Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Lucrarea pastorală

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Evangheliștii cu literatură

    Pastorii ar trebui să coopereze cu colportorii. — Mi s-a arătat că și acolo unde oamenii aud mesajul de la un pastor activ, colportorul ar trebui să lucreze mai departe în colaborare cu pastorul; căci, chiar dacă pastorul va prezenta mesajul cu credincioșie, oamenii nu sunt în stare să îl rețină în întregime. De aceea pagina tipărită este esențială, nu doar pentru a trezi în ei sentimentul importanței adevărului pentru timpul prezent, ci și pentru a înrădăcina și a consolida în ei adevărul și pentru a-i întări împotriva erorilor înșelătoare. Ziarele și cărțile sunt mijloacele prin care Domnul păstrează în mod continuu înaintea oamenilor mesajul pentru acest timp. Prin faptul că luminează și întăresc sufletele în adevăr, publicațiile vor face o lucrare mult mai mare decât cea făcută numai prin predicarea Cuvântului. Mesagerii tăcuți care sunt introduși în casele oamenilor prin lucrarea colportorului vor întări în toate aspectele lucrarea de vestire a Evangheliei; căci Duhul Sfânt va impresiona mintea celor care vor citi cărțile așa cum impresionează mintea celor care ascultă Cuvântul predicat. Îngerii însoțesc cu influența lor cărțile ce conțin adevărul la fel cum însoțesc lucrarea pastorului. — 6T 315.LP 62.5

    Colportorul ocupă o poziție egală cu cea a pastorului Evangheliei. — Lucrarea de colportaj este un câmp de lucru important, iar colportorul inteligent, care se teme de Dumnezeu și iubește adevărul, ocupă o poziție egală cu cea a pastorului Evangheliei. Ar trebui oare atunci ca un colportor să se simtă mai liber decât pastorul hirotonit să acționeze din motive egoiste? Ar trebui să fie necredincios tuturor principiilor lucrării misionare și să vândă doar acele cărți care sunt mai ieftine și mai ușor de manevrat, neglijând să pună înaintea oamenilor cărțile care dau cea mai multă lumină, pentru că, făcând așa, poate câștiga mai mulți bani pentru sine? — TM 317, 318.LP 63.1

    Nu-i măguliți pe colportorii buni să devină niște pastori slabi. — Pretutindeni, colportorii ar trebui să fie aleși nu dintre elementele instabile ale societății, nici dintre bărbații și femeile care nu sunt buni la nimic altceva și cărora nu le-a reușit nimic în viață, ci dintre cei care vorbesc bine, care au tact, viziune ascuțită și abilitate. De astfel de oameni este nevoie pentru a avea niște colportori și agenți de vânzare de succes. Sunt oameni potriviți care se angajează în această lucrare, dar câte un pastor neînțelept îi flatează spunându-le că ar trebui să-și pună în valoare talentul la amvon, nu într-o simplă lucrare de colportor. În felul acesta lucrarea este desconsiderată. Persoanele respective sunt influențate să-și obțină acreditare de pastori și tocmai ei, care ar fi putut fi formați să devină buni misionari, care să le facă vizite oamenilor, să le vorbească și să se roage împreună cu ei, sunt prinși acum în postura de pastori slabi, iar câmpul în care este atât de mult de lucru și în care ar fi făcut atât de mult bine cauzei este neglijat. Colportorul eficient, ca și pastorul, ar trebui să fie remunerat suficient pentru serviciile sale dacă își face lucrarea cu credincioșie. — 4T 389.LP 63.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents