Capitolul 31 — Cerând pentru a da^{*Capitolul acesta apare în Parabolele Domnului Hristos, paginile 139-149.}

Domnul Hristos primea continuu de la Tatăl soliile pe care urma să ni le transmită nouă. “Cuvântul pe care îl auziți”, spunea El, “nu este al Meu, ci al Tatălui care M-a trimis”. (Ioan 14, 24.) “Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească”. (Matei 20, 28.) El a trăit, a gândit și S-a rugat, dar nu pentru Sine, ci pentru alții. În fiecare dimineață, Domnul Se întorcea de la orele petrecute în comuniune cu Dumnezeu, pentru a le aduce oamenilor lumina cerului. Zi de zi, El primea un nou botez cu Duhul Sfânt. În primele ceasuri ale fiecărei noi zile, Dumnezeu îl trezea din somnul Său, iar sufletul și buzele Sale erau binecuvântate cu harul pe care urma să-L ofere altora. Cuvintele pe care le rostea îi erau date chiar atunci din curțile cerului, ca să le poată spune la timpul potrivit celor trudiți și împovărați. “Domnul Dumnezeu Mi-a dat”, spunea El, “o limbă iscusită, ca să știu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare. El îmi trezește urechea, să ascult cum ascultă niște ucenici”. (Isaia 50, 4.)Rg 304.1

Ucenicii erau foarte impresionați de rugăciunile Sale, precum și de obiceiul Său de a intra în comuniune cu Dumnezeu. Într-o zi, după ce fuseseră puțină vreme departe de Domnul lor, când s-au întors, L-au găsit absorbit în rugăciune. Părând că nu observă prezența lor, El a continuat să Se roage cu voce tare. Inimile ucenicilor au fost profund mișcate. Când a încetat să Se roage, ei au exclamat: “Doamne, învață-ne să ne rugăm!”Rg 304.2

Ca răspuns, Domnul Hristos le-a repetat rugăciunea domnească, așa cum o prezentase în Predica de pe Muntele Fericirilor. Apoi, a ilustrat învățătura pe care dorea să le-o dea, prezentându-le o parabolă.Rg 305.1

“Care dintre voi”, le-a spus El, “dacă are un prieten și se duce la el în miezul nopții și-i zice: ‘Prietene, împrumută-mi trei pâini, căci a venit de pe drum un prieten al meu și n-am ce-i pune înainte’ și, dacă dinăuntrul casei lui, prietenul acesta îi răspunde: ‘Nu mă tulbura; acum ușa este încuiată, copiii mei sunt cu mine în pat, nu pot să mă scol să-ți dau pâini’, vă spun: chiar dacă nu s-ar scula să i le dea pentru că-i este prieten, totuși, măcar pentru stăruința lui supărătoare, tot se va scula și-i va da tot ce-i trebuie”.Rg 305.2

Aici, Domnul Hristos vorbește despre un om care se roagă cerând, pentru ca, la rândul lui, să poată da mai departe, altuia. El trebuie să obțină pâine, deoarece altfel nu poate împlini nevoia călătorului flămând și obosit care a venit noaptea târziu. Deși vecinul lui nu este dispus să se deranjeze, el continuă să-l roage, pentru că foamea prietenului său trebuie potolită. În cele din urmă, insistența lui este răsplătită, iar cererea îi este împlinită.Rg 305.3

În același fel trebuiau să caute și ucenicii binecuvântările lui Dumnezeu. Atât în hrănirea mulțimii, cât și în predica despre Pâinea venită din cer, Domnul Hristos le-a descoperit ucenicilor lucrarea pe care trebuiau să o îndeplinească în calitate de reprezentanți ai Săi. Ei trebuiau să le dea oamenilor Pâinea vieții. Acela care le încredințase această lucrare a văzut cât de adesea urma să le fie încercată credința. Deseori, aveau să ajungă în situații neprevăzute și să-și dea seama de neputința lor omenească. Suflete care flămânzesc după pâinea vieții urmau să vină la ei, iar ei aveau să se simtă lipsiți și neajutorați. Ei trebuiau să primească hrana spirituală, deoarece altfel nu ar fi avut ce să le ofere altora. Cu toate acestea, ucenicii nu trebuiau să trimită înapoi niciun suflet, fără să-l hrănească. Domnul Hristos i-a îndrumat spre sursa din care puteau primi cele necesare. Omul din pildă nu și-a respins prietenul care a venit la el pentru a fi găzduit, în ciuda faptului că era miezul nopții, El nu avea nimic de mâncare pentru a-i pune pe masă, dar s-a dus la un vecin care avea suficientă hrană și a insistat cu rugămințile lui, până când acesta i-a dat cele necesare. Oare Dumnezeu, care i-a trimis pe slujitorii Lui să-i hrănească pe cei flămânzi, nu le va împlini nevoile lor, oferindu-le cele necesare chiar pentru lucrarea Sa?Rg 305.4

Vecinul egoist din parabolă nu reprezintă caracterul lui Dumnezeu. Lecția parabolei nu este expusă prin comparație, ci prin contrast. Chiar și un om egoist va răspunde unei cereri urgente pentru a scăpa de cineva care îi tulbură odihna. Dar lui Dumnezeu îi place să dea. El este plin de milă și dorește din toată inima să răspundă la rugăciunile celor ce vin la El cu credință. El ne dă, ca să le putem sluji altora și prin această lucrare să devenim asemenea Lui.Rg 306.1

Domnul Hristos declară: “Cereți și vi se va da; căutați și veți găsi; bateți și vi se va deschide. Fiindcă oricine cere capătă; cine caută găsește și celui ce bate i se va deschide”. (Luca 11, 9.10.)Rg 306.2

Mântuitorul continuă: “Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său pâine, să-i dea o piatră? Ori, dacă cere un pește, să-i dea un șarpe în loc de pește? Sau, dacă cere un ou, să-i dea o scorpie? Deci, dacă voi, cari sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!”Rg 306.3

Pentru a întări încrederea noastră în Dumnezeu, Domnul Hristos ne învăță să ne adresăm cu un nume nou, un nume împletit cu relația cea mai dragă a inimii omenești. El ne acordă privilegiul de a-L numi pe Dumnezeul cel infinit Tatăl nostru. Acest nume este un semn al iubirii și încrederii noastre în El și o garanție a considerației Sale și a relației cu noi. Când ne adresăm lui Dumnezeu în acest fel, cerându-I o favoare sau o binecuvântare, numele de Tată este foarte plăcut în auzul lui Dumnezeu. Iar pentru ca noi să nu credem că este o încumetare să ne adresăm Lui cu acest nume, Domnul I-a repetat mereu și mereu. El dorește ca noi să ne familiarizăm cu apelativul “Tatăl nostru”.Rg 306.4

Dumnezeu ne consideră copiii Lui. El ne-a răscumpărat din această lume nepăsătoare și ne-a ales să fim membri ai familiei Sale împărătești, fii și fiice ale Împăratului ceresc. Dumnezeu ne invită să ne încredem în El cu o încredere mai profundă și mai puternică decât aceea a unui copil față de tatăl lui. Părinții își iubesc copiii, dar iubirea lui Dumnezeu este mai profundă și mai vastă decât ar putea fi vreodată iubirea omenească. Ea nu poate fi măsurată. Prin urmare, dacă părinții de pe pământ știu cum să le dea daruri bune copiilor lor, cu cât mai mult va ști Tatăl nostru ceresc să le dea Duhul Sfânt celor care Îl cer de la El?Rg 306.5

Învățăturile Domnului Hristos cu privire la rugăciune ar trebui luate în considerare și studiate cu multă atenție. În rugăciune există o știință divină, iar ilustrația prezentată de El aduce în atenție principii pe care trebuie să le înțeleagă toți oamenii. Domnul ne arată care este adevăratul spirit al rugăciunii. El ne învață despre necesitatea perseverenței în rugăciunile adresate lui Dumnezeu și ne asigură de bunăvoința și dispoziția Sa de a ne asculta și de a ne răspunde.Rg 307.1

Rugăciunile noastre nu trebuie să fie niște cereri egoiste, doar pentru beneficiul nostru. Noi trebuie să cerem, ca să putem oferi. Principiile vieții Domnului Hristos trebuie să fie principiile noastre: “Eu Însumi”, spunea El vorbindu-le ucenicilor, “Mă sfințesc pentru ei, ca și ei să fie sfințiți prin adevăr”. (Ioan 17, 19.) Aceeași devoțiune, același sacrificiu de sine și aceeași supunere față de cerințele Cuvântului lui Dumnezeu, care au fost evidențiate în viața lui Hristos, trebuie să se vadă și în viața slujitorilor Săi. Misiunea noastră pentru lume nu este aceea de a ne sluji sau de a ne plăcea nouă înșine. Noi trebuie să-I aducem slavă lui Dumnezeu, cooperând cu El pentru salvarea celor păcătoși. Trebuie să cerem binecuvântări din partea lui Dumnezeu, ca să le putem transmite altora. Capacitatea de a primi se menține doar prin dăruire. Noi nu putem continua să primim comoara cerească, fără a o împărtăși celor aflați în jurul nostru.Rg 307.2

În parabolă, cel care cerea a fost respins de repetate ori, dar nu a renunțat la cererea sa. Tot astfel, rugăciunile noastre par să nu primească întotdeauna un răspuns imediat, dar Domnul Hristos ne învață că trebuie să nu încetăm a ne ruga. Rugăciunea nu are scopul de a schimba planul lui Dumnezeu, ci de a ne aduce pe noi în armonie cu El. Când Îi adresăm o cerere, El poate vedea că este necesar să ne cercetăm inima și să ne pocăim de păcat. Prin urmare, El ne trece prin încercări, ne conduce la umilință, pentru ca noi să putem vedea ce anume împiedică lucrarea Duhului Său Sfânt prin noi.Rg 307.3

Pentru împlinirea făgăduințelor lui Dumnezeu există anumite condiții, iar rugăciunea nu poate lua niciodată locul îndeplinirii datoriei. “Dacă Mă iubiți”, spune Domnul Hristos, “veți păzi poruncile Mele. Cine are poruncile Mele și le păzește, acela Mă iubește și cine Mă iubește va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi și Mă voi arăta lui”. (Ioan 14, 15.21.) Cei care aduc cererile lor înaintea lui Dumnezeu, solicitând împlinirea făgăduinței Sale, dar nu se conformează condițiilor, Îl insultă pe Iehova. Ei folosesc Numele lui Hristos ca o garanție a împlinirii făgăduinței, dar nu îndeplinesc acele lucruri care evidențiază credința lor în Hristos și dragostea față de El.Rg 307.4

Mulți ignoră condiția acceptării de către Tatăl ceresc. Trebuie să examinăm mai atent faptele credinței prin care ne apropiem de Dumnezeu. Dacă suntem neascultători, Îi aducem Domnului un ordin de plată pe care Îi cerem să îl onoreze, în timp ce noi nu am îndeplinit condițiile care Îl fac să fie plătibil. Noi Îi prezentăm lui Dumnezeu făgăduințele Sale și Îl rugăm să le îndeplinească, dar dacă le-ar îndeplini, El și-ar dezonora propriul Nume.Rg 308.1

Făgăduința este: “Dacă rămâneți în Mine și dacă rămân în voi Cuvintele Mele, cereți orice vreți vrea și vi se va da”. (Ioan 15, 7.) Iar apostolul Ioan declară: “Și prin aceasta știm că Îl cunoaștem, dacă păzim poruncile Lui. Cine zice: ‘Îl cunosc’ și nu păzește poruncile Lui este un mincinos și adevărul nu este în el. Dar cine păzește Cuvântul Lui, în ei, dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârșită; prin aceasta știm că suntem ai Lui”. (1 Ioan 2, 3-5.)Rg 308.2

Una dintre ultimele porunci pe care Domnul Hristos le-a dat ucenicilor Săi a fost: “Să vă iubiți unii pe alții, cum v-am iubit Eu”. (Ioan 13, 34.) Respectăm noi această poruncă sau îngăduim ca în caracterul nostru să existe trăsături aspre și necreștinești? Dacă i-am întristat sau rănit pe alții în vreun fel, datoria noastră este să ne mărturisim greșeala și să căutăm împăcarea. Aceasta constituie o pregătire esențială ca să putem veni înaintea lui Dumnezeu cu credință, pentru a cere binecuvântarea Sa.Rg 308.3

Mai există un aspect, prea adesea neglijat de cei care Îl caută pe Domnul în rugăciune. Ați fost cinstiți cu Dumnezeu? Prin profetul Maleahi, Domnul declară: “Din vremea părinților voștri, voi v-ați abătut de la poruncile Mele și nu le-ați păzit. Întoarceți-vă la Mine și Mă voi întoarce și Eu la voi, zice Domnul oștirilor. Dar voi întrebați: ‘În ce trebuie să ne întoarcem?’ Se cade să înșele un om pe Dumnezeu, cum Mă înșelați voi? Dar voi întrebați; ‘Cu ce Te-am înșelat?’ Cu zeciuielile și darurile de mâncare”. (Maleahi 3, 7.8.)Rg 308.4

Ca Dătător al tuturor binecuvântărilor, Dumnezeu pretinde o parte din tot ce avem. Acesta este planul Său pentru susținerea predicării Evangheliei. Noi trebuie să arătăm faptul că apreciem darurile Sale, Înapoindu-I lui Dumnezeu partea Sa. Dar, dacă reținem pentru noi ceea ce Îi aparține Lui, cum putem cere binecuvântarea Sa? Dacă suntem niște ispravnici necredincioși ai lucrurilor pământești, cum ne putem aștepta ca El să ne înzestreze cu lucrurile cerești? Probabil că aici se află taina rugăciunilor la care nu s-a primit răspuns.Rg 309.1

Dar, în mila Sa cea mare, Domnul este gata să ierte și spune: “Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneți-Mă astfel la încercare, zice Domnul oștirilor, și veți vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare. Și voi mustra pentru voi pe cel ce mănâncă (lăcusta) și nu vă va nimici roadele pământului și vița nu va fi neroditoare în câmpiile voastre.... Toate neamurile vă vor ferici atunci, căci veți fi o țară plăcută, zice Domnul oștirilor”. (Maleahi 3, 10-12.)Rg 309.2

Tot așa este și cu orice altă cerință a lui Dumnezeu. Toate darurile Sale sunt făgăduite cu condiția ascultării. Dumnezeu deține un cer plin de binecuvântări pentru cei care vor colabora cu El. Toți cei care îl ascultă pot cere cu încredere împlinirea făgăduințelor Sale.Rg 309.3

Dar noi trebuie să manifestăm o încredere fermă și neabătută în Dumnezeu. Adesea, El întârzie să ne răspundă pentru a pune la încercare încrederea noastră sau pentru a verifica sinceritatea dorinței noastre. Dacă am cerut după Cuvântul Său, trebuie să credem în făgăduința Sa și să continuăm cu insistență să-I adresăm cererile noastre, având convingerea că nu vor fi respinse.Rg 309.4

Dumnezeu nu spune: Cereți o singură dată și veți primi. El ne îndeamnă să continuăm să cerem. Perseverați în rugăciune fără șovăire. Perseverența în rugăciune îl aduce pe cel care se roagă la o atitudine mai serioasă și îi dă o dorință tot mai mare de a primi lucrurile pe care le cere. La mormântul lui Lazăr, Domnul Hristos i-a spus Martei: “Nu ți-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?” (Ioan 11, 40.)Rg 309.5

Dar mulți nu au o credință vie. Acesta este motivul pentru care nu văd o manifestare mai mare a puterii lui Dumnezeu. Slăbiciunea lor este rezultatul necredinței. Ei au mai multă încredere în acțiunile lor decât în lucrarea lui Dumnezeu pentru ei. Acești oameni își asumă răspunderea de a-și purta singuri de grijă. Ei fac multe planuri și proiecte, dar se roagă puțin și au doar o mică încredere reală în Dumnezeu. Ei consideră că au credință, dar aceasta este doar un impuls de moment. Pentru că nu reușesc să-și înțeleagă propria nevoie și nici dispoziția lui Dumnezeu de a dărui, ei nu continuă să-și mențină cererile înaintea Domnului cu perseverență.Rg 310.1

Rugăciunile noastre trebuie să fie tot așa de insistente și de perseverente ca rugăciunea acelui prieten care cerea câteva pâini în miez de noapte. Cu cât vom cere mai stăruitor și mai statornic, cu atât legătura noastră spirituală cu Domnul Hristos va fi mai strânsă. Noi vom primi tot mai multe binecuvântări, pentru că vom avea o credință tot mai mare.Rg 310.2

Partea noastră este să ne rugăm și să credem. Vegheați în rugăciune! Vegheați și cooperați cu Dumnezeu care ascultă rugăciunile! Păstrați mereu în minte faptul că “noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu”. (1 Corinteni 3, 9.) Vorbiți și lucrați în armonie cu rugăciunile voastre. Aceasta va constitui diferența infinită între încercarea care dovedește autenticitatea credinței voastre sau aceea care arată că rugăciunile voastre sunt doar o formă.Rg 310.3

Când se ivesc necazuri și sunteți confruntați cu dificultăți, nu căutați ajutorul oamenilor. Încredințați totul lui Dumnezeu. Obiceiul de a le spune altora greutățile noastre ne face doar mai slabi, dar nu ne aduce nicio putere de a le rezolva. Prin aceasta, așezăm asupra lor o povară a neputințelor noastre spirituale, pe care ei nu o pot ușura. Noi căutăm putere la niște oameni greșiți și limitați, când putem să o primim de la Dumnezeul infinit care nu greșește.Rg 310.4

Nu trebuie să mergeți până la marginile pământului în căutarea înțelepciunii, căci Dumnezeu este aproape. Nu capacitățile pe care le aveți acum sau pe care le veți avea vreodată sunt cele care vă vor da succesul, ci lucrurile pe care le poate face Domnul pentru voi. Trebuie să avem mult mai puțină încredere în ce poate face omul și mult mai multă încredere în ce poate face Dumnezeu pentru fiecare suflet care crede. El dorește cu ardoare ca voi să-L căutați prin credință. Dumnezeu vrea să așteptați lucruri mari de la El. El dorește cu nerăbdare să vă ofere atât înțelegerea lucrurilor pământești, trecătoare, cât și a lucrurilor spirituale. Domnul poate ascuți intelectul vostru. El vă poate da tact și îndemânare. Puneți la lucru talentele voastre, cereți-I lui Dumnezeu înțelepciune și vă va fi dată.Rg 310.5

Luați Cuvântul lui Hristos ca garanție pentru voi. Oare nu v-a invitat Domnul să veniți la El? Să nu vă permiteți niciodată să vorbiți într-o manieră descurajatoare și lipsită de speranță. Dacă veți face așa, veți pierde mult. Privind la aparențe și lamentându-vă când vin dificultăți și sunteți apăsați de necazuri, voi dovediți o credință slabă și bolnavă. Trebuie să vorbiți și să acționați ca și când credința voastră ar fi invincibilă. Domnul este bogat în resurse, deoarece lumea este a Lui. Priviți spre cer prin credință! Priviți la Acela care are lumina, puterea și eficiența!Rg 311.1

În credința adevărată există o voioșie, o statornicie în principii și o fermitate în atingerea scopului propus, pe care nici timpul, nici oboseala nu le pot slăbi. “Flăcăii obosesc și ostenesc, chiar tinerii se clatină, dar cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă și nu obosesc, umblă și nu ostenesc”. (Isaia 40, 30.31.)Rg 311.2

Mulți doresc din toată inima să-i ajute pe alții, dar simt că nu au nicio putere spirituală și nicio lumină de împărtășit. Acești oameni trebuie să-și prezinte cererile înaintea tronului harului. Să se roage pentru Duhul Sfânt. Dumnezeu susține fiecare făgăduință pe care a făcut-o, Cu Biblia în mână, spuneți: Am făcut așa cum mi-ai spus. Îți prezint făgăduința pe care ai rostit-o: “Cereți și vi se va da, căutați și veți găsi, bateți și vi se va deschide!”.Rg 311.3

Noi nu trebuie să ne rugăm doar în Numele Domnului Hristos, ci și prin inspirația Duhului Sfânt. Aceasta este explicația afirmației că Duhul “mijlocește pentru noi cu suspine negrăite”. (Romani 8, 26.) Lui Dumnezeu Îi face plăcere să răspundă la astfel de rugăciuni. Când rostim o rugăciune în Numele lui Hristos, cu seriozitate și căldură, chiar în insistența aceasta se află o garanție din partea lui Dumnezeu că El este pe punctul de a ne răspunde, dăruindu-ne “nespus mai mult decât cerem sau gândim noi”. (Efeseni 3, 20.)Rg 311.4

Domnul Hristos a zis: “Orice lucru veți cere când vă rugați, să credeți că l-ați și primit și-l veți avea”. (Marcu 11, 24.) “Și orice veți cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul”. (Ioan 14, 13.) Iar ucenicul iubit, Ioan, inspirat de Duhul Sfânt, declară cu claritate și siguranță deplină: “Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Și dacă știm că ne ascultă orice I-am cere, știm că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut”. (1 Ioan 5, 14.15.) Prin urmare, adresați-I Tatălui cererile voastre, cu insistență, în Numele Domnului Isus. Dumnezeu va onora acest Nume.Rg 311.5

Curcubeul care înconjoară tronul divin este o asigurare că Dumnezeu este consecvent, că “la El nu există schimbare, nici umbră de mutare”. Noi am păcătuit împotriva lui Dumnezeu și nu merităm favoarea Sa, totuși El Însuși a așezat pe buzele noastre cea mai frumoasă dintre rugăciuni: “Pentru Numele Tău, nu nesocoti, nu necinsti scaunul de domnie al slavei Tale! Nu uita, nu rupe legământul Tău cu noi”. (Ieremia 14, 21.) Domnul ne garantează că, atunci când venim la El mărturisindu-ne păcatul și nevrednicia, ne va asculta strigătul. Însăși onoarea tronului Său este în joc în împlinirea Cuvântul Său față de noi.Rg 312.1

Asemenea lui Aaron, care Îl simboliza pe Domnul Hristos, Mântuitorul nostru duce în inima Sa, în Locul Preasfânt, numele tuturor celor din poporul Său. Marele nostru Preot își aduce aminte de toate cuvintele prin care ne-a încurajat să ne încredem în El. Domnul nu uită niciodată legământul Său.Rg 312.2

Toți cei care Îl vor căuta Îl vor găsi. Tuturor celor care vor bate, li se va deschide. Nimănui nu i se va răspunde cu scuza: “Nu Mă deranja, poarta este încuiată, nu vreau să o deschid”. Niciodată nu i se va spune cuiva: “Nu pot să te ajut.” Cei care cer pâine în miez de noapte, ca să hrănească sufletele flămânde, vor avea succes.Rg 312.3

În parabolă, omul care cere pâine pentru vizitatorul său primește “tot ce-i trebuie”. Așadar, în ce măsură ne va dărui Dumnezeu lucrurile pe care urmează să le împărtășim altora? “După măsura darului lui Hristos”. (Efeseni 4, 7.) Îngerii veghează cu un interes profund pentru a vedea cum se comportă oamenii cu semenii lor. Când văd pe cineva manifestând simpatie față de cel greșit, asemenea Domnului Hristos, îngerii vin alături de el și îi aduc în minte cuvintele pe care trebuie să le rostească, iar aceste cuvinte vor fi ca pâinea vieții pentru acel suflet. Prin urmare, Dumnezeu Se îngrijește “de toate trebuințele voastre, după bogăția Sa, în slavă, în Isus Hristos”. (Filipeni 4, 19.) Mărturisirea voastră sinceră și adevărată va fi făcută de El plină de puterea vieții veșnice. Cuvântul Domnului va fi pe buzele voastre adevăr și neprihănire.Rg 312.4

Efortul personal pentru binele altora trebuie să fie precedat de multă rugăciune în taină, deoarece, pentru a înțelege știința salvării de suflete, este necesară o mare înțelepciune. Înainte de a vorbi cu oamenii, vorbiți cu Domnul Hristos. Obțineți de la tronul ceresc pregătirea necesară pentru a sluji nevoilor oamenilor.Rg 313.1

Inima voastră trebuie să se frângă de dorința arzătoare după Dumnezeul cel viu. Viața Domnului Hristos a arătat ce poate face natura umană, dacă este părtașă naturii divine. Noi putem avea tot ce a primit și Domnul Hristos de la Dumnezeu. Așadar, cereți și veți primi. Cu o credință perseverentă ca a lui Iacov, cu o stăruință fermă ca a lui Ilie, cereți-I lui Dumnezeu să împlinească pentru voi tot ce a făgăduit.Rg 313.2

Lăsați ca gânduri pline de slavă despre Dumnezeu să stăpânească mintea voastră. Viața voastră să fie unită prin legături tainice cu viața lui Isus. Cel care i-a poruncit luminii să strălucească în întuneric dorește să strălucească în inima voastră, să vă dea lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe chipul lui Isus Hristos. Duhul Sfânt va lua lucrurile lui Dumnezeu și vi le va descoperi, aducându-le ca pe o putere vie în inima celui ascultător. Domnul Hristos vă va conduce până la hotarul veșniciei. Veți putea contempla slava care se află dincolo de perdeaua despărțitoare a Templului ceresc și le veți descoperi oamenilor atotputernicia Celui care trăiește veșnic, ca să mijlocească pentru noi.Rg 313.3