familie are un efect distructiv și aduce mari dezavantaje. Fiecare membru al familiei trebuie să înțeleagă că asupra lui apasă o responsabilitate personală — aceea de a-și face partea în a asigura confortul, ordinea și buna organizare a familiei. Nu trebuie să lucreze unul împotriva celuilalt. Toți trebuie să se angajeze, în unitate, în lucrarea bună de a se încuraja unul pe celălalt, trebuie să dea dovadă de amabilitate, de îngăduință și de răbdare, să vorbească pe un ton blând, liniștit, evitând dezordinea, fiecare făcând tot ce-i stă în putere ca să ușureze poverile mamei. Lucrurile nu trebuie să mai fie lăsate în neorânduială, toți sustrăgându-se de la datorie și lăsându-i pe ceilalți să facă ceea ce ar putea și ar trebui să facă ei înșiși. Lucrurile acestea pot părea neînsemnate, dar, când sunt puse laolaltă, ele generează o mare dezordine și atrag dezaprobarea lui Dumnezeu. Tocmai neglijarea acestor lucruri mici și neînsemnate otrăvește fericirea vieții. Îndeplinirea cu credincioșie a îndatoririlor mici alcătuiește suma fericirii. Cel care este credincios în cele mai mici lucruri este credincios și în cele mari. Cel care este necredincios sau nedrept în lucrurile mici va fi la fel și în cele mari. Fiecare membru al familiei trebuie să înțeleagă exact ce se așteaptă de la el, partea pe care urmează să o realizeze în unitate cu ceilalți. Toți, de la copilul de șase ani în sus, trebuie să înțeleagă că li se cere să-și poarte partea lor din poverile vieții.2M 696.3

Acești copii au de învățat lecții importante, pe care le pot învăța mai bine acum, decât mai târziu. Dumnezeu va lucra pentru acești copii dragi în unitate cu eforturile înțelept orientate ale părinților lor și îi va face să devină elevi în școala lui Hristos. Isus dorește ca acești copii să se despartă de deșertăciunea lumii, să părăsească plăcerile păcatului și să aleagă calea umilei ascultări. Dacă acum vor asculta invitația plină de îndurare, Îl vor accepta pe Isus ca Mântuitor personal și vor continua să caute să-L cunoască pe Domnul, El îi va curăți de păcatele lor și le va da har și putere.2M 697.1

Stimate frate P, lecțiile pe care tu le-ai învățat în mijlocul influențelor confuze care au existat în Maine au fost deosebit de dăunătoare pentru familia ta. În conversațiile pe care le-ai purtat, tu nu ai fost atât de prudent pe cât îți cere Dumnezeu să fii. Nu ai stăruit asupra adevărului, în familia ta, învățându-i cu răbdare și cu stăruință pe copiii tăi principiile lui și poruncile lui Dumnezeu, când te scoli și când stai jos, la plecare și la venire. Nu ai apreciat lucrarea ta, ca tată și ca pastor.2M 697.2

Tu nu ți-ai îndeplinit cu seriozitate datoria față de copiii tăi. Nu ai dedicat suficient timp pentru rugăciunea în familie și nu ai cerut ca la ea să participe toți cei din casă. Semnificația cuvântului soț (în limba engleză husband) este house band, care înseamnă legătura familiei, ceea ce ține familia laolaltă. Toți membrii familiei se unesc în cel care este tatăl. El este legiuitorul, manifestând, în purtarea lui bărbătească, virtuțile mai aspre, energie, integritate, cinste, răbdare, curaj, stăruință și utilitate practică. Tatăl este, într-un anumit sens, preotul casei, așezând pe altarul lui Dumnezeu jertfa de dimineață și de seară. Soția și copiii trebuie să fie încurajați pentru a se uni în această jertfă și, de asemenea, pentru a se angaja într-o cântare de laudă. Dimineața și seara, tatăl, ca preot al casei, trebuie să mărturisească înaintea lui Dumnezeu păcatele comise de el însuși și de copiii lui pe parcursul zilei. Trebuie să mărturisească păcatele pe care le cunoaște și, de asemenea, pe cele ascunse, de care doar ochiul lui Dumnezeu are cunoștință. Această regulă, urmată cu seriozitate de tată, atunci când acesta este prezent, sau de mamă, atunci când tatăl lipsește, va aduce binecuvântări asupra familiei.2M 698.1

Motivul pentru care tinerii acestui veac nu mai sunt înclinați spre religie este acela că educația lor este deficitară. Nu se manifestă față de copii o dragoste adevărată, atunci când le sunt îngăduite înclinații păcătoase sau când neascultarea față de regulile voastre este lăsată nepedepsită. Când rămurica este îndoită, copacul crește înclinat. Ție îți place prea mult comoditatea. Nu ești suficient de serios. Este nevoie de un efort continuu, de o veghere permanentă, de rugăciune stăruitoare. Păstrează-ți mintea într-o dispoziție de rugăciune, înălțată către Dumnezeu; nu fi indolent în ocupațiile zilnice, ci înflăcărat și plin de zel, slujind Domnului.2M 698.2

În familia ta, tu nu ai reușit să apreciezi caracterul sfânt al Sabatului, să-i înveți pe copiii tăi sfințirea lui și să le transmiți cât este de important să îl păzească potrivit poruncii. Discernământul tău nu este clar, nu este capabil să deosebească standardul înalt pe care trebuie să îl atingem, ca să fim niște adevărați păzitori ai poruncilor. Dar Dumnezeu te va ajuta, în eforturile tale, atunci când te vei implica în această lucrare cu toată seriozitatea. Tu trebuie să exerciți o stăpânire de sine desăvârșită; de-abia atunci vei reuși mai bine să-ți stăpânești copiii, atunci când sunt nesupuși. Înaintea ta stă o mare lucrare: aceea de a repara neglijențele trecute; dar nu ți se cere să o îndeplinești în puterea ta. Îngerii slujitori te vor ajuta. Nu abandona lucrarea și nu lăsa deoparte povara, ci implică-te serios în ea și repară ceea ce ai neglijat multă vreme. Tu trebuie să ai o concepție mai înaltă cu privire la ce așteaptă Dumnezeu din partea ta, în ceea ce privește ziua Sa cea sfântă. Tot ce este posibil să fie făcut în cele șase zile pe care ți le-a dat Dumnezeu, trebuie să fie făcut. Nu trebuie să-L jefuiești pe Dumnezeu de nicio oră din timpul sfânt. Mari binecuvântări le sunt făgăduite celor care respectă Sabatul și care sunt conștienți de obligațiile care le revin în ceea ce privește păzirea lui: „Dacă îți vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ți faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă, dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să-L sfințești pe Domnul, slăvindu-L, și dacă-L vei cinsti, neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale și nededându-te la flecării, atunci te vei putea desfăta în Domnul și Eu te voi sui pe înălțimile țării, te voi face să te bucuri de moștenirea tatălui tău Iacov, căci gura Domnului a vorbit”.2M 699.1

Când începe Sabatul, noi trebuie să veghem asupra noastră, asupra faptelor și cuvintelor noastre, ca să nu-L jefuim pe Dumnezeu, folosind în interesul nostru acel timp care este strict al Domnului. Nu ar trebui să facem și nici să le îngăduim copiilor noștri să facă vreo lucrare care ține de întreținerea obișnuită a vieții sau ceva care ar fi putut fi făcut în cele șase zile de lucru. Vinerea este ziua pregătirii. Acest timp poate fi dedicat pregătirilor necesare pentru Sabat și, de asemenea, gândurilor și discuțiilor despre el. Nimic din ceea ce în ochii Cerului va fi privit ca o încălcare a Sabatului sfânt nu trebuie să fie spus sau făcut în Sabat. În Sabat, Dumnezeu nu ne cere doar să ne reținem de la munca fizică, ci și să ne disciplinăm mintea să mediteze la teme sfinte. Porunca a patra este în mod efectiv încălcată prin discuții despre lucruri lumești sau prin angajarea în conversații ușoare, neserioase. Să vorbim despre orice sau despre tot ce ne vine în minte înseamnă să ne dedăm la „flecării”. Orice abatere de la ceea ce este drept ne aduce robie și condamnare.2M 699.2

Frate P, tu trebuie să te educi în așa fel, încât să discerni sfințenia Sabatului poruncii a patra și să lucrezi pentru a ridica standardul în familia ta și oriunde l-ai coborât, în mijlocul poporului lui Dumnezeu, prin exemplul tău. Tu trebuie să contracarezi influența pe care ai exercitat-o în această privință, schimbându-ți cuvintele și purtarea. Adesea tu nu ai reușit să-ți „aduci aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești”; ai uitat de multe ori și te-ai dedat la flecării în ziua cea sfântă a lui Dumnezeu. Ai fost neglijent și, în Sabat, te-ai alăturat celor neconsacrați în conversații pe temele obișnuite ale zilei, cum sunt câștigurile și pierderile, investițiile în acțiuni, recoltele și proviziile. În această privință, exemplul tău îți distruge influența. Ar trebui să faci o reformă.2M 700.1

Cei care nu sunt pe deplin convertiți la adevăr își lasă adeseori mintea să alerge nestingherită la afacerile lumești și, chiar dacă se odihnesc în Sabat de munca fizică, buzele lor rostesc ceea ce este în mintea lor; de acolo vin acele discuții despre turme și cirezi, despre recolte, despre pierderi și câștiguri. Toate acestea înseamnă călcarea Sabatului. Dacă mintea cutreieră la preocupări lumești, buzele vor da pe față acest lucru, deoarece din prisosul inimii vorbește gura.2M 700.2

În special pastorii trebuie să fie foarte atenți în legătură cu exemplul pe care îl dau în această privință. În Sabat, ei trebuie să se limiteze conștient la conversații pe teme religioase — adevărul prezent, datoria prezentă, speranțele și temerile, încercările, luptele și suferințele creștinului; și, în cele din urmă, biruința și răsplata care urmează să fie primită.2M 700.3

Pastorii care sunt în slujba lui Isus trebuie să îi mustre pe cei care uită să sfințească Sabatul. Ei trebuie să-i mustre cu blândețe și solemnitate pe cei care se angajează în discuții lumești în ziua de Sabat și care, în același timp, pretind că sunt păzitori ai Sabatului. Trebuie să încurajeze devotamentul față de Dumnezeu, în ziua Sa cea sfântă.2M 701.1

Nimeni nu trebuie să se simtă liber să petreacă timpul acesta sfânt într-un mod nefolositor. Lui Dumnezeu Îi displace ca păzitorii Sabatului să piardă o mare parte din Sabat dormind. Făcând astfel, ei Îl dezonorează pe Creator și, prin exemplul lor, spun că cele șase zile sunt prea prețioase pentru ei ca să le petreacă dormind. Ei trebuie să facă bani, chiar dacă se privează de somnul necesar, pe care îl recuperează dormind în timpul sfânt. Apoi, se scuză spunând: „Sabatul a fost dat ca zi de odihnă. Nu voi pierde ocazia de a mă odihni, mergând la adunare, deoarece am nevoie de odihnă”. Acesta este un mod greșit de a folosi ziua sfântă. În special, ei trebuie să trezească dorința membrilor familiei de a păzi această zi și de a merge la casa de rugăciune, să se adune împreună cu alții, fie mulți, fie puțini, după cum este cazul. Trebuie să-și consacre timpul și energiile exercițiului spiritual, astfel încât influența divină care planează asupra Sabatului să-i poată însoți în tot timpul săptămânii. Dintre toate zilele săptămânii, niciuna nu este atât de potrivită pentru gânduri și sentimente devoționale cum este Sabatul.2M 701.2

Mi s-a arătat cum tot cerul îi privea și îi urmărea pe cei care recunoșteau cerințele poruncii a patra și care păzeau Sabatul. Îngerii notau interesul și respectul lor față de această instituție divină. Pe cei care Îl sfințeau pe Domnul Dumnezeu în inimile lor printr-o dispoziție sufletească strict devoțională, care căutau să folosească ocazia acestor ore sfinte păzind Sabatul atât cât puteau de bine și care Îl onorau pe Dumnezeu numind Sabatul o desfătare — pe aceștia îngerii îi binecuvântau într-un mod special cu lumină și sănătate, dându-le o putere specială. Dar, pe de altă parte, îngerii își întorceau fața de la cei care nu apreciau sfințenia zilei sfinte a lui Dumnezeu și își îndepărtau de la ei lumina și puterea. Pe aceștia i-am văzut umbriți de un nor, descurajați și deseori triști. Ei simțeau lipsa Duhului lui Dumnezeu.2M 701.3

Stimate frate P, tu ar trebui să fii tot timpul precaut în discuțiile pe care le porți. Te-a chemat Dumnezeu să fii reprezentantul lui Hristos pe pământ, ca să îi îndemni în locul Său pe păcătoși să se împace cu Dumnezeu? Aceasta este o lucrare solemnă, nobilă. Atunci când îți încetezi predica la amvon, lucrarea ta de-abia a început. Nu ești eliberat de responsabilități atunci când se termină adunarea, ci trebuie să-ți păstrezi consacrarea față de lucrarea de mântuire a sufletelor. Trebuie să fii o epistolă vie, cunoscută și citită de toți oamenii. Nu trebuie să-ți consulți comoditatea. Nu trebuie să ții seama dacă îți place sau nu. Mântuirea sufletelor este lucrul cel mai important. La această lucrare este chemat slujitorul Evangheliei lui Hristos. El trebuie să continue această lucrare bună și în afara adunării și să-și onoreze profesiunea de credință printr-o conversație evlavioasă și printr-o purtare precaută. Adesea, după ce lucrarea ta de la amvon s-a încheiat și te-ai așezat cu o grupă în jurul sobei, printr-o conversație neconsacrată tu ți-ai făcut fără efect eforturile de la amvon. Trebuie să trăiești ceea ce predici ca datorie pentru alții și să iei asupra ta, așa cum nu ai luat niciodată până acum, povara lucrării, greutatea responsabilității care trebuie să apese asupra oricărui slujitor al lui Hristos. Întărește lucrarea făcută de la amvon continuând-o prin efort personal. Angajează-te în conversații chibzuite, cu privire la adevărul prezent, ținând seama cu sinceritate de starea de spirit a celor prezenți și, în temere de Dumnezeu, făcând o aplicație practică a adevărului important la cazurile de față. Tu poți realiza mai mult în această direcție, decât poți realiza doar prin eforturile de la amvon. Veghează asupra sufletelor ca unul care va trebui să dea socoteală. Nu da nicio ocazie ca cei necredincioși să te acuze de neglijarea datoriei, pentru că ai neglijat să le adresezi un apel personal. Vorbește-le cu credincioșie și îndeamnă-i să se supună adevărului. „În adevăr, noi suntem, înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sunt pe calea mântuirii și printre cei ce sunt pe calea pierzării: pentru aceștia, o mireasmă de la moarte spre moarte; pentru aceia, o mireasmă de la viață spre viață.” Când vede amploarea lucrării și greutatea responsabilităților care apasă asupra pastorului, apostolul exclamă: „Și cine este de ajuns pentru aceste lucruri? Căci noi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulți; ci vorbim cu inima curată, din partea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Hristos”.2M 702.1

Cei care denaturează Cuvântul, transmițând grâu și pleavă sau orice consideră ei Evanghelie, în timp ce se împotrivesc poruncilor lui Dumnezeu, nu pot să aprecieze ce a simțit apostolul când tremura sub greutatea solemnei lucrări și a responsabilității de slujitor al lui Hristos, asupra căruia apasă soarta sufletelor pentru care a murit Hristos. În aprecierea celor care s-au făcut singuri pastori, nu este nevoie decât să corespunzi unui mic șablon, ca să satisfaci toate criteriile pentru a fi pastor. Dar apostolul acorda o mare valoare calităților necesare pentru a deveni pastor.2M 703.1

Atunci când se află la amvon, pastorul trebuie să fie atent, nu nepăsător. Nu trebuie să fie neglijent în ceea ce privește atitudinea lui. Trebuie să posede ordine și rafinament în sensul cel mai înalt. Dumnezeu cere acest lucru de la cei care acceptă o lucrare atât de plină de responsabilitate, cum este aceea de a primi cuvintele din gura lui Dumnezeu și a le transmite oamenilor, avertizând și mustrând, corectând și aducând mângâiere, după cum este cazul. Reprezentanții lui Dumnezeu pe pământ trebuie să fie zilnic în comuniune cu El. Cuvintele lor trebuie să fie alese, vorbirea lor, sănătoasă. Cuvintele întâmplătoare rostite adesea de pastorii care nu predică Evanghelia cu sinceritate trebuie să fie pentru totdeauna lăsate deoparte.2M 703.2

Mi s-a arătat, frate P, că tu ești din fire irascibil, te lași ușor provocat și îți lipsesc răbdarea și îndelunga răbdare. Dacă purtarea ta a fost pusă la îndoială sau ai fost îndemnat să iei poziție în favoarea adevărului, ai considerat că este prea mult, că ești împins de la spate. Nu-ți place să faci nici măcar un pas pentru că alții doresc să îl faci. Vrei să respecți ritmul tău. Dacă cei care te ascultă s-ar purta la fel, i-ai considera vrednici de condamnat. Dacă toți ar face cum ai făcut tu, poporul lui Dumnezeu ar avea nevoie de un mileniu, literal vorbind, ca să se pregătească pentru judecată. Dumnezeu a suportat cu îndurare rămânerile tale în urmă; dar nu este potrivit ca alții să urmeze exemplul tău, pentru că tu acum ești slab și deficitar, acolo unde ai fi putut fi bine calificat pentru lucrare.2M 704.1

Fratele R a putut face prea puțin pentru tine. Eforturile lui nu au fost orientate în mod înțelept. A greșit prin interesul pe care l-a manifestat personal pentru cei despre care credea că trebuie să devină învățători. Dacă nu s-ar fi amestecat în cazul unui pastor din Maine și ar fi mers să lucreze în câmpuri noi, unde nu erau adventiști, mulți ar fi fost aduși la cunoștința adevărului. Fratele S a progresat încet și a ajuns să ocupe o poziție mai plăcută în ochii lui Dumnezeu în ceea ce privește răbdarea, toleranța și îndelunga răbdare; totuși el are de făcut o lucrare mult mai mare, înainte de a putea deveni un pastor de succes pentru cauza lui Dumnezeu și pentru înaintarea lucrării Lui.2M 704.2

Fratele R s-a interesat plin de zel de cazul tău, dar tu i-ai refuzat ajutorul. Ți-a dedicat timp și putere și lucrurile au fost astfel aranjate, încât să fie în avantajul tău, să-ți îndepărteze prejudecățile și să te determine să accepți adevărul, până când indolența și necredința ta au epuizat răbdarea fratelui R. Atunci, caracterul eforturilor lui s-a schimbat și el a stăruit să ajungi la o hotărâre și să acționezi după lumina și după dovezile pe care le primiseși. Tu ai considerat acest efort serios din partea lui ca fiind insistent și supărător. Ți-ai manifestat firea încăpățânată; te-ai ridicat împotriva lui și ai respins eforturile pe care le făcea pentru a te ajuta. Prin aceasta ți-ai făcut rău singur, l-ai întristat pe fratele R și ți-ai atras neplăcerea lui Dumnezeu. Sentimentele tale față de fratele R nu au fost potrivite pentru un creștin. Te-ai mândrit cu împotrivirea ta față de eforturile lui făcute în favoarea ta. Domnul a binecuvântat eforturile fratelui R și a ridicat un popor în statul Maine. Aceste eforturi au fost grele și obositoare și tu ai avut partea ta în a le face să fie astfel. Nu ți-ai dat seama cât de grea făceai să fie lucrarea celor pe care Dumnezeu îi trimisese să prezinte poporului adevărul. Ei își epuizau energiile, ca să-i aducă pe oameni în punctul deciziei cu privire la adevăr, în timp ce tu și alții dintre pastori stăteați direct în calea lor. Dumnezeu lucra prin slujitorii Săi pentru a-i atrage la adevăr, iar Satana lucra prin tine și prin alți pastori pentru a descuraja și contracara munca lor. Chiar cei care susțineau că sunt străjeri și care, dacă ar fi ascultat sfatul lui Dumnezeu, ar fi fost cei dintâi care să primească acest cuvânt de avertizare și să-l transmită poporului s-au aflat printre ultimii care au acceptat adevărul. Oamenii au fost în avans față de învățătorii lor. Ei au primit avertizarea chiar înaintea străjerilor, deoarece aceștia au fost necredincioși și au dormit la postul lor.2M 705.1

Frate P, tu ar fi trebuit să ai sentimente de dragoste frățească și de simpatie pentru fratele R, deoarece el merita acest lucru din partea ta, în locul cuvintelor de critică. Ar fi trebuit să-ți critici cu asprime propria purtare, deoarece ai fost găsit luptând împotriva lui Dumnezeu. Dar tu te-ai amuzat împreună cu alții pe seama fratelui R, relatând despre eforturile lui pentru tine și despre împotrivirile tale față de eforturile lui și ai râs din toată inima pe tema aceasta.2M 705.2

Este potrivit ca orice slujitor al lui Hristos să aibă o vorbire sănătoasă, care să nu poată fi condamnată. Mi-a fost arătat că pentru slujitorii lui Hristos trebuie să fie făcută o lucrare solemnă. Aceasta nu poate fi realizată fără un efort din partea lor. Ei trebuie să simtă că au de făcut o lucrare pe care nu o poate face nimeni în locul lor. Trebuie să caute să dobândească acele calități necesare pentru a deveni slujitori competenți ai lui Hristos, astfel încât, în ziua lui Dumnezeu, să poată fi absolviți, să poată fi considerați nevinovați de sângele sufletelor, după ce și-au făcut toată datoria, în temere de Dumnezeu. Drept răsplată, subpăstorii credincioși vor auzi din partea Marelui Păstor: „Bine, rob bun și credincios”. Atunci, El va așeza coroana slavei pe capul lor și îi va invita să intre în bucuria Domnului lor. Ce înseamnă această bucurie? Înseamnă să privească, împreună cu Hristos, la sfinții răscumpărați, revăzând împreună cu El truda lor pentru suflete, tăgăduirea lor de sine și sacrificiul lor, amintindu-și cum au renunțat la confortul lor, la câștigul lumesc și la orice tentație pământească și au ales ocara, suferința, umilirea, munca obositoare și chinul sufletesc, atunci când oamenii se împotriveau sfatului lui Dumnezeu împotriva propriilor lor suflete; înseamnă chemarea de a-și aminti cum și-au chinuit sufletul înaintea lui Dumnezeu, plângând între tindă și altar, și cum au devenit o priveliște pentru lume, pentru îngeri și pentru oameni. Toate acestea vor fi atunci sfârșite, iar roadele muncii sufletului lor vor fi văzute; sufletele vor fi salvate prin eforturile lor în Hristos. Pastorii care au fost împreună-lucrători cu Hristos vor intra în bucuria Domnului lor și vor fi mulțumiți.2M 706.1

„Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Uitați-vă dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoșilor o împotrivire așa de mare față de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeți inima și să cădeți de oboseală în sufletele voastre. Voi nu v-ați împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului.” Pastorii Îl uită prea ușor pe Cel care este Căpetenia mântuirii lor. Ei cred că îndură prea mult, când, de fapt, îndură și suferă foarte puțin. Dumnezeu va lucra pentru pastori, dacă ei Îl vor lăsa să lucreze pentru ei. Dar, dacă ei vor considera că stau bine în toate privințele și că nu au nevoie de o convertire deplină, dacă nu se vor vedea pe ei înșiși și nu se vor ridica la înălțimea standardului lui Dumnezeu, El Se va descurca mai bine fără eforturile lor, decât cu ele.2M 706.2

Dumnezeu le cere pastorilor să se ridice la înălțimea standardului, să caute să se înfățișeze înaintea lui Dumnezeu ca niște oameni încercați, ca niște lucrători cărora nu are de ce să le fie rușine. Dacă refuză această disciplină strictă, Dumnezeu va renunța la ei și va alege oameni care nu-și găsesc odihna până când nu sunt cu totul destoinici pentru orice faptă bună. Inimile noastre sunt din fire păcătoase și leneșe în slujba lui Hristos și noi trebuie să veghem continuu; altfel, nu vom reuși să îndurăm greutățile ca niște buni soldați ai lui Hristos și nu vom simți nevoia de a ținti lovituri puternice și pline de curaj împotriva păcatelor care ne asaltează, ci vom fi gata să cedăm sugestiilor lui Satana și să ne stabilim singuri un standard, în loc să acceptăm standardul curat și înalt pe care Dumnezeu l-a ridicat pentru noi.2M 707.1

Am văzut că pastorii păzitori ai Sabatului din Maine nu au devenit niște cercetători ai Bibliei. Ei nu au simțit nevoia să studieze personal și cu sârguință Cuvântul lui Dumnezeu, ca să poată fi cu totul destoinici pentru orice faptă bună; nici nu au considerat necesar să-i îndemne stăruitor, pe cei care îi ascultă, să cerceteze cu atenție Scripturile. Dacă nu ar fi fost în Maine un pastor adventist de ziua a șaptea care să se opună sfatului lui Dumnezeu, tot ce s-a realizat acolo s-ar fi putut realiza cu doar jumătate din efortul depus și oamenii ar fi putut fi scoși din starea lor de confuzie și de rătăcire și aduși într-o poziție corectă, iar acum ar fi fost suficient de puternici, încât să se împotrivească influențelor ostile. În multe locuri în care nu s-a pătruns până acum, s-ar fi putut ajunge și s-ar fi putut face o lucrare eficientă, care i-ar fi adus pe mulți la cunoștința adevărului.2M 707.2

O mare parte din lucrarea făcută în Maine a fost pentru pastorii adventiști de ziua a șaptea, pentru a-i aduce pe ei într-o poziție corectă. A fost nevoie de eforturi grele, pentru a contracara influența pe care aceștia au exercitat-o prin faptul că s-au opus sfatului lui Dumnezeu împotriva propriilor suflete și au stat în calea păcătoșilor. Nu au intrat nici ei și, prin învățătura și prin exemplul lor, i-au împiedicat și pe cei care ar fi vrut să intre. S-a făcut o greșeală intrându-se în câmpuri în care există adventiști care, în general, nu simt nevoia de a fi ajutați, ci care consideră că sunt într-o stare bună și că sunt capabili să-i învețe pe alții. Sunt puțini lucrători, iar puterea lor trebuie să fie cheltuită în modul cel mai eficient. Cu mult mai mult se poate face în statul Maine, în general, acolo unde nu există niciun adventist. Trebuie să se intre în câmpuri noi, iar timpul care a fost consumat până acum în eforturi obositoare, pentru adventiști care nu au nicio dorință să învețe, trebuie să fie dedicat acestor câmpuri noi, să se meargă la drumuri și la garduri și să se lucreze pentru convertirea celor necredincioși. Dacă adventiștii vor să vină să audă, lăsați-i să vină. Lăsați-le ușa deschisă să vină, dacă aleg astfel.2M 708.1

Toate Mărturiile pentru biserică din acest volum au fost publicate pentru prima dată la Battle Creek, apărând în următorii ani: nr. 15 — 1868; nr. 16 — 1868; nr. 17 — 1869; nr. 18 — 1870; nr. 19 — 1870; nr. 20 — 1871.2M 708.2