Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Rugăciunea

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 29 — Privilegiul rugăciunii*Capitolul acesta apare în Calea către Hristos, paginile 93-104.

    Dumnezeu ne vorbește prin natură și revelație, prin providența Sa și prin influența Duhului Său Sfânt. Dar aceste mijloace prin care Se descoperă Dumnezeu nu ne sunt suficiente dacă nu ne deschidem inima față de El. Pentru a avea viață spirituală și putere morală, trebuie să avem o legătură continuă și personală cu Tatăl nostru ceresc. Inima noastră poate fi atrasă spre El; putem să medităm la lucrările Sale, la mila Sa, la binecuvântările Sale, dar toate acestea nu înseamnă, în adevăratul sens, a avea comuniune cu Dumnezeu. Pentru a avea comuniune cu Dumnezeu, trebuie să avem ceva să-I spunem cu privire la viața noastră de fiecare zi.Rg 280.1

    Rugăciunea este deschiderea inimii noastre înaintea lui Dumnezeu ca înaintea unui prieten. Nu pentru că ar fi necesar să-I vorbim despre noi, ci pentru a ajunge noi în stare să îl primim. Rugăciunea nu-L coboară pe Dumnezeu la noi, ci ne înalță pe noi la El.Rg 280.2

    Când a fost pe pământ, Domnul Isus i-a învățat pe ucenici cum să se roage. El i-a sfătuit să-și prezinte nevoile zilnice înaintea lui Dumnezeu și să așeze toată povara lor asupra Lui. Asigurarea pe care le-a dat-o, că rugăciunile lor vor fi ascultate, este valabilă și pentru noi.Rg 280.3

    Domnul Însuși S-a rugat des atunci când a trăit printre oameni. Mântuitorul nostru S-a identificat cu nevoile și slăbiciunea noastră și, astfel, a devenit un rugător zelos, care căuta să primească de la Tatăl Său rezerve noi de putere, pentru a-și împlini datoria și pentru a rezista încercărilor. El este exemplul nostru în toate lucrurile. In ce privește neputințele noastre, El este un Frate “care în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi”. Totuși, având în vedere că El era fără păcat, natura Lui se îndepărta cu repulsie de la săvârșirea răului. El a îndurat toate luptele și frământările omului care trăiește într-o lume a păcatului. Din cauza naturii Lui omenești, rugăciunea a fost pentru Domnul o necesitate și un privilegiu. El a găsit mângâiere și bucurie în comuniunea cu Tatăl Său. Dacă Mântuitorul lumii, Fiul lui Dumnezeu, a simțit nevoia de a Se ruga, cu atât mai mult noi, ca ființe muritoare și slabe, ar trebui să simțim nevoia de a ne ruga zelos și consecvent!Rg 280.4

    Tatăl nostru ceresc așteaptă să-și reverse asupra noastră plinătatea binecuvântărilor Sale. Este privilegiul nostru acela de a bea cu îndestulare din fântâna Iubirii Nemărginite. Este de mirare că ne rugăm așa de puțin! Cu toate că Dumnezeu este binevoitor și gata să asculte rugăciunea sinceră a celui mai umil dintre copiii Săi, din partea noastră se manifestă o mare reținere și lipsă de interes pentru a-I face cunoscute nevoile noastre. Ce ar putea gândi îngerii cerului despre ființele omenești sărmane, neajutorate și supuse ispitei, care, în ciuda faptului că inima Iubirii Infinite se pleacă spre ele, gata să le dea mai mult decât cer sau gândesc, totuși se roagă așa de puțin și au atât de puțină credință? Îngerii se închină înaintea iui Dumnezeu cu plăcere și simt plăcere să stea aproape de El. Ei consideră comuniunea cu Dumnezeu cea mai mare bucurie a lor; totuși fiii acestui pământ, care au așa de multă nevoie de ajutorul pe care numai Dumnezeu îl poate da, par a fi mulțumiți să umble în afara luminii Duhului Său și fără însoțirea prezenței Sale.Rg 281.1

    Întunericul celui rău îi învăluie pe aceia care neglijează rugăciunea. Șoaptele ispititoare ale vrăjmașului îi amăgesc la păcat și, toate acestea, pentru că ei nu folosesc privilegiile pe care li le-a dat Dumnezeu prin comuniunea divină a rugăciunii. De ce oare copiii lui Dumnezeu sunt așa reticenți și lipsiți de dispoziția de a se ruga, știind că rugăciunea este cheia cu care mâna credinței deschide tezaurul cerului, unde se află depozitate resursele inepuizabile ale Celui Atotputernic? Fără rugăciune continuă și fără veghere atentă, suntem în pericolul de a deveni din ce în ce mai nepăsători și de a ne abate de la calea cea dreaptă. Vrăjmașul mântuirii se străduiește fără încetare să ne blocheze calea spre tronul milei, ca să nu putem obține, prin rugăciuni stăruitoare și credință, harul și puterea de a rezista ispitei.Rg 281.2

    Noi ne putem aștepta ca Dumnezeu să asculte și să răspundă rugăciunilor noastre, dar există anumite condiții. Prima dintre aceste condiții este să simțim nevoia după ajutorul Său. El a făgăduit: “voi turna ape peste pământul însetat și râuri, peste pământul uscat”. (Isaia 44, 3.) Cei care flămânzesc și însetează după neprihănire, care doresc fierbinte împăcarea cu Dumnezeu, pot fi siguri că vor fi săturați. Pentru ca binecuvântarea lui Dumnezeu să poată fi primită, inima trebuie să fie deschisă influenței Duhului Sfânt.Rg 282.1

    Marea noastră nevoie de ajutor constituie prin ea însăși un argument și pledează în modul cel mai elocvent în favoarea noastră. Totuși, ca să facă toate aceste lucruri pentru noi, Dumnezeu trebuie să fie căutat și rugat. El spune: “Cereți și vi se va da; căutați și veți găsi”. Și “El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Matei 7, 7; Romani 8, 32.)Rg 282.2

    Dacă iubim nelegiuirea din inima noastră, dacă ne atașăm de vreun păcat cunoscut, Dumnezeu nu ne va asculta, dar rugăciunea inimii căite și zdrobite va fi ascultată întotdeauna. Când ne-am corectat toate greșelile cunoscute, putem avea încredere că Dumnezeu va răspunde cererilor noastre. Propriile merite nu ne vor recomanda niciodată bunăvoinței lui Dumnezeu. Numai meritele lui Hristos ne vor mântui și numai sângele Său ne va curați. Totuși noi avem de făcut o lucrare, și anume aceea de a împlini condițiile cerute pentru a fi acceptați de Dumnezeu.Rg 282.3

    Un alt element al rugăciunii cu succes este credința. “Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută”. (Evrei 11, 6.) Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Săi: “Orice lucru veți cere, când vă rugați, să credeți că l-ați și primit și-l veți avea” (Marcu 11, 24.) Îl credem noi oare pe Dumnezeu pe cuvânt?Rg 282.4

    Făgăduința aceasta este cuprinzătoare și nelimitată și Cel care a dat-o este credincios în împlinirea ei. Dacă nu primim lucrurile pe care le-am cerut chiar atunci când ne-am rugat, trebuie totuși să credem că Dumnezeu aude și că va răspunde rugăciunilor noastre. Noi suntem atât de supuși greșelii și avem o înțelegere atât de limitată, încât uneori cerem lucruri care nu ar fi o binecuvântare pentru noi. Totuși, pentru că ne iubește, Tatăl nostru ceresc răspunde rugăciunilor noastre, dându-ne lucrurile care sunt cu adevărat spre binele nostru și pe care noi înșine am dori să le avem, dacă, iluminați fiind de Duhul lui Dumnezeu, le-am putea vedea așa cum sunt ele în realitate. Când ni se pare că rugăciunile noastre nu primesc un răspuns, trebuie să rămânem încrezători în făgăduințele sfinte, căci timpul răspunsului va veni în mod sigur și vom primi binecuvântarea de care avem cea mai mare nevoie. Totuși a pretinde ca rugăciunea să fie întotdeauna împlinită exact în felul dorit de noi constituie o încumetare, o îndrăzneală necuvenită din partea noastră. Dumnezeu este prea înțelept ca să poată greși și prea bun ca să rețină vreun bine de la cei ce umblă în neprihănire. Deci nu te teme să te încrezi în El, chiar dacă nu vezi imediat un răspuns la rugăciunile tale. Ai încredere în făgăduința Lui sigură: “Cereți și vi se va da”.Rg 282.5

    Dacă ne lăsăm călăuziți de îndoielile și de temerile noastre, sau dacă nu suntem dispuși să credem până când nu reușim să găsim răspuns la orice problemă pe care nu o înțelegem cu claritate, dificultățile noastre vor ajunge să fie tot mai multe și mai complicate. Dar, dacă venim la Dumnezeu, simțindu-ne dependenți și neajutorați, așa cum într-adevăr suntem, și dacă îi facem cunoscute nevoile noastre, cu umilință și cu încredere, Cel a cărui cunoștință este fără margini, care vede toată creațiunea Sa și conduce totul prin voința și Cuvântul Său, poate să asculte și va asculta strigătele noastre și va face ca lumina să strălucească în inima noastră. Prin rugăciune sinceră, noi suntem aduși în legătură cu inima Celui Atotputernic. Poate că nu vom avea, în momentul acela, dovada clară că fața Mântuitorului nostru este plecată asupra noastră cu o expresie de milă și dragoste, și totuși este așa. Poate că nu simțim atingerea Sa vizibilă, dar mâna Sa este îndreptată spre noi cu iubire, milă și înțelegere.Rg 283.1

    Când venim să cerem mila și binecuvântarea lui Dumnezeu, trebuie să avem un spirit iubitor și iertător. Oare cum ne putem ruga: “Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri” și totuși să nutrim un spirit neiertător? (Matei 6, 12.) Dacă ne așteptăm ca rugăciunile noastre să fie ascultate, trebuie să-i iertăm pe alții, în același fel și în aceeași măsură în care sperăm să fim iertați noi.Rg 283.2

    O altă condiție a ascultării rugăciunii este perseverența. Dacă dorim să creștem în credința și experiența creștină, trebuie să ne rugăm neîncetat. Să fim “stăruitori în rugăciune”, să “stăruim în rugăciune, veghind în ea cu mulțumiri”. (Romani 12, 12; Coloseni 4, 2.) Apostolul Petru îi sfătuia pe credincioși să fie înțelepți și să vegheze în vederea rugăciunii. (1 Petru 4, 7.) Pavel sfătuia: “În orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri cu mulțumiri”. (Filipeni 4, 6.) “Dar voi, preaiubiților”, spunea apostolul Iuda, “rugați-vă prin Duhul Sfânt și țineți-vă în dragostea lui Dumnezeu”. (Iuda 20.21.) Rugăciunea continuă este legătura neîntreruptă a sufletului cu Dumnezeu, pentru ca viața care vine de la Dumnezeu să se reverse în viața noastră, iar, ca răspuns, din viața noastră să se înalțe spre Dumnezeu dovada sfințirii și a curăției morale.Rg 283.3

    În ce privește rugăciunea, este necesar să fim consecvenți; nimeni și nimic să nu ne împiedice de la rugăciune. Trebuie să depunem orice efort pentru a menține o comuniune permanentă între noi și Domnul Hristos. Caută să folosești orice ocazie de a merge acolo unde rugăciunea este dorită. Cei care caută cu adevărat comuniunea cu Dumnezeu vor fi văzuți în adunările de rugăciune, îndeplinindu-și cu credincioșie datoria, fiind plini de zel și dornici de a culege toate binecuvântările ce le sunt oferite. Ei vor folosi orice ocazie pe care o au pentru a se așeza în acel loc în care pot primi razele luminii cerești.Rg 284.1

    Trebuie să ne rugăm în cercul familiei și, mai presus de toate, nu trebuie să neglijăm rugăciunea în taină, pentru că aceasta este viața sufletului. Este imposibil să creștem în cele spirituale, dacă rugăciunea este neglijată. Rugăciunea înălțată doar în familie sau în public nu este suficientă. Deschide-ți inima înaintea ochiului cercetător al lui Dumnezeu, în tăcerea singurătății. Rugăciunea în taină trebuie să fie auzită numai de Dumnezeu. Nicio ureche curioasă nu trebuie să se încarce cu povara unor astfel de cereri. În rugăciunea tainică, mintea este ferită de influențele înconjurătoare și este eliberată de agitație. Astfel, rugăciunea se va înălța la Dumnezeu în mod liniștit, dar fierbinte. De la Cel care vede în ascuns, a cărui ureche este deschisă ca să audă rugăciunea care pornește din inimă, va veni o încurajare durabilă și plăcută. Printr-o credință simplă și liniștită, sufletul păstrează comuniunea cu Dumnezeu și își adună raze de lumină dumnezeiască, pentru a fi întărit și susținut în conflictul cu Satana. Dumnezeu este cetățuia puterii noastre.Rg 284.2

    Roagă-te în cămăruța ta și, în timp ce mergi la lucrul tău zilnic, inima ta să fie mereu înălțată spre Dumnezeu. Așa a umblat Enoh cu Dumnezeu. Aceste rugăciuni tăcute se înalță la tronul harului, asemenea mirosului prețios al jertfei de tămâie. Satana nu poate să-l înfrângă pe acela a cărui inimă se sprijină în felul acesta pe Dumnezeu.Rg 284.3

    Nu există timp sau loc nepotrivit pentru a ne înălța cererile spre Dumnezeu. Nu există nimic care să ne poată împiedica să facem ca inima să ne fie cuprinsă de spiritul înălțător al rugăciunii stăruitoare, în aglomerația străzilor, în mijlocul ocupațiilor zilnice, noi putem să aducem cererile noastre înaintea lui Dumnezeu, pentru ca El să ne acorde călăuzirea divină, așa cum a făcut Neemia, când i-a adresat cererea sa împăratului Artaxerxe. Un loc retras pentru rugăciune poate fi găsit oriunde ne-am afla. Noi ar trebui să avem ușa inimii deschisă în permanență, adresând mereu invitația ca Domnul Hristos să vină și să locuiască în ea ca oaspete ceresc.Rg 284.4

    Deși în jurul nostru ar putea fi o atmosferă coruptă, nu trebuie să respirăm miasmele ei otrăvitoare, ci putem să trăim respirând aerul curat al cerului. Prin înălțarea inimii noastre în prezența lui Dumnezeu, în rugăciune sinceră, noi putem închide porțile minții, împiedicând intrarea oricărui gând imoral și nesfânt. Cei a căror inimă este deschisă pentru a primi sprijinul și binecuvântarea lui Dumnezeu vor umbla într-o atmosferă mai sfântă decât aceea a pământului și vor avea o continuă comuniune cu Cerul.Rg 285.1

    Trebuie să ajungem la convingeri mai clare despre Domnul Hristos și la o înțelegere mai amplă a valorii realităților veșnice. Frumusețea sfințeniei trebuie să umple inima copiilor lui Dumnezeu; iar, pentru ca acest lucru să se realizeze, trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să ne descopere lucrurile cerești.Rg 285.2

    Să îngăduim ca inima noastră să fie atrasă și înălțată spre Dumnezeu, pentru ca El să ne poată împărtăși atmosfera cerească. Noi putem menține o legătură atât de apropiată cu Dumnezeu, încât, în fiecare încercare neașteptată, gândul nostru să se întoarcă spre El tot atât de natural cum se întorc florile spre soare.Rg 285.3

    Adu înaintea lui Dumnezeu nevoile, bucuriile, necazurile, grijile și temerile tale. Tu nu îl vei putea face să Se simtă împovărat; nici nu îl vei face să Se simtă obosit. Dacă El ține socoteală până și de perii capului tău, atunci nu va rămâne indiferent față de nevoile copiilor Săi. “Domnul este plin de milă și îndurare”. (Iacov 5, 11.) Inima Sa iubitoare este mișcată de necazurile noastre și ne ascultă când îi vorbim despre ele. Să aducem la El orice dificultate cu care ne confruntăm. Nimic nu este prea greu pentru El, deoarece El ține lumile și guvernează toate lucrările universului. Nimic din ce are legătură, într-un fel oarecare, cu pacea noastră nu este atât de neînsemnat, încât să nu fie luat în considerare de El. În experiența noastră, nu există niciun capitol atât de întunecat, încât El să nu-L poată citi și nici încurcături așa de mari, încât El să nu le poată rezolva. Nici o nenorocire nu se poate abate asupra celui mai neînsemnat dintre copiii Săi, nici o îngrijorare nu-i poate chinui sufletul, nici o bucurie nu-l poate încânta şi nici o rugăciune sinceră nu-i iese de pe buze fără ca Tatăl nostru ceresc să nu observe, fără ca El să nu manifeste un interes viu pentru toate acestea. Căci El "tămăduieşte pe cei cu inima zdrobită, şi le leagă rănile". (Psalmul 147, 3.) Legăturile dintre Dumnezeu și fiecare suflet sunt așa de intime și profunde, ca și când n-ar mai fi pe pământ niciun alt om de care să Se îngrijească și pentru care să-L fi dat pe Fiul Său mult iubit.Rg 285.4

    Domnul Hristos a spus: “în ziua aceea, veți cere în Numele Meu și nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi. Căci Tatăl Însuși vă iubește, pentru că M-ați iubit și ați crezut că am ieșit de la Dumnezeu”.... “Eu v-am ales pe voi ... pentru ca orice veți cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea”. (Ioan 16, 26.27; 15, 16.) A ne ruga în Numele Domnului Hristos înseamnă ceva mai mult decât simpla rostire a Numelui Său la începutul și la sfârșitul unei rugăciuni. A ne ruga în Numele Domnului Hristos înseamnă a ne ruga în spiritul și puterea lui Hristos, ca unii care credem în făgăduințele Sale, ne încredem în harul Său și împlinim lucrările Sale.Rg 286.1

    Dumnezeu nu dorește ca vreunul dintre noi să se facă pustnic sau călugăr și să se retragă din lume pentru a face numai rugăciuni. Viața noastră trebuie să se asemene vieții Domnului Hristos atât când era pe munte în rugăciune, cât și după aceea, când era în mijlocul mulțimii. Cel care doar se roagă, nefăcând nimic altceva, în curând va înceta și să se roage sau rugăciunile lui vor ajunge să fie o simplă formalitate. Când oamenii se retrag din viața socială, departe de sfera îndatoririlor creștine și de purtarea crucii, când încetează să lucreze cu zel pentru Domnul, care a lucrat cu zel pentru ei, ajung să nu mai aibă pentru ce să se roage și pierd simțământul nevoii de rugăciune. Rugăciunile lor devin individualiste și egoiste. Ei nu se pot ruga pentru nevoile omenirii sau pentru înălțarea și edificarea împărăției lui Dumnezeu, cerând putere pentru această lucrare.Rg 286.2

    Dacă neglijăm privilegiul de a ne aduna pentru a ne întări și încuraja unul pe altul și pentru a-I sluji lui Dumnezeu, vom suferi pierderi. Adevărurile Cuvântului Său își vor pierde claritatea și importanța pentru noi. Inima noastră va înceta să fie iluminată și trezită prin influența lor sfințitoare și puterea noastră spirituală va scădea. În relațiile noastre, între creștini, pierdem foarte mult prin lipsa de simpatie unul față de altul. Cine se izolează de ceilalți, pentru a trăi doar pentru sine, nu se află în poziția în care l-a chemat Dumnezeu. Cultivarea aptitudinilor noastre naturale de a stabili relații sociale ne face capabili să simțim cu alții și constituie mijlocul prin care ne dezvoltăm în slujba lui Dumnezeu.Rg 286.3

    Când creștinii se adună, pentru a vorbi despre iubirea lui Dumnezeu și despre prețioasele adevăruri ale mântuirii, inima lor se înviorează și ei se încurajează unii pe alții. În fiecare zi, putem învăța tot mai mult despre Tatăl nostru ceresc, dobândind o nouă experiență a harului Său; ca urmare, vom dori să vorbim despre iubirea Lui, iar inima noastră va fi încălzită și încurajată. Dacă vom gândi și vom vorbi mai mult despre Domnul Hristos și mai puțin despre noi înșine, vom simți mai mult prezența Sa.Rg 287.1

    Dacă ne-am gândi la Dumnezeu ori de câte ori vedem dovezile grijii Sale pentru noi, atunci L-am păstra întotdeauna în gândurile noastre și am simți o plăcere deosebită să-I vorbim și să-l aducem laudă. Noi vorbim despre lucrurile trecătoare, pentru că ne interesează. Vorbim despre prietenii noștri, pentru că îi iubim și împărțim cu ei bucuriile și necazurile noastre. Totuși avem infinit mai multe și mai mari motive de a-L iubi pe Domnul Dumnezeu, decât acelea de a-i iubi pe prietenii noștri pământești. A-L așeza pe Dumnezeu în centrul gândurilor noastre, a vorbi despre bunătatea lui Dumnezeu și a le spune altora despre puterea Sa ar trebui să fie pentru noi lucrul cel mai natural din lume. Darurile bogate pe care le-a revărsat El asupra noastră nu ne-au fost date cu scopul de a ne absorbi atât de mult gândurile și iubirea, încât să nu mai rămână nimic pentru Dumnezeu; dimpotrivă, ele ar trebui să ne reamintească întotdeauna de El și să ne lege de Binefăcătorul nostru ceresc prin legăturile iubirii și ale recunoștinței. Noi ne ocupăm prea mult de cele de jos. Să ne ridicăm ochii spre ușa deschisă a Sanctuarului de sus, unde lumina slavei lui Dumnezeu strălucește pe fața Domnului Hristos, care “poate să mântuiască în chip desăvârșit pe cei ce se apropie de Dumnezeu, prin El”. (Evrei 7, 25.)Rg 287.2

    Trebuie să-L lăudăm mai mult pentru “bunătatea Lui și pentru minunile Lui față de fiii oamenilor”. (Psalmii 107, 8.) Actele noastre de devoțiune nu ar trebui să constea numai în a cere și a primi. Să nu ne gândim în permanență la nevoile noastre și niciodată la binecuvântările pe care le primim. Noi nu spunem niciodată că am cerut prea mult, dar suntem prea zgârciți atunci când trebuie să mulțumim. Primim fără încetare harul lui Dumnezeu și, cu toate acestea, cât de puțină recunoștință îi arătăm, cât de puțin îl lăudăm pentru ceea ce a făcut pentru noi.Rg 287.3

    În vremurile de demult, Dumnezeu i-a poruncit poporului Israel atunci când se aduna pentru serviciul divin: “să mâncați înaintea Domnului, Dumnezeului vostru, și să vă bucurați cu familiile voastre de toate lucrurile cu care vă va fi binecuvântat Domnul, Dumnezeul vostru”. (Deuteronom 12, 7.) Tot ce este făcut pentru slava lui Dumnezeu trebuie făcut cu bucurie, cu cântece de laudă și mulțumire, nu cu tristețe și pesimism.Rg 288.1

    Dumnezeul nostru este un Tată bun și milostiv; serviciul adus lui Dumnezeu n-ar trebui să fie considerat o activitate împovărătoare și chinuitoare. Pentru noi, ar trebui să fie o plăcere să ne închinăm lui Dumnezeu și să luăm parte la lucrarea Sa. Dumnezeu nu dorește din partea copiilor Lui, pentru care a realizat o mântuire atât de mare, să se comporte ca și când El ar fi un supraveghetor aspru și neînduplecat. Dumnezeu este cel mai bun prieten al lor și, când se închină înaintea Lui, El dorește să fie cu ei, să-i binecuvânteze și să-i mângâie umplându-le inima cu bucurie și dragoste. El vrea ca aceia care sunt copiii Lui să găsească mângâiere în serviciul Său și să aibă, în lucrarea Sa, mai multe satisfacții decât greutăți. Dumnezeu dorește ca aceia care vor veni să I se închine să plece înapoi, ducând cu ei gânduri prețioase despre iubirea și purtarea Sa de grijă, ca să fie astfel întăriți în toate problemele vieții de fiecare zi, să primească har și să îndeplinească, în mod cinstit și cu credincioșie, toate lucrurile.Rg 288.2

    Să ne îndreptăm atenția spre crucea de pe Golgota. Hristos, și El răstignit, să fie subiectul meditației, al conversației și al celor mai alese sentimente ale noastre. Să păstrăm în memorie amintirea fiecărei binecuvântări pe care o primim de la Dumnezeu și, când înțelegem marea Lui iubire față de noi, suntem dispuși să încredințăm totul în mâna care a fost pironită pe cruce pentru noi.Rg 288.3

    Pe aripile rugăciunii mulțumitoare, inima noastră se poate înălța mai aproape de cer. În curțile cerești, Dumnezeu este adorat cu cântări de laudă; și când îi aducem mulțumirile noastre, serviciul nostru divin se aseamănă cu adorarea oștilor cerești — “cine aduce mulțumiri ca jertfă, acela Mă proslăvește”. (Psalmii 50, 23.) Să venim deci înaintea Creatorului nostru cu bucurie și adâncă închinare, cu “mulțumiri și cântări de laudă”. (Isaia 51, 3.)Rg 288.4

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents