Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Solii către tineret

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Contemplarea lui Hristos

    Priviți prin credință coroanele așezate pe capul celor ce vor birui; ascultați cântecele pline de entuziasm ale celor răscumpărați: Vrednic, vrednic este Mielul care a fost junghiat și care ne-a salvat în fața lui Dumnezeu. Străduiți-vă să priviți aceste scene ca și cum ar fi reale. Ștefan, primul martir creștin, în conflictul său teribil cu puterile, căpeteniile și cu duhurile răutății care sunt în locurile cerești, exclama: “Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu”. Mântuitorul lumii i-a fost descoperit privind din cer cu adânc interes; lumina glorioasă a înfățișării lui Hristos a strălucit asupra lui Ștefan cu atâta putere, încât chiar și dușmanii săi au observat că fața lui Ștefan strălucea ca fața unui înger.SCT 113.1

    Dacă vom permite minții noastre să zăbovească mai mult asupra lui Hristos și a lumii cerești, vom găsi stimuli puternici, precum și suport pentru bătăliile pe care le purtăm în Numele Domnului. Mândria și iubirea pentru această lume își vor pierde puterea, dacă noi contemplăm gloria acelei țări mai bune, care în curând va fi casa noastră. Pe lângă dragostea lui Hristos, toate atracțiile lumești vor părea neînsemnate.SCT 113.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents