Un apel

[Acest apel a fost scris la Healdsburg, California, pe 30 mai 1882, spre a fi citit la adunările de tabără. El cuprinde avertizări și sfaturi pe care scriitoarea, nefiind prezentă personal, a simțit nevoia să le adreseze bisericii. Pentru folosul acelora care nu au fost prezenți la acele întâlniri, cum și pentru toți aceia care doresc să-l păstreze permanent în atenție, îl reproducem aici.]

Sunt plină de tristețe când mă gândesc la starea noastră, ca popor. Domnul n-a închis cerul pentru noi, dar viața noastră de continuă apostazie ne-a despărțit de El. Mândria, lăcomia și iubirea de lume au fost vii în inimă, fără teama de a fi lepădați sau condamnați. Păcate grele și îndrăznețe s-au cuibărit printre noi. Și cu toate acestea, părerea generală este aceea că biserica înflorește și că pacea și prosperitatea spirituală se află în mijlocul ei.5M 217.1

Biserica și-a întors spatele și n-a mai urmat pe Domnul Hristos, conducătorul ei, și se retrage în mod sigur spre Egipt. Și cu toate acestea, puțini sunt alarmați sau surprinși de lipsa lor de putere spirituală. Îndoiala și chiar necredința în Mărturiile Duhului lui Dumnezeu se ridică în comunitățile noastre de pretutindeni. Satana dorește ca lucrurile să fie astfel. Pastorii care predică eul în loc să-L predice pe Hristos au făcut ca lucrurile să fie astfel. Mărturiile nu sunt citite și nici apreciate. Dumnezeu v-a vorbit. Lumina a strălucit din Cuvântul Său și din Mărturii și ambele au fost disprețuite și desconsiderate. Rezultatul este vădit acela al lipsei de curăție și consacrare; al lipsei unei credințe adevărate în mijlocul vostru.5M 217.2

Fiecare să-și întrebe propria sa inimă: “Cum am ajuns în această stare de slăbiciune și conflict spiritual? N-am adus noi oare mânia lui Dumnezeu asupra noastră, pentru că acțiunile nu corespund cu credința? Nu căutăm noi oare prietenia și aplauzele lumii mai degrabă decât prezența Domnului Hristos și o profundă cunoaștere a voii Sale?” Cercetați-vă inimile, judecați-vă cursul vieții. Vedeți ce tovarăși, ce prieteni vă alegeți. Căutați oare compania celor înțelepți sau sunteți dispuși să alegeți tovarăși lumești, prieteni care nu se tem de Dumnezeu și nu ascultă de Evanghelie?5M 217.3

Sunt recreațiile voastre de natură să aducă vigoare morală și spirituală? Vă conduc ele la curăția gândirii și a acțiunii? Necurăția este foarte răspândită astăzi, și aceasta chiar printre cei ce mărturisesc a fi urmași ai Domnului Hristos. Pasiunile nu sunt ținute sub control, în vreme ce puterile morale devin în mod continuu mai slabe. Mulți iau parte cu nesaț la distracțiile demoralizatoare pe care Cuvântul lui Dumnezeu le interzice. În acest fel, ei rup legătura cu Dumnezeu și se însoțesc cu iubitorii de plăceri ai lumii. Păcatele care i-au nimicit pe oamenii dinainte de potop există și astăzi — nu numai în țările păgâne, nu numai printre creștini cu numele, dar și printre unii care mărturisesc că așteaptă venirea Fiului omului. Dacă Dumnezeu ar prezenta aceste păcate înaintea voastră așa cum apar ele înaintea Sa, v-ați umple de rușine și groază.5M 218.1

Și ce anume a determinat această stare de lucruri alarmantă? Mulți au acceptat teoria adevărului, dar nu sunt în mod real convertiți. Știu ce vorbesc. Puțini sunt aceia care simt o reală părere de rău pentru păcat, care au convingeri profunde, pătrunzătoare, cu privire la stricăciunea naturii nenăscute din nou. Inima de piatră nu este schimbată cu o inimă de carne. Puțini sunt dispuși să cadă pe Stâncă și să se frângă.5M 218.2

Nu contează cine ești sau care a fost viața ta. Poți fi mântuit numai pe calea arătată de Dumnezeu. Trebuie să te pocăiești; trebuie să cazi pe Stânca Isus Hristos. Trebuie să simți nevoia unui medic și a singurului remediu pentru păcat, sângele lui Isus Hristos. Acest remediu poate fi obținut numai prin pocăință față de Dumnezeu și credință în Domnul nostru Isus Hristos. Aceasta este lucrarea cu care trebuie să înceapă mulți dintre cei ce mărturisesc a fi creștini și chiar slujitori ai lui Hristos. Asemenea fariseilor din vechime, mulți dintre voi cred că nu au nevoie de un mântuitor. Ești plin de mulțumire și înălțare de sine. “Căci n-am venit să chem la pocăință pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși”. Sângele lui Isus Hristos nu va fi de folos decât numai acelora care simt nevoia puterii lui curățitoare.5M 218.3

Ce iubire și bunăvoință neîntrecută s-a manifestat, căci, atunci când n-am cerut mila divină, Domnul Hristos a fost binevoitor să-și asume mântuirea noastră. Dar marele nostru medic cere din partea fiecărui suflet o supunere necondiționată. Noi nu trebuie niciodată să prescriem rețete pentru cazul nostru. Domnul Hristos trebuie să aibă întreaga conducere a voinței și acțiunii.5M 219.1

Mulți nu-și dau seama de starea lor și de primejdia în care se află; și există multe în natura și modul de lucru al Domnului Hristos care sunt contrare oricărui principiu lumesc și opus mândriei inimii omenești. Isus cere de la noi să ne încredem în totul în mâinile Sale și să ne încredem în iubirea și înțelepciunea Sa.5M 219.2

Ne putem înșela singuri, așa cum a făcut Nicodim, că morala, caracterul nostru moral a fost corect și că nu avem nevoie să ne umilim înaintea lui Dumnezeu, asemenea păcătosului de rând. Dar trebuie să fim gata să intrăm în viață în același fel ca cel mai mare dintre păcătoși. Trebuie să renunțăm la neprihănirea noastră și să cerem neprihănirea Domnului Hristos, care să ne fie atribuită. Noi trebuie să depindem în totul de Hristos pentru tăria noastră. Eul trebuie să moară. Trebuie să recunoaștem că tot ce avem este din nemărginita bogăție a harului divin. Limbajul inimii noastre să fie: “Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău dă slavă pentru bunătatea Ta, pentru credincioșia Ta”.5M 219.3

Adevărata credință este urmată de iubire și iubirea de ascultare. Toate puterile și pasiunile omului convertit sunt aduse sub controlul Domnului Hristos. Duhul Său este o putere regeneratoare, transformând pe toți cei care o primesc după chipul divin. Mă întristez când spun că această experiență este înțeleasă numai de către puțini dintre cei ce mărturisesc adevărul. Foarte mulți merg pe căile lor și își satisfac dorințele păcătoase și totuși mărturisesc a fi ucenici ai lui Hristos. Ei nu și-au supus niciodată inimile lui Dumnezeu. Asemenea fecioarelor neînțelepte, ei au neglijat să pună uleiul harului în vasele și lămpile lor. Vă spun, frații mei, că un mare număr dintre aceia care mărturisesc a crede și chiar învață pe alții adevărul sunt sub robia păcatului. Pasiuni josnice mânjesc mintea și corup sufletul. Unii dintre cei care sunt în cele mai josnice păcate au împrumutat uniforma cerului ca să poată sluji lui Satana mai cu succes.5M 219.4

“Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuiește”. El simte că este cumpărat cu sângele lui Isus Hristos și legat în cel mai solemn legământ să slăvească pe Dumnezeu în trupul și spiritul său, ca unele care sunt ale lui Dumnezeu. Iubirea păcatului și a eului sunt supuse în El. El întreabă zilnic: “Ce pot să-i dau lui Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale față de mine?” “Doamne, ce vrei să fac?” Adevăratul creștin nu se va plânge niciodată că jugul Domnului Hristos îi roade gâtul. El consideră slujirea lui Isus ca fiind cea mai reală libertate. Legea lui Dumnezeu este plăcerea lui. În loc să caute să coboare poruncile divine pentru a se armoniza cu scăderile lui, el se străduiește continuu să ridice nivelul desăvârșirii lor.5M 220.1

O astfel de experiență trebuie să fie și experiența noastră, dacă vrem să fim pregătiți pentru ziua judecății lui Dumnezeu. Acum, în vreme ce timpul de probă încă mai continuă, în timp ce vocea milei mai este încă auzită, este timpul să ne debarasăm de păcatele noastre. În timp ce întunericul moral acoperă pământul asemenea unui giulgiu funerar, lumina purtătorilor stindardului lui Dumnezeu trebuie să lumineze mai strălucitor, făcând să se vadă clar deosebirea dintre lumina cerului și întunericul lui Satana.5M 220.2

Dumnezeu a luat ample măsuri ca să putem sta în mod desăvârșit în harul Său, fără să ne lipsească ceva, așteptând venirea Domnului nostru. Sunteți gata? V-ați îmbrăcat cu haina de nuntă? Acest veșmânt nu va acoperi niciodată înșelăciunea, necurăția, corupția și ipocrizia. Ochiul lui Dumnezeu este asupra voastră. El este cel care pătrunde gândurile și intențiile inimii. Noi ne putem ascunde păcatele de ochii oamenilor, dar nu putem ascunde nimic de Făcătorul nostru.5M 220.3

Dumnezeu n-a cruțat pe Fiul Său, ci L-a dat să moară pentru vinovăția noastră și L-a înviat pentru îndreptățirea noastră. Prin Hristos, putem să ne prezentăm cererile la tronul harului. Prin El, nevrednici așa cum suntem, putem obține toate binecuvântările spirituale. Venim noi oare la El ca să avem viață?5M 221.1

Cum vom putea cunoaște bunătatea lui Dumnezeu și iubirea Lui? Psalmistul ne spune — nu auziți și cunoașteți, citiți și cunoașteți sau credeți și cunoașteți; ci “gustați și vedeți cât de bun este Domnul”.5M 221.2

Experiența este cunoaștere izvorâtă din experimentare. Avem nevoie de religie experimentală. “Gustați și vedeți ce bun este Domnul.” În loc să ne luăm după vorbele altora, să gustăm noi înșine.5M 221.3

Foarte mulți oameni au o cunoaștere teoretică a adevărului religios, dar n-au simțit niciodată puterea reînnoitoare a harului divin asupra inimilor lor. Aceste persoane sunt totdeauna încete când este vorba să asculte mărturiile de avertizare, mustrările și învățăturile date de Duhul Sfânt. Ei cred în mânia lui Dumnezeu, dar nu fac nici un efort serios ca să scape de ea. Ei cred în cer, dar nu fac nici un sacrificiu pentru a ajunge în el. Ei cred în valoarea sufletului și în faptul că în curând lucrarea de mântuire se va încheia pentru totdeauna. Și cu toate acestea, neglijează cele mai prețioase ocazii pentru a face pace cu Dumnezeu.5M 221.4

Ei pot să citească Biblia, dar avertizările ei nu-i alarmează, iar făgăduințele ei nu-i câștigă. Ei sunt de acord cu lucruri ce sunt minunate și, cu toate acestea, merg pe căi pe care Dumnezeu le-a interzis să meargă. Ei cunosc un loc de refugiu, dar nu se folosesc de el. Ei cunosc un remediu pentru păcat, dar nu-l folosesc. Ei știu ceea ce este drept, dar n-au nici o plăcere pentru acesta. Toată cunoștința lor nu va face decât să le mărească condamnarea. Ei n-au gustat și n-au învățat niciodată din proprie experiență că Domnul este bun.5M 221.5

Pentru a deveni un ucenic al Domnului Hristos, trebuie să dai dovadă de lepădare de sine și să-L urmezi pe Isus atât atunci când lucrurile sunt bune, cât și atunci când ele sunt rele. Puțini fac acum lucrul acesta. Mulți profetizează neadevăruri și poporului îi place să fie astfel; dar ce se va face la sfârșit? Care va fi hotărârea atunci când faptele lor, cu toate rezultatele lor, vor fi aduse înaintea lui Dumnezeu?5M 222.1

Viața de creștin este o luptă. Apostolul Pavel vorbește despre o luptă împotriva căpeteniilor și puterilor, așa cum a luptat el lupta cea bună a credinței. El declară, de asemenea: “Voi nu v-ați împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului”. O, nu! Astăzi, păcatul este nutrit și scuzat. Sabia ascuțită a Duhului, Cuvântul lui Dumnezeu, nu taie în suflet. S-a schimbat religia? S-a micșorat, s-a anulat vrăjmășia lui Satana împotriva lui Dumnezeu? O viață religioasă însemna cândva dificultăți și a cerut renunțare de sine. Acum totul se face prea ușor. Și de ce se întâmplă astfel? Cei ce mărturisesc a fi poporul lui Dumnezeu au făcut compromis cu puterea întunericului.5M 222.2

Trebuie să fie o reînviorare a mărturiei drepte, corecte. Calea spre ceruri nu este acum mai netedă, mai liniștită decât în zilele Mântuitorului. Toate păcatele noastre trebuie să fie înlăturate. Orice îngăduință față de ceea ce place, și care stingherește viața noastră religioasă, trebuie să fie înlăturată. Ochiul drept sau mâna dreaptă trebuie să fie sacrificat dacă ne supără. Suntem dispuși să renunțăm la înțelepciunea noastră și să primim Împărăția cerului ca un copilaș? Suntem dispuși să ne despărțim de neprihănirea noastră? Suntem noi dispuși să renunțăm la tovarășii, la prietenii noștri lumești pe care ni i-am ales? Suntem noi dispuși să sacrificăm aprobarea oamenilor? Prețul vieții veșnice are o valoare infinită. Vom face noi eforturi și sacrificii proporționale cu valoarea obiectivului ce trebuia realizat?5M 222.3

Orice asociere, orice tovărășie pe care o formăm, oricât de limitată ar fi, exercită o anume influență asupra noastră. Măsura în care ne supunem acestei influențe va fi determinată de gradul de intimitate, de consecvența relațiilor, cum și de iubirea și venerația noastră pentru cel cu care ne asociem. În felul acesta, prin cunoașterea și asocierea cu Domnul Hristos, putem deveni asemenea Lui, un Exemplu desăvârșit.5M 222.4

Comuniunea cu Hristos — cât este de prețioasă! Este privilegiul nostru de a avea o astfel de comuniune, dacă umblăm după ea și dacă vom face orice sacrificiu pentru a o avea. Când au auzit cuvintele Domnului Hristos, primii ucenici au simțit nevoia de El. Ei L-au căutat, L-au găsit și L-au urmat. Ei au fost cu El în casă, la masă, în cămăruță, în câmp. Ei au fost cu El ca niște învățăcei cu un învățător, de pe buzele Lui au primit zilnic lecțiile adevărului sfânt. Ei au privit la El ca niște slujitori la stăpânul lor, pentru a învăța care le este datoria. Ei L-au slujit cu bucurie, în mod voios. L-au urmat, așa cum urmează soldații pe comandantul lor, luptând “lupta cea bună a credinței”. “Și cei chemați, aleși și credincioși, care sunt cu El, de asemenea îi vor birui”.5M 223.1

“Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască și el cum a trăit Isus”. “Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui”. Această conformare, această ascultare de Isus nu va rămâne neobservată de lume. Ea este un subiect de reținut și de comentat. Creștinul poate că nu este conștient de schimbarea cea mare; dar cu cât seamănă mai mult cu Isus Hristos în caracter, cu atât mai modeste vor fi părerile lui despre sine; dar lucrul acesta va fi văzut și simțit de toți cei din jurul său. Aceia care au avut cea mai profundă experiență în lucrurile lui Dumnezeu sunt departe de mândrie sau înălțare de sine. Ei au cele mai smerite gânduri despre ei și cele mai înalte concepții despre slava și desăvârșirea Domnului Hristos. Ei au simțământul că cel mai de jos loc în slujba Sa este prea onorabil pentru ei.5M 223.2

Moise n-a știut că fața sa strălucea cu o strălucire dureroasă și îngrozitoare pentru aceia care n-au avut, asemenea lui, comuniune cu Dumnezeu. Pavel avea o părere foarte umilă despre propria sa înaintare în viața creștină. El spune: “Nu că am și câștigat premiul sau că am și ajuns desăvârșit”. Despre el, Pavel vorbea ca fiind “șeful” păcătoșilor. Și cu toate acestea, Pavel a fost foarte mult onorat de către Domnul. El a fost luat într-o viziune sfântă în cel de-al treilea cer și acolo a primit descoperiri ale slavei divine, pe care nu i-a fost îngăduit să le facă cunoscute.5M 223.3

Ioan Botezătorul a fost numit de către Mântuitorul nostru ca fiind cel mai mare dintre profeți. Și cu toate acestea, ce contrast între limbajul acestui om al lui Dumnezeu și acela al multora care mărturisesc a fi slujitori ai crucii. Când a fost întrebat dacă este Hristos, Ioan a declarat despre sine că nu este vrednic nici să-i “dezlege cureaua încălțămintelor Lui”. Când ucenicii săi au venit cu plângerea că atenția poporului s-a întors spre Noul Învățător, Ioan le-a reamintit că el nu este decât înainte mergătorul Celui Făgăduit. Lui Hristos, ca mire, îi aparținea primul loc în iubirea poporului Său. “Prietenul mirelui, care stă și-l ascultă, se bucură foarte mult când aude glasul mirelui; și această bucurie, care este a mea, este deplină. Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez. Cel ce vine din cer este mai pe sus de toți”. “Cine primește mărturia Lui, adeverește prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul”.5M 224.1

Astfel de lucrători sunt necesari astăzi pentru cauza lui Dumnezeu. Cei mulțumiți de sine, invidioși și geloși, gata de critică și găsitori de greșeli pot foarte bine să lipsească din sfânta Sa lucrare. Ei nu trebuie să fie tolerați în lucrarea de slujire, chiar dacă, în mod evident ei au realizat unele lucruri bune. Dumnezeu nu duce lipsă de oameni și mijloace. El cheamă lucrători care sunt drepți și credincioși, curați și sfinți; se adresează acelora care au simțit nevoia de sângele ispășitor al Domnului Hristos și de harul sfințitor al Duhului Sfânt.5M 224.2

Frații mei, Dumnezeu este întristat din cauza invidiei și geloziei voastre, din cauza amărăciunii și certurilor voastre. În toate aceste lucruri, vă supuneți în ascultare de Satana și nu de Hristos. Când vedem bărbați tari la principii, netemători în împlinirea datoriei lor, blânzi și iubitori, răbdători față de toți, gata să ierte, manifestând iubire față de sufletele pentru care a murit Hristos, nu trebuie să mai întrebăm: “Sunt ei creștini?” Ei dau o dovadă fără de greș că au fost cu Hristos și au învățat de la El. Când oamenii descoperă trăsături de caracter opuse, când sunt mândri, vanitoși, frivoli, lumești, avari, răi, aspri, nu trebuie să ni se mai spună cu cine se asociază, care sau cine este cel mai intim prieten al lor. Poate că ei nu cred în vrăjitorie; dar, cu toate acestea, au comuniune cu un spirit rău.5M 224.3

Acestei categorii le spun: “Să nu vă lăudați și să nu mințiți împotriva adevărului. Înțelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, firească, drăcească. Căci acolo unde este pizmă și duh de ceartă, există tulburare și tot felul de fapte rele. Înțelepciunea care vine de sus este întâi curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și fapte bune, fără părtinire, nefățarnică. Și roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace”.5M 225.1

Când Fariseii și Saducheii au venit cu grămada unde boteza Ioan, neînfricatul predicator al neprihănirii li s-a adresat: “Pui de năpârci, cine v-a învățat să fugiți de mânia viitoare? Faceți dar roade vrednice de pocăință”. Acești oameni erau puși în mișcare să vină la Ioan de motive nesfinte. Ei erau oameni cu principii otrăvitoare și practici corupte. Și cu toate acestea, nu aveau simțământul adevăratei lor stări. Plini de mândrie și ambiție, ei nu vor ezita să folosească orice mijloc să se înalțe pe ei și să întărească influența lor asupra poporului. Ei au venit să fie botezați de Ioan pentru ca să poată să aducă mai bine la îndeplinire aceste planuri.5M 225.2

Ioan le-a citit motivele și i-a întâmpinat cu întrebarea cercetătoare: “Cine v-a învățat să fugiți de mânia viitoare?” Dacă ar fi auzit vocea lui Dumnezeu vorbind inimilor lor, ei ar fi dovedit acest lucru aducând sau făcând roade vrednice de pocăință. Dar n-au fost văzute astfel de roade. Ei au auzit avertizarea numai ca vocea sau glasul unui om. Ei erau încântați de puterea și îndrăzneala cu care vorbea Ioan, dar Duhul lui Dumnezeu n-a adus în inima lor convingerea și, ca rezultate sigure, să aducă roade pentru viața veșnică. Ei n-au dat nici o dovadă a unei schimbări a inimii. Fără puterea transformatoare a Duhului Sfânt, Ioan dorea să-i facă să înțeleagă că o ceremonie exterioară nu le este de nici un folos.5M 225.3

Mustrarea profetului este aplicabilă multora din zilele noastre. Ei nu pot să contrazică argumentele clare și convingătoare ce susțin adevărul, ci îl acceptă mai mult ca rezultat al raționamentului omenesc decât ca o descoperire divină. Ei nu au un simțământ real al stării lor păcătoase, ei nu dau pe față o adevărată frângere a inimii; ci, asemenea fariseilor, consideră că este o mare bunăvoință din partea lor aceea de a accepta adevărul.5M 226.1

Nimeni nu este mai departe de Împărăția cerului ca formaliștii plini de neprihănirea lor de sine, plini de mândrie pentru realizările lor, în timp ce sunt cu totul lipsiți de spiritul lui Hristos, iar invidia, gelozia sau iubirea de popularitate și de a fi lăudați îi stăpânesc. Ei aparțin aceleași clase căreia Ioan i s-a adresat ca fiind o generație de năpârci, copii ai celui rău. Există astfel de persoane printre noi, nevăzute și nesuspectate. Ei slujesc cauzei lui Satana mult mai eficient decât cel mai josnic nelegiuit; pentru că acesta din urmă nu-și ascunde adevăratul său caracter, el apare așa cum este.5M 226.2

