Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Rugăciunea

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 15 — Exemplul lui Isus

    Urmați exemplul lui Isus, începând ziua cu rugăciune — Tocmai în orele de rugăciune solitară, Domnul Isus a primit înțelepciune și putere în timpul vieții Sale pământești. Tinerii să urmeze exemplul Său și să găsească dimineața și la apus un timp liniștit pentru comuniune cu Tatăl lor din ceruri. Pe parcursul întregii zile să-și înalțe inimile către Dumnezeu. La fiecare pas pe care-l facem pe calea noastră, El spune: “Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te iau de mâna dreaptă și-ți zic: ‘Nu te teme de nimic, Eu îți vin în ajutor!’” (Isaia 41, 13.) Dacă ar putea învăța copiii noștri aceste lecții în zorii vieții lor, ce prospețime și putere, ce bucurie și gingășie ar fi aduse în viața lor! — Educație, 259.Rg 167.1

    Rugăciunile stăruitoare ale lui Isus sunt în contrast cu rugăciunile noastre slabe — Despre Hristos este spus: “A ajuns într-un chin ca de moarte și a început să Se roage și mai fierbinte”. În ce contrast cu această mijlocire din partea Maiestății cerului sunt rugăciunile slabe, fără tragere de inimă, care sunt înălțate către Dumnezeu! Mulți sunt mulțumiți cu o slujire a buzelor și puțini au o dorință sinceră, serioasă și plină de dragoste după Dumnezeu. — Mărturii pentru comunitate 4:534.Rg 167.2

    Dacă Isus a avut nevoie de rugăciune când a fost pe pământ, cu cât mai mult avem noi nevoie! — Când a fost pe pământ, Domnul Isus i-a învățat pe ucenici cum să se roage. El i-a sfătuit să-și prezinte nevoile zilnice înaintea lui Dumnezeu și să așeze toată povara lor asupra Lui. Asigurarea pe care le-a dat-o, că cererile lor vor fi ascultate, este valabilă și pentru noi.Rg 168.1

    Domnul Însuși S-a rugat des atunci când a trăit printre oameni. Mântuitorul nostru S-a identificat cu nevoile și slăbiciunea noastră și astfel a devenit un rugător zelos, care căuta să primească de la Tatăl Său rezerve noi de putere, pentru a-și împlini datoria și pentru a rezista încercărilor. El este exemplul nostru în toate lucrurile. În ceea ce privește neputințele noastre, El este un frate “care în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi”. Dar având în vedere că El era fără păcat, natura Lui se îndepărta cu repulsie de la săvârșirea răului. El a îndurat toate luptele și frământările omului care trăiește într-o lume a păcatului. Datorită naturii Lui omenești, rugăciunea a fost pentru Domnul o necesitate și un privilegiu. El a găsit mângâiere și bucurie în comuniunea cu Tatăl Său. Iar dacă Mântuitorul lumii, Fiul lui Dumnezeu, a simțit nevoia de a Se ruga, cu atât mai mult noi — ființe muritoare și slabe — ar trebui să simțim nevoia de a ne ruga zelos și consecvent. — Calea către Hristos, 93, 94.Rg 168.2

    Domnul Hristos a luptat în rugăciune stăruitoare. Cu strigăt puternic și lacrimi, El a înălțat către Tatăl cererile sale pentru aceia pentru a căror mântuire părăsise cerul și venise pe pământul acesta. Prin urmare, cât de potrivit și cât de important este ca oamenii să se roage și să nu cedeze! — The Review and Herald, 1 aprilie, 1890.Rg 168.3

    Domnul Isus S-a rugat pentru puterea de a îndura încercările — Puțini vor urma exemplul Mântuitorului nostru cu privire la rugăciunea stăruitoare și frecventă către Dumnezeu, spre a primi puterea de a îndura încercările și de a îndeplini datoriile zilnice ale vieții acesteia. Domnul Hristos este Căpetenia mântuirii noastre și, prin propria suferință și prin sacrificiu, El le-a dat urmașilor Săi un exemplu care le arată că vegherea, rugăciunea și efortul perseverent sunt necesare din partea lor, dacă vor să reprezinte corect dragostea din sufletul Său pentru neamul omenesc căzut. — The Review and Herald, 23 februarie, 1886.Rg 168.4

    Puterea lui Isus a venit din rugăciune — Puterea lui Hristos a constat în rugăciune. El a luat natura omenească, a purtat slăbiciunile noastre și s-a făcut păcat pentru noi. Domnul Hristos Se retrăgea în dumbrăvi sau în munți, departe de mulțime și de orice altceva. Acolo era singur cu Tatăl Său și își revărsa cererile cu o stăruință puternică și căuta cu toată puterea sufletului Său să se prindă de mâna Celui Infinit. Când în fața Lui se găseau încercări noi și mari, El Se retrăgea în singurătatea munților și petrecea noaptea întreagă rugându-Se Tatălui Său ceresc.Rg 169.1

    Pentru că Domnul Hristos este exemplul nostru în toate lucrurile, dacă noi imităm acest model de rugăciune stăruitoare și neîncetată, cerând în Numele Aceluia care nu a cedat niciodată ispitelor lui Satana puterea de a ne împotrivi amăgirilor dușmanului cel viclean, nu vom fi biruiți de el. — The Youth's Instructor, 1 aprilie, 1873.Rg 169.2

    Într-o viață cu totul devotată pentru binele altora, Mântuitorul a considerat că este necesar să lase la o parte oboseala călătoriei și să Se retragă din mijlocul mulțimii care-L urma în fiecare zi. El trebuia să Se retragă dintr-o viață de neîncetată activitate și de contact direct cu nevoile omenești, pentru a căuta un loc liniștit și o comuniune neîntreruptă cu Tatăl Său. Fiind una cu noi, părtaș la nevoile și slăbiciunile noastre, El era cu totul dependent de Dumnezeu și, în locul tainic al rugăciunii, căuta putere divină, ca să poată merge mai departe, înarmat, pentru a-și împlini datoria și pentru a înfrunta încercările. Într-o lume de păcat, Isus a avut de suportat lupte și chinuri sufletești. În comuniunea cu Dumnezeu, El a putut să Se despovăreze de întristările care îl zdrobeau. Aici, El găsea mângâiere și bucurie.Rg 169.3

    În Hristos, strigătul omenirii ajungea la Părintele milei nemărginite. Ca om, înălța cereri la tronul lui Dumnezeu până când natura Sa omenească era încărcată de un curent ceresc, care trebuia să lege natura omenească de cea dumnezeiască. Printr-o continuă comuniune, El a primit viață de la Dumnezeu, ca să poată da viață lumii. Experiența Lui trebuie să fie și experiența noastră.Rg 169.4

    “Veniți singuri la o parte”, ne îndeamnă El. Dacă vom lua seama la cuvintele Lui, vom fi mai puternici și mai folositori. Ucenicii L-au căutat pe Isus și I-au spus totul, iar El i-a încurajat și i-a învățat. Dacă azi ne-am lua timp să mergem la Isus și să-I spunem nevoile noastre, n-am fi dezamăgiți. — Hristos, Lumina lumii, 362, 363.Rg 169.5

    Omul întristării a început să-și reverse cererile, cu strigăte mari și cu lacrimi. El Se ruga pentru putere, ca să reziste încercării, pentru binele omenirii. El însuși avea nevoie de o nouă legătură cu Cel Atotputernic, deoarece numai în felul acesta putea privi viitorul. El își revărsa dorințele inimii pentru ucenicii Săi, pentru ca, în ceasul puterii întunericului, credința lor să nu scadă. Rouă se așternea cu îmbelșugare peste ființa Lui plecată, dar El nu lua seama. Umbrele nopții se adunau tot mai dese în jurul Lui, dar El nu privea la tristețea lor. — Hristos, Lumina lumii, 419, 420.Rg 170.1

    Când a ajuns în pustie, Domnul Isus a fost înconjurat de slava Tatălui. Absorbit de comuniunea cu Dumnezeu, El a fost înălțat mai presus de slăbiciunea omenească. Totuși slava s-a îndepărtat, iar El a fost lăsat să lupte cu ispita. Ea apăsa asupra Lui clipă de clipă.Rg 170.2

    Natura Sa omenească era cuprinsă de groază în fața conflictului care îl aștepta. Timp de patruzeci de zile a postit și S-a rugat. Slăbit și epuizat de foame, obosit și palid din cauza agoniei sufletești, fața Lui era “atât de schimonosită, ... și atât de mult se deosebea înfățișarea Lui de a fiilor oamenilor”, încât aceea a fost ocazia favorabilă a lui Satana. El a presupus că poate să-L biruiască pe Hristos. — Selected Messages 1:227, 228.Rg 170.3

    Lucrătorul consacrat simte o mângâiere minunată atunci când știe că Însuși Hristos, în viața Sa pe pământ, îl căuta zilnic pe Tatăl Său pentru a primi de la El noi rezerve de har și, după această comuniune cu Dumnezeu, mergea să-i întărească și să-I binecuvânteze pe alții.Rg 170.4

    Priviți-L pe Fiul lui Dumnezeu așezat pe genunchi, rugându-Se Tatălui Său! Deși este Fiul lui Dumnezeu, El Își întărește credința prin rugăciune și, prin comuniunea cu Dumnezeu, primește puterea de a se opune răului și de a sluji nevoilor oamenilor. Ca Frate mai mare al familiei noastre omenești, El cunoaște nevoile celor care, cuprinși de nedesăvârșire și trăind într-o lume a păcatului și a ispitei, încă doresc să-I slujească. El știe ca solii pe care Îi consideră potriviți pentru a-I trimite să vestească solia Sa sunt niște oameni slabi și greșiți, dar tuturor celor care se consacră pe deplin în slujba Sa, El le făgăduiește ajutorul divin, Exemplul Său este o asigurare că rugăciunea fierbinte și stăruitoare, înălțată spre Dumnezeu cu o credință care conduce la deplina dependență de El și cu o consacrare fără rezerve pentru lucrarea Sa, va reuși să le aducă oamenilor ajutorul Duhului Sfânt în lupta contra păcatului.Rg 170.5

    Fiecare lucrător care urmează exemplul Domnului Hristos va fi pregătit să primească și să folosească puterea pe care Dumnezeu a făgăduit-o bisericii Sale pentru a pregăti secerișul pământului. În fiecare dimineață, când vestitorii Evangheliei îngenunchează înaintea Domnului și își înnoiesc votul consacrării față de El, Domnul le acordă prezența Duhului Său, cu puterea Sa înviorătoare și sfințitoare. Când merg să îndeplinească îndatoririle zilnice, ei au asigurarea că prezența nevăzută a Duhului Sfânt îi face în stare să fie niște “împreună lucrători cu Dumnezeu”. (1 Corinteni 3, 9.) — Slujitorii evangheliei, 510, 511.Rg 171.1

    Rugăciunea L-a întărit pe Isus pentru încercări — Domnul Hristos, Mântuitorul nostru, a fost ispitit în toate lucrurile ca și noi, totuși a fost fără păcat. El a luat natura omenească, fiind asemenea omului la înfățișare, iar nevoile Sale au fost nevoile unui om. El a avut nevoi trupești care trebuiau să fie împlinite și a simțit oboseala care cerea odihnă. Rugăciunea a fost mijlocul prin care Tatăl Său L-a întărit pentru împlinirea datoriei și pentru încercări. Zi după zi El și-a îndeplinit șirul îndatoririlor, căutând să salveze suflete.... Apoi, petrecea nopți întregi în rugăciune pentru cei ispitiți....Rg 171.2

    Orele de rugăciune din noapte, pe care Mântuitorul le petrecea pe munte sau în pustie, erau esențiale spre a-L pregăti pentru încercările pe care trebuia să le înfrunte în ziua următoare. El a simțit nevoia de împrospătare și înviorare a sufletului și a trupului, ca să poată întâmpina ispitele lui Satana, iar aceia care se străduiesc să trăiască asemenea Lui trebuie să simtă aceeași nevoie. — Maranatha, 85.Rg 171.3

    Când Ierusalimul era cuprins de liniște, iar ucenicii se întorseseră la casele lor spre a beneficia de odihna somnului, Domnul Isus nu dormea. Cererile Sale divine se înălțau spre Tatăl Său pentru ucenici, ca să fie păziți de influențele rele pe care aveau să le întâlnească zi de zi în lume și pentru ca sufletul Lui să fie întărit pentru datoriile și încercările zilei următoare. — The Review and Herald, 17 august, 1886.Rg 171.4

    Rugăciunea Îl înviora pe Isus — Ziua era foarte ocupat cu slujirea nevoilor nenumăraților oameni care Ii cereau, în mod insistent, ajutorul și cu demascarea teoriilor false și periculoase ale rabinilor, iar munca aceasta necontenită Îl istovea adesea într-o asemenea măsură, încât mama și frații Lui și chiar ucenicii se temeau că își va pune viața în pericol. Totuși, când Se întorcea de la orele de rugăciune prin care Își încheia ziua de muncă obositoare, ei observau că expresia chipului Său era plină de pace și întreaga Lui ființă părea străbătută de înviorare. După acele ore pe care le petrecea în fiecare dimineață în comuniune cu Dumnezeu, El le aducea oamenilor lumina cerului. — Cugetări de pe Muntele Fericirilor, 102.Rg 172.1

    Rugăciunea susținea viața spirituală a lui Isus — Nu numai pe cruce S-a jertfit Hristos pentru omenire. Așa cum “umbla din loc în loc” și “făcea bine” (Faptele Apostolilor 10, 38), experiența fiecărei zile era o revărsare a propriei vieți. într-un singur fel putea fi susținută o asemenea viață. Isus trăia în dependență de Dumnezeu și în comuniune cu El. În locul tainic al Celui Preaînalt, la umbra Celui Atotputernic, oamenii se refac din când în când, rămân acolo pentru o vreme, iar rezultatul se arată prin fapte nobile. Apoi, credința lor scade, comuniunea este întreruptă și lucrarea vieții este pătată. Totuși viața lui Isus a fost o viață de încredere neîncetată, susținută prin comuniune neîntreruptă, iar slujirea Sa pentru cer și pământ a fost fără greșeli sau ezitări.Rg 172.2

    Ca om, El stăruia cu rugăminți fierbinți la tronul lui Dumnezeu, pană când natura Sa umană era încărcată cu un curent ceresc care lega omenescul de divin. Primind viață de la Dumnezeu, El oferea viață oamenilor. — Educație, 80, 81.Rg 172.3

    Viața de rugăciune a lui Isus descoperă secretul puterii spirituale — Viața Mântuitorului pe pământ a fost o viață de comuniune cu natura și cu Dumnezeu. In comuniunea aceasta, El ne-a descoperit secretul puterii spirituale. — Sfaturi pentru sănătate, 162.Rg 173.1

    Isus Se pregătea pentru lucrări speciale, prin rugăciune — Când Se pregătea pentru o mare încercare sau o lucrare importantă, Isus Se retrăgea în singurătatea din munți și Își petrecea noaptea rugându-Se Tatălui Său. O noapte de rugăciune a precedat alegerea apostolilor, la fel predica de pe munte, schimbarea la față, agonia din sala de judecată, crucea și slava învierii.Rg 173.2

    Noi, de asemenea, trebuie să avem un timp pus deoparte pentru meditație și rugăciune și pentru a primi înviorare spirituală. Noi nu prețuim puterea și eficiența rugăciunii așa cum ar trebui s-o facem. — Divina vindecare, 509.Rg 173.3

    Natura umană a lui Isus a făcut din rugăciune o necesitate — În timp ce avea natură umană, El simțea nevoia de putere de la Tatăl Său. El a ales locuri de rugăciune. Îi plăcea să aibă legătură cu Tatăl Său în singurătatea muntelui. Sfântul Lui suflet uman era întărit pentru îndatoririle și necazurile zilei. Mântuitorul nostru S-a identificat cu nevoile și slăbiciunile noastre, astfel că a devenit un om al rugăciunii, care Își petrecea noaptea, cerând de la Tatăl Său provizii proaspete de putere, pentru a fi întărit și înviorat pentru îndatoriri și încercări. El este exemplul nostru în toate privințele. El ne este Frate în slăbiciunile noastre, dar nu prin faptul că a avut aceleași patimi ca noi. Pentru că a fost Cel fără păcat, natura Lui s-a ferit de rău. El a îndurat lupte și chin sufletesc într-o lume a păcatului. Natura Lui umană a făcut din rugăciune o necesitate și un privilegiu. El a cerut tot ajutorul divin puternic și mângâierea pe care Tatăl Său era gata să I le împărtășească Aceluia care, pentru folosul omului, a părăsit bucuriile cerului și și-a ales căminul într-o lume rece și nerecunoscătoare. Hristos a găsit mângâiere și bucurie în legătura cu Tatăl Său. Aici putea El să-și descarce inima de durerile care Îl zdrobeau. El a fost un om al durerii și obișnuit cu suferința.Rg 173.4

    În cursul zilei, El muncea cu zel să facă bine altora, să salveze oameni de nimicire. Îi vindeca pe bolnavi, îi mângâia pe cei întristați și aducea bucurie și nădejde celor disperați. Pe morți, i-a adus la viață. După ce Își încheia lucrarea de peste zi, El pleca, seară de seară, departe de tumultul orașului și îngenunchea într-o dumbravă retrasă, în rugăciune fierbinte către Tatăl Său. Uneori, razele luminoase ale lunii străluceau asupra făpturii Lui aplecate. Apoi, din nou, norii și întunericul îndepărtau toată lumina. În timp ce Se găsea aplecat în rugăciune, rouă și bruma nopții se așezau pe capul și pe barba Sa. Adesea, El continua cu cererile Lui pe parcursul nopții întregi. El este pilda noastră. Dacă ne-am putea aduce aminte de acest lucru și l-am imita, am fi mult mai puternici în Dumnezeu.Rg 174.1

    Dacă Mântuitorul oamenilor, cu puterea Lui divină, a simțit nevoia de rugăciune, cu cât mai mult muritorii slabi și păcătoși ar trebui să simtă nevoia de rugăciune fierbinte, constantă! Când a fost atacat de ispita cea mai nemiloasă, Hristos nu a mâncat nimic. El S-a predat lui Dumnezeu și, prin rugăciune stăruitoare și supunere desăvârșită față de voința Tatălui Său, a ieșit biruitor. Cei care mărturisesc adevărul în aceste zile de pe urmă, mai presus de oricare altă categorie de creștini, trebuie să-L imite pe Marele Model în rugăciune.Rg 174.2

    “Ajunge ucenicului să fie ca învățătorul lui și robului să fie ca domnul lui”. Mesele noastre sunt adesea pline cu mâncăruri de lux, care nu sunt nici sănătoase, nici necesare, pentru că iubim aceste lucruri mai mult decât iubim renunțarea la sine, eliberarea de boală și sănătatea minții. Isus a căutat stăruitor putere de la Tatăl Său. Fiul divin al lui Dumnezeu a considerat că lucrul acesta era, chiar și pentru Sine, de o valoare mai mare decât să stea la masa cea mai îmbelșugată. El ne-a prezentat dovada că rugăciunea este importantă ca să primim puterea necesară spre a lupta cu puterile întunericului și a face lucrarea care ne este încredințată. Puterea noastră este slăbiciune, dar puterea pe care o dă Dumnezeu îi face pe toți cei care o obțin să fie mai mult decât biruitori. — Mărturii pentru comunitate 2:201-203.Rg 174.3

    Domnul Isus și-a luat timp pentru rugăciune, indiferent cât de ocupat sau obosit era — Domnul Hristos nu a îndeplinit o lucrare parțială. El nu și-a măsurat munca prin numărul orelor. Timpul Său, inima Sa, sufletul și puterea Sa, toate erau dedicate lucrării pentru binele omenirii. El trudea pe parcursul zilelor obositoare și petrecea nopți îndelungate în rugăciune pentru harul și rezistența necesare spre a face o lucrare mai mare. Cu strigăte puternice și lacrimi, El trimitea cererile Sale către cer, pentru ca natura Sa omenească să fie întărită, să fie făcut în stare să înfrunte toate lucrările amăgitoare ale vrăjmașului celui viclean și să primească puterea necesară spre a-și îndeplini misiunea de a ridica omenirea căzută. El le spune slujitorilor Săi: “V-am dat o pildă, ca și voi să faceți cum am făcut Eu”. (Ioan 13, 15.) — Divina vindecare, 500.Rg 174.4

    Isus Se ruga dimineața devreme — Adesea, zorii dimineții Îl găseau pe Isus în vreun loc retras, meditând, cercetând Scripturile, sau rugându-Se. El spunea bun venit dimineții cântând. Își înviora ceasurile prin cântări de mulțumire și le aducea voioșia cerului acelora care erau trudiți și descurajați. — Sfaturi pentru sănătate, 162.Rg 175.1

    Isus a avut anumite locuri pentru rugăciune — Trebuie să aveți un loc pentru rugăciunea tainică. Domnul Isus a avut anumite locuri pentru comuniunea cu Dumnezeu și tot așa ar trebui să avem și noi. Adesea, avem nevoie să ne retragem într-un loc anume, oricât de umil, unde putem să fim singuri cu Dumnezeu. — Cugetări de pe Muntele Fericirilor, 84.Rg 175.2

    Isus S-a rugat pentru noi — Din cauza muncii neîncetate, a renunțării la sine și a jertfirii de sine, Domnul Isus era adesea prea obosit pentru a-i binecuvânta pe cei aflați în suferință și în nevoie. El petrecea nopți întregi în rugăciune pe munții singuratici nu din pricina slăbiciunilor și nevoilor Sale, ci pentru că a văzut și a simții slăbiciunea firilor voastre de a se împotrivi ispitelor vrăjmașului, chiar în acele puncte în care sunteți biruiți acum. El a știut că veți fi indiferenți față de primejdii și că nu veți simți nevoia rugăciunii. El și-a revărsat rugăciunile către Tatăl Său în locul nostru, cu strigăte puternice și lacrimi. — Mărturii pentru comunitate 3:379.Rg 175.3

    Ucenicii lui Isus erau impresionați de obiceiul Său de a Se ruga — “Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească”. El nu a trăit, a meditat și S-a rugat pentru Sine Însuși, ci pentru alții. În fiecare dimineață, El venea din locul tainic al rugăciunii, unde petrecuse ore cu Dumnezeu, spre a le aduce oamenilor lumina cerurilor. El primea zilnic un nou botez cu Duhul Sfânt. În orele de dimineață ale fiecărei zile noi, Domnul Îl trezea din somn, iar sufletul și buzele Sale erau unse cu har, ca să-l poată împărtăși altora. El primea din curțile cerești solii noi, cuvinte pe care putea să le adreseze la timpul potrivit celor obosiți și asupriți. “Domnul Dumnezeu Mi-a dat”, spunea El, “o limbă iscusită, ca să știu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare. El Îmi trezește în fiecare dimineață, El Îmi trezește urechea, să ascult cum ascultă niște ucenici”.Rg 176.1

    Ucenicii Săi erau foarte impresionați de rugăciunile Lui și de obiceiul Lui de a intra în comuniune cu Dumnezeu. După ce au lipsit pentru un scurt timp din prezența Domnului lor, a doua zi, ei L-au găsit absorbit în rugăciune. El a părut că nu Își dă seama de prezența lor și a continuat să Se roage cu voce tare, Inima ucenicilor a fost mișcată adânc. După ce a încetat să Se roage, ei au exclamat: “Doamne, învață-ne să ne rugăm”! — The Review and Herald, 11 august, 1910.Rg 176.2

    Rugăciunea domnească arată frumusețea simplității — Domnul Isus i-a învățat pe ucenicii Săi că numai o rugăciune care se înalță de pe buze neprefăcute, determinată de nevoile reale ale sufletului, este o rugăciune adevărată, care îi va aduce binecuvântarea cerului aceluia care se roagă. El le-a prezentat ucenicilor o rugăciune scurtă și cuprinzătoare. Datorită simplității ei frumoase, rugăciunea aceasta este fără egal. Ea este o rugăciune perfectă pentru a fi rostită atât în public, cât și în particular. Ea este nobilă și plină de demnitate, și totuși așa de simplă, încât și copilul de pe genunchii mamei lui poate să o înțeleagă. Copiii lui Dumnezeu au repetat rugăciunea aceasta de-a lungul secolelor, și totuși strălucirea ei nu s-a micșorat. Asemenea unei comori de preț, ea continuă să fie îndrăgită și bine primită. Rugăciunea aceasta este minunat alcătuită. Dacă principiile conținute în ea vor fi incluse în rugăciunile noastre, nimeni nu se va ruga în zadar. Rugăciunile noastre în public trebuie să fie scurte și să exprime numai dorințele reale ale sufletului, cerând cu simplitate și cu o încredere simplă tocmai lucrurile de care avem nevoie. Rugăciunea unei inimi umile și pocăite este respirația vitală a unui suflet care flămânzește după neprihănire. — Signs of the Times, 3 decembrie, 1896.Rg 176.3

    Isus Se ruga în genunchi — Atât în închinarea publică, cât și în cea particulară, atunci când aducem cererile noastre înaintea Domnului, noi avem privilegiul de a ne pleca pe genunchi. Domnul Isus, exemplul nostru, “a îngenuncheat și S-a rugat”. Despre ucenicii Săi este scris că și ei, de asemenea, “au îngenuncheat și s-au rugat”. Pavel declară: “Îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos”. Ezra a îngenuncheat mărturisind înaintea lui Dumnezeu păcatele lui Israel. Daniel “de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga și lăuda pe Dumnezeul lui”. — Solii către tineret, 251.Rg 177.1

    Gândiți-vă cu atenție la învățăturile lui Isus cu privire la rugăciune — Învățăturile Domnului Hristos cu privire la rugăciune ar trebui luate în considerare și studiate cu multă atenție. În rugăciune există o știință divină, iar ilustrația prezentată de El aduce în atenție principii pe care trebuie să le înțeleagă toți oamenii. Domnul ne arată care este adevăratul spirit al rugăciunii. El ne învață despre necesitatea perseverenței în rugăciunile adresate lui Dumnezeu și ne asigură de bunăvoința și dispoziția Sa de a ne asculta și de a ne răspunde. — Parabolele Domnului Hristos, 142.Rg 177.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents