Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Credinţa şi faptele

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Privește și trăiește

    În pustie, când Domnul a îngăduit ca șerpii veninoși să-i muște pe israeliții răzvrătiți, Moise a fost îndrumat să înalțe pe o prăjină un șarpe de aramă și să-i îndemne pe toți cei răniți să privească la el și să trăiască. Dar mulți nu au văzut nici un ajutor în acest remediu rânduit de Dumnezeu. Pretutindeni în jurul lor erau morți sau oameni aflați pe moarte, iar ei știau că fără ajutorul divin soarta lor este pecetluită și se plângeau de rănile lor, de durerile lor, de moartea lor sigură, până când puterile lor s-au epuizat, iar ochii li s-au stins, în timp ce ar fi putut să aibă parte de o vindecare imediată.CF 37.1

    “Și, după cum a înălțat Moise șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (Ioan 3, 14.15.) Dacă sunteți conștienți de păcatele voastre, nu vă consumați toate puterile plângând pentru ele, ci priviți și trăiți. Domnul Isus este singurul nostru Mântuitor și, deși milioane de oameni care au nevoie de vindecare vor respinge oferta milei Sale, nici unul dintre cei ce se încred în meritele Sale nu va fi lăsat să piară. Chiar dacă ne dăm seama cât de neajutorați suntem fără Hristos, nu trebuie să ne descurajăm, ci să ne punem încrederea în Mântuitorul cel răstignit și înviat. Sufletul sărman, bolnav de păcat și descurajat să privească și să trăiască. Domnul Isus și-a dat cuvântul că îi va mântui pe toți cei care vin la El.CF 37.2

    Veniți la Isus și primiți pace și odihnă. Puteți avea această binecuvântare chiar acum. Satana vă sugerează că sunteți neajutorați și nu puteți fi binecuvântați. Este adevărat — sunteți neajutorați. Dar Înălțați-L pe Isus înaintea lui, spunând: “Eu am un Mântuitor înviat. Mă încred în El, iar El nu va îngădui niciodată să ajung într-o situație și mai rea. În Numele Său, eu sunt triumfător. El este neprihănirea Mea și cununa bucuriei mele.” Nimeni să nu creadă că situația lui este fără scăpare, deoarece nu este. Poate că vedeți că sunteți păcătoși și răi, dar tocmai acesta este motivul pentru care aveți nevoie de un Mântuitor. Dacă aveți păcate de mărturisit, nu pierdeți timpul. Aceste clipe sunt de aur. “Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curățe de orice nelegiuire”. (1 Ioan 1, 9.) Cei care sunt flămânzi și însetați după neprihănire vor fi săturați, pentru că Domnul Isus a promis așa. Ce Mântuitor prețios avem! Brațele Sale sunt deschise ca să ne primească, iar marea Sa inimă plină de iubire așteaptă să ne binecuvânteze.CF 37.3

    Unii par să creadă că, înainte de a putea să ceară binecuvântarea Domnului, trebuie să fie puși la probă și să îi dovedească faptul că sunt schimbați. Dar aceste suflete scumpe pot să ceară binecuvântarea chiar acum. Ele trebuie să aibă harul Său, Duhul lui Hristos, ca să-i ajute în slăbiciunile lor, altfel nu-și pot forma un caracter creștin. Domnului Isus îi place să venim la El exact așa cum suntem: păcătoși, neajutorați, dependenți de ELCF 38.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents