Capitolul 79 — Atitudinea noastră în rugăciune

Atât în închinarea publică, cât și în cea particulară, e privilegiul nostru să ne plecăm pe genunchi înaintea Domnului, când Îi prezentăm cererile noastre. Isus, exemplul nostru, “a îngenuncheat și S-a rugat”. Pavel declară: “Îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos”. Mărturisind înaintea lui Dumnezeu păcatele lui Israel, Ezra a îngenuncheat. Daniel “de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga și lăuda pe Dumnezeul lui”.SCT 251.1

Adevărata venerare a lui Dumnezeu este inspirată de simțământul infinitei Sale măreții și al prezenței Sale. Fiecare inimă ar trebui să fie profund impresionată cu acest sentiment despre Cel Nevăzut. Ora și locul de rugăciune sunt sfinte, pentru că Dumnezeu este acolo; și, dacă respectul se manifestă în atitudine și comportament, sentimentul care-l inspiră va fi aprofundat. “Numele Lui este sfânt și înfricoșat”, declară psalmistul. Îngerii își acoperă fața când rostesc acest nume. Cu cât mai mult respect ar trebui să fie pe buzele noastre, care suntem căzuți și păcătoși!SCT 251.2

Ce bine ar fi dacă bătrânii și tinerii ar medita asupra acelor cuvinte din Scriptură care arată cum ar trebui păzite și respectate locurile marcate de prezența specială a lui Dumnezeu! “Scoate-ți încălțămintea din picioare”, i-a poruncit El lui Moise, în fața tufișului arzând, “căci locul pe care calci este sfânt”. Iacov, după ce a avut viziunea cu îngerii, a exclamat: “Cu adevărat Domnul este în locul acesta și eu n-am știut”.... — Gospel Workers, 178, 179.SCT 251.3