Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Lucrarea misionară medicală

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Educați pe bolnavi

    Primul lucru pe care trebuie să-l facă medicul este să-i învețe pe cei bolnavi ce să facă pentru a preveni boala. Putem face cel mai mare bine, încercând să luminăm mintea tuturor acelora la care avem acces, învățându-i să facă ceea ce este cel mai bine pentru a preveni boala, suferința și zdrobirea organismului, precum și moartea prematură. Însă cei cărora nu le pasă dacă preiau o muncă ce le epuizează puterile fizice și mintale vor fi gata să li se prescrie un tratament medicamentos care pune bazele, în organismul omenesc, pentru un rău de două ori mai mare decât cel inițial, de care s-au plâns.LMM 221.4

    Medicul care va avea tăria morală de a-și compromite reputația, luminând înțelegerea oamenilor prin lucruri clare, arătând natura bolii și cum se poate preveni, precum și obiceiul periculos de a folosi medicamente, va fi la înălțime în ce privește lucrul său și totodată va trăi și va face ca și alții să trăiască.... Dacă este un reformator, el va vorbi în mod deschis despre poftele rele și dăunătoare, necumpătare și lipsă de stăpânire de sine în îmbrăcăminte, mâncare și băutură, despre suprasolicitarea prin prea multă muncă într-o anumită perioadă de timp, care are o influență distrugătoare asupra temperamentului și puterilor fizice și mintale....LMM 222.1

    Deprinderile corecte, practicate în mod inteligent și perseverent, vor avea efectul de a îndepărta cauza bolii și nu va fi nevoie să se recurgă la medicamente puternice. Mulți înaintează pas cu pas cu îngăduințele nenaturale, ceea ce duce la o stare de lucruri tot atât de nenaturală.LMM 222.2

    Stimulente și narcotice

    Boli de tot felul au fost aduse asupra ființelor omenești, datorită folosirii ceaiului, a cafelei și a narcoticelor, opiul și tutunul. Trebuie să se renunțe la aceste îngăduințe dăunătoare, nu doar la una dintre ele, ci la toate; căci toate sunt vătămătoare și distrug puterile fizice, mintale și morale și trebuie întrerupte din punctul de vedere al sănătății. Folosirea curentă a cărnii de la animale moarte a avut o influență nefavorabilă asupra constituției atât fizice, cât și morale.LMM 222.3

    Sănătatea precară, într-o varietate de forme, va dovedi rezultatele sigure ale mâncării de carne, dacă se poate merge la cauză. Nefolosirea cărnurilor și înlocuirea acestora cu feluri de mâncare sănătoase, frumos pregătite, vor așeza pe mulți bolnavi și suferinzi pe o cale bună de redobândire a sănătății, fără a se folosi medicamente. Însă, dacă medicul încurajează o dietă cu carne pentru pacienții săi, atunci va fi nevoie să folosească medicamente....LMM 222.4

    Medicamentele au totdeauna tendința de a zdrobi și distruge forțele vitale, iar natura ajunge atât de neputincioasă în eforturile pe care le face, încât bolnavul moare, nu pentru că a trebuit să moară, ci pentru că drepturile naturii au fost încălcate în mod grosolan. Dacă ar fi fost lăsată singură, și-ar fi mobilizat toate eforturile pentru a salva viața și sănătatea. Natura nu are nevoie de atâta ajutor pe cât pretind atât de mulți că i l-au dat. Luați poverile pe care le-ați pus asupra ei, după obiceiurile și moda acestui veac, și veți vedea că, în multe cazuri, natura va face singură îndreptarea. Folosirea medicamentelor nu este favorabilă sau firească pentru legile vieții și ale sănătății. Tratamentul cu medicamente pune asupra naturii două poveri în loc de una. Aceasta are de trecut două impedimente serioase în loc de unul.LMM 223.1

    Se simte acum nevoia chiar printre medici, reformatori în ce privește tratamentul bolilor, de a se depune mai multe eforturi pentru a duce mai departe și în sus lucrarea pentru ei înșiși și de a învăța cu interes pe cei care privesc la ei în privința iscusinței medicale de a afla cauza neputințelor lor. Ei trebuie să le atragă atenția într-un mod special la legile pe care le-a fixat Dumnezeu, care nu pot fi încălcate fără a scăpa de pedeapsă. Ei întârzie prea mult în ce privește felul cum lucrează boala, însă, ca o regulă generală, nu atrag atenția la legile care trebuie respectate cu sfințenie și în mod inteligent pentru a preveni boala.LMM 223.2

    Exemplul medicului, o influență educativă

    Dacă medicul nu a procedat corect în privința obiceiurilor sale alimentare, dacă apetitul său nu a fost ținut în frâu în favoarea unei alimentații simple, sănătoase, care să discrediteze în mare măsură folosirea cărnurilor de la animale moarte, ... curând el va ajunge să formeze și să disciplineze gustul și pofta pacienților săi spre a iubi lucrurile pe care le iubește, în loc de a le oferi principiile sănătoase ale reformei sănătății. El va prescrie pentru pacienții bolnavi mâncăruri cu carne, aceasta fiind cea mai proastă dietă. Ea stimulează, dar nu dă putere.LMM 223.3

    Natura are nevoie de ceva ajutor pentru a aduce lucrurile în starea lor normală, care poate fi găsit în cele mai simple remedii, în special în folosirea remediilor oferite chiar de natură aerul curat și o cunoaștere a felului cum să se respire; apa curată și cunoașterea felului cum să fie folosită; lumina soarelui din belșug în fiecare cameră a casei, dacă este cu putință, și o cunoaștere inteligentă a avantajelor ce se obțin prin folosirea acesteia. Toate acestea sunt puternice prin eficiența lor, iar pacientul care a aflat cum să mănânce și să se îmbrace poate trăi bine, în pace și sănătate, și nu va fi convins să i se pună pe buze medicamente care, în loc de a ajuta natura, îi paralizează puterile. Dacă cei bolnavi vor face numai ceea ce știu că este bine în privința trăirii reformei sănătății, în mod perseverent, atunci în nouă cazuri din zece se va produce însănătoșire.LMM 223.4

    Supunere față de legile naturii

    Cei slăbiți și suferinzi trebuie învățați punct cu punct, precept după precept, aici un pic, dincolo un pic, până când vor ajunge să respecte și să trăiască în ascultare de legea pe care a întocmit-o Dumnezeu pentru controlul organismului omenesc. Cei care păcătuiesc împotriva luminii și a cunoștinței și recurg la iscusința unui medic care prescrie medicamente își pierd continuu puterea asupra vieții. Cu cât se folosesc mai puțin medicamentele, cu atât va fi mai bine pentru refacerea sănătății lor. Medicamentele, în loc de a ajuta natura, îi paralizează continuu eforturile....LMM 224.1

    Aceștia nu își pun întrebări cu privire la obiceiurile lor în privința mâncării și băuturii de până atunci și nu iau seama la obiceiurile greșite care, timp de mulți ani, au pus temelia bolii. Medicii conștiincioși, responsabili, ar trebui să fie pregătiți să-i lumineze pe cei care sunt ignoranți și să-și facă prescripțiile cu înțelepciune, interzicându-le în dietă acele lucruri despre care știu că sunt dăunătoare.LMM 224.2

    Medicul trebuie să arate clar lucrurile pe care el le socotește în detrimentul legilor sănătății și să-i lase pe cei în suferință să se străduiască să facă pentru ei înșiși acele lucruri pe care le pot face și astfel să se așeze într-o relație corectă față de legile vieții și ale sănătății. Când, având o conștiință luminată, fac tot ce pot pentru a-și păstra sănătatea, pot privi apoi prin credință la Marele Medic, care vindecă atât trupul, cât și sufletul.LMM 224.3

    Noi suntem reformatori ai sănătății. Medicii trebuie să aibă înțelepciune și experiență și să fie cu adevărat reformatori ai sănătății. Atunci, prin învățătură și exemplu personal, ei vor face continuu educație pacienților lor împotriva medicamentelor. Căci ei știu bine că folosirea medicamentelor poate produce pentru moment rezultate bune, însă se vor implanta în organism, ceea ce va crea mari dificultăți după aceea și s-ar putea ca niciodată să nu se mai însănătoșească. Natura trebuie să aibă o șansă să își facă lucrarea. Trebuie îndepărtate obstacolele și să i se dea ocazia de a-și exercita forțele vindecătoare, lucru pe care ea îl va face cu siguranță, dacă nu i se face nici un rău și dacă i se oferă o șansă cinstită.LMM 224.4

    Trebuie cultivată încrederea în remediile naturii

    Bolnavii trebuie educați să aibă încredere în marile binecuvântări ale naturii, pe care ni le-a pus la dispoziție Dumnezeu; iar cele mai eficiente remedii pentru boală sunt apa curată, soarele binecuvântat și dat de Dumnezeu pentru a intra în camerele celor bolnavi, viața în aer liber cât de mult cu putință, mișcarea fizică sănătoasă și folosirea de mâncăruri și băuturi pregătite în modul cel mai sănătos....LMM 225.1

    Sunt mulți, foarte mulți oameni afectați în lumea noastră de otrava numită tutun.... Medicul, dacă nu este un novice, poate ajunge, urmărind efectele, la adevărata cauză, însă el nu îndrăznește să interzică folosirea acestuia, pentru că el însuși îl folosește. Unii spun, într-o manieră nehotărâtă și cu jumătate de gură, celor ce folosesc tutun să ia mai puțin din acest narcotic, fără să le spună direct: acest obicei vă ucide. Ei prescriu medicamente pentru a vindeca o boală care este urmarea îngăduirii poftelor nenaturale și astfel se produc două rele, în loc de a înlătura unul.LMM 225.2

    Mii de oameni au nevoie să fie educați cu răbdare, cu bunătate, cu duioșie, însă cu hotărâre, pentru că nouă din zece dintre plângerile lor se datorează unor lucruri care sunt urmarea felului lor de a trăi....LMM 225.3

    Îngăduința de sine, o cauză de boală

    Unii nu au curajul moral de a face ceea ce este bine în temere de Domnul. Chiar printre cei care au cunoștință de legile vieții și ale sănătății, există o continuă îngăduință egoistă față de acele lucruri care sunt vătămătoare atât sufletului, cât și trupului. Există necumpătare în mâncare și în prea multele feluri de mâncare la o singură masă. În pregătirea alimentelor se fac amestecuri nesănătoase, care fermentează în stomac și produc mult necaz. și totuși aceștia continuă astfel, merg mai departe cu îngăduința lor, care pune temelia pentru multe necazuri. Dacă aceștia ar dovedi stăpânire de sine și și-ar educa gustul pentru a mânca doar acele lucruri pe care stomacul maltratat le va putea asimila, ar economisi mulți bani, pe care îi plătesc doctorului, și ar evita mari suferințe....LMM 225.4

    Lucrarea medicului este aceea de a-i educa pe cei neștiutori în privința acestor lucruri. Trebuie să existe școli care să instruiască surori medicale pentru a pregăti mintea omului să simtă pericolul și să acorde importanță iscusinței și priceperii preparării de mâncăruri care să înlocuiască dieta cu carne. Acest fel de educație își va vedea roadele în cele din urmă. Trebuie folosită înțelepciunea în a nu îndepărta carnea dintr-o dată de către cei care aveau obiceiul de a o folosi, ci să se educe mintea să vadă însemnătatea folosirii hranei sănătoase. — (Manuscript 22, 1887).LMM 226.1

    Legea credinței și a faptelor

    Harul lui Dumnezeu reface întotdeauna. Fiecare ființă omenească să află într-o școală în care trebuie să învețe să renunțe la practicile dăunătoare și să obțină cunoștința a ceea ce poate face pentru sine. Cei care ignoră aceste lucruri, cei care nu au grijă să respire aer curat și să bea apă curată, nu pot fi scutiți de boală. Organismul lor este afectat și corpul omenesc prejudiciat.LMM 226.2

    Astfel de oameni sunt nepăsători, nesăbuiți, încrezuți și se distrug pe ei înșiși. Cunoștința este presărată de-a lungul căii lor, însă ei refuză să adune razele de lumină, spunând că depind de Dumnezeu. Însă va face oare Dumnezeu acele lucruri pe care le-a lăsat ca ei să le facă? Va suplini El neglijența lor? Va închide El ochii la ignoranța lor conștientă și va face El lucruri mari pentru ei, refăcându-le sufletul, trupul și spiritul, în timp ce ei ignoră cele mai simple remedii, a căror folosire le-ar aduce sănătate? În timp ce zi de zi își îngăduie pofte, mâncând ceea ce aduce boala, se pot aștepta ei oare ca Domnul să facă o minune pentru a-i vindeca? Nu acesta este felul de a lucra al Domnului. Procedând astfel, ei socotesc că Domnul este totuna cu ei înșiși. Credința și faptele merg împreună....LMM 226.3

    Fie ca toți să-și examineze inimile, pentru a vedea dacă nu cumva îndrăgesc ceea ce le face rău și, în loc de a deschide ușa inimii pentru Isus, Soarele Neprihănirii, ei imploră îndepărtarea Duhului lui Dumnezeu. Aceștia să-și caute idolii și să-i azvârle afară. Să îndepărteze orice îngăduință nesănătoasă în mâncare și băutură. Să-și pună toate obiceiurile lor de zi cu zi în armonie cu legile naturii. Făcând acest lucru și totodată crezând, în jurul sufletului se va crea o atmosferă ce va fi o mireasmă de viață spre viață. — (Manuscript 86, 1897).LMM 226.4

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents