Păstrarea unui standard moral înalt
Renunțarea la principii este un semn al sfârșitului — Pretutindeni sunt oameni distruși, altare de familie sfărâmate, cămine ruinate. Are loc o abandonare ciudată a principiilor, standardul moralității este coborât, iar pământul ajunge repede asemenea Sodomei. Practicile care au adus judecata lui Dumnezeu asupra lumii antediluviene și care au făcut ca Sodoma să fie nimicită prin foc sporesc rapid. Ne apropiem de sfârșit, când pământul va fi curățat cu foc. — Slujitorii evangheliei, 125, 126 (1915).Ev 678.1
Pastorii sunt ținta lui Satana — Satana își îndreaptă ispitele în special împotriva pastorilor. El știe că pastorii sunt doar niște oameni, care nu au niciun har și nici o sfințire proprie, că valorile Evangheliei au fost puse în vase pământești, pe care numai puterea divină le poate face niște vase de cinste. El știe că Dumnezeu a prevăzut ca pastorii să fie niște mijloace puternice pentru mântuirea sufletelor și că ei pot avea succes în activitatea lor numai în măsura în care îi îngăduie Tatălui veșnic să le conducă viața. Prin urmare, Satana se străduiește cu toată ingeniozitatea lui să-i ducă în păcat, știind că poziția în care se află face păcatul lor să fie deosebit de grav, deoarece, păcătuind, se fac ei înșiși niște slujitori ai răului. — Slujitorii evangheliei, 124 (1915).Ev 678.2
Echilibrul între demnitate și sociabilitate — Trebuie să fim atenți la curăția și la decența în comportament. Să veghem împotriva păcatelor acestui veac degradat. Ambasadorii lui Hristos să nu se înjosească prin conversații lipsite de seriozitate și printr-o atitudine de familiaritate față de femeile căsătorite sau necăsătorite. Să-și păstreze locul potrivit și o demnitate cuvenită, dar, în același timp, să fie sociabili și curtenitori față de toți. Ei trebuie să stea departe de tot ce seamănă a familiaritate și profan. Acesta este un teren interzis, pe care nu pot să calce în siguranță. Fiecare cuvânt și fiecare faptă trebuie să aibă menirea de a înălța și de a înnobila. Lipsa de atenție în acest domeniu este un păcat. — Slujitorii evangheliei, 125 (1915).Ev 679.1
Respingeți flatările venite din partea femeilor — Uneori, veți fi flatați de bărbați, dar femeile vă vor flata mai adesea. Îndeosebi când prezentați adevărul în teritorii noi, veți întâlni persoane care se vor angaja în aceasta flatare nelegiuită. În calitate de slujitori ai lui Hristos, voi trebuie să disprețuiți flatările, să le evitați, ca și când ar fi niște șerpi veninoși. Respingeți femeile care vă vor lăuda inteligența, continuând să vă țină de mână cât mai mult cu putință. Nu le spuneți prea multe cuvinte persoanelor din categoria aceasta, pentru că ele sunt slujitorii lui Satana și aduc la îndeplinire planurile lui, întinzând capcane fermecate, ca să vă amăgească și să vă atragă de pe calea sfințirii. Fiecare doamnă creștină înțeleaptă se va purta cu modestie. Ea va înțelege mijloacele lui Satana și nu va fi o colaboratoare a lui.Ev 679.2
Nu vă câștigați niciodată reputația de a fi un pastor deosebit de preferat de femei. Evitați societatea acelora care ar putea să micșoreze prin farmecul lor, chiar și în cea mai mică măsură, hotărârea voastră de a face binele sau care ar putea să păteze curăția conștiinței voastre. Nu le acordați timpul sau confidențialitatea, pentru că vă vor lăsa cu simțământul că sunteți deposedați de puterea voastră spirituală. Când sunteți printre străini, în trenuri, acasă, pe stradă, nu faceți niciun gest care ar avea chiar și cea mai mică aparență de rău. — The Review and Herald, 8 iulie, 1884.Ev 680.1
Evitați orice legătură cu ce este rău — Când un bărbat care pretinde că îi învață adevărul pe alții este înclinat să stea mult timp în compania tinerelor, chiar și a celor căsătorite, și când obișnuiește să își pună mâna pe umărul lor într-o modalitate familiară sau este găsit conversând cu ele într-o modalitate familiară, să vă temeți de el, pentru că principiile adevărului nu sunt întipărite în sufletul lui. Astfel de bărbați nu sunt niște conlucrători ai lui Isus, ei nu sunt în Hristos, iar Hristos nu locuiește în ei. Înainte ca Dumnezeu să poată primi lucrarea lor, ei au nevoie de o convertire deplină. Adevărul de origine cerească nu îl înjosește pe acela care Îl primește și nu Îl conduce nici chiar la cel mai mic gest de familiaritate necuvenită, dimpotrivă, adevărul îl sfințește pe cel credincios, îl face să aibă gusturi curate, îl înalță și Îl înnobilează și Îl aduce într-o legătură strânsă cu Isus. Adevărul îl determină să ia în considerare îndemnul apostolului Pavel de a se feri de orice se pare rău, pentru ca binele pe care îl săvârșește să nu fie vorbit de rău....Ev 680.2
Oamenii care fac lucrarea lui Dumnezeu și care îl au pe Hristos în inima lor nu vor coborî standardul moralității, ci vor căuta mereu să îl înalțe. Ei nu vor simți plăcere când sunt flatați sau alintați de femei. Atât bărbații tineri, cât și cei căsătoriți să spună: “Ia-ți mâinile! Nu îți voi da nici măcar ocazia cea mai mică de a face să fie vorbit de rău binele pe care l-am săvârșit. Numele meu bun este un capital de o valoare mult mai mare pentru mine, decât aurul sau argintul. Vreau să-l păstrez nepătat,” Dacă oamenii îmi atacă numele, nu vor face lucrul acesta pentru că eu le-am dat ocazia, ci din același motiv pentru care au spus lucruri mincinoase despre Hristos — deoarece au urât curăția și sfințenia caracterului Său, din cauză că ele erau o mustrare continuă împotriva lor.Ev 680.3
Aș dori să întipăresc în mintea fiecărui om care lucrează pentru Dumnezeu nevoia unei rugăciuni continue și stăruitoare. Ei nu pot să stea neîncetat pe genunchi, dar pot să-L înalțe pe Dumnezeu în inima lor. Aceasta este modalitatea în care Enoh a umblat cu Dumnezeu. — The Review and Herald, 10 noiembrie, 1885.Ev 681.1
Zidul de apărare a sufletului — Unele femei vor ajunge să fie niște ispititori și vor face tot ce le va fi cu putință pentru a atrage și atenția bărbaților asupra lor. Mai întâi, vor căuta să le câștige simpatia, apoi sentimentele, iar apoi îi vor determina să calce Legea sfântă a lui Dumnezeu. Aceia care și-au dezonorat gândurile și simțămintele, îndreptându-le în direcții interzise de Dumnezeu, nu vor șovăi să-L dezonoreze pe Dumnezeu prin diferite feluri de idolatrie. Dumnezeu îi va lăsa în voia sentimentelor lor nelegiuite. Este necesar să veghem asupra gândurilor noastre, să facem din Cuvântul lui Dumnezeu un zid de apărare a sufletului și să fim foarte atenți ca niciun gând, cuvânt sau faptă să nu ne conducă la păcat. — The Review and Herald, 17 mai, 1887.Ev 681.2
Atenție la zidurile de apărare — Marele nostru vrăjmaș are slujitori care pândesc ocazia de a nimici suflete, asemenea leului care își urmărește prada.... Un singur zid de apărare îndepărtat din conștiință, îngăduirea unui singur obicei rău, o singură neglijare a înaltei cerințe a datoriei pot fi începutul unui drum al înșelăciunii, care te va duce în rândul celor ce îi slujesc lui Satana, în vreme ce declari tot timpul că îl iubești pe Dumnezeu și cauza Sa. Un moment de nechibzuință, un singur pas greșit, poate să îndrepte întregul curs al vieții tale într-o direcție greșită. Și poate că n-ai să știi niciodată ce a cauzat ruina ta, până când nu se va pronunța sentința: “Depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege!” — Testimonies for the Church 5:397, 398 (1885).Ev 681.3
Convertiți de pastori neconvertiți — Un om poate să audă și să recunoască întregul adevăr, și totuși să nu știe nimic despre evlavia personală și despre o religie trăită cu adevărat. El poate să le explice altora calea mântuirii, și totuși el însuși să fie pierdut. Adevărul este sfânt și puternic. El cercetează intențiile și scopurile inimii. Importanța autorității adevărului în marele Plan de Mântuire își are originea în Autorul divin și nu este anulată sau făcută să fie lipsită de valoare, din cauza faptului că aceia care contribuie la răspândirea lui sunt nesfinți și necredincioși.Ev 682.1
Un om care continua să practice nelegiuirea a întrebat: “De ce sufletele sunt convertite la adevăr prin influența mea?” Eu am răspuns: “Hristos atrage sufletele fără încetare la Sine și face să strălucească lumina Sa pe cărarea lor. Celui căruia se află în căutarea adevărului nu i se îngăduie să cunoască trăsăturile de caracter ale persoanei care îl învață. Dacă este sincer, dacă se apropie de Dumnezeu, crezând în El și mărturisindu-și păcatele, Dumnezeu îl va primi.” — Letter 12, 1890.Ev 682.2