Capitolul 12 — Rugăciunea și înviorarea spirituală

Înviorarea va veni numai ca răspuns la rugăciune — Cea mai mare și cea mai urgentă dintre toate nevoile noastre este o înviorare a adevăratei evlavii în rândurile noastre. Trebuie să depunem un efort stăruitor pentru a obține binecuvântarea Domnului, nu pentru că Dumnezeu nu este doritor să reverse binecuvântarea Sa asupra noastră, ci pentru că noi suntem nepregătiți să o primim. Tată! nostru ceresc este mai doritor să le dea Duhul Său cei Sfânt celor ce Îl cer, decât sunt părinții pământești doritori să le dea daruri bune copiilor lor. Cu toate acestea, lucrarea noastră este aceea de a ne mărturisi păcatul, de a ne umili, de a ne pocăi și de a ne ruga stăruitor, îndeplinind astfel condițiile pe care le-a pus Dumnezeu când a făgăduit că ne va da binecuvântarea Sa. Înviorarea spirituală trebuie să fie așteptată numai ca răspuns la rugăciune. — Selected Messages 1:121.Rg 116.1

În zilele noastre este nevoie de o înviorare a acelei religii trăite din toată inima, așa cum a fost aceea pe care au experimentat-o israeliții din vechime. Asemenea lor, trebuie să aducem roade vrednice de pocăință, să renunțăm la păcatele noastre, să curățim templul întinat al inimii, pentru ca Domnul Isus să poată domni în el. Este nevoie de rugăciune — de o rugăciune stăruitoare și biruitoare. Mântuitorul nostru a lăsat făgăduințe prețioase pentru cei ce se roagă și sunt pocăiți cu adevărat. Astfel de oameni nu vor căuta fața Sa în zadar. De asemenea, prin exemplul propriu, El ne-a învățat despre necesitatea rugăciunii. El Însuși, ca Maiestate a cerului, a petrecut întreaga noapte în comuniune cu Tatăl Său. Dacă Răscumpărătorul lumii nu S-a considerat prea neprihănit, prea înțelept, prea sfânt pentru a mai căuta ajutor de la Dumnezeu, atunci noi, muritori supuși greșelii, avem o nevoie absolută de ajutorul divin. În pocăință și cu credință, fiecare creștin adevărat va merge adesea la “scaunul harului, ca să capete îndurare și să găsească har și să fie ajutat în vreme de nevoie”. — Signs of the Times, 26 ianuarie, 1882.Rg 116.2

Rugăciunea ne aduce în legătură cu Dumnezeu — Dacă venim la Dumnezeu, simțindu-ne dependenți și neajutorați, așa cum într-adevăr suntem, și dacă Îi facem cunoscute nevoile noastre, cu umilință și cu încredere, Cel a cărui cunoștință este fără margini, care vede toată creațiunea Sa și conduce totul prin voința și Cuvântul Său, poate și va asculta strigătele noastre și va face ca lumina să strălucească în inima noastră. Prin rugăciune sinceră, noi suntem aduși în legătură cu inima Celui Atotputernic. Poate că nu vom avea, în momentul acela, dovada clară că fața Mântuitorului nostru este plecată asupra noastră cu o expresie de milă și dragoste, și totuși este așa. Poate că nu simțim atingerea Sa vizibilă, dar mâna Sa este îndreptată spre noi cu iubire, milă și înțelegere. — Calea către Hristos, 97.Rg 117.1

Rugăciunile noastre se înalță la cer udate cu sângele curățitor al lui Hristos — Serviciile religioase, rugăciunile, laudele, mărturisirile pline de căință ale păcatului se înalță de la credincioșii cei adevărați până la Sanctuarul ceresc, asemenea unei jertfe de tămâie. Totuși, pentru că vin de la făpturi omenești căzute, ele sunt așa de întinate, încât, dacă nu ar fi curățite de sângele lui Hristos, nu ar putea să aibă niciodată valoare înaintea lui Dumnezeu. Ele nu se înalță într-o stare de curăție deplină și, dacă nu ar fi Mijlocitorul care Se află la dreapta lui Dumnezeu, ca să le curețe prin neprihănirea Sa și să le prezinte, nu ar fi bine primite de Dumnezeu. Toate jertfele de tămâie care se înalță din sanctuarele pământești trebuie să fie udate cu stropii curățitori ai sângelui lui Hristos. El ține înaintea Tatălui Său cădelnița cu meritele Sale, în care nu există nicio urmă de degradare pământească. El adună în cădelnița aceasta rugăciunile, laudele și mărturisirile poporului Său și, alături de ele, pune propria neprihănire desăvârșită. Apoi, înmiresmată de meritele ispășirii lui Hristos, tămâia ajunge înaintea lui Dumnezeu fiind sfântă și întru totul vrednică de primit. După aceea, sunt trimise înapoi răspunsuri pline de har. — Selected Messages 1:344.Rg 117.2

În rugăciune simțim prezența lui Isus — Dacă îl păstrăm pe Domnul în atenția noastră, îngăduind inimii noastre să-și exprime mulțumirea și laudele la adresa Lui, viața noastră religioasă își va păstra o stare de înviorare continuă. Rugăciunile noastre vor lua forma unei conversații cu Dumnezeu, ca și când am vorbi cu un prieten. El ne va descoperi tainele Sale în mod personal. Adesea, vom trăi un simțământ fericit al prezenței Domnului Isus. — Parabolele Domnului Hristos, 129.Rg 118.1

Duhul Sfânt a venit în Ziua Cincizecimii ca răspuns la rugăciune — Asupra ucenicilor care așteptau și se rugau, Duhul Sfânt a venit cu o asemenea plenitudine, încât a cuprins fiecare inimă. Cel Infinit S-a manifestat cu putere în biserica Sa. Era ca și cum această putere fusese zăvorâtă de veacuri, iar acum, Cerul se bucura de faptul că putea să reverse asupra bisericii bogățiile harului Duhului Sfânt. Sub influența Duhului Sfânt, cuvintele de pocăință și mărturisire se amestecau cu imnuri de laudă pentru păcatele iertate. Se auzeau cuvinte de mulțumire și profeții. Cerul întreg s-a coborât să privească și să adore înțelepciunea fără egal și de necuprins a iubirii. Cuprinși de uimire, apostolii au exclamat: “Iată, aceasta este dragostea”. Ei au ajuns să fie conștienți de darul care le-a fost dat. Care a fost urmarea? Sabia Duhului, proaspăt ascuțită cu putere și scăldată în fulgerele cerului, și-a croit drum prin necredință. Mii au fost convertiți într-o zi. — Istoria faptelor apostolilor, 38.Rg 118.2

Ar trebui să ne rugăm pentru Duhul Sfânt așa cum s-au rugat ucenicii la Cincizecime — Inima trebuie să fie golită și curățită de orice întinare, pentru ca Duhul Sfânt să locuiască în ea. Cu ocazia Cinzecimii, primii ucenici s-au pregătit pentru revărsarea Duhului Sfânt, mărturisindu-și păcatele și renunțând la ele, rugându-se și consacrându-se lui Dumnezeu. Aceeași lucrare este necesară acum, dar într-o măsură mai mare....Rg 118.3

Dacă nu progresăm zilnic în exemplificarea virtuților creștine, nu vom recunoaște manifestarea Duhului Sfânt în ploaia târzie. Este posibil ca aceasta să vină în inima tuturor celor din jurul nostru, dar noi nu o vom discerne și nici nu o vom primi....Rg 119.1

Harul divin este necesar la început, harul divin este necesar la fiecare pas al înaintării și numai harul divin este în stare să desăvârșească lucrarea. Nu există niciun moment în care ne putem relaxa într-o atitudine neglijentă. Să nu uităm niciodată avertizările lui Hristos; “Vegheați în rugăciune”, “Vegheați ... și rugați-vă neîncetat”. Legătura cu Dumnezeu în fiecare clipă este esențială pentru progresul nostru. Chiar dacă am avut o măsură a Duhului lui Dumnezeu, totuși trebuie să căutăm fără încetare să primim tot mai mult, prin rugăciune și prin credință. — Mărturii pentru pastori, 507, 508.Rg 119.2

Noi ar trebui să ne rugăm tot așa de stăruitor pentru coborârea Duhului Sfânt, cum s-au rugat ucenicii în Ziua Cincizecimii. Dacă ei au avut nevoie de Duhul Sfânt în timpul acela, cu atât mai mult avem noi nevoie astăzi.Rg 119.3

Fără Duhul și puterea lui Dumnezeu, ar fi zadarnic să lucrăm pentru a prezenta adevărul. — Australasian Union Conference Record, 1 aprilie, 1898.Rg 119.4

Cereți prin credință împlinirea făgăduinței Duhului Sfânt — Duhul Sfânt le este dat numai acelora care caută cu umilință pe Dumnezeu, care urmează călăuzirea și harul Său. Puterea Iui Dumnezeu așteaptă să fie cerută și primită. Această binecuvântare făgăduită, dacă este cerută prin credință, aduce cu sine toate celelalte binecuvântări. Ea se dă potrivit cu bogățiile harului lui Hristos, iar El este gata să dea fiecărui suflet atât cât poate să primească. — Hristos, Lumina lumii, 673.Rg 119.5

Rugați-vă pentru ploaia târzie — Trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să deschidă izvoarele apei vieții. Fiecare trebuie să primească apa vie pentru el însuși. Acum, în timpul ploii târzii, să ne rugăm cu inima smerită și cu toată stăruința, pentru ca torentele harului să se poată revărsa peste noi. Să ne rugăm cu ocazia fiecărei adunări, să ne rugăm lui Dumnezeu să dea chiar acum sufletului nostru căldura și umiditatea necesară germinării seminței. În timp ce ne rugăm lui Dumnezeu pentru Duhul Sfânt, El va realiza în noi blândețea și smerenia inimii, o dependență conștientă de El pentru a primi ploaia târzie care ne desăvârșește. Dacă vom cere cu credință binecuvântarea, o vom primi, așa cum a făgăduit Dumnezeu. — Mărturii pentru pastori, 508.Rg 119.6

Fiți plini de zel în rugăciune și în puterea Duhului Sfânt — Avem nevoie de influența înviorătoare a Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. “Nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oștirilor”. Rugați-vă neîncetat și vegheați, lucrând în armonie cu rugăciunile voastre. Când vă rugați, încredeți-vă în Dumnezeu. Este timpul ploii târzii, când Domnul va da o măsură bogată a Duhului Său. Fiți plin de zel în rugăciune și vegheați în Duhul Sfânt. — Mărturii pentru pastori, 512.Rg 120.1

Satana se teme când poporul lui Dumnezeu se roagă pentru Duhul Sfânt — Satana nu se teme de nimic așa de mult cum se teme că poporul lui Dumnezeu va elibera calea, îndepărtând orice piedică, așa încât Domnul să poată revărsa Duhul Său asupra unei biserici ofilite și asupra unei adunări nepocăite. Dacă Satana și-ar fi împlinit scopul, nu ar fi avut loc niciodată o altă înviorare spirituală, mare sau mică, până la sfârșitul timpului. Totuși noi nu suntem în neștiință cu privire la metodele lui. Noi putem să ne împotrivim puterii lui. Când calea va fi pregătită pentru Duhul lui Dumnezeu, binecuvântarea va veni. Satana nu poate să împiedice o ploaie de binecuvântări care coboară asupra poporului lui Dumnezeu, așa cum nu poate să închidă ferestrele cerului, pentru ca ploaia să nu poată cădea pe pământ. Oamenii răi și diavolii nu sunt în stare să împiedice lucrarea lui Dumnezeu sau să îndepărteze prezența Sa din adunările celor ce alcătuiesc poporul Său, dacă ei își mărturisesc păcatele și le înlătură cu o inimă supusă și smerită și dacă ei cer cu credință împlinirea făgăduințelor Sale. — Selected Messages 1:124.Rg 120.2

Duhul însoțește fiecare rugăciune sinceră — Religia care vine de la Dumnezeu este singura religie care duce la Dumnezeu. Pentru a-L sluji corect, trebuie să fim născuți din Duhul Sfânt. El va curăți inima și va înnoi mintea, dându-ne o nouă putere de a-L cunoaște și a-L iubi pe Dumnezeu. El ne va face să ascultăm de bunăvoie de toate cerințele Lui. Aceasta este adevărata închinare. Ea este rodul lucrării Duhului Sfânt. Toate rugăciunile sincere sunt inspirate de Duhul și asemenea rugăciuni sunt plăcute Iui Dumnezeu. Oriunde un suflet Îl caută pe Dumnezeu, se dă pe față lucrarea Duhului, iar Dumnezeu Se descoperă acelui suflet. Deoarece asemenea închinători caută, El așteaptă să-i primească și să facă din ei fiii și fiicele Lui. — Hristos, Lumina lumii, 189.Rg 120.3

Rugăciunea lipsită de o activitate stăruitoare pentru ceilalți conduce la formalism — Dumnezeu nu dorește ca vreunul dintre noi sa se facă pustnic sau călugăr și să se retragă din lume pentru a face numai rugăciuni. Viața noastră trebuie să se asemene vieții Domnului Hristos atât când era pe munte în rugăciune, cât și după aceea, când era în mijlocul mulțimii. Cel care doar se roagă, nefăcând nimic altceva, în curând va înceta și să se roage sau rugăciunile lui vor ajunge să fie o simplă formalitate. Când oamenii se retrag din viața socială, departe de sfera îndatoririlor creștine și de purtarea crucii, când încetează să lucreze cu zel pentru Domnul care a lucrat cu zel pentru ei, ajung să nu mai aibă pentru ce să se roage și pierd simțământul nevoii de rugăciune. Rugăciunile lor devin individualiste și egoiste. Ei nu se pot ruga pentru nevoile omenirii sau pentru înălțarea și edificarea împărăției Iui Dumnezeu, cerând putere pentru această lucrare. — Calea către Hristos, 101.Rg 121.1

Progresul spiritual depinde de rugăciune — Dacă vrem să progresăm în viața spirituală, trebuie să ne rugăm mai mult. Cât de mult ne rugăm când solia adevărului a fost vestită pentru prima dată! Cât de des vocea mijlocirii s-a auzit în cameră, în hambar, în livadă sau în dumbravă! Adesea am petrecut ore întregi în rugăciuni stăruitoare, doi sau trei împreună, cerând împlinirea făgăduinței. Adesea, suspinul plânsului era auzit, iar apoi, vocea mulțumirii și a cântecului de laudă. Acum, ziua Domnului este mai aproape decât atunci când am crezut prima dată și de aceea, trebuie să fim mai doritori, mai zeloși și mai fierbinți decât în acele zile de început. Primejdiile sunt mult mai mari acum decât atunci. — Mărturii pentru comunitate 5:161, 162.Rg 121.2