Simțul răspunderii
Hrăniți turma, supravegheați-o și fiți un exemplu pentru ea. — Slujitorii Cuvântului și alții care ocupă poziții de răspundere, precum și corpul de credincioși au nevoie de acest spirit de smerenie și căință. Apostolul Petru le scrie celor care lucrează pentru Evanghelie: „Păstoriți turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câștig mârșav, ci cu lepădare de sine. Nu ca și cum ați stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărțeală, ci făcându-vă pilde turmei” [1 Petru 5:2,3]. — RH, 16 decembrie 1890.LP 18.2
Predicați Cuvântul și vizitați-i pe oameni. — Pastorul nu trebuie să neglijeze nicio parte a datoriei sale. El trebuie să predice Cuvântul, nu părerile oamenilor. Trebuie să lucreze cu fiecare persoană și să viziteze familiile, dar nu pentru a vorbi despre întâmplările de zi cu zi, ci despre lucruri de interes veșnic, rugându-se cu oamenii și învățându-i adevărul lui Dumnezeu în toată simplitatea lui. — RH, 30 iunie 1891.LP 18.3
Faceți în așa fel încât fiecare membru să aibă ceva de făcut. — Lucrarea pastorului, simbolizată prin cele șapte stele, este o lucrare înaltă și sacră. Atunci când nutrește ideea că lucrarea lui se rezumă doar la predicare, pastorul trece cu vederea și neglijează în mod sigur lucrarea care cade în sarcina păstorului turmei. Este de datoria lui să aibă grijă de turmă, să o supravegheze, să organizeze lucrarea bisericii în așa fel încât fiecare să aibă ceva de făcut. — RH, 31 mai 1887.LP 18.4