Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Profeţi şi regi

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 29 — Solii din Babilon

    În culmea domniei lui prospere, împăratul Ezechia a fost deodată lovit de o boală fatală. “Bolnav pe moarte”, cazul lui era dincolo de puterea omului de a veni în ajutor. Ultimele nădejdi păreau pierdute când proorocul Isaia i s-a arătat cu solia: “Așa vorbește Domnul: ‘Pune-ți în rânduială casa, căci vei muri și nu vei mai trăi’”. (Isaia 38, 1.)PR 340.1

    Perspectiva părea foarte întunecată, dar împăratul se putea ruga încă Aceluia care până acum fusese “ajutor și sprijin ... un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi”. (Psalmii 46, 1.) Astfel “s-a întors cu fața la perete, și a făcut Domnului următoarea rugăciune: ‘Doamne, adu-ți aminte că am umblat înaintea Feței Tale cu credincioșie și curăție de inimă, și am făcut ce este bine înaintea Ta!’ Și Ezechia a vărsat multe lacrimi”. (2 Împărați 20, 2.3.)PR 340.2

    Din zilele lui David nu mai domnise nici un împărat care să lucreze cu atâta putere pentru ridicarea Împărăției lui Dumnezeu într-o vreme de apostazie și descurajare așa cum făcuse Ezechia. Împăratul care era pe moarte Îl slujise pe Dumnezeul lui cu credincioșie și întărise încrederea poporului în Iehova, Conducătorul lor suprem. Și asemenea lui David, el se putea ruga acum:PR 340.3

    “S-ajungă rugăciunea mea înaintea Ta!
    Ia aminte le cererile mele;
    Căci mi s-a săturat sufletul de rele,
    Și mi se apropie viața de locuința morților”.
    PR 341.1

    (Psalmii 88, 2.3.)

    “Căci Tu ești nădejdea mea, Doamne, Dumnezeule!
    În Tine mă încred din tinerețea mea.
    Pe tine mă sprijin, din pântecele mamei mele.
    Tu ești Binefăcătorul meu încă din pântecele mamei;
    Pe Tine Te laud fără-ncetare.
    Nu mă lepăda la vremea bătrâneții;
    Când mi se duc puterile, nu mă părăsi!
    Dumnezeule, nu Te depărta de mine!
    Dumnezeule, vino de grab în ajutorul meu!
    Nu mă părăsi Dumnezeule,
    Chiar la bătrânețile cărunte,
    Ca să vestesc tăria Ta neamului de acum,
    Și puterea Ta neamului de oameni care va veni!”
    PR 341.2

    (Psalmii 71, 5.6.9.12.18.)

    Acela ale cărui bunătăți “nu s-au sfârșit” a auzit rugăciunea slujitorului Său. (Plângerile lui Ieremia 3, 22.) “Isaia, care ieșise, n-ajunsese încă în curtea din mijloc, când cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: ‘Întoarce-te și spune lui Ezechia, căpetenia poporului Meu: Așa vorbește Domnul, Dumnezeul tatălui tău David: Ți-am auzit rugăciunea, și ți-am văzut lacrimile. Iată că te vei face sănătos; a treia zi te vei sui la casa Domnului. Voi mai adăuga cincisprezece ani la zilele tale. Te voi izbăvi, pe tine și cetatea aceasta, din mâna împăratului Asiriei: Și voi ocroti cetatea aceasta, din pricina Mea, și din pricina robului Meu David’.” (2 Împărați 20, 4-6.)PR 341.3

    Proorocul s-a întors cu bucurie, având cuvinte de asigurare și nădejde. Îndrumându-l să pună o turtă de smochine pe partea bolnavă, Isaia i-a dat împăratului solia milei și grijii protectoarea a lui Dumnezeu.PR 342.1

    Asemenea lui Moise în țara Madianului și a lui Ghedeon în prezența solului ceresc, asemenea lui Elisei chiar înaintea înălțării stăpânului lui, Ezechia s-a rugat pentru un semn dacă solia era din cer. “După care semn”, a întrebat el pe prooroc, “voi cunoaște că mă va vindeca Domnul, și că mă voi sui în a treia zi la casa Domnului?” “Și Isaia a zis: ‘lată, din partea Domnului, semnul după care vei cunoaște că Domnul va împlini cuvântul pe care l-a rostit: Cum vrei: să treacă umbra peste zece trepte înainte, sau să dea înapoi cu zece trepte?’ Ezechia a răspuns: ‘Nu este mare lucru ca umbra să treacă înainte peste zece trepte; ci mai bine să se dea înapoi cu zece trepte’.”PR 342.2

    Numai printr-o intervenție directă a lui Dumnezeu se putea ca umbra pe cadran să se dea înapoi cu zece trepte; și acesta avea să fie semnul pentru Ezechia că Domnul îi ascultase rugăciunea. “Atunci Isaia, proorocul, s-a rugat Domnului, și Domnul a dat cu zece trepte înapoi umbra din locul în care se pogorâse pe cadranul soarelui lui Ahaz”. (2 Împărați 20, 8-11.)PR 342.3

    Readus la puterea lui de mai înainte, împăratul lui Iuda a recunoscut în cuvintele unei cântări bunătățile lui Iehova și a făgăduit să trăiască restul zilelor într-o slujire de bună voie a Împăratului împăraților. Recunoașterea plină de recunoștință a purtării îndurătoare a lui Dumnezeu față de el oferă inspirație pentru toți cei care doresc să-și petreacă anii spre slava Făcătorului lor:PR 342.4

    “Ziceam: ‘În cei mai buni ani ai vieții mele
    Trebuie să mă duc la porțile locuinței morților!
    Sunt pedepsit cu pierderea celorlalți ani ai mei,
    Care-mi mai rămân!’
    PR 343.1

    Ziceam: ‘Nu voi mai vedea pe Domnul,
    Pe Domnul, în pământul celor vii;
    Nu voi mai vedea pe nici un om în locuința morților!’
    PR 343.2

    Locuința mea este luată și mutată de la mine,
    Ca o colibă de păstori.
    PR 343.3

    Îmi simt firul vieții tăiat ca de un țesător,
    Care m-ar rupe din țesătura lui.
    PR 343.4

    Până diseară îmi vei pune capăt.
    Am strigat până dimineața;
    Ca un leu, îmi zdrobisem toate oasele!
    PR 343.5

    Până diseară îmi vei pune capăt.
    Ciripeam ca o rândunea,
    Croncăneam ca un cocor,
    Și gemeam ca o porumbiță.
    Ochii-mi priveau topiți spre cer:
    ‘Doamne, sunt în necaz, ajută-mă!’
    PR 343.6

    Ce să mai spun?
    El mi-a răspuns și m-a ascultat.
    Acum voi umbla smerit până la capătul anilor ei,
    După ce am fost întristat astfel.
    PR 343.7

    Doamne, prin îndurarea Ta se bucură omul de viață,
    Prin ea mai am și eu suflare,
    Căci Tu mă faci sănătos și îmi dai iarăși viața.
    PR 343.8

    lată, chiar suferințele mele erau spre mântuirea mea;
    Tu ai găsit plăcere să-mi scoți sufletul
    Din groapa putrezirii.
    Căci ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!
    PR 343.9

    Căci nu locuința morților Te laudă,
    Nu moartea Te mărește,
    Și cei ce s-au pogorât în groapă
    Nu mai nădăjduiesc în credincioșia Ta.
    PR 343.10

    Ci cel viu, da, cel viu Te laudă
    Ca mine astăzi.
    Tatăl face cunoscut copiilor săi credincioșia Ta.
    PR 344.1

    Domnul m-a mântuit!
    De aceea, în toate zilele vieții noastre
    Vom suna din coardele instrumentelor noastre,
    În casa Domnului”.
    PR 344.2

    (Isaia 38, 10-20.)

    În văile fertile ale Tigrului și Eufratului locuia un popor vechi care, deși la data aceea era supus Asiriei, era rânduit să conducă lumea. Printre aceștia erau bărbați înțelepți care dădeau o atenție deosebită studiului astronomiei; și când au observat că umbra de pe cadran se întorsese cu zece trepte, s-au minunat nespus. Împăratul lor, Merodac-Baladan, după ce a aflat că această minune, prin care Dumnezeul cerului îi acordase o prelungire a vieții, fusese dată ca semn împăratului lui Iuda, a trimis soli la Ezechia să-l felicite pentru vindecare și să afle, dacă era posibil, mai multe despre Dumnezeul care era în stare să facă o așa mare minune.PR 344.3

    Vizita acestor soli de la împăratul din țara îndepărtată îi dădea lui Ezechia ocazia să-L înalțe pe Dumnezeul cel viu. Cât de ușor i-ar fi fost să vorbească despre Dumnezeu ca susținător al tuturor lucrurilor create, prin a Cărui favoare îi fusese cruțată viața tocmai când toate nădejdile se spulberaseră! Ce transformări uimitoare ar fi avut loc dacă acești căutători după adevăr de pe câmpiile Caldeii ar fi fost conduși să recunoască suveranitatea supremă a Dumnezeului celui viu!PR 344.4

    Dar mândria și vanitatea au pus stăpânire pe inima lui Ezechia, și în înălțare de sine a lăsat deschise înaintea ochilor lacomi comorile cu care Dumnezeu îmbogățise pe poporul Său. Împăratul “a arătat trimișilor locul unde erau lucrurile lui de preț, argintul și aurul, miresmele și untdelemnul de preț, toată casa lui de arme și tot ce se afla în vistieriile lui: n-a rămas nimic în casa și în ținuturile lui, pe care să nu li-l fi arătat”. (Isaia 39, 2.) Nu pentru a proslăvi pe Dumnezeu a făcut el aceasta, ci ca să se înalțe în ochii prinților străini. El nu a stat să aprecieze că acești bărbați erau reprezentanții unui popor puternic, care nu avea nici temere și nici dragoste de Dumnezeu în inimă, și că era imprudent să le împărtășească tainele privind bogățiile pământești ale națiunii.PR 344.5

    Vizita trimișilor la Ezechia a fost punerea la probă a recunoștinței și devoțiunii lui. Raportul biblic spune: “Însă, când au trimis căpeteniile Babilonului soli la el să întrebe de minunea care avusese loc în țară, Dumnezeu l-a părăsit ca să-l încerce, pentru ca să cunoască tot ce era în inima lui”. (2 Cronici 32, 31.) Dacă Ezechia ar fi folosit ocazia dată lui ca să dea mărturie despre puterea, bunătatea și mila Dumnezeului lui Israel, raportul trimișilor ar fi fost o lumină care pătrunde întunericul. Dar el s-a înălțat mai presus de Domnul oștirilor. El “n-a răsplătit binefacerea pe care a primit-o, căci i s-a îngâmfat inima”. (2 Cronici 32, 25.)PR 346.1

    Cât de dezastruoase aveau să fie consecințele! Lui Isaia i s-a descoperit că solii care se întorceau duceau cu ei un raport cu privire la bogățiile pe care le văzuseră, și că împăratul Babilonului și sfetnicii lui aveau să plănuiască să-și îmbogățească propria lor țară cu comorile Ierusalimului. Ezechia păcătuise grav. “Mânia Domnului a venit peste el, peste Iuda și peste Ierusalim”. (Versetul 25.)PR 346.2

    “Proorocul Isaia a venit apoi la împăratul Ezechia, și l-a întrebat: ‘Ce au spus oamenii aceia, și de unde au venit la tine?’ Ezechia a răspuns: ‘Au venit la mine dintr-o țară îndepărtată, din Babilon’. Isaia a zis: ‘Ce au văzut în casa ta?’ Ezechia a răspuns: ‘Au văzut tot ce este în casa mea: n-a rămas nimic în vistieriile mele, pe care să nu le fi arătat’.PR 346.3

    Atunci Isaia a zis lui Ezechia: ‘Ascultă cuvântul Domnului oștirilor! lată, vor veni vremuri când vor duce în Babilon tot ce este în casa ta și tot ce au strâns părinții tăi până în ziua de azi; nimic nu va rămânea, zice Domnul. Și vor lua din fiii tăi, ieșiți din tine, pe care-i vei naște, ca să-i facă fameni în casa împăratului Babilonului’. Ezechia a răspuns lui Isaia : ‘Cuvântul Domnului, pe care l-ai rostit, este bun’.” (Isaia 39, 3-8.)PR 346.4

    Umplut de remușcări, “Ezechia s-a smerit din mândria lui, împreună cu locuitorii Ierusalimului, și mânia n-a venit peste ei în timpul vieții lui Ezechia”. (2 Cronici 32, 26.) Dar sămânța rea fusese semănată și, în timp, avea să răsară și să aducă un seceriș de pustiire și vai. În anii care i-au rămas, împăratul lui Iuda avea să aibă multă propășire din cauza efortului lui neabătut de a răscumpăra trecutul și a aduce onoare Numelui lui Dumnezeu pe care-L slujise; cu toate acestea, credința avea să-i fie aspru încercată și avea să învețe că numai punându-și toată încrederea în Iehova putea nădăjdui să biruiască puterile întunericului, care complotau la ruinarea lui și la distrugerea definitivă a poporului său.PR 347.1

    Istoria eșecului lui Ezechia de a se arăta credincios însărcinării cu ocazia vizitei solilor cuprinde o lecție importantă pentru toți. Cu mult mai mult decât o facem, trebuie să vorbim despre capitolele prețioase din experiența noastră, despre mila și bunătatea lui Dumnezeu, despre adâncimile inegalabile ale dragostei Mântuitorului. Când mintea și inima sunt umplute cu dragostea lui Dumnezeu, nu va fi greu să împărtășim și altora ceea ce se cuprinde în viața spirituală. Gânduri înalte, aspirații nobile, o înțelegere mai clară a adevărului, planuri neegoiste, dorințe după evlavie și sfințenie își vor găsi expresia în cuvinte care dau pe față ce fel de comoară adăpostește inima.PR 347.2

    Cei cu care ne întovărășim în fiecare zi au nevoie de ajutorul nostru, de călăuzirea noastră. S-ar putea ca ei să fie într-o așa stare de spirit încât un cuvânt rostit la vreme va fi ca un cui bine bătut. Mâine, unele dintre sufletele acestea pot fi acolo unde să nu le mai putem influența niciodată. Care este influența noastră asupra acestor tovarăși de călătorie?PR 348.1

    Fiecare zi din viața noastră este încărcată de răspunderi care trebuie să le purtăm. În fiecare zi cuvintele și faptele noastre fac o impresie asupra acelora cu care ne întovărășim. Cât de mare nevoie este să punem strajă buzelor noastre și să ne păzim cu atenție pașii! O acțiune nechibzuită, un pas imprudent, și valurile furioase ale unei ispite puternice pot arunca un suflet pe calea căderii. Nu mai putem aduna gândurile pe care le-am sădit în mințile oamenilor. Dacă ele au fost rele, am pus în mișcare un lanț de împrejurări, un val al răului, pe care nu-l mai putem opri.PR 348.2

    Pe de altă parte, dacă prin exemplul nostru îi ajutăm pe alții în dezvoltarea principiilor bune, le dăm puterea să facă binele. La rândul lor, ei exercită aceeași influență bună asupra altora. În felul acesta, sute și mii sunt ajutați prin influenta noastră de care nu ne putem da seama. Adevăratul urmaș al lui Hristos întărește hotărârile cele bune ale tuturor acelora cu care vine în legătură. În fața unei lumi necredincioase și orbitoare de păcat, el dă pe față puterea harului lui Dumnezeu și desăvârșirea caracterului Său.PR 348.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents