În public

Pentru a-i face pe oameni să ia o decizie, Hristos trebuie pus deasupra teoriei. — Mulți dintre pastorii noștri au făcut o mare greșeală ținând predici care sunt construite în întregime pe argumente. Sunt suflete care ascultă teoria adevărului și sunt impresionate de dovezile aduse; atunci, dacă o parte din predică L-ar prezenta pe Hristos ca Mântuitor al lumii, din sămânța semănată ar putea răsări o plantă care să aducă rod pentru slava lui Dumnezeu. Dar în multe predici crucea lui Hristos nu este prezentată înaintea oamenilor. Poate pentru unii este ultima predică pe care o vor asculta, iar alții poate că nu vor mai fi niciodată în situația în care să li se prezinte atât firul adevărului, cât și o aplicație practică pentru inima lor. Ocazia aceea de aur este pierdută pentru totdeauna. Dacă predicatorul ar fi vorbit despre Hristos și dragostea Sa răscumpărătoare în relație cu teoria adevărului, atunci aceasta i-ar fi atras de partea Sa. — 4T 393.LP 70.4

E posibil ca elocvența să facă uitat adevărul și să nu ducă la luarea de decizii. — Cel ce rostește cuvinte elocvente pur și simplu îi face pe oameni să uite adevărul care este amestecat cu oratoria lui. Când entuziasmul trece, descoperim că nici Cuvântul lui Dumnezeu nu a fost consolidat în minte, nici oamenii simpli nu s-au ales cu vreo idee de pe urma predicii. Poate că oamenii vor pleca de la biserică și vor vorbi cu admirație despre capacitățile oratorice ale omului care le-a predicat, dar s-ar putea să nu fie convinși de adevăr și să nu fie câtuși de puțin aduși mai aproape de momentul luării unei decizii. Ei vorbesc despre predică la fel cum ar vorbi despre o piesă, iar despre pastor în același mod în care ar discuta despre un actor de teatru. Poate că vor veni din nou să asculte același tip de discurs și poate că vor pleca din nou fără să fi fost convinși sau hrăniți. — VSS 283.LP 70.5

La fiecare întâlnire ar trebui să se facă apel către oameni să ia o decizie. — O acțiune promptă, energică și serioasă ar putea salva un suflet indecis. Nimeni nu poate ști cât de mult se pierde prin încercarea de a predica fără ungerea cu Duhul Sfânt. În fiecare biserică sunt suflete care ezită, fiind aproape convinse să se predea cu totul lui Dumnezeu. Decizia se ia pentru viața aceasta și pentru veșnicie; dar prea adesea pastorul nu are spiritul și puterea mesajului adevărului în propria inimă, motiv pentru care nu face apeluri directe pentru acele suflete care se află la o răscruce. Urmarea este că impresiile produse în inimile celor convinși nu se adâncesc, iar ei părăsesc întâlnirea simțindu-se mai puțin înclinați să intre în slujba lui Hristos decât au fost la început. Aleg să aștepte o ocazie mai favorabilă, dar aceasta nu vine niciodată. Din discursul acela profan, ca și din jertfa lui Cain, Mântuitorul a lipsit. Se pierde o ocazie de aur, iar în dreptul acestor suflete se ia o hotărâre. Oare nu sunt prea multe în joc ca să predici într-o manieră indiferentă și fără a simți povara sufletelor? — 4T 446.LP 71.1

Invitați oamenii să vină în față. — Domnul a binecuvântat în mod special cuvântarea de duminică după-amiază. Toată lumea a ascultat cu un interes profund, iar la finalul cuvântării s-a făcut invitația ca toți cei care doreau să devină creștini și toți cei care simțeau că nu au o legătură vie cu Dumnezeu să vină în față; noi urma să ne unim cu ei în rugăciuni pentru iertarea păcatelor și pentru harul de a rezista ispitelor. A fost o experiență nouă pentru mulți dintre frații noștri din Europa, dar nu au ezitat. Întreaga adunare părea să fie în picioare, așa că cel mai bine a fost să ia loc cu toții și să Îl caute pe Domnul împreună. O întreagă adunare își manifesta dorința de a renunța la păcat și de a-L căuta cu cea mai mare stăruință pe Dumnezeu. În fiecare grup de oameni sunt două categorii: unii care sunt plini de sine și unii care se detestă. Pentru prima categorie, Evanghelia nu prezintă nicio atracție decât în măsura în care pot lua anumite părți din ea pentru a-și hrăni mândria. Iubesc acele caracteristici de o moralitate superioară pe care au impresia că le posedă. Dar mulți dintre cei care Îl văd pe Isus în perfecțiunea caracterului Său își văd imperfecțiunile proprii într-o lumină care aproape că îi aduce la disperare. Așa s-a întâmplat și aici, dar Domnul a fost prezent pentru a da învățătură și mustrare, pentru a mângâia și a binecuvânta în acele câteva cazuri în care a fost nevoie de asta. Apoi s-a înălțat o rugăciune stăruitoare, nu pentru un zbor vesel pe aripile sentimentelor, ci pentru o adevărată conștientizare a păcătoșeniei noastre și a situației disperate în care am fi fără jertfa ispășitoare a Mântuitorului. Niciodată nu ni s-a părut Isus mai drag ca în acea ocazie. Toată adunarea plângea. Oamenii se prindeau de făgăduința Sa: „Pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară” [Ioan 6:37]. Dacă s-ar fi dat cortina la o parte, am fi văzut îngerii lui Dumnezeu stând gata să le slujească celor smeriți și pocăiți. După rugăciune, s-au făcut 100 de mărturisiri. Multe dintre ele au arătat o experiență autentică, reală, cu Dumnezeu. — RH, 3 noiembrie 1885.LP 71.2