Capitolul 4 — Călcarea Legii

Harul și adevărul sunt făgăduite celui umilit și pocăit, și judecățile sunt pregătite pentru cei păcătoși și răsculători. “Dreptatea și judecata sunt temelia scaunului Tău de domnie”. — Psalmii 89, 14. Un popor nelegiuit și desfrânat nu va scăpa de mânia lui Dumnezeu, căci ei și-au atras deja o astfel de pedeapsă. Omul a căzut, și lucrarea sa e pentru întreaga viață, fie ea lungă sau scurtă, de a se ridica din căderea lui, și a recâștiga, prin Hristos, chipul lui Dumnezeu, pe care el l-a pierdut prin păcat și printr-o nelegiuire continuă. Dumnezeu cere o transformare completă a sufletului, a corpului și a spiritului, pentru ca să recâștige starea pierdută prin Adam. Plin de milă, Domnul își trimite razele Sale de lumină, ca să arate omului adevărata sa stare. Dar dacă el nu vrea să umble în lumină, atunci el dă pe față o plăcere de a rămâne în întunerec. El nu va veni la lumină, pentru ca faptele lui să nu fie mustrate.AS 59.1

Domnul a făcut acest legământ deosebit cu vechiul Israel: “Acum, dacă veți asculta glasul Meu, și dacă veți păzi legământul Meu, veți fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; îmi veți fi o împărăție de preoți și un neam sfânt”. Exod 19, 5-6. El se adresează, la poporul, care păzește poruncile Sale, din aceste zile de pe urmă, zicându-le: “Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor, pe care Dumnezeu și l-a câștigat, ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina lui minunată”. “Prea iubiților, vă sfătuiesc, ca pe niște străini și călători, să vă feriți de poftele firești care se războiesc cu sufletul”. 1 Petru 2, 9, 11.AS 59.2

Tocmai acest păcat, al desfrânării, care domnea în vechiul Israel, a fost care a adus asupra lor dizgrația evidentă a lui Dumnezeu. Judecățile lui Dumnezeu, au urmat imediat după păcatul lor odios. Mii dintre dânșii căzură, iar trupurile lor spurcate au rămas în pustie. “Totuși cei mai mulți dintre ei n-au fost plăcuți lui Dumnezeu, căci au pierit în pustie. Și aceste lucruri s-au întâmplat, ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei. Să nu fiți închinători la idoli, ca unii dintre ei, după cum este scris: Poporul a șezut să mănânce și să bea; și s-au sculat să joace! Să nu curvim, cum au făcut unii din ei, așa că într-o singură zi au căzut douăzeci și trei de mii. Să nu ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii din ei, care au pierit prin șerpi. Să nu cârtiți, cum au cârtit unii din ei, care au fost nimiciți cu nimicitorul. Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, și au fost scrise pentru învățătura noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor. Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă”. — 1 Corinteni 10, 5-12.AS 60.1

Poporul lui Dumnezeu, dintre toate popoarele din lume, trebuie să fie model de evlavie, de sfințenie a inimii și de pocăință. Poporul pe care l-a ales Dumnezeu, ca tezaur al Său propriu, este somat să ia o poziție înălțătoare, nobilă și sfințitoare — părtași de fire dumnezeiască, fugind de stricăciunea care este în lume prin poftă. Dar când acest păcat și nelegiuire este comis de aceia care fac o mărturisire atât de înaltă, atunci vina Lor este foarte mare, pentru că, ei au avut mare lumină, și, prin mărturisirea lor, ei au luat poziția ca popor deosebit al lui Dumnezeu, ca o seminție aleasă, în inima cărora este scrisă legea lui Dumnezeu. Dovada credincioșiei lor către Dumnezeul cerului, ei o dovedesc prin ascultare de legile guvernării Sale. Ei sunt reprezentanții lui Dumnezeu pe pământ. Orice păcat, sau nelegiuire a lor îi desparte de Dumnezeu, și dezonorează Numele Său, într-o măsură deosebită, dând ocazie vrăjmașilor legii sfinte a lui Dumnezeu, ca să defăimeze cauza și pe poporul Său, pe care El l-a numit “o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor al Său deosebit, care să vestească virtuțile Aceluia, care i-a chemat din întuneric, la lumina Lui minunată”.AS 60.2