Capitolul 13 — “Ce faci tu aici?”
Locul de refugiu al lui Ilie pe muntele Horeb, deși era neștiut de oameni, era cunoscut de Dumnezeu; iar proorocul obosit și descurajat nu a fost lăsat singur cu puterile întunericului, care îl apăsau. La intrarea în peștera în care Ilie își găsise refugiul, Dumnezeu S-a întâlnit cu el, printr-un înger puternic trimis să se intereseze de nevoile lui și să-i lămurească planul divin pentru Israel.PR 167.1
Atâta timp cât Ilie nu învăța să se încreadă pe deplin în Dumnezeu, el nu putea să-și ducă la bun sfârșit lucrarea pentru aceia care fuseseră amăgiți să se închine lui Baal. Biruința deplină de pe înălțimile Carmelului deschisese calea pentru biruințe și mai mari; dar de la aceste ocazii minunate care i se deschiseseră Ilie fusese alungat de amenințarea Izabelei. Omul lui Dumnezeu trebuia să fie făcut să înțeleagă slăbiciunea stării lui actuale în comparație cu poziția avantajoasă pe care Dumnezeu dorea ca el să o ocupe.PR 167.2
Dumnezeu întâmpină pe slujitorul Său încercat cu întrebarea: “Ce faci tu aici, Ilie?” Eu te-am trimis la pârâul Cherit și, după aceea, la văduva din Sarepta. Te-am însărcinat să te întorci la Israel și să stai înaintea preoților idolatri pe Carmel; apoi te-am încins cu putere ca să conduci carul împăratului până la poarta la poarta Izreelului. Dar cine te-a trimis în această fugă grăbită în pustie? Ce misiune ai tu aici?PR 168.1
În amărăciunea sufletului, Ilie și-a plâns durerea: “Am fost plin de râvnă pentru Domnul, Dumnezeul oștirilor; căci copiii lui Israel au uitat legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale, și au ucis cu sabia pe proorocii Tăi; am rămas numai eu singur și caută să-mi ia viața!”PR 168.2
Chemând pe prooroc să părăsească peștera, îngerul i-a poruncit să stea înaintea Domnului pe munte și să asculte cuvântul Lui: “Și iată că Domnul a trecut pe lângă peșteră. Și înaintea Domnului a trecut un vânt tare și puternic care despica munții și sfărâma stâncile. Domnul nu era în vântul acela. Și după vânt a venit un cutremur de pământ. Domnul nu era în cutremurul de pământ. Și după cutremurul de pământ, a venit un foc: Domnul nu era în focul acela. Și după foc, a venit un susur blând și subțire. Când l-a auzit Ilie, și-a acoperit fața cu mantaua, a ieșit și a stătut la gura peșterii”. (1 Împărați 19, 11-13.)PR 168.3
Nu în manifestări grandioase ale puterii divine, ci printr-un “susur blând și subțire” a ales Dumnezeu să Se descopere slujitorului său. El dorea să-l învețe pe Ilie că nu întotdeauna lucrarea ce se vede în cea mai mare demonstrație este cea mai reușită în împlinirea planului Său. În timp ce Ilie aștepta descoperirea Domnului, a venit furtuna, a strălucit fulgerul, a bântuit focul devastator; dar Dumnezeu nu era în toate acestea. Apoi “a venit un susur blând și subțire” și profetul “și-a acoperit fața” înaintea prezenței Domnului. Frământarea lui a încetat și spiritul său a fost îmblânzit și supus. Acum a învățat că o încredere liniștită, o nădejde statornică în Dumnezeu aveau totdeauna să-i aducă un ajutor binevenit la vreme de nevoie.PR 168.4
Nu totdeauna prezentarea cea mai savantă a adevărului lui Dumnezeu este cea care convinge și convertește sufletul. Nu prin elocvență sau logică sunt atinse inimile oamenilor, ci prin influența plăcută a Duhului Sfânt, care lucrează pe tăcute, dar sigur, la transformarea și dezvoltarea caracterului. Este susurul blând și subțire al Duhului lui Dumnezeu care are putere să schimbe inima.PR 169.1
“Ce faci tu aici, Ilie?” a întrebat glasul, și proorocul a răspuns din nou: “Am fost plin de râvnă pentru Domnul Dumnezeul oștirilor; căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale, au ucis cu sabia pe proorocii Tăi; am rămas numai eu singur, și caută să-mi ia viața”. (1 Împărați 19, 14.)PR 169.2
Domnul i-a răspuns lui Ilie că făcătorii de rele din Israel nu trebuia să treacă nepedepsiți. Urmau să fie aleși bărbați rânduiți pentru împlinirea scopului divin pentru ca tuturor să li se dea ocazia să ia poziția de partea Domnului Celui adevărat. Ilie însuși avea să se întoarcă în Israel și să împărtășească cu alții răspunderea realizării unei reforme.PR 169.3
“Du-te”, i-a poruncit Domnul lui Ilie, “întoarce-te pe drumul tău, prin pustie, până la Damasc; și când vei ajunge, să ungi pe Hazael ca împărat al Siriei. Să ungi și pe Iehu, fiul lui Nimși, ca împărat al lui Israel; și să ungi pe Elisei, fiul lui Șafat, din Abel-Mehola, ca prooroc în locul tău. Și se va întâmpla că pe cel ce va scăpa de sabia lui Hazael îl va omorî Iehu; și pe cel ce va scăpa de sabia lui Iehu, îl va omorî Elisei”. (1 Împărați 19, 15-17.)PR 169.4
Ilie crezuse că era singurul închinător al Dumnezeului adevărat, în Israel. Dar Acela care cunoaște inimile tuturor i-a dezvăluit proorocului că erau mulți alții care în timpul anilor de apostazie Îi rămăseseră credincioși. “Dar voi lăsa în Israel”, a zis Dumnezeu, “șapte mii de bărbați, și anume pe toți cei ce nu și-au plecat genunchii înaintea lui Baal, și a căror gură nu l-au sărutat”.PR 170.1
Din experiența lui Ilie în acele zile de descurajare și aparentă înfrângere, se pot învăța multe lecții — lecții deosebit de valoroase pentru slujitorii lui Dumnezeu din acest veac, caracterizat printr-o depărtare generală de dreptate. Apostazia care predomină astăzi se aseamănă cu aceea care în zilele proorocului cuprinsese întregul Israel. Prin înălțarea celor omenești mai presus de cele dumnezeiești, prin preamărirea conducătorilor omenești, prin închinarea la Mamona și prin așezarea învățăturilor științei mai presus de adevărurile revelației, mulțimi de oameni din zilele noastre urmează lui Baal. Îndoiala și necredința își răspândesc influențele dăunătoare asupra minții și inimii, și mulți înlocuiesc Cuvântul lui Dumnezeu cu teoriile oamenilor. Se susține public că am ajuns vremea când rațiunea omenească trebuie ridicată mai presus de învățăturile Cuvântului. Legea lui Dumnezeu, standardul divin al neprihănirii, este declarată a nu mai fi în vigoare. Vrăjmașul oricărui adevăr lucrează cu putere amăgitoare ca să-i determine pe bărbați și pe femei să așeze datinile omenești acolo unde ar trebui să fie Dumnezeu și să uite cele rânduite pentru fericirea și mântuirea omenirii.PR 170.2
Totuși, apostazia aceasta, ajunsă atât de răspândită, nu este generală. Nu toți din lume sunt nelegiuiți și corupți; nu toți au trecut de partea vrăjmașului. Dumnezeu are multe mii care nu și-au plecat genunchiul în fața lui Baal, mulți care doresc din toată inima să aibă o înțelegere mai deplină cu privire la Hristos și la lege, mulți care nădăjduiesc împotriva oricărei nădejdi că Isus va veni curând pentru a pune capăt domniei păcatului și a morții. Și sunt mulți care se închină lui Baal din neștiință, dar cu care Duhul lui Dumnezeu Se luptă încă.PR 171.1
Aceștia au nevoie de ajutorul personal al acelora care au învățat să-L cunoască pe Dumnezeu și puterea Cuvântului Său. Într-o vreme ca aceasta, fiecare copil al lui Dumnezeu trebuie să se angajeze activ în ajutorarea altora. Când aceia care au ajuns la înțelegerea adevărului Bibliei caută bărbați și femei care tânjesc după lumină, îngerii lui Dumnezeu îi însoțesc. Și acolo unde merg îngerii, nimeni nu trebuie să se teamă să înainteze. Ca urmare a eforturilor credincioase ale lucrătorilor consacrați, mulți vor fi întorși de la idolatrie la închinarea la Dumnezeu. Mulți vor înceta să mai cinstească întocmirile făcute de om și vor lua atitudine fără teamă de partea lui Dumnezeu și a Legii Sale.PR 171.2
Mult depinde de activitatea neîncetată a acelora care sunt credincioși și sinceri, și pentru motivul acesta, Satana face toate eforturile posibile pentru a zădărnici planul divin pe care cel ascultător l-ar putea aduce la îndeplinire. El îi determină pe unii să piardă din vedere misiunea lor înaltă și sfântă și să se mulțumească cu plăcerile acestei vieții. El îi determină să se așeze comod sau, de dragul avantajelor lumești mai mari, să se mute din locurile unde ar putea fi o putere spre bine. Pe alții îi face să fugă descurajați de la datorie, din cauza împotrivirii sau a persecuției. Dar toți aceștia sunt priviți de cer cu milă duioasă. Fiecărui copil al lui Dumnezeu al cărui glas a fost adus la tăcere de vrăjmașul sufletului, i se adresează întrebarea: “Ce faci tu aici?” Te-am împuternicit să mergi în toată lumea și să predici Evanghelia, să pregătești un popor pentru ziua Domnului. De ce ești aici? Cine te-a trimis?PR 171.3
Bucuria pusă înaintea lui Hristos, bucuria care L-a susținut în tot timpul suferinței și al jertfei, a fost bucuria de a-i vedea pe păcătoși salvați. Aceasta să fie și bucuria fiecărui urmaș al Său, imboldul râvnei lui. Aceia care-și dau seama, chiar într-o măsură mică, ce înseamnă răscumpărarea pentru ei și pentru aproapele lor vor înțelege marile nevoi ale omenirii. Inimile lor vor fi mișcate de milă când vor vedea decăderea morală și spirituală a miilor de oameni ce se găsesc în umbra unei osândiri teribile în comparație cu care suferințele fizice par o nimica.PR 172.1
Întrebarea care se pune atât familiilor, cât și indivizilor este: “Ce faci tu aici?” În multe comunități, sunt familii bine educate în adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu, care ar putea lărgi sfera lor mutându-se în locurile în care este nevoie de slujirea pe care o pot da. Dumnezeu cere familiilor creștine să meargă în locurile întunecate ale pământului și să lucreze cu înțelepciune și perseverență pentru aceia care sunt învăluiți în întuneric spiritual. Răspunsul la această chemare cere jertfire de sine. În timp ce mulți așteaptă să fie îndepărtată orice piedică, oamenii mor fără nădejde și fără Dumnezeu. De dragul avantajelor omenești, pentru dobândirea de cunoștințe științifice, oamenii sunt gata să riște, mergând în regiuni vătămătoare, și să suporte greutăți și lipsuri. Unde sunt aceia care sunt gata să facă tot atât pentru a vorbi din iubire altora despre Mântuitorul?PR 172.2
Dacă în situații grele, bărbați cu putere spirituală, apăsați peste măsură, ajung descurajați și întristați, dacă uneori nu văd nimic de dorit pe care să-l aleagă în viață, acest fapt nu este ciudat sau nou. Toți aceștia să-și amintească că unul dintre cei mai puternici prooroci a fugit să-și scape viața dinaintea mâniei unei femei înfuriate. Ca fugar obosit de drum și dezgustat, cu o dezamăgire amară zdrobindu-i inima, el s-a rugat să moară. Dar tocmai atunci când nădejdea îi dispăruse, iar lucrarea vieții lui părea amenințată de înfrângere, atunci a învățat una dintre cele mai prețioase lecții din viața lui. În ceasul celei mai mari slăbiciuni a învățat nevoia și posibilitatea încrederii în Dumnezeu în împrejurările cele mai amenințătoare.PR 173.1
Aceia care atunci când își cheltuiesc energiile vieții într-o lucrare jertfitoare de sine sunt ispitiți să cadă în descurajare și neîncredere, trebuie să dobândească curaj din experiența lui Ilie. Grija veghetoare a lui Dumnezeu, dragostea Lui, puterea Lui se dau pe față în mod deosebit în favoarea slujitorilor Săi, a căror râvnă este greșit înțeleasă sau neapreciată, ale căror sfaturi și mustrări sunt privite cu ușurință, ale căror eforturi pentru reformă sunt răsplătite cu ură și împotrivire.PR 173.2
În timpul celei mai mari slăbiciuni, Satana asaltează sufletul cu cele mai aprige ispite. În felul acesta, a nădăjduit să biruiască pe Fiul lui Dumnezeu, deoarece pe această cale a câștigat multe biruințe asupra omului. Când puterea voinței slăbise și credința se micșorase, atunci aceia care stătuseră timp îndelungat curajoși pentru dreptate au fost doborâți de ispite. Moise, obosit de cei patruzeci de ani de rătăcire și necredință, a pierdut pentru o clipă încrederea in puterea Celui Infinit. El a căzut la hotarele țării făgăduite. Tot așa s-a întâmplat și cu Ilie. El care-și păstrase încrederea în Iehova în anii de secetă și de foamete, el care stătuse neînfricat înaintea lui Ahab, el care în acea zi de încercare pe Carmel stătuse înaintea întregii națiunii a lui Israel, ca singurul martor pentru Dumnezeul cel adevărat, într-o clipă de slăbiciune, a îngăduit fricii de moarte să învingă credința lui în Dumnezeu.PR 174.1
Și astăzi lucrurile sunt la fel. Când suntem înconjurați de îndoială, uluiți de împrejurări sau apăsați de sărăcie și suferință, Satana caută să clatine încrederea noastră în Iehova. Atunci el ne așează în față greșelile și ne ispitește să ne pierdem încrederea în Dumnezeu, să punem la îndoială dragostea Lui. El nădăjduiește să ne descurajeze sufletul și să rupă legătura noastră cu Dumnezeu.PR 174.2
Aceia care se găsesc în prima linie de luptă și sunt îndemnați de Duhul Sfânt să facă o lucrare deosebită, adesea vor simți o reacție atunci când apăsarea este ușurată. Descurajarea poate clătina credința cea mai eroică și poate slăbi voința cea mai statornică. Dar Dumnezeu înțelege și are încă milă și iubește. El citește motivele și scopurile inimii. Lecția pe care conducătorii din lucrarea lui Dumnezeu trebuie să o învețe este să aștepte cu răbdare să se încreadă atunci când totul pare întunecat. Cerul nu-i va lăsa să cadă în ziua încercării. Nimic nu este în aparență mai fără ajutor și cu toate acestea mai de neînvins ca sufletul care, simțindu-și nimicnicia, se sprijină pe Dumnezeu.PR 174.3
Lecția din experiența lui Ilie, și anume — să înveți din nou cum să te încrezi în Dumnezeu în ceasul încercării — nu este numai pentru cei din poziții de mare răspundere. Acela care a fost tăria lui Ilie este și astăzi puternic pentru a-l susține pe orice copil al Său care se luptă, indiferent cât de slab este. De la fiecare El așteaptă credincioșie și fiecăruia îi dă putere după nevoie. Omul este neputincios în propria lui putere, dar în tăria lui Dumnezeu poate fi puternic să biruie păcatul și să ajute și pe alții să biruiască. Satana nu poate niciodată să aibă un câștig de la acela care face din Dumnezeu apărarea sa. “Numai în Domnul, mi se va zice, locuiește dreptatea și puterea”. (Isaia 45, 24.)PR 175.1
Creștine, Satana îți cunoaște slăbiciunea; de aceea, prinde-te de Isus. Rămânând în dragostea lui Dumnezeu poți face față oricărei încercări. Numai neprihănirea lui Hristos îți poate da putere să oprești valul păcatului care inundă lumea. Adu credință în experiența ta. Credința ușurează orice povară, vindecă orice slăbiciune. Providențele care acum sunt de neînțeles le poți rezolva prin încrederea continuă în Dumnezeu. Mergi prin credință pe calea pe care El te îndrumă. Încercările vor veni, dar mergi înainte. Acest lucru îți va întări credința și te va face bun pentru slujire. Rapoartele istoriei sacre sunt scrise nu numai ca să le citim și să ne minunăm, ci ca aceeași credință care a lucrat în slujitorii lui Dumnezeu din vechime să lucreze și în noi. Domnul nu va lucra astăzi într-o manieră mai puțin vădită oriunde se găsesc inimi credincioase care să fie canale ale puterii Sale.PR 175.2
Nouă, asemenea lui Petru, ni se spun cuvintele: “Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta”. (Luca 22, 31.32.) Hristos nu va părăsi niciodată pe aceia pentru care a murit. Noi Îl putem părăsi și putem fi copleșiți de ispite, însă Hristos niciodată nu Se întoarce de la acela pentru care a plătit răscumpărarea cu viața Sa. Dacă viziunea noastră spirituală ar fi trezită, am putea vedea suflete plecate sub apăsare și împovărate de durere, încărcate ca un car sub greutatea snopilor și gata să moară în descurajare. Ar trebui să vedem îngerii care zboară repede în ajutorul acestor ispitiți, împingând înapoi oștile care îi înconjoară și așezând picioarele lor pe temelia cea sigură. Luptele care se duc între cele două oștiri sunt tot atât de reale ca și acelea duse de oștile lumii acesteia, și de rezultatul acestei lupte spirituale depind urmările veșnice.PR 175.3
În viziunea proorocului Ezechiel se vedea ceva ca o mână sub aripile heruvimului. Acest fapt trebuie să-i învețe pe slujitorii lui Dumnezeu că puterea divină este aceea care aduce succesul. Aceia pe care Dumnezeu îi folosește ca soli ai Săi nu trebuie să creadă că lucrarea Lui depinde de ei. Ființele mărginite nu sunt lăsate să poarte această povară a răspunderii. Acela care nu doarme, care este mereu la lucrul pentru împlinirea planurilor Sale, va duce înainte lucrarea Sa. El va zădărnici planurile celor nelegiuiți și va aduce confuzie în sfaturile acelora care complotează să aducă greutăți poporului Său. Acela care este Împăratul, Domnul oștirilor, stă între heruvimi și în mijlocul frământărilor și tumultului popoarelor, El veghează încă asupra copiilor Săi. Când întăriturile împăraților vor fi distruse, când săgețile mâniei vor străpunge inimile vrăjmașilor Săi, poporul Său va fi sigur în mâinile Sale.PR 176.1