Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Credinţa şi faptele

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Credința este condiția făgăduinței

    Fără harul Domnului Hristos, cel păcătos se află într-o stare neajutorată. Pentru el nu se poate face nimic, dar prin harul divin, omului îi este dată o putere supranaturală, care lucrează în minte, în inimă și în caracter. Tocmai prin împărtășirea harului lui Hristos, păcatul este văzut și înțeles în natura lui respingătoare și, în cele din urmă, este alungat din templul sufletului. Prin har, noi suntem aduși în părtășia cu Hristos, pentru a fi asociați cu El în lucrarea mântuirii. Credința este condiția pe temeiul căreia Dumnezeu a considerat potrivit să le făgăduiască iertarea celor păcătoși, nu pentru că în credință s-ar afla vreo virtute prin care mântuirea ar fi meritată, ci, deoarece credința se poate baza pe meritele Domnului Hristos, ca remediu pregătit pentru păcat. Credința poate să. prezinte ascultarea desăvârșită a Domnului Hristos în locul nelegiuirii și al deficienței celui păcătos. Când păcătosul crede că Hristos este Mântuitorul lui personal, Dumnezeu îi iartă păcatul și îl îndreptățește fără plată. Sufletul care se pocăiește își dă seama că îndreptățirea lui vine datorită Domnului Hristos, care a murit pentru el ca înlocuitor și Garant al lui și este Jertfa lui de ispășire și Neprihănirea lui.CF 100.3

    “Avraam a crezut pe Dumnezeu și aceasta i s-a socotit ca neprihănire. Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socotește nu ca un har, ci ca ceva datorat, pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socotește pe păcătos neprihănit, credința pe care o are el îi este socotită ca neprihănire”. (Romani 4, 3-5.) Neprihănirea este respectarea Legii. Legea cere neprihănirea, iar cel păcătos îi datorează Legii acest lucru, dar este incapabil să-l ofere. Singura cale prin care poate să ajungă la neprihănire este credința. Prin credință, el poate să-I aducă lui Dumnezeu meritele lui Hristos, iar Domnul pune ascultarea Fiului Său în contul celui păcătos. Neprihănirea Domnului Hristos este acceptată în locul greșelii omului, iar Dumnezeu primește, iartă și îndreptățește sufletul pocăit care crede, și îl tratează ca și când ar fi neprihănit, iubindu-l ca pe Fiul Său. Acesta este modul în care credința este socotită neprihănire, iar sufletul iertat merge din har în har și din lumină, la o lumină mai mare. El poate să spună cu bucurie: “Nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea nașterii din nou și prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt, pe care L-a vărsat din belșug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru, pentru ca, o dată socotiți neprihăniți prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moștenitori ai vieții veșnice”. (Tit 3, 5-7.)CF 101.1

    De asemenea, stă scris: “Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu, născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu”. (Ioan 1, 12.13.) Domnul Isus a declarat: “Dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea împărăția lui Dumnezeu”. (Ioan 3, 3.) “Dacă nu se naște cineva din apă și din Duh, nu poate să intre în împărăția lui Dumnezeu”. (Versetul 5.) În fața noastră nu este pus un standard mic, deoarece trebuie să ajungem copii ai lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi trebuie să fie mântuit personal, iar în ziua încercării și a verificării vom fi în stare să-i deosebim pe cei care I-au slujit lui Dumnezeu de aceia care nu l-au slujit. Fiecare dintre noi este mântuit în mod individual, în calitate de credincios al Domnului Isus Hristos.CF 101.2

    Mulți se pierd de calea cea dreaptă, din cauză că ei gândesc că trebuie să urce singuri pe scara spre cer, că trebuie să aducă la îndeplinire ceva prin care să merite favoarea lui Dumnezeu. Ei caută să devină mai buni prin propriile eforturi. Dar nu vor reuși niciodată să realizeze acest lucru. Domnul Hristos a pregătit calea, prin Jertfa Sa, prin exemplul vieții Sale și prin faptul că a ajuns Marele nostru Preot. El declară: “Eu sunt calea, adevărul și viața”. (Ioan 14, 6.) Dacă am putea să înaintăm singuri, prin eforturile proprii, chiar și o treaptă pe scara spre cer, cuvintele Domnului Hristos nu ar fi adevărate. Dar, când îl primim pe Hristos, faptele bune apar ca o dovadă plină de roade, că ne aflăm pe calea vieții, că Domnul Hristos este calea noastră și că mergem pe adevăratul drum ce duce la cer.CF 102.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents