Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Gânduri despre cartea Apocalipsei

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    F. Sanctuarul și al treilea înger

    “O altă categorie susținea cu tărie că Domnul îi condusese în experiența lor de până atunci; și pentru că au așteptat, au vegheat și s-au rugat să cunoască voia lui Dumnezeu, au văzut că marele lor Mare Preot intrase în altă lucrare de slujire, și, urmându-L prin credință, au fost conduși să înțeleagă și lucrarea de încheiere a bisericii. Ei aveau o înțelegere mai clară a primei și a celei de a doua solii îngerești, și erau pregătiți să primească și să dea lumii solemna avertizare a îngerului al treilea din Apocalipsa 14....GA 144.1

    ‘Și Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis: Și s-a văzut chivotul legământului Său, în Templul Său.’ Apocalipsa 11, 19. Chivotul legământului lui Dumnezeu se află în Sfânta Sfintelor, a doua despărțitură a Sanctuarului. În serviciul sanctuarului pământesc, care slujea ca o preînchipuire și ‘o umbră a lucrurilor cerești’, această despărțitură era deschisă numai în Ziua cea Mare a Ispășirii pentru curățirea Sanctuarului. De aceea, anunțul că Templul lui Dumnezeu a fost deschis în ceruri și a fost văzut chivotul legământului, arată către deschiderea Locului prea sfânt din Sanctuarul ceresc, în anul 1844, când Hristos a intrat acolo pentru a aduce la îndeplinire lucrarea de încheiere a ispășirii. Aceia care, prin credința, au urmat pe Marele lor Preot, când și-a început lucrarea în Locul prea sfânt, au văzut chivotul legământului Său. Când au studiat subiectul sanctuarului, au ajuns să înțeleagă schimbarea locului slujirii Mântuitorului și au văzut că El mijlocea acum înaintea chivotului lui Dumnezeu, mijlocind cu sângele Său în favoarea păcătoșilor.GA 144.2

    Chivotul din sanctuarul de pe pământ conținea cele două table de piatră, pe care erau înscrise preceptele Legii lui Dumnezeu. Chivotul era doar un locaș pentru tablele Legii, dar prezența acestor precepte divine îi dădea valoare și sfințenie. Când Templul lui Dumnezeu a fost deschis în cer, s-a văzut chivotul legământului Său. În Sfânta Sfintelor din Sanctuarul din cer, Legea divină este înconjurată de sfințenie — Legea care a fost vestită de însuși Dumnezeu în mijlocul tunetelor de pe Sinai și scrisă cu degetul Său pe table de piatră,GA 145.1

    Legea lui Dumnezeu din Sanctuarul din ceruri este marele original, după care poruncile înscrise pe tablele de piatră și raportate de Moise în cărțile sale erau o transcriere fără greș. Aceia care au ajuns la înțelegerea acestui punct important, au fost conduși astfel să vadă caracterul sfânt, neschimbător al Legii divine. Ei au înțeles, ca niciodată mai înainte, puterea cuvintelor Mântuitorului. ‘Câtă vreme nu va trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege’. Matei 5; 18. Legea lui Dumnezeu, fiind o descoperire a voinței Sale, o transcriere a caracterului Său, trebuie să dăinuiască veșnic, ‘ca un martor credincios în ceruri’. Nici o poruncă n-a fost anulată, nici o iotă sau titlu n-a fost schimbat. Psalmistul zice: ‘Cuvântul Tău, Doamne, dăinuiește în veci în ceruri; toate poruncile Lui sunt adevărate, întărite pentru veșnicie’. Psalmii 119, 89;111, 7.GA 145.2

    Chiar în centrul Decalogului se găsește porunca a patra, așa cum a fost pentru prima dată proclamată: ‘Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești....’ Aceia care au primit lumina cu privire la mijlocirea lui Hristos și la perpetuitatea Legii lui Dumnezeu, au descoperit că aceste adevăruri le erau prezentate în Apocalipsa 14....GA 145.3

    Iar rezultatul primirii acestor solii este arătat prin cuvintele: ‘Aici sunt cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus.’GA 145.4

    În Apocalipsa 14, oamenii sunt chemați să se închine Creatorului iar profeția scoate în evidență o categorie care, ca urmare a întreitei solii, păzesc poruncile lui Dumnezeu....GA 145.5

    Cu privire la Sabat, Domnul spune mai departe că este ‘un semn ca să știți că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru’. Ezechiel 20, 20. Iar motivul dat este: ‘căci în șase zile a făcut Domnul cerurile și pământul, iar în ziua a șaptea S-a odihnit și a răsuflat’. Exod 31, 17.GA 146.1

    ‘Importanța Sabatului, ca monument al Creațiunii, este că el păstrează totdeauna prezent motivul adevărat pentru care închinarea se cuvine lui Dumnezeu’ — pentru că El este Creatorul, iar noi suntem făpturile Sale. ‘De aceea Sabatul stă chiar la temelia închinării divine, căci el ne învață acest mare adevăr în modul cel mai impresionant și nici o altă instituție nu face lucrul acesta. Adevăratul temei al închinării divine, nu numai acela din ziua a șaptea, ci al întregii închinări, se găsește în deosebirea dintre Creator și creaturile Sale, Acest fapt important nu se poate învechi niciodată și nu trebuie uitat niciodată’. J. N. Andrews, History of the Sabbath, cap. 27....GA 146.2

    După avertizarea împotriva închinării la fiară și la chipul ei, profeția spune: ‘Aici sunt cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus’. Deoarece aceia care păzesc poruncile lui Dumnezeu sunt puși în felul acesta în contrast cu aceia care se închină fiarei și chipului ei și primesc semnul ei, urmează că păzirea Legii lui Dumnezeu, pe de o parte, și călcarea ei, pe de altă parte, va face deosebirea dintre închinătorii lui Dumnezeu și închinătorii fiarei.GA 146.3

    Caracteristica deosebită a fiarei precum și a chipului ei este călcarea poruncilor lui Dumnezeu. Daniel zice despre cornul cel mic, papalitatea: ‘se va încumeta să schimbe vremile și legea’. Daniel 7, 25. Iar Pavel numea aceeași putere ‘omul fărădelegii’, care urma să se înalțe pe sine mai presus de Dumnezeu. O profeție este completată de alta. Numai prin schimbarea Legii lui Dumnezeu putea papalitatea să se înalțe mai presus de Dumnezeu; oricine va păstra cu bună știință Legea, așa cum a fost ea schimbată, va da cinste supremă acelei puteri prin care s-a făcut schimbarea. Un asemenea act de ascultare de legile papale va fi un semn de supunere față de papa, în locul supunerii față de Dumnezeu.GA 146.4

    Cea mai înfricoșată amenințare adresată vreodată muritorilor, este cuprinsă în a treia solie îngerească. Trebuie să fie un păcat groaznic acela care atrage mânia lui Dumnezeu neamestecată cu milă....GA 146.5

    În problema acestei controverse, toată creștinătatea se va împărți în două clase — aceia care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus, și aceia care se închină fiarei și chipului ei și primesc semnul ei. Cu toate că biserica și statul își vor uni puterea pentru a constrânge pe ‘toți, mici și mari, bogați și săraci, liberi și robi’ (Apocalipsa 13, 16) să primească ‘semnul fiarei’, poporul lui Dumnezeu nu-l va primi. Profetul de pe Patmos îi vede cum ‘au câștigat biruința asupra fiarei și asupra chipului ei, asupra semnului ei și asupra numărului numelui ei, stând pe marea de sticlă, cu alăutele lui Dumnezeu în mână, cântând cântarea lui Moise și a Mielului’. Apocalipsa 15, 2-3.” — (The Great Controversy, 433-450.)GA 147.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents