Avraam

Rugăciunea zilnică să se înalțe către Dumnezeu ca o mireasmă plăcută — Viața lui Avraam, prietenul lui Dumnezeu, a fost o viață de rugăciune. Oriunde își așeza cortul, aproape de el era construit și un altar pe care se aduceau jertfele de dimineața și de seara. Când își muta cortul, altarul rămânea. Iar canaanitul nomad, când ajungea la altarul acela, știa cine fusese acolo. După ce își întindea cortul, repara altarul și se închina Dumnezeului celui viu.Rg 123.5

Tot la fel, căminele creștinilor ar trebui să fie niște lumini în lume. Din ele, dimineața și seara ar trebui să se înalțe rugăciuni către Dumnezeu, ca o mireasmă plăcută. Îndurările și binecuvântările Sale vor coborî asupra celor plecați în rugăciune, ca rouă de dimineață.Rg 124.1

Taților și mamelor, în fiecare dimineață și în fiecare seară, adunați-vă copiii în jurul vostru și, în cerere umilă, înălțați-vă inima către Dumnezeu, după ajutor. Cei scumpi ai voștri sunt expuși ispitei. Hărțuieli zilnice tulbură calea celor tineri și a celor bătrâni. Aceia care doresc să ducă o viață plină de răbdare, iubire și voie bună trebuie să se roage. Numai primind ajutor neîntrerupt de la Dumnezeu, putem obține biruință asupra eului.Rg 124.2

În fiecare dimineață, voi și copiii voștri, consacrați-vă lui Dumnezeu pentru ziua aceea. Nu faceți socoteli pentru luni și ani. Nu vă aparțin. Vouă vi se dă o zi scurtă. Lucrați în cursul orelor ei pentru Domnul, ca și cum aceasta ar fi ultima voastră zi pe pământ. Puneți toate planurile voastre în fața lui Dumnezeu pentru a fi aduse la îndeplinire sau părăsite, așa cum vă va arăta providența Lui. Primiți planurile Lui în locul planurilor voastre, chiar dacă primirea lor cere părăsirea celor mai dragi proiecte ale voastre. În felul acesta, viața va fi modelată tot mai mult după exemplul divin și “pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus”. (Filipeni 4, 7.) — Mărturii pentru comunitate 7:44.Rg 124.3

Avraam s-a rugat cu credință, în ciuda situațiilor dificile — Avraam nu a putut să explice felul în care îl călăuzea Providența, el nu ajunsese la împlinirea așteptărilor lui, dar și-a păstrat statornic încrederea în făgăduința aceasta: “Te voi binecuvânta; îți voi face un nume mare și vei fi o binecuvântare”. El s-a rugat stăruitor, gândindu-se cum să apere viața oamenilor și a turmelor sale, dar nu a îngăduit ca situațiile în care s-a aflat să-i zguduie credința în cuvântul lui Dumnezeu. — Conflict and Courage, 45.Rg 124.4

Avraam s-a rugat lui Dumnezeu cu încrederea cu care se roagă un copil când îi cere ceva tatălui său — Doi dintre solii cerului au plecat, lăsându-l pe Avraam singur cu Acela pe care Îl cunoștea acum ca fiind Fiul lui Dumnezeu. Omul credinței a mijlocit în favoarea locuitorilor Sodomei. Cândva îi salvase cu sabia sa, acum, el se străduia să-i salveze prin rugăciune. Lot și familia lui locuiau încă acolo, iar iubirea neegoistă care îl determinase pe Avraam să-i scape de elamiți căuta acum să-i salveze, dacă era voia lui Dumnezeu, de furtuna judecății divine.Rg 124.5

Cu profund respect și cu umilință, el și-a început mijlocirea: “Iată, am îndrăznit să vorbesc Domnului, eu, care nu sunt decât praf și cenușă”. Nu era nicio încredere în sine, nicio mândrie cu propria neprihănire. El nu a cerut vreo favoare pe temeiul ascultării sale sau al sacrificiilor pe care le-a făcut supunându-se voii lui Dumnezeu. Fiind el însuși păcătos, a mijlocit în favoarea păcătoșilor. Un astfel de spirit vor da pe față cei care se vor apropia de Dumnezeu. Totuși Avraam a dat pe față o încredere ca a unui copil care se roagă unui tată iubitor. El s-a apropiat de solul ceresc și I-a prezentat cererea sa cu căldură.Rg 125.1

Iubirea față de sufletele pieritoare a inspirat rugăciunea lui Avraam. Cu toate că îi era scârbă de păcatele acelei cetăți corupte, el dorea ca păcătoșii să poată fi salvați. Profundul său interes pentru Sodoma ne înfățișează neliniștea pe care ar trebui s-o simțim pentru cei nepocăiți. Noi ar trebui să cultivăm ură față de păcat, dar milă și iubire față de cei păcătoși. — Patriarhi și profeți, 139, 140.Rg 125.2