Capitolul 2 — Sentimentalismul

Eu cunosc o mulțime de cazuri, unde niște femei socoteau căsătoria lor ca o nenorocire. Ele au citit la nuvele, până ce imaginația lor s-a îmbolnăvit, și ele trăiesc într-o lume a propriei lor închipuiri. Ele, se consideră pe sine femei cu un suflet simțitor, și cu un organism superior și delicat.AS 31.1

Ele se cred a fi ca niște martire, care ar suferi prea mult, pentru că, își închipuie ele, — soții lor n-ar fi atât de delicați și n-ar poseda calități atât de superioare pe care ele să le pună deopotrivă cu pretinsele lor virtuți și cu organismele lor delicate. Aceste femei au vorbit și au cugetat, atât de mult la aceasta, până ce au devenit ca niște maniace, cu privire la acest subiect. Ele își închipuiau că meritul lor e mai superior decât al altor muritori, și că nu ar fi destul de plăcut pentru sensibilitatea lor fină de a se întovărăși cu oameni de jos.AS 31.2

Femeile de tipul acesta au o imaginație stricată, din cauza citirii de nuvele, de romane visătoare și de castele, trăind astfel într-o lume imaginară. Ele nu-și coboară ideile lor până la datoriile obișnuite, dar necesare ale vieții. Ele nu iau asupra lor poverile vieții, care simt în calea lor, și să facă plăcut și fericit căminul pentru soții lor. Ele nu vor să poarte nici povara lor proprie. Ele așteaptă, ca alții să le recunoască trebuințele și să le satisfacă, în timp ce ele au libertatea de a găsi greșeli și de a critica cât le place. Aceste femei au un sentimentalism de dragoste bolnăvicioasă, fiind stăpânite neîncetat de gândul, că nu ar fi apreciate; și că soții lor nu le-ar da toată atenția, pe care ele o merită. Din această cauză ele se consideră, în închipuirea lor, a fi niște martire.AS 31.3

Adevărul în această privință este următorul: Dacă ele s-ar dovedi pe ele înșile folositoare, valoarea lor ar fi apreciată; dar dacă ele umblă pe o cale de continuă pretenție de simpatie și atenție de la alții, în timp ce ele nu se simt sub nicio obligație de a răspunde cu aceeași simpatie și atenție, ci trec pe de lături rezervate, reci, și de care nu te poți apropia, nepurtând nicio sarcină pentru alții și neavând nici un simț pentru suferința lor, atunci, în viața lor nu se poate găsi decât puține calități prețioase și de valoare. Aceste femei s-au educat pe sine spre a gândi, că, pentru ele, a fost o mare concesie de a se căsători cu bărbații pe care îi au; și de aceea constituția lor fină nu va fi niciodată apreciată pe deplin; și ele se comportă ca atare.AS 32.1

Ele văd toate lucrurile într-o lumină greșită. Ele nu merită pentru bărbații lor. Ele aduc o continuă povară de griji și răbdare, pe când ar putea să ajute și să ridice împreună cu soții lor poverile vieții, în loc să viseze o viață nereală, pe care au găsit-o în nuvelele și romanele de dragoste pe care le-au citit. Domnul să aibă milă de acei bărbați, care sunt legați de asemenea ființe netrebnice, care nu știu să facă altceva, decât să șadă, să mănânce, să se gătească și să respire.AS 33.1

Aceste femei, care își închipuie că ele ar poseda asemenea constituții senzitive și rafinate sunt niște soții și mame foarte netrebnice. Se mai întâmplă adesea cazul, că simpatiile lor sunt retrase de la bărbații lor, care sunt oameni practici și folositori, și își îndreaptă atențiile către alți bărbați, și tot cu același sentimentalism de amor bolnăvicios pretind simpatii de la alții: le istorisesc despre cercările lor, despre necazurile și aspirațiile lor, de a face vreo lucrare mai înaltă și mai superioară, și dau pe față faptul, că viața lor conjugală este o decepție, și o piedică în năzuințele lor, de a face lucrarea pe care ele și-o propusese s-o facă.AS 33.2

O, ce mizerie există în familiile care ar putea fi fericite! Aceste femei sunt un blestem pentru ele înșile și pentru soții lor. Pretinzând că ar fi îngeri, ele au înnebunit, și nu sunt decât niște poveri grele pentru alții. Ele își neglijează datoriile obișnuite ale vieții, pe care Domnul le-a încredințat să le facă, și sunt neliniștite și murmurătoare, așteptând mereu să facă vreo lucrare mai ușoară, mai superioară și mai plăcută. Măgulindu-se a fi îngeri, ele s-au dovedit a fi oameni, ca toți ceilalți. Ele sunt supărate, posomorâte, indispuse și geloase pe soții lor, pentru că cea mai mare parte din timpul lor nu-l petrec în servirea lor. Ele se plâng că au fost neglijate, în timp ce soții lor fac chiar și lucrarea, pe care ele ar trebui s-o facă. Satana găsește cu ușurință intrare la această clasă. Ele nu au o iubire adevărată pentru nimeni, decât pentru ele însele. Totuși Satana le șoptește că, dacă cutare sau cutare ar fi soțul lor, ele ar fi într-adevăr fericite. Ele devin cu ușurință victimele amăgirilor lui Satana, și se înduplecă ușor a dezonora pe soții lor proprii, și a călca legea lui Dumnezeu.AS 34.1

Eu aș vrea să spun femeilor de felul descris mai sus: Voi puteți singure a vă făuri fericirea voastră sau a o distruge. Voi puteți să vă îmbunătățiți situația, sau s-o faceți nesuferită. Calea pe care voi mergeți va propăși sau fericirea, sau mizeria voastră proprie! Oare acesta femei nu s-au gândit niciodată că soții lor sunt siliți să le suporte nevrednicia, răutatea și critica lor, și să le vadă plângând pătimașe, sub închipuirea că soarta lor ar fi vrednică de plâns? Într-adevăr, dispoziția lor supărăcioasă și posomorită răcește simpatiile soților lor pentru ele, și-i face să caute simpatie, pace și tihnă în altă parte decât acasă. În locuința lor este o atmosferă otrăvită. Și căminul este pentru ei altceva, decât un loc de liniște, de pace și de fericire. Un astfel de soț este obiectul ispitirilor lui Satana și simpatiile lui sunt îndreptate către obiecte interzise, și e momit a săvârși vreo nelegiuire și a fi pierdut pentru vecie.AS 34.2