Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Minte, Caracter, Personalitate

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 5—Probleme emoţionale

    Simţămintele negative şi eliberarea de ele

    Simţăminte care epuizează puterile vieţii. Tristeţea, teama, nemulţumirea, regretul, simţământul vinovăţiei, neîncrederea, toate tind să epuizeze puterile vieţii şi să favorizeze decăderea şi moartea. Curajul, speranţa, credinţa, simpatia şi iubirea conferă sănătate şi prelungesc viaţa.MCP 40.1

    Întristarea împiedică circulaţia sanguină. Întristarea împiedică circulaţia sângelui şi activitatea nervilor şi încetineşte acţiunea ficatului. Ea afectează digestia şi nutriţia şi tinde să epuizeze resursele interioare ale întregului organism.MCP 40.2

    Nu poate repara nici măcar un singur rău. Tristeţea şi teama nu numai că nu pot repara nici măcar un singur rău, dar pot produce mari prejudicii. Pe de altă parte, speranţa şi voioşia luminează căile altora şi sunt „viaţă pentru cei ce le găsesc şi sănătate pentru tot trupul lor”. (Proverbe 4,22)MCP 40.3

    Ajutor prevăzut pentru orice situaţie. Nu trebuie să îngăduim ca viitorul, cu toate problemele lui grele şi perspectivele lui nedorite, să ne tulbure inimile, să ne facă genunchii să tremure şi mâinile să atârne neputincioase în semn de descurajare. Aceia care îşi încredinţează vieţile lui Dumnezeu, pentru a fi călăuziţi de El şi pentru a-I sluji Lui, nu se vor afla niciodată în situaţii dificile, pentru care Domnul să nu fi pregătit deja ajutorul.MCP 40.4

    Anticiparea necazului dublează povara. Trăim într-o lume a suferinţei. Dificultatea, necazul şi întristarea ne aşteaptă la fiecare pas pe calea către căminul ceresc. Dar, prin anticiparea necazului, mulţi oameni îşi fac povara vieţii de două ori mai insuportabilă. Atunci când se confruntă cu situaţii potrivnice sau cu dezamăgiri, ei cred că totul este pierdut, că greutăţile lor sunt cele mai grele din lume şi că, în mod sigur, au ajuns la capătul puterilor. Prin urmare, se lasă copleşiţi de descurajare şi răspândesc o atmosferă apăsătoare asupra tuturor celor din jur. Viaţa însăşi devine o povară pentru ei. Dar nu trebuie să se întâmple aşa. Schimbarea modului lor de gândire necesită un efort hotărât al voinţei. Totuşi, această schimbare este posibilă. Fericirea lor, atât pentru viaţa prezentă, cât şi pentru cea viitoare, depinde de măsura în care îşi vor concentra gândurile asupra lucrurilor îmbucurătoare. Aceşti oameni trebuie să-şi abată privirile de la scena întunecată care este rodul propriei imaginaţii, să contemple binecuvântările pe care Dumnezeu le-a presărat pe cărarea lor şi să privească dincolo de cele prezente, spre cele nevăzute şi veşnice.MCP 41.1

    Să nu ne fixăm atenţia asupra amintirilor neplăcute. Nu este înţelept să adunăm toate amintirile neplăcute ale trecutului - deza-măgirile şi nedreptăţile - pentru a le discuta şi a ne plânge de ele până când ajungem copleşiţi de descurajare.MCP 41.2

    Să ne preocupăm mai puţin de lucrurile negative. Dacă am cugeta şi dacă am vorbi mai puţin despre necazurile noastre şi mai mult despre harul şi despre bunătatea lui Dumnezeu, ne-am ridica deasupra confuziei şi a multor dificultăţi pe care le suferim.MCP 41.3

    Ce să facem cu supărarea. Te simţi cumva copleşit de supărare astăzi? Îndreaptă-ţi privirea către Dumnezeul neprihănirii. Nu încerca să învingi toate dificultăţile, ci întoarce-ţi faţa spre lumina ce izvorăşte din tronul lui Dumnezeu. Ce vei vedea acolo? Curcubeul legământului, făgăduinţa adevărată venită din partea lui Dumnezeu. Credinţa este tot ceea ce ai nevoie. Nu lăsa credinţa să ţi se clatine.MCP 41.4

    Cei care ne simpatizează nu ne sunt întotdeauna prieteni. Dacă cei apropiaţi sunt din categoria oamenilor care nu încearcă să-ţi abată gândurile şi conversaţia spre lucruri mai bune, ci îţi încurajează impresiile greşite, ca şi când acestea ar fi adevărate, este mai bine să nu beneficiezi de compania unor asemenea prieteni.MCP 42.1

    Cei mai buni mângâietori. Aceia care au trecut prin cele mai mari necazuri sunt adesea cei care oferă cea mai mare mângâiere altora, purtând cu ei strălucirea, oriunde se află. Asemenea oameni au fost sensibilizaţi prin suferinţele lor. Când au fost asaltaţi de necazuri, nu şi-au pierdut încrederea în Dumnezeu, ci s-au legat şi mai mult de iubirea Sa ocrotitoare. Aceste persoane sunt nişte mărturii vii ale purtării duioase de grijă a lui Dumnezeu, care face ca întunericul să strălucească asemenea luminii şi ne încearcă pentru binele nostru. Domnul Hristos este Lumina lumii; în El nu există întuneric. Ce preţioasă lumină! Să trăim în această lumină! Să spunem adio tristeţii şi resentimentelor! „Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: bucuraţi-vă!”MCP 42.2

    Un antidot pentru întristare. Dumnezeu a pregătit un balsam alinător pentru fiecare rană. Imploraţi-L să vă descopere calea prin care să ieşiţi din orice necaz şi modul în care să aplicaţi, pentru situaţia voastră, făgăduinţele vindecătoare care au fost scrise în Cuvântul Lui. Duhul Sfânt vă va dărui un discernământ clar, ca să înţelegeţi şi să vă însuşiţi orice binecuvântare care să lucreze asemenea unui antidot al întristării, asemenea unei atingeri vindecătoare pentru orice picătură de amărăciune pe care trebuie să o sorbiţi. Fiecare picătură de amărăciune va fi amestecată cu dragostea lui Isus, iar în locul nemulţumirii şi lamentării, veţi înţelege că harul şi iubirea lui Isus sunt în aşa fel amestecate cu întristarea, încât aceasta se va transforma într-o bucurie sfântă şi liniştită.MCP 42.3

    Nu munca, ci îngrijorarea ucide. Nu munca este cea care ucide, ci îngrijorarea. Singura cale de a evita îngrijorarea este aceea de a aduce fiecare necaz la Hristos. Să nu privim la partea întunecată a lucrurilor, ci să cultivăm o stare de voioşie.MCP 43.1

    A stărui asupra dificultăţilor. Unii se tem în permanenţă şi sunt foarte receptivi la tot felul de necazuri. Deşi, în fiecare zi, sunt înconjuraţi de dovezile incontestabile ale iubirii lui Dumnezeu, deşi, în fiecare zi, se bucură de darurile nemeritate ale providenţei Sale, ei trec cu vederea toate binecuvântările prezente. Mintea lor, preocupată fără încetare de tot felul de situaţii dezagreabile, se teme că ar fi posibil ca acestea să apară în viitor sau de anumite dificultăţi care există în realitate, dar care, în ciuda faptului că sunt minore, le orbesc ochii, împiedicându-i să vadă nenumăratele motive de mulţumire pe care le au. În loc de a-i călăuzi mai aproape de Dumnezeu, singura lor sursă de ajutor, dificultăţile pe care le întâmpină îi despart de El, deoarece sunt neliniştiţi şi plini de resentimente.MCP 43.2

    Îngrijorarea măreşte greutatea poverii. Am o mare temere cu privire la faptul că suntem în pericolul de a ne fauri noi înşine juguri care, din cauza îngrijorării, apasă pe umerii noştri. Să nu ne îngrijorăm, deoarece, în felul acesta, noi ne asprim jugul şi mărim greutatea poverilor. Nu trebuie să ne îngrijorăm în niciuna dintre acţiunile pe care le întreprindem, ci să facem totul cu încredere în Hristos.MCP 43.3

    Teama duce la suferinţă şi boală. Cel suferind trebuie încurajat să se încreadă în Dumnezeu şi să fie voios, deoarece iubirea Lui este atât de mare şi de statornică. Teama cu privire la sine tinde să producă slăbiciune şi boală. Dacă bolnavii se înalţă deasupra descurajării şi a confuziei, perspectivele lor de însănătoşire vor fi mai mari, deoarece „ochiul Domnului priveşte [...] peste cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui”. (Psalmii 33,18)MCP 43.4

    Îngrijorarea şi neliniştea. Dacă ne încredem fără încetare în Dumnezeu, vom avea sentimentul de siguranţă; frica de relele viitoare va înceta. Nu vor mai exista îngrijorări şi nelinişti imaginare.MCP 43.5

    A lăsa viitorul în grija lui Dumnezeu. Nu trebuie să ne lăsăm în voia stărilor de anxietate, care nu fac altceva decât să producă spaime şi să ne împovăreze, fără a ne fi de niciun ajutor în suportarea necazurilor. Acea neîncredere în Dumnezeu care ne determină să facem ca pregătirea pentru nevoile viitoare să devină obiectivul primordial al vieţilor noastre, ca şi când fericirea ar consta în lucrurile acestea pământeşti, nu trebuie să ocupe nici cel mai mic loc în sufletul nostru.MCP 44.1

    O nelinişte nejustificată. Dumnezeu nu condamnă prudenţa şi spiritul de prevedere în administrarea lucrurilor acestei vieţi; dar grija febrilă şi neliniştea nejustificată cu privire la cele lumeşti nu sunt în armonie cu voia Sa.MCP 44.2

    Minut cu minut. Nu vă înspăimântaţi şi nu vă îngrijoraţi; nu merită să procedaţi astfel.MCP 44.3

    Nu încercaţi să faceţi prea mult. Dacă nu vă veţi propune să realizaţi mai mult decât este posibil, veţi reuşi să îndepliniţi cu mult mai mult decât dacă încercaţi să aduceţi la îndeplinire prea multe planuri.MCP 44.4

    Îngrijorarea continuă epuizează puterile. Inimile multor oameni trudesc din greu sub povara îngrijorării, deoarece luptă să atingă standardele lumii acesteia. Pentru a-şi satisface ambiţiile şi dorinţele lumeşti, aceşti oameni îşi rănesc conştiinţa şi se încarcă, în plus, cu povara vinovăţiei şi a remuşcării. Continua îngrijorare le epuizează puterile vieţii. Domnul nostru doreşte ca asemenea oameni să abandoneze jugul acesta al robiei.MCP 44.5

    El îi invită să accepte jugul Său, spunându-le astfel: „Jugul Meu este uşor şi povara Mea nu este grea”. El îi îndeamnă să caute mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Sa şi le făgăduieşte că le vor fi dăruite toate lucrurile care le sunt necesare în viaţa aceasta. Îngrijorarea este oarbă şi nu poate desluşi viitorul, dar Isus cunoaşte sfârşitul încă de la început. Indiferent de situaţia dificilă prin care vom trece, El are deja pregătită o cale de rezolvare.MCP 44.6

    Remediu pentru nelinişte. Dumnezeu Se îngrijeşte de toate lucrurile şi susţine întreaga creaţie. Nicio lacrimă nu cade fără a fi observată de El. Niciun zâmbet nu răsare fără a fi remarcat de El. Dacă nu am face nimic altceva decât să credem pe deplin acest fapt, toate neliniştile noastre ar fi risipite. Vieţile noastre ar înceta să fie atât de pline de dezamăgiri, deoarece toate lucrurile, mari sau mici, ar fi încredinţate în mâinile lui Dumnezeu, care nu este tulburat de multitudinea grijilor şi nici suprasolicitat de greutatea lor. Prin urmare, noi ar trebui să ne bucurăm de acea bucurie a sufletului care, pentru nenumăraţi oameni, a rămas multă vreme necunoscută.MCP 45.1

    Milioane de oameni cuprinşi de teamă. Milioane de fiinţe umane sunt subjugate de religii false, legate în lanţurile sclaviei fricii şi ale unei pasivităţi marcate de indiferenţă. Trudind asemenea unor animale de povară, ele sunt lipsite de speranţă, de bucurie sau de aspiraţii pentru viaţa aceasta, iar cu privire la viaţa viitoare nu trăiesc decât o teamă ascunsă. Numai Evanghelia harului lui Dumnezeu poate înălţa sufletul aflat într-o asemenea stare.MCP 45.2

    Satana încearcă să domine prin intermediul fricii. Dumnezeu nu exercită niciodată presiuni asupra voinţei sau asupra conştiinţei, dar instrumentul neîncetat de constrângere al lui Satana - pentru a prelua controlul asupra celor pe care nu-i poate învinge prin nicio altă modalitate - este reacţia omului în faţa terorii. Satana se străduieşte să domine conştiinţa şi să-şi asigure supremaţia prin forţă şi prin frică.MCP 45.3

    A te lăsa călăuzit de temeri. Dacă ne lăsăm călăuziţi de îndoielile şi de temerile noastre sau dacă încercăm să rezolvăm toate dificultăţile pe care nu reuşim să le înţelegem cu claritate, fără a avea credinţă în suflet, problemele noastre nu vor face decât să devină mai mari şi mai accentuate. Dar, dacă venim la Dumnezeu cu simţămintele noastre de neajutorare şi de dependenţă, El va asculta strigătul nostru şi, în puterea Sa, va face ca lumina să strălucească în inimile noastre. Prin rugăciune sinceră, noi intrăm în legătură cu Cel Infinit.MCP 45.4

    Îndepărtaţi-vă atenţia de la voi înşivă. A acorda o prea mare atenţie propriilor emoţii şi a-ţi descătuşa simţămintele fără niciun discernământ înseamnă a spune bun venit îndoielii. Procedând astfel, vă aruncaţi în mod deliberat în pânzele de păianjen ale confuziei şi disperării. Poate că vă întrebaţi: Ce trebuie să fac cu aceste gânduri înspăimântătoare? Alungaţi-le din minte, privind şi contemplând inegalabila profunzime a iubirii Mântuitorului. Nu vă exacerbaţi sentimentele, vorbind despre ele şi închinându-vă înaintea lor, indiferent dacă acestea sunt bune sau rele, triste sau încurajatoare.MCP 46.1

    Hristos este purtătorul poverilor. Împărtăşiţi-I Domnului toate dorinţele, bucuriile, necazurile, grijile şi temerile voastre. Nimic din ceea ce ar putea tulbura în vreun fel pacea noastră nu este prea mărunt pentru a fi observat de El. Niciun capitol al experienţei noastre nu este atât de întunecat şi de şters, încât să nu poată fi citit de El şi nu există nicio încurcătură pe care El să nu o poată dezlega. Nicio nenorocire nu se poate abate, chiar şi asupra celui mai neînsemnat dintre copiii Săi; nicio teamă nu poate tulbura sufletul; niciun strigăt de bucurie şi nicio rugăciune sinceră nu pot fi rostite de buzele noastre, fără ca Tatăl ceresc să le observe îndată pe toate. Relaţia dintre Dumnezeu şi fiecare suflet omenesc este la fel de distinctă şi de completă, ca şi când acela ar fi singurul suflet care există pe întregul pământ, singurul suflet căruia îi este acordată purtarea de grijă şi întreaga atenţie, singurul pentru care El a dăruit viaţa Preaiubitului Său Fiu.MCP 46.2

    Implicaţiile spirituale ale mâniei. Aceia care se consideră îndreptăţiţi să-şi exprime mânia sau resentimentele la orice provocare aparentă deschid porţile inimii pentru Satana. Dacă dorim să trăim în armonie cu Cerul, trebuie să alungăm din suflet amărăciunea şi ostilitatea.MCP 46.3

    Indignarea faţă de nedreptate. Este adevărat că şi în viaţa urmaşilor lui Hristos există situaţii care justifică o anumită atitudine de indignare. Când văd că Dumnezeu este dezonorat şi că lucrarea Lui este făcută de ruşine, când văd că cei nevinovaţi sunt nedreptăţiţi, în sufletul lor se trezeşte o indignare sfântă. O asemenea mânie, generată de sensibilitatea faţă de valorile morale, nu este păcat.MCP 46.4

    Mânia sfântă a lui Dumnezeu. Domnul a denunţat păcatul în mod deschis şi categoric, dar nu a rostit niciun cuvânt jignitor sau răutăcios. Tot astfel, creştinul care trăieşte în armonie cu Dumnezeu şi are atributele plăcute ale iubirii şi harului Său va simţi o indignare justificată împotriva păcatului; dar nu se va lăsa condus de pasiune în replicile adresate acelora care îl provoacă. Chiar şi atunci când discută cu unii care se dovedesc a fi mânaţi de o pasiune josnică în susţinerea unor erori, creştinul va continua să-şi păstreze, în Hristos, calmul şi stă-pânirea de sine.MCP 47.1

    Unii oameni cultivă mânia. Mulţi privesc doar partea negativă a lucrurilor; ei amplifică presupusele lor motive de indignare, îşi stimulează mânia şi se lasă invadaţi de un spirit răzbunător şi de simţăminte de ură, în timp ce, în realitate, nu a existat nicio cauză obiectivă pentru nemulţumire. Dacă rezistaţi în faţa unor asemenea simţăminte, veţi experimenta o mare schimbare în relaţiile pe care le cultivaţi cu semenii voştri.MCP 47.2

    Nu mustraţi sub influenţa mâniei. Să nu permitem ca acţiunile şi cuvintele noastre să fie de o asemenea natură, încât să provoace ură în inimile copiilor. Cu toate acestea, ei trebuie să fie disciplinaţi în mod consecvent şi corectaţi atunci când greşesc, dar niciodată sub influenţa mâniei.MCP 47.3

    Emoţiile violente pun în pericol viaţa. Mulţi mor din cauza izbucnirilor de ură şi de pasiune şi trec prin asemenea stări din cauza propriilor educaţii. Toate acestea pot fi prevenite prin exercitarea voinţei, dar aceasta presupune hotărâre şi perseverenţă pentru biruirea comportamentelor greşite.MCP 47.4

    Intoxicaţi cu mânie. Acela care îngăduie ca spiritul mâniei să i se strecoare în suflet, din prima clipă, este tot atât de intoxicat ca şi omul care duce paharul cu otravă la gură. Sufletul în care ura este îngăduită şi cultivată nu deţine nici măcar o iotă din iubirea lui Dumnezeu.MCP 48.1

    Temperamentul nestăpânit - o piedică în calea fericirii. Persoanele înclinate din fire spre o stare de iritare nu ştiu ce înseamnă adevărata fericire şi sunt rareori mulţumite. Viaţa lor pare împovărată de încercări şi de greutăţi imposibile, deşi, dacă şi-ar fi stăpânit temperamentul şi dacă şi-ar fi înfrânat limba, multe dintre aceste greutăţi ar fi putut fi evitate. Un temperament echilibrat exercită o bună influenţă pretutindeni în jur.MCP 48.2

    Răzbunarea nu poate aduce nimic altceva decât rău. Este cu mult mai bine să suferim din cauza unei acuzaţii false decât să ne supunem pe noi înşine torturilor provocate de dorinţa de răzbunare împotriva duşmanilor. Spiritul urii şi al răzbunării îşi are originea în Satana şi celui care îl cultivă nu-i poate aduce nimic altceva decât rău.MCP 48.3

    Mânia întâmpinată prin tăcere. Cei care se enervează uşor să refuze să răspundă atunci când le sunt adresate cuvinte care îi deranjează. În tăcere sălăşluieşte o putere miraculoasă. Când vi se adresează cuvinte pripite şi jignitoare, nu răspundeţi. De obicei, răspunsul dat unei persoane înfuriate are efectul unei biciuiri, care produce o şi mai mare dezlănţuire a furiei. Dar mânia întâmpinată prin tăcere se risipeşte îndată. Creştinii trebuie să-şi înfrâneze limba, hotărându-se în mod ferm să nu rostească niciun cuvânt pripit sau aspru. Dacă îşi controlează vorbirea, ei vor putea fi biruitori asupra oricărei încercări a răbdării pe care sunt chemaţi să o suporte.MCP 48.4

    Iubirea vindecă amărăciunea. Nu îngăduiţi ca resentimentul să vă conducă la răutate. Nu permiteţi ca jignirea pe care aţi suferit-o să se transforme într-o rană din ce în ce mai adâncă şi să genereze cuvinte otrăvitoare, care întinează gândurile celor care le aud. Nu îngăduiţi gândurilor amare să vă umple mintea fără încetare. Mergeţi la semenul vostru şi, cu umilinţă şi sinceritate, vorbiţi cu el despre lucrurile care v-au nemulţumit. Conversaţia dintre cel jignit şi cel care a greşit se află în atenţia întregului cer. Untdelemnul iubirii vindecă amărăciunea şi durerile provocate de o greşeală. Spiritul lui Dumnezeu uneşte inimă cu inimă, iar când armonia se instaurează în relaţiile dintre fraţi, cerul cântă de bucurie.MCP 48.5

    Vinovăţia afectează puterile vitale ale fiinţei. Teama, nemulţu-mirea, lamentarea, remuşcarea, vinovăţia şi neîncrederea, toate tind să epuizeze puterile vitale ale fiinţei şi să deschidă calea degradării şi a morţii.MCP 49.1

    Iubirea Lui ne eliberează de vinovăţie. Iubirea pe care Hristos o transmite în întreaga noastră fiinţă constituie o putere de viaţă. Fiecare parte vitală a organismului - creierul, inima, nervii - este atinsă de mâna vindecătoare. Prin iubire, energiile cele mai înalte ale fiinţei noastre sunt trezite la viaţă. Ea eliberează sufletul de vinovăţia, întristarea, teama şi îngrijorarea care epuizează puterile vieţii. Această iubire aduce pace, seninătate şi mulţumire. Ea inspiră sufletului o bucurie pe care nimic din ceea ce este pământesc nu o poate nimici - bucuria în Duhul Sfânt - o bucurie dătătoare de viaţă şi de sănătate.MCP 49.2

    Cum să ne eliberăm de simţămintele de vinovăţie. Mărturisirea păcatului, indiferent dacă este particulară sau publică, trebuie să fie făcută în mod deliberat şi sincer. Mărturisirea nu îi este impusă păcătosului şi nu trebuie realizată în mod superficial şi neatent. Ea nu poate fi cerută în mod obligatoriu din partea acelora care nu înţeleg şi nu simt caracterul respingător al păcatului. Numai mărturisirea făcută cu lacrimi şi amărăciune, care izvorăşte din adâncul sufletului, reuşeşte să ajungă la Dumnezeul milei infinite. Psalmistul spune: „Domnul este lângă cel cu inima zdrobită şi mântuieşte sufletul întristat”.MCP 49.3

    Nu diminua vinovăţia prin scuzarea păcatului. Nu trebuie să ne diminuăm vinovăţia scuzându-ne păcatul, ci să-i acceptăm gravitatea aşa cum este ea privită de Dumnezeu, iar în ochii lui Dumnezeu gravitatea păcatului este privită cu seriozitate. Dacă noi am fi fost nevoiţi să purtăm povara propriei vinovăţii, aceasta ne-ar fi doborât. Dar Cel fără de păcat a luat locul nostru. „Dacă ne mărturisim păcatele”, Dumnezeu „este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”.MCP 50.1

    Speranţă pentru toţi. Nimeni nu trebuie să se lase pradă descurajării şi disperării. Dumnezeu nu ne cere să biruim prin propriile puteri, ci ne invită să venim mai aproape de El, alăturându-ne cauzei Sale. Oricare ar fi dificultăţile în care ne aflăm şi care apasă trupul şi sufletul nostru, El este gata să ne elibereze.MCP 50.2

    _______________

    Capitol realizat pe baza fragmentelor selectate din Minte, caracter, personalitate:

    Vol. I - cap. 48 - Simţământul de vinovăţie
    - cap. 49 - Întristarea
    - cap. 50 - Neliniştea şi îngrijorarea
    - cap. 51 - Teama
    - cap. 52 - Depresia
    - cap. 56 - Mânia
    - cap. 57 - Ura şi răzbunarea
    - cap. 59 - Formarea caracterului.

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents