Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Minte Caracter şi Personalitate, vol. 1

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 21 — Preocuparea lui Hristos pentru mintea oamenilor

    Învățăturile Domnului Hristos constituie un ghid — Învățăturile Domnului Hristos, asemenea compasiunii Sale, au cuprins lumea. Nu există nici o circumstanță a vieții, nici o criză a experienței umane care să nu fi fost anticipate în învățăturile Sale și pentru care principiile acestor învățături să nu conțină o lecție. În cuvintele Prințului învățătorilor, colaboratorii Săi vor descoperi un ghid care rămâne aplicabil până la încheierea timpului. — Education, 81, 82 (1903).1MCP 181.1

    Domnul Hristos S-a identificat pe Sine cu preocupările ascultătorilor Săi — El învăța într-o manieră care îi determina pe ascultătorii Săi să simtă profunzimea identificării Sale cu preocupările și dorința lor după fericire. Învățăturile Sale erau atât de directe, ilustrațiile Sale atât de potrivite, cuvintele Sale atât de pline de compasiune și încurajare, încât ascultătorii Săi erau încântați. — The Ministry of Healing, 24 (1905).1MCP 181.2

    Domnul Hristos înțelege preocupările tainice ale minții omenești — Cel care a plătit un preț infinit pentru răscumpărarea oamenilor cunoaște cu o acuratețe absolută toate preocupările tainice ale minții umane și știe cu precizie cum să trateze fiecare suflet. În preocuparea față de oameni, El a aplicat aceleași principii care se manifestă și în natură. — Special Testimonies, Seria A 3:17 (1895). (Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 189, 190.)1MCP 181.3

    Dumnezeu Se folosește de acțiunea liniștită a legilor naturii — Dumnezeu acționează în mod liniștit, conform legilor stabilite de El în natură. Tot astfel se întâmplă și în domeniul spiritual. Satana se străduiește în mod neîncetat să producă rezultate prin metode brutale și violente, dar Domnul Isus a descoperit accesul la mintea omului pe calea celor mai familiare asocieri, evitând cât mai mult posibil să tulbure modul obișnuit de gândire al oamenilor prin acțiuni surprinzătoare și prin reguli impuse. El l-a onorat pe om, acordându-i încrederea Sa, iar omul și-a regăsit astfel propria demnitate. Isus a prezentat adevăruri vechi într-o lumină nouă și prețioasă. Astfel că, pe când era doar de doisprezece ani, El i-a uimit cu întrebările Sale pe doctorii în teologie din templu. — Manuscript 44, 1894. (Evangelism, 139, 140.)1MCP 182.1

    Înconjurat întotdeauna de pace — Compasiunea Sa duioasă era simțită de inimile împovărate și îngrijorate, asemenea unei atingeri vindecătoare. Chiar și în mijlocul tulburării provocate de vrăjmașii Săi furioși, Domnul Hristos era înconjurat de o atmosferă a păcii. Farmecul înfățișării Sale, frumusețea caracterului Său și, mai presus de toate, iubirea exprimată prin comportamentul și tonul vocii Sale atrăgeau la Sine pe toți cei care nu erau împietriți în necredință. Dacă nu ar fi existat spiritul înțelegător și plăcut, care se manifesta în fiecare gest și cuvânt, Domnul nu ar fi atras o mulțime atât de mare de oameni la Sine. Cei îndurerați care veneau la El simțeau că este preocupat de interesele și nevoile lor, asemenea unui prieten credincios și sensibil, și doreau să cunoască mai bine adevărurile pe care le prezenta. Cerul era simțit foarte aproape. Ei tânjeau să rămână cât mai mult în prezența Sa, pentru ca mângâierea dragostei Sale să fie neîncetat cu ei. — The Desire of Ages, 254, 255 (1898).1MCP 182.2

    Viața Sa era caracterizată de armonie — Isus din Nazaret era diferit de ceilalți oameni. Întreaga Sa viață era caracterizată de bunăvoință dezinteresată și de frumusețea sfințeniei. În sufletul Său exista cea mai curată iubire, fără cea mai vagă urmă de egoism și păcat. Existența Sa era caracterizată de o armonie desăvârșită. El este unicul model veritabil al bunătății și al perfecțiunii. Încă din primele zile ale slujirii Sale, oamenii au început să înțeleagă mai clar caracterul lui Dumnezeu.1MCP 182.3

    Până în timpul primei veniri a Domnului Hristos, omenirea se închinase unor zei cruzi și despotici. Nici măcar gândirea iudeilor nu era motivată de iubire, ci de teamă. Misiunea lui Hristos pe pământ a fost aceea de a descoperi omenirii că Dumnezeu nu este un despot, ci un Tată ceresc plin de iubire și milă pentru copiii Săi. — Manuscript 132, 1902.1MCP 183.1

    El nu a fost lipsit de căldură, seninătate și voioșie — Există mulți care au o idee greșită despre viața și caracterul Domnului Hristos. Ei cred că Domnul Isus a fost complet lipsit de căldură, seninătate și voioșie, că El a fost aspru, sever și trist. În multe cazuri, întreaga lor experiență religioasă este nuanțată de asemenea concepții întunecate. — Steps to Christ, 120 (1892).1MCP 183.2

    Posibilități nelimitate în fiecare ființă umană — Isus a identificat posibilități nelimitate în fiecare ființă umană. El i-a văzut pe oameni așa cum ar fi putut fi, transformați prin intermediul harului Său — în “frumusețea Domnului Dumnezeului nostru”. (Psalmii 90, 17.) Privind la ei cu speranță, Isus le-a inspirat speranță. Tratându-i cu încredere, El le-a inspirat încredere. Descoperindu-le în propria Lui viață adevăratul ideal pentru om, El a trezit în ei atât dorința, cât și convingerea că îl pot atinge. În prezența lui Isus, sufletele disprețuite și decăzute înțelegeau că încă mai sunt ființe umane și doreau insistent să se dovedească vrednice de valoarea care le era acordată de El. În multe inimi care păreau moarte față de lucrurile sfinte, erau trezite noi impulsuri de viață. Pentru mulți dintre cei disperați, se deschidea calea unei vieți noi. — Education, 80 (1903).1MCP 183.3

    Inima Sa era un izvor de viață — Se spune că Isus a plâns adesea, dar nu a fost văzut niciodată râzând. Într-adevăr, Mântuitorul nostru a fost un Om al durerii și obișnuit cu suferința, deoarece El și-a deschis inima față de toate necazurile oamenilor. Dar, cu toate că viața Sa a fost o viață a dăruirii de sine, umbrită de durere și grijă față de alții, starea spiritului Său nu era disperată. Înfățișarea Sa nu era marcată de expresia durerii, a tristeții și a nemulțumirii, ci de o seninătate plină de pace. Inima Sa era un izvor proaspăt de viață și, oriunde mergea, aducea cu Sine odihnă, liniște, pace, bucurie și voioșie. — Steps to Christ, 120 (1892).1MCP 183.4

    Hristos nu a fost niciodată fanatic — Domnul Hristos a aplicat în viața Sa propriile învățături divine. Zelul Său nu l-a determinat niciodată să devină fanatic. El a manifestat consecvență și precizie, fără a fi obsedat, bunăvoință, fără a fi lipsit de personalitate, duioșie și compasiune, fără a fi sentimental. Isus era deosebit de sociabil; dar avea o ținută demnă, care nu încuraja familiarități nepotrivite. Cumpătarea nu L-a condus niciodată la bigotism sau austeritate. Deși nu S-a conformat lumii acesteia, El nu a rămas indiferent la nevoile, dorințele și preocupările oamenilor, chiar și ale celui mai neînsemnat dintre ei. El a fost receptiv la nevoile tuturor. — Manuscript 132, 1902. (Evangelism, 636.)1MCP 184.1

    Tact în abordarea minții dominate de prejudecăți — Soliile Sale pline de har erau formulate astfel, încât să se potrivească nevoilor ascultătorilor Săi. El știa “cum să învioreze cu vorba pe cel doborât de întristare” (Isaia 50, 4); deoarece harul se revărsa prin cuvintele rostite de buzele Sale, oferindu-le oamenilor bogățiile adevărului în maniera cea mai atrăgătoare. El a avut tactul de a aborda mintea dominată de prejudecăți și de a o surprinde prin ilustrații care îi cucerea atenția. — The Desire of Ages, 254 (1898).1MCP 184.2

    El a atins adâncurile necazului omenesc — El a pășit pe fiecare cărare pe care se aflau sufletele rătăcitoare. El a atins adâncurile cele mai profunde ale necazului și nenorocirii umane. — Letter 50, 1897.1MCP 184.3

    El combate puterea lui Satana asupra minții — Isus a înțeles puterea amăgitoare a lui Satana asupra minții umane și S-a angajat [prin legământ] să vină pe acest pământ; S-a dezbrăcat de haina regalității, a renunțat la coroana împărătească, a părăsit poziția înaltă de conducere, a coborât de pe tronul slăvit de Conducător suprem al tuturor cerurilor și a înlocuit propria divinitate cu natura omenească, pentru ca omenescul să poată veni în întâmpinarea omenescului. Pentru aceasta a venit El. Isus a venit chiar aici, pe pământul nostru, pentru a lua asupra Sa natura umană, pentru a trece prin toate încercările, prin toate ispitele și greutățile la care trebuie să fie expus omul, și S-a confruntat cu toate acestea, învingând acolo unde Adam a fost înfrânt, ca să poată răscumpăra eșecul nedorit și căderea lui Adam.1MCP 184.4

    În natura Sa umană, în calitate de înlocuitor al nostru și ca asigurare pentru noi, Isus ne-a pus la dispoziție o speranță temeinică, în care avem privilegiul de a ne încrede și care înseamnă o infinită putere. Prin aceasta, Mântuitorul a învins ispitele vrăjmașului și a câștigat victoria. Pentru cine? De ce în locul nostru? De ce? Pentru ca nici unul dintre membrii familiei omenești să nu fie nevoit să se poticnească pe calea care duce la viața veșnică. Pentru că a parcurs această cale înaintea noastră, El cunoaște fiecare obstacol, fiecare dificultate cu care trebuie să se confrunte sufletele pe acest pământ. La botezul Său, când a înălțat rugăciunea spre cer, acea rugăciune a străpuns vălul întunecat pe care Satana l-a așezat în calea voastră și care este așezat în calea mea și, prin credință, a pătruns până “dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului”. (Evrei 6, 19.) — Manuscript 18, 1895.1MCP 185.1

    Ajută pe cel care Îl caută să-și exercite credința — Domnul Hristos cunoștea fiecare gând din mintea ei [al femeii care s-a atins de haina Sa] și s-a îndreptat direct spre locul care se afla ea. El a înțeles marea ei nevoie și a ajutat-o să-și manifeste credința. — The Ministry of Healing, 60 (1905).1MCP 185.2

    Cunoașterea divină poate deveni cunoaștere omenească — Cunoașterea divină poate deveni cunoaștere omenească. Fiecare slujitor al Evangheliei ar trebui să studieze mai atent metoda de învățare a Domnului Hristos. Ei ar trebui să își însușească lecțiile Sale. Nu există nici măcar unul din douăzeci care să cunoască frumusețea, esența reală a activității de slujire a Domnului Hristos. Aceasta trebuie să fie descoperită. Astfel, slujitorii Evangheliei vor deveni părtași ai roadelor bogate ale învățăturilor Sale. Le vor aplica și le vor experimenta atât de deplin în propria lor activitate și viață, încât ideile și principiile pe care Domnul Hristos le-a prezentat în lecțiile Sale vor fi reproduse în învățăturile lor. Adevărul va înflori și va aduce rodul cel mai ales. Inima lucrătorilor va fi înviorată și încălzită; da, în ea se va aprinde focul unei vieți spirituale vii, pe care îl va transmite și mintea altora. — Manuscript 104, 1898.1MCP 185.3

    Abordarea diferitelor tipuri de oameni — Toți cei care mărturisesc a fi copii ai lui Dumnezeu ar trebui să își amintească fără încetare că, în calitate de misionari, vor intra în legătură cu toate categoriile intelectuale. Există persoane rafinate, dar și necultivate, umile sau îngâmfate, religioase sau sceptice; persoane educate, ignorante, bogați și săraci. Aceste tipuri diferite de oameni nu pot fi tratate la fel; dar toate au nevoie de bunătate și simpatie. Noi trebuie să ne dezvoltăm o educație și un rafinament intelectual, prin confruntări pline de înțelegere, care să se desfășoare în cadrul întâlnirilor noastre frățești. Noi suntem dependenți unii de alții și strâns uniți prin legăturile frățești. — The Ministry of Healing, 495, 496 (1905).1MCP 186.1

    Mintea noastră trebuie să devină una cu mintea Sa — Când ne consacrăm Domnului Hristos, inima noastră este unită cu inima Sa, voința noastră este absorbită de voința Sa, mintea noastră devine una cu mintea Sa, gândurile noastre sunt aduse la supunerea față de El; noi trăim viața Sa. Aceasta înseamnă să fii îmbrăcat cu haina neprihănirii Sale. Când privește spre noi, Domnul nu vede haina noastră de frunze, nici goliciunea și diformitatea păcatului nostru, ci mantia neprihănirii Sale, care reprezintă ascultarea și supunerea desăvârșită față de Legea lui Iehova. — Christ's Object Lessons, 312 (1900).1MCP 186.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents