Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Lucrarea misionară medicală

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Modele ale puterii salvatoare a lui Dumnezeu

    În instituțiile noastre medicale, oamenii trebuie aduși în contact cu adevărurile speciale pentru acest timp. Dumnezeu spune că vor exista instituții întemeiate de oameni care au fost vindecați prin credința în Cuvântul lui Dumnezeu și care și-au biruit defectele de caracter. În lume au fost luate tot felul de măsuri pentru alinarea suferinței omenirii, însă adevărul, în simplitatea sa, este cel ce trebuie să fie adus acestor suferinzi prin intermediul bărbaților și femeilor care sunt credincioși poruncilor lui Dumnezeu. Trebuie înființate sanatorii pretutindeni în lume și administrate de oameni care trăiesc în armonie cu legile lui Dumnezeu, oameni care colaborează cu Dumnezeu în susținerea adevărului, care va determina soarta fiecărui suflet pentru care a murit Domnul Hristos....LMM 25.3

    Toată lumina din trecut care strălucește până în prezent și străbate până în viitor, așa cum este descoperită în Cuvântul lui Dumnezeu, este pentru orice suflet care vine în instituțiile noastre de sănătate. Planul Domnului este ca sanatoriile înființate de adventiștii de ziua a șaptea să constituie simboluri a ceea ce poate fi făcut pentru lume, modele ale puterii salvatoare, ale adevărurilor Evangheliei. Ele trebuie să fie mijloace de aducere la îndeplinire a marilor planuri ale lui Dumnezeu pentru neamul omenesc.LMM 26.1

    Pentru poporul lui Dumnezeu și instituțiile Sale din această generație, ca și pentru vechiul Israel, sunt cuvintele scrise de Moise prin Duhul inspirației:LMM 26.2

    “Căci tu ești un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe fața pământului” (Deuteronom 7, 6).LMM 26.3

    “Iată, v-am învățat legi și porunci, cum mi-a poruncit Domnul Dumnezeul meu, ca să le împliniți în țara pe care o veți lua în stăpânire. Să păziți și să le împliniți; căci aceasta va fi înțelepciunea și priceperea voastră înaintea popoarelor, care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi și vor zice: Acest neam mare, este un popor cu totul înțelept și priceput. Care este, în adevăr, neamul acela așa de mare, încât să fi avut pe dumnezeii lui așa de aproape cum avem noi pe Domnul, Dumnezeul nostru, ori de câte ori Îl chemăm? și care este neamul acela așa de mare, încât să aibă legi și porunci așa de drepte, cum este toată legea aceasta pe care v-o pun astăzi înainte?” (Deuteronom 4, 5-8).LMM 26.4

    Nici măcar aceste cuvinte nu pot reda măreția și slava planului lui Dumnezeu, care trebuie adus la îndeplinire prin poporul Său. — (Manuscript 166, 1899).LMM 26.5

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents