Cadrul Istoric În Care A Apărut Volumul 2

În timp ce volumul 1 din Mărturii prezintă sfaturi care au de-a face, în general, cu începutul și cu dezvoltarea învățăturilor, a experiențelor și a activității nou-înființatei biserici a rămășiței, volumul 2 este dedicat aproape în întregime evlaviei personale a membrilor ei. În timpul celor treisprezece ani, care corespund celor paisprezece broșuri de mărturii ce alcătuiesc acum volumul 1, lucrarea de publicare a fost consolidată, iar biserica s-a organizat, și-a stabilit sistemul financiar și s-a lansat într-un mare program de sănătate. Când a fost scris articolul de încheiere, literatura se revărsa într-un șuvoi constant din tiparul Editurii „Review and Herald”, de la Battle Creek, Michigan, și, în apropiere, nou-înființatul sanatoriu funcționa din plin. Vremurile întunecate ale Războiului Civil trecuseră, iar pentru biserică, aceasta era ocazia potrivită. Misiunea care stătea înaintea ei era aceea de a păstra terenul câștigat și de a-și lărgi hotarele. Esențială pentru continuarea succesului bisericii era integritatea membrilor ei, la nivel personal.2M 5.1

Așa cum se explică într-un articol care se găsește acum aproape de încheierea volumului 1, la începutul anului 1868, Ellen G. White a început să publice în folosul bisericii, ca întreg, anumite mărturii personale care, până la vremea aceea, nu fuseseră distribuite la nivel general. Cu privire la aceste mărturii personale, ea a declarat: „Toate conțin, într-o măsură mai mare sau mai mică, mustrări și sfaturi care se aplică la sute sau mii de persoane care se află într-o situație similară. Acestea trebuie să aibă parte de lumina pe care Dumnezeu a găsit potrivit să o dea tocmai pentru a veni în întâmpinarea cazului lor.” (vol. 1, pag. 631).2M 5.2

Astfel de instrucțiuni, adresate personal anumitor membri ai bisericii, în perioada de trei ani cuprinsă între februarie 1868 și mai 1871, alcătuiesc aproape întregul conținut al Mărturiilor numerele 15-20, incluse acum în acest volum 2. Instrucțiunile sunt directe, clare și practice, tratând aproape orice aspect al experienței personale și al preocupărilor religioase, de la bârfă, îngăduirea apetitului și relația de căsătorie la zelul greșit orientat, avariție și fanatism.2M 5.3

La începutul perioadei acoperite de volumul 2, fratele și sora White erau parțial retrași la Greenville, Michigan, din cauza stării de sănătate a fratelui White. Ei și-au reluat curând activitatea, călătorind și ținând adunări cu credincioșii din statele învecinate cu Michigan. În noiembrie 1868, ei s-au întors la Battle Creek, pentru a locui acolo.2M 6.1

Cu două luni înainte, în septembrie 1868, s-a ținut o adunare de tabără în Wright, Michigan. Această întrunire, prima de acest fel, s-a dovedit o binecuvântare atât de mare pentru cei care au participat la ea, încât, în anii care au urmat, adunările de tabără s-au stabilit ca parte regulată a programului pentru conferințele statale. S-a cerut prezența fratelui și a sorei White și așa s-a ajuns ca, în mare parte, ei să petreacă la aceste întruniri lunile de vară ale anilor care au urmat. În a doua parte a volumului 2, pot fi găsite sfaturi cu privire la aceste „adunări”.2M 6.2

În perioada de trei ani acoperită de volumul 2 a existat un progres încurajator în ceea ce privește cauza adevărului prezent. După ce a trecut printr-o criză descurajantă, Institutul de Sănătate de la Battle Creek a intrat acum într-o perioadă de prosperitate. În ultima parte a anului 1868, frații J. N. Loughborough și D. T. Bourdeau au aprins torța adventismului de ziua a șaptea pe coasta Pacificului. În același an, un grup de cincizeci de adventiști păzitori ai Sabatului, din Europa, au început să corespondeze cu frații de la Conferința Generală de la Battle Creek, iar în anul următor, au trimis un reprezentant dincolo de ocean, ca să insiste să le fie trimiși misionari.2M 6.3

Dar, în ciuda acestor câștiguri și progrese obținute, vrăjmașul a continuat să lucreze cu perseverență, pentru a coborî nivelul de spiritualitate al membrilor bisericii, pentru a-i determina să iubească lumea și atracțiile ei, să aducă în biserică aluatul spiritului de critică, să sece izvoarele binefacerii și, în special, să-i aducă pe cei tineri în rândurile lui. Împotriva acestor tendințe periculoase, sora White, ca mesager al lui Dumnezeu, și-a transmis cu credincioșie și cu seriozitate mesajele, prin viu grai și în scris, chemându-i pe membrii bisericii la standardul de integritate și de neprihănire al lui Dumnezeu.2M 6.4

În unele situații, sora White a primit revelații referitoare la experiența mai multor persoane din aceeași biserică. Mai întâi, ea a prezentat aceste mărturii individuale în adunare; apoi a și scris instrucțiunile și le-a trimis bisericii respective. Mai multe astfel de comunicări se găsesc în volumul 2.2M 7.1

Cu siguranță că cititorul atent al acestui volum de 711 pagini [în original — n.r.] va fi impresionat nu numai de marea diversitate a subiectelor abordate, ci și de volumul uriaș de pagini dedicate unor astfel de mărturii personale, scrise într-un timp relativ scurt. Cu toate acestea, trebuie să subliniem că materialul publicat reprezintă doar o parte din ceea ce a scris sora White în această perioadă.2M 7.2

Cu câteva săptămâni înainte de apariția mărturiei cu numărul 15, fratele White scrisese o notă pentru Review and Herald, cerând ca aceia cărora le fusese dată mărturia verbală de către sora White să aștepte cu răbdare, până când vor putea primi exemplare scrise. În legătură cu efortul și cu perseverența sorei White în această lucrare, el a spus:2M 7.3

„În această ramură a lucrării ei, are de lucru cât pentru două luni. În călătoria pe care a făcut-o în Est, ea și-a petrecut tot timpul liber scriind aceste mărturii. Pe multe dintre ele le-a scris chiar în timpul adunărilor, când predicau sau vorbeau alte persoane. De când s-a întors, și-a distrus sănătatea și și-a slăbit puterile, dedicându-se prea mult acestei lucrări. De obicei, ea scrie între douăzeci și patruzeci de pagini pe zi.” (Review and Herald, 3 martie 1868)2M 7.4

Ne putem imagina ușurarea pe care a simțit-o sora White la publicarea Mărturiei nr. 15 și nerăbdarea cu care aștepta atât de necesara și de dorita odihnă. Dar, după numai zece zile, s-a avântat din nou în misiunea de a transmite numeroasele mesaje care îi fuseseră încredințate. Vineri seara, pe 12 iunie, ea a fost la Battle Creek, unde s-a adresat „tinerilor, în general” și „câtorva dintre ei în mod personal” până aproape de ora zece, când, așa cum relatează fratele White:2M 7.5

„În timp ce vorbea de pe platformă, în fața amvonului, într-o manieră solemnă și impresionantă, puterea lui Dumnezeu a venit peste ea și deodată a căzut pe covor, fiind luată în viziune. Mulți au fost martori pentru prima dată la o astfel de manifestare, cu uimire și cu deplina convingere că era lucrarea lui Dumnezeu. Viziunea a durat douăzeci de minute.” (Review and Herald, 16 iunie 1868)2M 8.1

Dacă este să facem un calcul, 120 de pagini din acest volum 2 de Mărturii sunt în mod clar declarate ca fiind scrise pe baza sfatului dat în această viziune din 12 iunie 1868, pentru biserică, în general, sau pentru diferite persoane, în mod individual. Mult mai multe pagini au fost scrise pornind de la viziunile date în același an la Pilot Grove, Iowa, pe 2 octombrie, și la Adams Center, New York, pe 25 octombrie.2M 8.2

Aceste numeroase viziuni au determinat-o pe sora White să scrie aproape continuu. Dând un raport despre călătoria lor cu barca pe fluviul Mississippi, în anul 1870, fratele White comentează:2M 8.3

„Sora White scrie. Sărmana femeie! Acest scris aproape continuu, pentru o persoană sau alta, când ar trebui să se odihnească și să se bucure de peisajul minunat și de societatea plăcută, pare a fi destul de greu, dar Dumnezeu binecuvântează și susține și noi trebuie să fim împăcați.” (Review and Herald, 5 iulie 1870)2M 8.4

Ce binecuvântare au fost pentru biserică aceste mărturii, adresate la început personal! Care membru al bisericii, atunci când a citit aceste sfaturi și avertizări serioase, nu a descoperit că problemele, ispitele și privilegiile adventiștilor de ziua a șaptea din anii de început sunt și problemele, ispitele și privilegiile lui, astăzi? Noi prețuim aceste mesaje în special pentru că Ellen G. White însăși declară, în introducerea la volumul 2: „Nu există o altă cale mai directă și mai plină de putere de a prezenta ceea ce Domnul mi-a arătat”.2M 8.5

Administratorii publicațiilor lui Ellen G. White