Dumnezeu cere roade vrednice de pocăință. Fără astfel de roade, mărturisirea noastră de credință nu are nici o valoare. Domnul este în stare să ridice astfel de adevărați credincioși printre aceia care n-au auzit niciodată de Numele Său. “Să nu credeți că puteți zice în voi înșivă: ‘Avem ca tată pe Avraam’! Căci vă spun că Dumnezeu, din pietrele acestea, poate să ridice fii lui Avraam”.5M 226.3

Dumnezeu nu este dependent de oameni care sunt neconvertiți în inimă și viață. El nu va favoriza niciodată vreun om care practică nelegiuirea. “Securea a și fost înfiptă la rădăcina pomilor; deci, orice pom care nu face roadă bună este tăiat și aruncat în foc”.5M 226.4

Aceia care îl laudă și îl măgulesc pe pastor, în timp ce neglijează faptele neprihănirii, dau o dovadă fără de greș că sunt convertiți de pastor, și nu de Dumnezeu. Întrebăm: “Cine v-a învățat să fugiți de mânia viitoare?” A fost oare vocea Duhului Sfânt sau numai vocea omului aceea pe care ai auzit-o în solia trimisă de Dumnezeu? Roadele aduse vor mărturisi despre caracterul pomului.5M 227.1

Nici o formă exterioară nu ne poate curăți; nici o orânduire administrată de cel mai sfânt dintre oameni nu poate lua locul botezului cu Duhul Sfânt. Duhul lui Dumnezeu trebuie să-și facă lucrarea asupra inimii. Toți cei care n-au experimentat puterea lui regeneratoare sunt ca pleava între grâu. Domnul nostru are lopata în mâini și El Își va curăți aria. În ziua ce vine, El va face deosebirea “dintre cel ce slujește lui Dumnezeu și cel ce nu-I slujește”.5M 227.2

Spiritul lui Hristos Se va descoperi în toți aceia care sunt născuți din Dumnezeu. Disputele și vrajba nu pot avea loc printre aceia care sunt conduși de Duhul Său. “Curățiți-vă, cei ce purtați vasele Domnului”. Foarte rar biserica va avea un standard mai înalt decât acela al slujitorilor ei. Avem nevoie de un corp de lucrători convertiți și de un popor convertit. Păstorii care veghează sufletele ca unii care au să dea socoteală de ele vor conduce turma pe cărările păcii și ale sfințirii. Succesul lor în această lucrare va fi proporțional cu creșterea lor în harul și cunoașterea adevărului. Când cei ce învață sunt sfințiți, suflet, corp și spirit, atunci ei pot să imprime poporului conștiența unei astfel de sfințiri.5M 227.3

Nu are prea mare importanță să vorbește despre religie doar ocazional, să te rogi pentru binecuvântări spirituale fără o adevărată foame a sufletului și o credință vie. Mulțimea uimită ce se îmbulzea în jurul Domnului Hristos n-a obținut nici o putere reală din această atingere. Dar când femeia aceea săracă, suferindă, în marea ei nevoie, a întins mâna și s-a atins de haina Domnului Isus, ea a simțit puterea vindecătoare. Atingerea ei a fost atingerea credinței. Domnul Hristos a recunoscut această atingere și S-a hotărât să le dea o lecție tuturor urmașilor până la încheierea timpului. El știa că o putere a ieșit din El și, întorcându-Se spre mulțime, a spus: “Cine s-a atins de hainele Mele?” Surprinși de o astfel de întrebare, ucenicii I-au răspuns: “Noroadele Te împresoară și Te îmbulzesc, și mai întrebi: ‘Cine s-a atins de Mine?’”5M 227.4

Isus și-a fixat ochii asupra ei, asupra aceleia care făcuse acest lucru. Ea era plină de teamă. Avea o mare bucurie, dar nu cumva depășise măsura respectului? Știind ce se petrecuse în ea, a venit tremurând și a căzut la picioarele Sale, spunându-I tot adevărul. Domnul Hristos n-a mustrat-o. În mod blând, i-a spus: “Du-te în pace și fii vindecată de suferința ta”.5M 228.1

Aici avem o deosebire între atingerea ocazională și atingerea credinței. Rugăciunea și predicarea fără exercitarea unei credințe vii în Dumnezeu vor fi zadarnice. Dar atingerea credinței ne deschide tezaurul de putere și înțelepciune divină; și astfel, prin instrumente de lut, Dumnezeu aduce la îndeplinire lucrările minunate ale harului Său.5M 228.2

Această credință vie este marea noastră nevoie de astăzi. Noi trebuie să cunoaștem că Isus este în adevăr al nostru, că spiritul Său ne purifică și ne curăță inimile. Dacă slujitorii lui Hristos au o credință adevărată, cu blândețe și iubire, ce lucrare vor putea să aducă la îndeplinire! Ce roade vor putea fi văzute spre slava lui Dumnezeu!5M 228.3

Ce vă pot spune, frații mei, să vă trezească din siguranța aceasta firească a voastră? V-am arătat primejdiile. În biserică sunt atât credincioși, cât și necredincioși. Domnul Hristos a înfățișat aceste două clase în parabola Sa cu via și mlădițele ei. El i-a îndemnat pe urmașii Săi: “Rămâneți în Mine, și Eu voi rămâne în voi. După cum mlădița nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi nu puteți aduce roadă, dacă nu rămâneți în Mine. Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărțiți de Mine nu puteți face nimic”.5M 228.4

Există o mare diferență între o pretinsă unire cu Hristos și o reală legătură cu Hristos prin credință. O mărturisire a adevărului îi așază pe oameni în biserică, dar aceasta nu dovedește totodată că ei au o legătură vitală cu vița cea vie. Se dă o regulă prin care adevăratul ucenic poate să fie deosebit de aceia care pretind a fi urmași ai Domnului Hristos, dar care nu au credință în El. O categorie are roade, cealaltă nu are roade. Una este adesea supusă cuțitului curățitor al lui Dumnezeu, ca să aducă mai multă roadă; cealaltă urmează în curând să fie tăiată din butucul viu al viței ca ramuri uscate.5M 228.5

Sunt profund preocupată de faptul că poporul nostru trebuie să păstreze între ei mărturia vie și că biserica trebuie păstrată curată de elementul necredinței. Putem să concepem o legătură mai intimă, mai strânsă cu Domnul Hristos decât aceea prezentată în cuvintele: “Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele”? Fibrele mlădițelor sunt aproape identice cu acelea ale viței. Transmiterea vieții, a tăriei și a rodirii din butuc la mlădițe este neîmpiedicată și continuă. Rădăcina își trimite hrana prin mlădițe. Așa este și adevărata relație dintre credincios și Hristos. El rămâne în Hristos și își primește hrana de la El.5M 229.1

Această relație spirituală poate fi stabilită numai printr-o exercitare personală a credinței. Această credință trebuie să exprime din partea noastră o supremă preferință, o încredere perfectă și o consacrare întreagă. Voința noastră trebuie să fie în totul predată voinței divine, simțămintele noastre, dorințele, interesele și onoarea, identificate cu prosperitatea împărăției Domnului Hristos și onoarea cauzei Sale și atunci vom primi mereu de la El har și Domnul Hristos va primi recunoștința noastră.5M 229.2

Când această intimitate a legăturii și comuniunii este formată, atunci păcatele noastre sunt așezate asupra lui Hristos; și neprihănirea Sa ne este atribuită. El a fost făcut păcat pentru noi, pentru ca noi să putem fi făcuți neprihănirea lui Dumnezeu în El. Noi avem acces la Dumnezeu prin El; noi suntem primiți în Cel Prea Iubit. Tot ceea ce prin cuvânt sau faptă vatămă un credincios, Îl rănește astfel pe Isus. Oricine dă un pahar cu apă rece unui ucenic pentru că este un copil al lui Dumnezeu va fi considerat de Domnul Hristos ca dându-i-l Lui.5M 229.3

Când era aproape să-și ia la revedere de la ucenicii Săi, Domnul Hristos le-a dat cel mai frumos simbol al legăturii Sale cu credincioșii. Le-a prezentat felul în care puteau să mențină o legătură strânsă când prezența Sa vizibilă va fi retrasă. Pentru a imprima aceasta în mintea lor, El le-a dat vinul ca cel mai izbitor și mai potrivit simbol.5M 230.1

Iudeii au considerat totdeauna vița ca fiind cea mai nobilă dintre plante și o reprezentare a tot ce era puternic, minunat și rodnic. “Vița”, pare că spune Domnul, “pe care voi o apreciați atât de mult este un simbol. Eu sunt realitatea; eu sunt adevărata viță. Ca națiune, voi apreciați vinul; ca păcătoși, voi trebuie să Mă prețuiți mai presus de toate lucrurile pământești. Mlădița nu poate să trăiască separat de viță; nici voi nu puteți să trăiți dacă nu rămâneți în Mine.”5M 230.2

Toți urmașii Domnului Hristos sunt tot atât de profund interesați de această lecție cum au fost și ucenicii care au ascultat cuvintele Sale. În apostazie, omul s-a înstrăinat de Dumnezeu. Despărțirea este considerabilă și îngrozitoare; dar Domnul Hristos a luat din nou măsuri să ne lege de Sine. Puterea răului este atât de identificată cu natura umană, încât nici un om nu poate birui, decât dacă se unește cu Hristos. Prin această unire primim putere morală și spirituală. Dacă avem spiritul lui Hristos, vom face roade ale neprihănirii, roade ce vor onora și binecuvânta pe oameni și vor glorifica pe Dumnezeu.5M 230.3

Tatăl este vierul. În mod iscusit și plin de milă, El curăță fiecare mlădiță purtătoare de roade. Aceia care împărtășesc acum suferințele Domnului Hristos, reproșul și rușinea, vor fi părtași ai slavei Sale în viitor. Lui “nu-I este rușine să-i numească frați”. Îngerii Săi le slujesc. La a doua Sa venire, va fi ca Fiu al omului, identificându-Se astfel cu omenirea chiar în slava Sa. Acelora care s-au unit cu El, le declară: “Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează, și să n-aibă milă de rodul pântecului ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuși Eu nu te voi uita cu nici un chip. Iată că te-am săpat pe palmele Mele și zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor mei”.5M 230.4

O, ce privilegii minunate ne sunt oferite!5M 231.1

Vom depune noi cele mai zeloase eforturi pentru a forma această alianță cu Hristos, prin care sunt obținute aceste binecuvântări? Ne vom lepăda păcatele și nelegiuirile, pentru neprihănire, să ne întoarcem astfel la Domnul? Scepticismul și necredincioșia sunt foarte răspândite. Domnul Hristos a pus întrebarea: “Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credință pe pământ?” Noi trebuie să ducem o viață activă de credință. Permanența credinței noastre este condiția unirii noastre.5M 231.2

O unire cu Hristos printr-o credință vie este durabilă; orice altă unire trebuie să piară. Domnul Hristos este Acela care ne-a ales mai întâi, plătind un preț infinit pentru răscumpărarea noastră; adevăratul credincios Îl alege pe Hristos ca fiind primul, ultimul și cel mai bun în toate. Dar această unire costă ceva. Este o unire de totală dependență în care trebuie să intre o ființă mândră. Toți cei care alcătuiesc această unire trebuie să simtă nevoia după sângele ispășitor al Domnului Hristos. Ei trebuie să experimenteze o schimbare a inimii. Ei trebuie să-și supună întreaga lor voință, voii lui Dumnezeu. Va fi o luptă cu obstacolele interne și externe. Trebuie să aibă loc o lucrare dureroasă de desprindere, ca și o lucrare de atașament. Mândria, egoismul, vanitatea, spiritul lumesc — păcatul sub toate formele lui — trebuie să fie biruite, dacă vrem să intrăm în unire cu Hristos. Motivul pentru care mulți găsesc viața creștină așa de deplorabilă, de grea, motivul pentru care ei sunt așa de nestatornici, atât de schimbători, este acela că încearcă să se alăture lui Hristos fără ca mai întâi să se despartă de acești idoli pe care îi iubesc.5M 231.3

După ce unirea cu Hristos s-a format, ea poate fi păstrată numai printr-o zeloasă rugăciune și un efort neobosit. Noi trebuie să rezistăm, trebuie să dăm dovadă de renunțare de sine, trebuie să cucerim eul. Prin harul lui Hristos, prin curaj, credință și veghere, noi putem câștiga biruința.5M 231.4

Credincioșii devin una cu Hristos, dar o mlădiță nu poate să fie susținută de către o altă mlădiță. Hrana trebuie să fie obținută printr-o legătură vitală cu via. Noi trebuie să ne simțim complet dependenți de Hristos. Trebuie să trăim prin credință în Fiul lui Dumnezeu. Aceasta este însemnătatea poruncii: “Rămâneți în Mine”. Viața pe care o trăim în trup nu trebuie trăită după voia oamenilor, nu pentru a place vrăjmașului lui Dumnezeu, ci pentru a sluji și a-L onora pe El, care ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi. Numai o simplă acceptare a acestei uniri, în timp ce sentimentele noastre nu sunt despărțite de lume, de plăcerile și viața ei desfrânată, nu face decât să încurajeze inima la neascultare.5M 231.5

Regretabil, dar, ca popor noi suntem lipsiți de credință și iubire. Eforturile noastre sunt prea slabe pentru timpul primejdios în care trăim. Mândria și îngăduința de sine, lipsa de respect și nelegiuirea, de care suntem înconjurați, au influență asupra noastră. Puțini își dau seama de importanța de a ne feri, pe cât este posibil, de toate tovărășiile ce nu sunt prietene cu viața religioasă. Puțini sunt aceia care, în alegerea anturajului, fac din prosperitatea lor spirituală primul lucru pe care îl iau în considerație.5M 232.1

Părinții se îngrămădesc cu familiile lor în orașe, pentru că gândesc că aici le este mai ușor să obțină mijloace de trai decât la țară. Copiii, neavând ce face atunci când nu sunt la școală, capătă o educație a străzii. Datorită unor tovărășii rele, ajung să-și formeze obiceiuri vicioase și destrăbălate. Părinții văd toate acestea; dar se cere sacrificiu pentru a le corecta abaterile și ei stau acolo unde se află, până când Satana obține un control deplin asupra copiilor lor. Mai bine să sacrifici orice considerație lumească decât să pui în primejdie sufletele prețioase care ți-au fost încredințate. Ei vor fi asaltați de ispite și trebuie învățați să le facă față; dar este de datoria ta să pui capăt oricărei influențe, să renunți la orice obicei, să rupi orice legătură ce te reține de la o consacrare liberă și deschisă, a ta și a familiei tale, lui Dumnezeu.5M 232.2

În loc să vă grămădiți în orașe, căutați pentru copiii voștri un loc cât mai retras cu putință, apărat de ispite, și acolo instruiți-i și educați-i pentru a fi de folos. Profetul Ezechiel enumeră astfel cauzele ce au dus la păcatul Sodomei și la nimicirea ei: “Era îngâmfată, trăia în belșug și într-o liniște nepăsătoare, ca și fiicele ei, și nu sprijinea mâna celui nenorocit și celui lipsit”. Toți aceia care vor scăpa de soarta Sodomei trebuie să se ferească de comportarea care a adus judecățile lui Dumnezeu asupra cetății nelegiuite.5M 232.3

Frații mei, voi nesocotiți cele mai sacre cerințe ale lui Dumnezeu prin neglijența de a vă consacra Lui, pe voi și copiii voștri. Mulți dintre voi stați într-o falsă siguranță, absorbiți de interese egoiste și atrași de comori pământești. Nu vă temeți de rău. Primejdia pare că este departe. Dar vă veți înșela, vă veți amăgi, spre ruina voastră veșnică, dacă nu vă treziți și, cu pocăință și profundă umilință, nu vă veți întoarce la Domnul.5M 233.1

Din nou și din nou vi s-a adresat glasul din cer. Veți asculta această voce? Veți da ascultare sfatului martorului credincios, pentru a căuta aurul curățit prin foc, hainele albe și alifia pentru ochi? Aurul este credința și iubirea, hainele albe sunt neprihănirea Domnului Hristos, alifia pentru ochi este acel discernământ spiritual care vă va face în stare să vedeți vicleniile lui Satana și să le ocoliți, să descoperiți păcatul și să-l urâți, să vedeți adevărul și să ascultați de el.5M 233.2

Letargia mortală a lumii vă paralizează simțurile. Păcatul nu mai apare deloc respingător, pentru că sunteți orbiți de Satana. Judecățile lui Dumnezeu sunt revărsate în curând asupra pământului. “Scapă-ți viața” este avertizarea din partea îngerilor lui Dumnezeu. Alte voci se aud spunând: “Nu te neliniști; nu există nici un motiv pentru o alarmă deosebită.” Aceia din Sion care sunt trândavi strigă “Pace și siguranță”, în timp ce cerurile declară că o nimicire rapidă este pe punctul să vină asupra călcătorilor legii. Tânărul, frivolul și iubitorul de plăceri consideră aceste avertizări ca fiind niște povești și se întorc de la ele cu ironie. Părinții sunt înclinați să creadă că copiii lor gândesc cum se cuvine cu privire la aceasta și cu toți dorm și lenevesc. Așa a fost la nimicirea lumii din vechime și când Sodoma și Gomora au fost nimicite prin foc. Cu o noapte înainte de distrugerea lor, cetățile din câmpie erau dezlănțuite în plăceri. Lot era luat în râs pentru temerile și avertizările lui. Dar acești batjocoritori au fost cei care au pierit în flăcări. Chiar în noaptea aceea, ușa milei a fost închisă pentru totdeauna pentru locuitorii nelegiuiți și nepăsători ai Sodomei.5M 233.3

Dumnezeu este Acela care ține în mâinile Lui destinul sufletelor. El nu va fi totdeauna batjocorit. El nu va fi luat totdeauna în râs. Judecățile Lui sunt deja în lume. Uragane teribile și îngrozitoare lasă în urma lor distrugere și moarte. Focul devastator face una cu pământul pădurile nelocuite și orașele supraaglomerate. Furtuni și naufragii îi așteaptă pe aceia care călătoresc pe adâncurile de ape. Accidente și calamități îi amenință pe toți cei care călătoresc pe uscat. Uragane, cutremure, sabie și foamete urmează în succesiuni rapide; cu toate acestea, inimile oamenilor sunt împietrite. Ei nu recunosc vocea de avertizare a lui Dumnezeu. Nu fug către unicul refugiu în fața furtunii ce se strânge.5M 234.1

Mulți dintre cei care au fost așezați pe muntele Sionului, spre a veghea cu un ochi de vultur apropierea primejdiei și a avertiza, dorm ei înșiși. Chiar aceia care trebuie să fie cei mai activi și mai vigilenți în acest ceas al primejdiei își neglijează datoria și aduc asupra lor sângele sufletelor ce pier.5M 234.2

Frații mei, feriți-vă de inima rea a necredinței. Cuvântul lui Dumnezeu este clar și minuțios în ceea ce privește restricțiile lui; El intervine în dorința de satisfacere egoistă a plăcerilor tale și de aceea nu-l asculți. Mărturiile Spiritului Său îți atrag atenția la Sfintele Scripturi, scoțând în evidență defectele tale de caracter și îți mustră păcatele; de aceea nu-i dai ascultare. Și pentru a justifica comportarea ta firească, iubitoare de plăceri, începi să te îndoiești dacă mărturiile sunt de la Dumnezeu. Dacă ai fi ascultat de învățăturile lor, ai fi fost sigur de originea lor divină. Nu uita, necredința ta nu afectează veridicitatea lor. Dacă sunt de la Dumnezeu, ele vor rezista. Aceia care încearcă să slăbească credința poporului lui Dumnezeu în aceste mărturii, care există în biserică de mai bine de treizeci și șase de ani, luptă împotriva lui Dumnezeu. Nu instrumentul este acela pe care îl disprețuiești și-l insulți, ci, Dumnezeu, care v-a vorbit prin aceste avertizări și mustrări.5M 234.3

În instrucțiunile pe care Mântuitorul nostru le-a dat ucenicilor Săi sunt cuvinte de mustrare care ni se aplică în special nouă: “Luați seama la voi înșivă, ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare de mâncare și băutură și cu îngrijorările vieții acesteia, și astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.” Vegheați, rugați-vă, lucrați — aceasta este adevărata viață a credinței. “Rugați-vă neîncetat”, adică fiți totdeauna în spiritul rugăciunii și atunci veți fi gata pentru venirea Domnului vostru.5M 235.1

Veghetorul este răspunzător pentru starea poporului. Dacă deschizi ușa mândriei, a invidiei, îndoielii și altor păcate, va fi luptă, ură și tot felul de fapte rele. Isus, cel blând și smerit, cere să intre ca oaspete al tău; dar ție îți este teamă să-L lași să intre. El ne-a vorbit atât în Vechiul, cât și în Noul Testament; El ne vorbește încă prin Duhul Său și prin providența Sa. Învățăturile Lui sunt menite să-i facă pe oameni credincioși față de Dumnezeu și sinceri față de ei înșiși.5M 235.2

Isus a luat asupra Sa natura omului pentru ca să dea un exemplu pentru omenire, un exemplu complet, desăvârșit. El Își propune să ne facă asemenea Lui, credincioși, corecți în toate lucrurile, simțămintele și gândurile — credincioși în inimă, suflet și viață. Aceasta înseamnă creștinism. Natura noastră căzută trebuie să fie curățită, înnobilată și consacrată prin ascultarea de adevăr. Credința creștină nu se va armoniza niciodată cu principiile omenești; integritatea creștină se opune tuturor înșelăciunilor și pretențiilor. Omul care nutrește cel mai mult iubirea lui Hristos în suflet, care reflectă cel mai desăvârșit chipul Mântuitorului, este în fața lui Dumnezeu omul cel mai credincios, cel mai nobil și cel mai onorabil de pe pământ.5M 235.3