Mărturii pentru comunitate — Numărul 32

Lucrarea slujitorului Evangheliei

Sunt multe lucruri care au nevoie să fie corectate în Conferința Columbia de Sud și Conferința Pacificului de Nord. [Acestea erau Conferințe locale în ceea ce astăzi este Uniunea de Conferințe a Pacificului de Nord.] Creatorul a așteptat ca frații de acolo să aducă roade în armonie cu lumina și privilegiile ce le-au fost date, dar, din acest punct de vedere, El a fost dezamăgit. El le-a dat toate avantajele; dar ei n-au crescut în blândețe, evlavie și bunătate. Ei n-au urmat acel drum al vieții, n-au dat pe față acel caracter, n-au exercitat acea influență prin care să-L onoreze în cel mai înalt grad pe Creatorul lor, care să-i înnobileze și să-i facă o binecuvântare pentru aproapele lor. Egoismul există în inima lor. Le place să aibă propriile lor drumuri și să caute comoditatea, onoarea și bogăția, propria lor plăcere, în formele ei cele mai grosiere sau mai rafinate. Dacă urmăm cursul vieții acestei lumi și tendința minții noastre, va fi oare lucrarea aceea spre cel mai mare bine al nostru? Oare Dumnezeu, care ne-a creat, nu are ceva mai bun pentru noi?5M 249.1

“Urmați, dar pilda lui Dumnezeu ca niște copii prea iubiți”. Creștinii trebuie să fie asemenea lui Hristos. Ei trebuie să aibă același spirit, să exercite aceeași influență, să aibă aceeași desăvârșită morală pe care o are El. Inima idolatră și stricată trebuie să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu. Acei care sunt mândri și plini de îndreptățire de sine trebuie să se umilească și să devină răbdători, blânzi și smeriți cu inima. Cei lumești trebuie să aibă cârceii inimii îndepărtați din gunoiul lumii, în jurul căruia ei se agață, și să se înfășoare în jurul lui Dumnezeu; ei trebuie să devină spirituali. Cel necinstit și nevrednic de încredere trebuie să devină drept și adevărat. Ambițiosul și cel lacom trebuie să se ascundă în Hristos și să caute slava Sa, și nu a lor. Ei trebuie să disprețuiască propria lor sfințire și să-și strângă o comoară în cer. Cei ce nu se roagă trebuie să simtă nevoia atât a rugăciunii în taină, cât și în familie, și trebuie să înalțe rugăciunile lor înaintea lui Dumnezeu cu o mare ardoare.5M 249.2

Ca închinători ai adevărului și viului Dumnezeu, noi trebuie să aducem roade corespunzătoare luminii și privilegiilor de care ne bucurăm. Mulți se închină la idoli, în loc să se închine Domnului cerului și al pământului. Orice iubește omul și în ce se încrede, în loc să-L iubească pe Domnul și să se încreadă în totul în El, devine un idol și este astfel înregistrat în cărțile cerului. Chiar binecuvântările sunt adesea transformate într-un blestem. Simpatiile inimii omenești, întărite prin exercitare, sunt uneori pervertite până când devin o cursă. Dacă cineva este mustrat, vor fi totdeauna unii care vor simpatiza cu el. Ei uită cu totul răul făcut cauzei lui Dumnezeu prin influența rea a aceluia ale cărui viață și caracter nu se aseamănă în nici un fel cu acelea ale Modelului nostru. Dumnezeu trimite pe slujitorii Săi cu o solie către poporul care mărturisește a fi urmașul Domnului Hristos; dar unii sunt numai cu numele copii ai lui Dumnezeu și aceștia resping avertizarea.5M 250.1

Într-un mod minunat, Dumnezeu a înzestrat pe om cu puterea de a gândi, de a raționa. El, care a făcut ca pomul să poată ține povara fructelor lui bune, l-a făcut pe om capabil să poarte roadele prețioase ale neprihănirii. El l-a așezat pe om în grădina Sa și, cu multă gingășie, S-a îngrijit de el și a așteptat ca acesta să aducă roade. În parabola smochinului, Domnul Hristos a spus: “Iată că sunt trei ani de când vin și caut rod în smochinul acesta”. Timp de mai bine de doi ani, Proprietarul a așteptat roadele pe care era îndreptățit să le aștepte de la aceste Conferințe. Dar cum au fost răsplătite așteptările Sale? Cât de nerăbdători urmărim noi un pom sau o plantă favorită, așteptând ca ea să răsplătească grija pe care i-am purtat-o, producând boboci, flori și roade, și cât de dezamăgiți suntem când nu găsim decât frunze! Cu o cât mai mare nerăbdare și cu un interes plin de iubire așteaptă Tatăl ceresc creșterea spirituală a acelora pe care El i-a făcut după chipul și asemănarea Sa și pentru care El a fost gata să dea pe Fiul Său, ca ei să fie înălțați, înnobilați și glorificați!5M 250.2

Domnul are instrumentele Sale alese care să-i întâmpine pe oameni în rătăcirile și apostazia lor. Solii Săi sunt trimiși să dea o mărturie clară, care să-i trezească din starea lor de adormire, și să deschidă cuvintele prețioase ale vieții, Sfintele Scripturi, spre înțelegerea lor. Acești oameni nu trebuie să fie numai predicatori, ci slujitori, purtători de lumină, veghetori credincioși, care vor vedea amenințarea primejdiei și avertizează poporul. Ei trebuie să se asemene Domnului Hristos în zelul lor, în tactul lor serios, în eforturile lor personale — în concluzie, în toată slujirea lor. Ei trebuie să aibă o legătură vitală cu Dumnezeu și trebuie să devină atât de familiari cu profețiile și lecțiile practice ale Vechiului și Noului Testament, încât să poată scoate din comoara Cuvântului lui Dumnezeu lucruri vechi și noi.5M 251.1

Unii dintre acești slujitori fac greșeli în pregătirea predicilor lor. Ei aranjează orice amănunt cu o așa exactitate, încât nu-I mai lasă lui Dumnezeu nici un loc pentru a conduce și inspira mintea lor. Fiecare punct este stabilit, așa stereotip cum este, și nu pot să se despartă de planul predicii pe care l-au făcut. Acest fel de a fi, dacă este continuat, îi va face să devină înguști, limitați în vederile lor și, nu peste mult timp îi va lăsa fără energie și viață, așa cum sunt dealurile Gilboa, fără rouă și ploaie. Ei trebuie să-și deschidă sufletul și să lase ca Duhul Sfânt să-i ia în stăpânire și să le impresioneze mintea. Când totul este stabilit mai dinainte, și își dau seama că nu pot să se abată de la aceste predici scrise mai dinainte, efectul este oarecum puțin mai bun decât acela care este produs prin citirea unei predici scrise.5M 251.2

Dumnezeu dorește ca slujitorii Săi să fie în totul dependenți de El, dar, în același timp, ei trebuie să fie în totul plini de fapte bune. Nici un subiect nu poate să fie prezentat înaintea tuturor comunităților în același fel. Duhul lui Dumnezeu, dacă I se îngăduie să-și facă lucrarea, va impresiona mintea cu idei menite să facă față cazurilor acelora care au nevoie de ajutor. Dar acele predici formale, slabe, ale multora dintre cei ce urcă la amvon au în ele puțin din puterea plină de viață a Duhului Sfânt. Obiceiul de a ține astfel de predici va distruge în mod efectiv rațiunea de a fi a slujitorului și capacitățile lui. Acesta este unul din motivele pentru care eforturile lucrătorilor din _____ și din _____ n-au avut mai mult succes. Dumnezeu are prea puțin de făcut în ceea ce privește impresionarea minții acestora la amvon.5M 251.3

O altă cauză a insuccesului în aceste conferințe este aceea că poporul la care este trimis solul lui Dumnezeu dorește ca ideile lui să fie modelate după ale lor și să pună în gura lui cuvintele pe care acesta să le rostească. Veghetorii lui Dumnezeu n-ar trebui să caute cum să placă oamenilor și nici să asculte cuvintele lor și apoi să le rostească; ci trebuie să asculte ce spune Domnul, care este Cuvântul Său pentru popor. Dacă se sprijină pe vorbiri pregătite cu ani în urmă, ei nu vor satisface nevoile ocaziei respective. Inimile lor trebuie să fie deschise, astfel încât Domnul să le poată impresiona mintea, și numai după aceea vor fi în stare să le dea oamenilor căldura adevărului prețios al Cerului. Lui Dumnezeu nu-I plac slujitorii aceia înguști, care consacră puterile date lor de Dumnezeu pentru lucruri de mică importanță și dau greș în a crește în cunoașterea divină până la înălțimea staturii plinătății lui Isus Hristos. El dorește ca slujitorii Săi să aibă o gândire profundă și un adevărat curaj moral. Astfel de oameni vor fi pregătiți să facă față opoziției și să treacă cu bine dificultățile, conducând turma lui Dumnezeu, în loc să fie conduși de ea.5M 252.1

În activitatea veghetorilor este prea puțin din puterea Duhului lui Dumnezeu. Duhul Sfânt, care a caracterizat acea întâlnire minunată din Ziua Cincizecimii, așteaptă să-și manifeste puterea asupra oamenilor care stau acum între vii și morți ca ambasadori sau trimiși ai lui Dumnezeu. Puterea care i-a trezit pe oameni atât de tare în mișcarea de la 1844 se va manifesta iarăși. Întreita solie îngerească va merge înainte nu într-un ton șoptit, ci cu voce tare.5M 252.2

Mulți dintre cei ce mărturisesc a avea o mare lumină umblă în licărirea focului aprins de ei. Au nevoie ca buzele lor să fie atinse cu cărbunele de pe altar, ca să poată transmite adevărul ca niște oameni inspirați. Prea mulți se urcă la amvon ținând niște predici mecanice, care n-au în ele nici o lumină din ceruri.5M 252.3

Este prea mult din eu și prea puțin din Hristos în slujirea tuturor denominațiunilor. Domnul folosește oameni umili pentru a face cunoscute soliile Sale. Dacă Domnul Hristos ar fi venit în măreția unui împărat, cu pompă, la care să ia parte oameni mari ai omenirii, atunci mulți L-ar fi primit. Dar Isus din Nazaret n-a uluit sentimentele cu desfășurarea gloriei, făcând din aceasta baza respectului lor. El a venit ca un om umil, ca să fie Învățătorul, Exemplul și Răscumpărătorul neamului omenesc. Dacă El ar fi încurajat o manifestare pompoasă, dacă ar fi venit urmat de un alai de oameni mari ai pământului, cum ar fi putut să îi învețe pe oameni ce înseamnă umilința? Cum ar fi putut să prezinte astfel de adevăruri arzătoare, ca în Predica Sa de pe Munte? Exemplul Său a fost de o așa manieră, încât El a dorit ca toți urmașii Săi să-l imite. Unde avea să fie speranța celor smeriți cu inima din această viață, dacă El ar fi venit într-un mod înălțat și ar fi fost ca un împărat pe pământ? Isus cunoștea nevoile lumii mai bine decât le știau ei înșiși. El n-a venit ca un înger, îmbrăcat în armura cerului, ci ca un om. Totuși, combinate cu umilința Sa, au fost o putere și o grandoare inerente care le-au inspirat oamenilor venerație în timp ce-L iubeau. Deși avea o astfel de frumusețe, o astfel de înfățișare modestă, El a umblat printre ei cu demnitatea și puterea unui împărat înnăscut. Oamenii erau uimiți, înmărmuriți chiar. Ei au încercat să analizeze și să înțeleagă ceea ce avea loc; dar, nefiind dispuși să renunțe la ideile lor, au căzut pradă îndoielilor, agățându-se de vechea așteptare a unui Mântuitor care să vină într-o măreție pământească.5M 253.1

Când Domnul Isus a rostit Predica de pe Munte, ucenicii erau strânși în jurul Lui și mulțimile, pline de o intensă curiozitate, se îmbulzeau să ajungă cât mai aproape de El. Se aștepta ceva mai mult decât obișnuit. Fețe nerăbdătoare și atitudini ce trădau dorința de a asculta erau dovezi ale unui interes profund. Atenția tuturor părea că este pironită asupra vorbitorului. Ochii Săi erau luminați de o iubire ce nu se poate exprima în cuvinte și amprenta cerului de pe chipul Său dădea însemnătate fiecărui cuvânt rostit. Îngerii cerului se aflau în mulțimea ascultătorilor. Acolo se afla, de asemenea, și vrăjmașul sufletelor cu îngerii lui cei răi, pregătiți să contracareze, pe cât era posibil, influența Învățătorului ceresc.5M 253.2

Adevărurile rostite acolo s-au transmis peste veacuri și au fost o lumină în mijlocul întunericului general și al ereziei. Mulți au găsit în ele ceea ce sufletele lor aveau cea mai mare nevoie — o temelie sigură a credinței și practicii. Dar în aceste cuvinte rostite de cel mai mare Învățător pe care L-a cunoscut lumea vreodată, nu există nici o etalare a elocvenței omenești. Limbajul este simplu și clar, gândurile și sentimentele sunt marcate de cea mai mare simplitate. Săracul, cel neînvățat, spiritul cel mai simplu, cel mai naiv, toți le puteau înțelege. Domnul cerului Se adresa plin de milă și bunătate sufletelor pe care venise să le mântuiască. El îi învăța ca Unul care are autoritate, rostind cuvintele vieții veșnice.5M 254.1

Toți pot să copieze Modelul cât mai exact cu putință. În timp ce nu pot avea puterea cunoștinței pe care o avea Isus, ei pot să fie așa de legați de Izvorul tăriei, încât Isus să poată locui în ei și ei în El, și în felul acesta spiritul Său și puterea Sa să se manifeste în ei.5M 254.2

“Umblați în lumină, după cum El Însuși este lumină.” Egoismul și ceea ce este lumesc ne despart de Dumnezeu. Soliile cerului au un caracter care trezește împotrivire. Martorii cei credincioși pentru Hristos și pentru adevăr vor mustra păcatul. Cuvintele lor vor fi asemenea unui ciocan care sfărâmă inima de cremene, asemenea unui foc care consumă orice impuritate. Există o continuă nevoie de solii de avertizare hotărâte și serioase. Dumnezeu va avea oameni care să fie credincioși datoriei lor. La timpul potrivit, El trimite pe solii Săi credincioși să facă o lucrare asemenea lucrării lui Ilie.5M 254.3