Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Gânduri despre cartea Apocalipsei

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Din generație în generație, Spiritul Sfânt a fost puterea bisericii

    “Cu Duhul Său cel Sfânt, Dumnezeu a lucrat de la început prin unelte omenești, în vederea împlinirii planului Său în favoarea neamului omenesc căzut. Lucrul acesta s-a manifestat în viața patriarhilor. De asemenea, pentru biserica din pustie, în vremea lui Moise, Dumnezeu a dat ‘Duhul Său cel bun ca să-i învețe’. (Neemia 9, 20.) Și în zilele apostolilor, ‘El a lucrat cu putere pentru biserica Sa, prin mijlocirea Duhului Sfânt. Aceeași putere care i-a susținut pe patriarhi, care a dat lui Caleb și lui Iosua credință și curaj și care a făcut rodnică lucrarea bisericii apostolice, i-a susținut pe copiii credincioși ai lui Dumnezeu din toate veacurile următoare. Prin puterea Duhului Sfânt, în evul mediu, creștinii valdenzi au fost ajutați să pregătească drumul către Reformațiune. Aceeași putere a făcut să aibă succes eforturile nobililor bărbați și femei care au început lucrarea de pionierat pe calea înființării misiunilor moderne, cum și pentru traducerea Bibliei în limbile și dialectele tuturor neamurilor și popoarelor.’” — (The Acts of the Apostles, 53.)GA 65.4

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents