Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Mărturii pentru comunitate, vol. 7

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Nu mai întârziați

    Lucrătorii noștri nu înaintează cum ar trebui. Conducătorii noștri nu-și dau seama de lucrarea ce trebuie să fie săvârșită. Când mă gândesc la orașele în care s-a făcut atât de puțin și în care se află atât de multe mii de oameni care ar trebui să fie avertizați cu privire la apropiata venire a Mântuitorului, sunt cuprinsă de o puternică dorință de a vedea bărbați și femei pornind la lucrare în puterea Duhului Sfânt, umpluți de iubirea Domnului Hristos pentru sufletele ce stau să piară.7M 40.1

    Cei din orașele noastre — trăind în umbra porților noastre — au fost în mod straniu neglijați. Ar trebui acum să se depună eforturi organizate pentru a le prezenta solia adevărului prezent. O cântare nouă trebuie să fie pusă în gura lor. Ei trebuie să pornească să dea altora, care acum se află în întuneric, lumina întreitei solii îngerești.7M 40.2

    Noi trebuie să fim cu toții foarte treji ca, atunci când calea se deschide, să putem duce înainte lucrarea în orașele mari. Noi suntem mult rămași în urmă cu privire la lumina dată de a pătrunde în aceste orașe și a înălța monumente pentru Dumnezeu. Pas cu pas, trebuie să conducem suflete la lumina deplină a adevărului. Iar noi trebuie să continuăm lucrarea până când se organizează o comunitate și se construiește o modestă casă de închinare. Sunt foarte mult încurajată să cred că mulți care nu sunt de credința noastră ne vor ajuta în mod considerabil cu mijloacele lor. Mi s-a descoperit că, în multe locuri, mai ales în marile orașe ale Americii, asemenea persoane ne vor ajuta.7M 40.3

    Lucrătorii din orașe ar trebui să citească cu grijă capitolele zece și unsprezece din Epistola către Evrei și să-și însușească învățătura pe care o conțin aceste capitole. Capitolul al unsprezecelea este un raport al experiențelor celor credincioși. Aceia care lucrează pentru Dumnezeu în orașe trebuie să înainteze în credință, făcând tot ce pot mai bine. Atunci când veghează, lucrează și se roagă, Dumnezeu va asculta și va răspunde la cererile lor. Astfel ei vor obține o experiență care va fi de o valoare de neprețuit pentru ei în lucrarea lor viitoare. “Credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd”. (Evrei 11, 1.)7M 40.4

    *****

    Mintea mea este profund preocupată. În fiecare oraș este o lucrare de făcut. Lucrătorii ar trebui să meargă în marile noastre orașe și să țină adunări în corturi. În adunările acestea trebuie să se folosească cele mai bune talente, pentru ca adevărul să fie vestit cu putere. Bărbați cu talente diferite trebuie să ia parte la lucru. Un om nu are toate darurile ce se cer pentru lucrare. Pentru ca o adunare în tabără să aibă succes, sunt necesari feluriți lucrători. Nici un singur om să nu considere că e prerogativa lui să facă toate lucrările importante.7M 41.1

    Când la adunările acestea vorbitorii proclamă adevărul în puterea Duhului, inimile vor fi atinse. Iubirea lui Hristos, primită în inimă, va alunga iubirea de rătăcire.7M 41.2

    E nevoie de adunări în tabără, ca acelea din primele timpuri ale lucrării — adunări în tabără separate de adunările administrative ale conferinței. La o adunare în tabără lucrătorii ar trebui să fie liberi pentru a face cunoscut adevărul persoanelor din afară care iau parte.7M 41.3

    La adunările noastre în tabără ar trebui să se facă aranjamente ca cei săraci să poată obține hrană sănătoasă și bine pregătită la un preț cât mai ieftin cu putință. De asemenea, ar trebui să fie și un restaurant la care să se pregătească bucate sănătoase și să fie servite într-un chip atrăgător. Aceasta va fi un mijloc de educație pentru cei care nu sunt de credința noastră. Ramura aceasta de lucrare să nu fie socotită ca fiind separată de alte ramuri de lucrare ale adunării în tabără. Fiecare ramură a lucrării lui Dumnezeu este strâns legată cu oricare altă ramură de lucrare și toate trebuie să înainteze în armonie perfectă.7M 41.4

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents