Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Hristos Lumina Lumii

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 34 — Invitația

    Capitol bazat pe textele din Matei 12, 28-30.

    “Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă.”HLL 328.1

    Aceste cuvinte de mângâiere au fost adresate mulțimii care Îl urma pe Isus. Mântuitorul spusese că numai prin El oamenii pot ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu. El vorbise despre ucenicii Săi ca despre niște oameni cărora li se dăduse cunoștința lucrurilor cerești. Dar n-a lăsat pe nimeni să se simtă îndepărtat de grija și de iubirea Lui. Toți cei obosiți și împovărați pot să vină la El.HLL 328.2

    Cărturarii și fariseii, cu toată rigurozitatea lor pentru formele religioase, aveau simțământul unei nevoi pe care ritualurile lor nu o puteau împlini. Vameșii și păcătoșii puteau pretinde că sunt mulțumiți cu cele senzuale și pământești, dar inima lor era plină de neîncredere și teamă. Isus privea la cei deznădăjduiți și împovărați cu inima, care nu mai aveau nici o nădejde și care căutau să-și liniștească dorința sufletului cu desfătări pământești, și îi chema pe toți să găsească odihnă în El.HLL 328.3

    Cu bunătate, El îi invita pe cei apăsați: “Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre”.HLL 328.4

    În aceste cuvinte, Hristos vorbește fiecărei ființe omenești. Fie că-și dau seama sau nu, ei sunt obosiți și împovărați. Toți sunt doborâți de poverile pe care numai Hristos le poate îndepărta. Povara cea mai grea pe care o ducem este povara păcatului. Dacă am fi lăsați să o purtăm, această povară ne-ar strivi. Dar Cel Nevinovat a luat locul nostru. “Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.” (Isaia 53, 6.) El a purtat povara vinei noastre. El va lua sarcina de pe umerii noștri obosiți. El ne va da odihnă. Povara grijilor și întristărilor o va duce tot El. Domnul ne invită să aruncăm asupra Lui toate grijile noastre, deoarece El ne poartă pe inima Lui.HLL 328.5

    Fratele mai mare al neamului nostru este la tronul cel veșnic. El privește la oricare suflet ce-și îndreaptă fața spre El, ca Mântuitor. El cunoaște din experiență care sunt slăbiciunile omenești, care sunt lipsurile noastre și în ce stă tăria ispitelor noastre; deoarece El a fost ispitit în toate ca și noi, dar fără păcat. El priveghează asupra ta, fiu șovăielnic al lui Dumnezeu. Ești ispitit? El te scapă. Ești slab? El îți dă puteri. Ești neștiutor? El te luminează. Ești rănit? El te vindecă. Domnul “socotește numărul stelelor” și tot El “tămăduiește pe cei cu inima zdrobită și le leagă rănile.” (Psalmii 147, 4.3.) “Veniți la Mine” este chemarea Lui. Oricare ar fi grijile și încercările, înfățișează cazul tău înaintea Domnului. Inima ta va fi întărită, ca să poată rezista. Se va deschide o cale ca să poți scăpa din greutăți și încurcături. Cu cât îți dai seama că ești mai slab și mai fără ajutor, cu atât vei deveni mai puternic în tăria Lui. Cu cât este mai grea povara, cu atât este mai binecuvântată odihna, când le arunci pe toate asupra Purtătorului de poveri. Odihna oferită de Hristos este condiționată, și aceste condiții sunt clar arătate. Toți le pot îndeplini. El ne spune cum putem găsi această odihnă.HLL 329.1

    “Luați jugul Meu asupra voastră”, zice Isus. Jugul este un instrument al servirii. Vitele sunt înjugate pentru muncă și jugul este absolut necesar pentru ca lucrul lor să fie eficient. Prin ilustrația aceasta, Hristos ne învață că noi suntem chemați să servim tot timpul vieții noastre. Trebuie să luăm jugul Lui asupra noastră, ca să putem fi împreună — lucrători cu El.HLL 329.2

    Jugul care ne leagă în slujire este Legea lui Dumnezeu. Marea lege a iubirii, descoperită în Eden, proclamată pe Sinai, iar în Noul Legământ scrisă în inimă, este cea care îl unește pe lucrătorul omenesc cu voința lui Dumnezeu. Dacă am fi lăsați să ne urmăm pornirile, să mergem acolo unde ne duce voința noastră, ne-am alinia în rândurile lui Satana și am ajunge să avem trăsăturile lui. De aceea Dumnezeu ne conduce prin voința Sa, care este nobilă și înălțătoare. El dorește ca noi să ne îndeplinim cu răbdare și înțelepciune toate îndatoririle slujirii. Chiar Hristos, în natura Lui omenească, a purtat jugul slujirii, zicând: “Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Și Legea Ta este în fundul inimii Mele.” (Psalmii 40, 8.) “M-am pogorât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis.” (Ioan 6, 38.) Iubirea pentru Dumnezeu, râvna pentru slava Lui și iubirea pentru omenirea decăzută L-au adus pe Isus pe pământ ca să sufere și să moară. Aceasta a fost puterea care a condus viața Sa. El ne invită să ne însușim acest principiu.HLL 329.3

    Sunt mulți oameni a căror inimă este chinuită sub povara grijilor, deoarece ei caută să atingă standardul acestei lumi. Ei au ales slujirea lumii, au acceptat neliniștea ei și au adoptat obiceiurile ei. În felul acesta, caracterul le este pervertit și viața lor a ajuns un chin. Pentru a-și mulțumi ambiția și dorințele lumești, ei își rănesc conștiința și se încarcă și cu o povară în plus, aceea a remușcărilor. Neliniștea aceasta continuă le secătuiește puterea de viață. Domnul dorește ca ei să lase la o parte acest jug al robiei. Îi invită să primească jugul Său. El zice: “Jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară”. El îi învață să caute mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Sa și făgăduința Lui este că vor primi pe deasupra toate lucrurile de care au nevoie în viața aceasta. Frământarea este oarbă și nu poate să deosebească viitorul; dar Isus vede sfârșitul de la început. În orice greutate, El are o cale pregătită pentru a aduce ușurare. Tatăl nostru ceresc are o mie de căi pe care ne poate veni în ajutor și despre care nu știm nimic. Aceia care se călăuzesc după principiul că slujirea și cinstirea lui Dumnezeu trebuie să fie ținta supremă vor constata că necazurile pier și că înaintea lor se deschide o cărare netedă.HLL 330.1

    “Învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima”, zice Isus, “și veți găsi odihnă.” Noi trebuie să intrăm în școala lui Hristos, pentru a învăța de la El umilința și blândețea. Mântuirea este lucrarea aceea prin care omul este educat pentru cer. Educația aceasta înseamnă cunoașterea lui Hristos. Înseamnă emanciparea de sub ideile, obiceiurile și practicile învățate în școala domnului întunericului. Sufletul trebuie să fie eliberat de tot ceea ce este în opoziție cu credincioșia față de Dumnezeu.HLL 330.2

    În inima lui Hristos, în care domnea o desăvârșită armonie cu Dumnezeu, era pace desăvârșită. El nu era niciodată măgulit de laude și nici zdrobit de acuzații și dezamăgiri. Chiar în timpul celei mai mari împotriviri și celei mai crude purtări față de El, avea încă inima plină de curaj. Dar mulți dintre cei care se numesc urmași ai Lui au inima plină de grijă și neliniștită, deoarece se tem să se încreadă cu totul în Dumnezeu. Ei nu se predau Lui cu totul, deoarece se tem de urmările pe care le-ar avea un asemenea lucru. Fără o predare totală, ei nu pot găsi pace.HLL 330.3

    Iubirea de sine aduce neliniște. Dacă suntem născuți de sus, vom avea gânduri cum a avut Isus, gânduri care L-au făcut să Se umilească, pentru ca noi să putem fi salvați. Atunci nu vom mai căuta lucrurile cele mai de frunte. Vom dori să stăm la picioarele lui Isus și să învățăm de la El. Vom înțelege că valoarea lucrării noastre nu constă în a face paradă și zgomot în lume sau în a fi activi și zeloși în propria putere. Valoarea lucrării noastre este proporțională cu împărtășirea cu Duhul Sfânt. Încrederea în Dumnezeu ne sfințește puterile minții, așa încât, în răbdare, să ne putem stăpâni sufletele.HLL 330.4

    Jugul este pus pe gâtul boilor pentru a-i ajuta să ducă povara mai ușor. Tot așa este și jugul lui Hristos. Când voința noastră este cufundată în voința lui Dumnezeu și când ne folosim darurile pentru a fi o binecuvântare pentru alții, vom vedea că povara vieții este ușoară. Acela care umblă în calea poruncilor lui Dumnezeu merge împreună cu Hristos și, în iubirea Lui, inima găsește pace. Când Moise s-a rugat: “Arată-mi căile Tale; atunci Te voi cunoaște”, Domnul i-a răspuns: “Voi merge Eu Însumi cu tine și îți voi da odihnă”. Iar prin profeți s-a dat solia aceasta: “Așa vorbește Domnul: ‘Stați în drumuri, uitați-vă și întrebați care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună; umblați pe ea, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre!’” (Exod 33, 13.14; Ieremia 6, 16.) Și El zice: “O, de ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un râu și fericirea ta ca valurile mării.” (Isaia 48, 18.)HLL 331.1

    Aceia care Îl cred pe Hristos pe cuvânt și predau ființa lor purtării Sale de grijă și viața lor ca El să o conducă vor afla pace și liniște. Nimic din lume nu poate să-i întristeze când Isus îi înveselește cu prezența Sa. În supunere desăvârșită, este odihnă desăvârșită. Domnul zice: “Celui cu inima tare Tu-i chezășuiești pacea, căci se încrede în Tine.” (Isaia 26, 3.) Viața poate părea încurcată; dar, predându-ne înțeleptului Maestru-lucrător, El va scoate de acolo o viață și un caracter model, spre mărirea Lui. Și caracterul care ajunge să se asemene cu caracterul slăvit al lui Hristos va fi primit în Paradisul lui Dumnezeu. O omenire nouă va umbla împreună cu El în alb, căci este vrednică.HLL 331.2

    Când intrăm în odihna lui Hristos, cerul începe de aici. Noi răspundem la chemarea Sa: “Veniți să învățați de la Mine” și, venind, începem viața veșnică. Cerul e o neîncetată apropiere de Dumnezeu prin Hristos. Cu cât stăm mai mult și mai aproape de El, cu atât și chiar mai mult ni se va descoperi slava Sa; și cu cât vom cunoaște pe Dumnezeu mai mult, cu atât mai intensă va fi fericirea noastră. Dacă mergem cu Isus în această viață, vom fi copleșiți de iubirea Lui și întăriți de prezența Lui. Tot ce poate să suporte natura omenească putem primi încă de aici. Dar ce sunt toate acestea în fața celor viitoare? Ei stau acolo, “înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, și-I slujesc zi și noapte în Templul Lui. Cel ce șade pe scaunul de domniei Își va întinde peste ei cortul Lui. Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arșiță. Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apei vieții și Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor.” (Apocalipsa 7, 15-17.)HLL 331.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents