Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Mărturii pentru comunitate, vol. 5

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Calitățile administratorilor

    Trebuie să aibă loc o deplină reformă din partea oamenilor care sunt în prezent legați de instituțiile noastre importante. Ei au unele trăsături de caracter valoroase, în timp ce, din nefericire, le lipsesc altele. Caracterul lor are nevoie să fie modelat în mod diferit, să fie asemenea caracterului Domnului Hristos. Ei trebuie să-și amintească cu toții că n-au atins încă perfecțiunea, că lucrarea de edificare a caracterului nu este terminată. Dacă vor umbla în orice rază de lumină pe care Dumnezeu a dat-o, dacă se vor compara cu viața și caracterul Domnului Hristos, ei vor putea să vadă unde au greșit în împlinirea cerințelor legii sfinte a lui Dumnezeu și vor căuta să fie desăvârșiți în sfera lor, așa cum Dumnezeu în ceruri este desăvârșit în sfera Lui. Dacă acești oameni ar fi ajuns să-și dea seama de importanța acestor lucruri, ei ar fi fost astăzi mult mai departe decât sunt în prezent, mult mai bine calificați să ocupe locurile de răspundere. În timpul acestor ore de probă, ei trebuie să lucreze la desăvârșirea caracterului. Ei trebuie să învețe zilnic de la Hristos. Sunt legați de lucrarea lui Dumnezeu, nu pentru că sunt oameni desăvârșiți, care nu greșesc și nu au defecte de caracter, ci pentru că, în ciuda acestor defecte, Dumnezeu așteaptă de la ei să învețe și să studieze mereu cum pot să copieze Modelul.5M 556.3

    Domnul Isus i-a legat pe Ioan, Petru și Iuda de El în timpul lucrării Sale, făcându-i conlucrători cu El; dar, în același timp, ei trebuia să învețe continuu lecțiile date de Domnul Hristos. Ei trebuia să adune din învățăturile Lui divine instrucțiuni care să corecteze ideile lor greșite cu privire la ceea ce constituie un caracter creștin. Ioan și Petru nu erau oameni perfecți, dar au folosit fiecare ocazie pe care au avut-o pentru a învăța. Petru n-a învățat să nu se mai încreadă în sine, să fie invidios, mândru de sine, până când nu a fost biruit de ispitele diavolului și s-a lepădat de Domnul său. Iuda a avut aceeași ocazie pe care au avut-o acești ucenici, de a prinde și reține lecțiile pe care Domnul Hristos i-a învățat, dar el n-a apreciat valoarea lor. El doar le-a auzit, nu le-a și împlinit. Rezultatul s-a văzut în vânzarea Domnului său.5M 557.1

    Oamenii pe care Dumnezeu i-a legat de instituțiile Sale nu trebuie să simtă că, din moment ce se află în poziții de răspundere, nu mai au nevoie să crească, să se dezvolte. Dacă ei trebuie să fie oameni reprezentativi, păzitori ai celei mai sfinte lucrări încredințate vreodată muritorilor, atunci ei trebuie să ia poziție de învățăcei. Ei nu trebuie să aibă simțământul mulțumirii de sine sau al îngâmfării. Ar trebui ca totdeauna să fie conștienți de faptul că se află pe un teren sfânt. Îngerii lui Dumnezeu sunt gata să le slujească, iar ei trebuie să fie mereu gata să primească lumina și influența cerului. Astfel, nu sunt mai potriviți pentru lucrare decât cei necredincioși.5M 557.2

    Dacă viața și caracterul oamenilor legați de lucrarea noastră din Battle Creek ar fi fost transformate pentru ca ei să poată avea o influență bună, care să fie de folos acelora care sunt sub controlul lor, atunci situația ar fi mult mai încurajatoare. Ori de câte ori se angajează oameni, trebuie să se aibă în vedere capacitatea lor, căci am motive să spun că mulți au nevoie să se dezvolte mult mai înainte ca să fie calificați să-și ocupe pozițiile în mod acceptabil. Poate că se cred competenți să dea sfaturi, dar ei înșiși au nevoie de sfaturi de la Cel care nu greșește, în înțelepciunea Sa. Interese mari și importante sunt în primejdia de a fi deformate și vor ieși din mâna lor imperfecte. Dacă toți și-ar da seama mai mult de ignoranța lor și ar depinde mai puțin de ei înșiși, ar putea învăța de la Marele Învățător blândețea și smerenia inimii.5M 558.1

    Dumnezeu observă tot ce se întâmplă în instituțiile din Battle Creek. “Doamne, Tu mă vezi” — ar trebui să fie prezent totdeauna în minte acest lucru. Toți cei care poartă răspunderi în aceste instituții ar trebui să fie curtenitori și buni. Un sentiment al prezenței continue a Domnului Hristos va preveni violarea drepturilor altora, un lucru așa de obișnuit în practicile din lumea noastră, dar care este o ofensă pentru Dumnezeu. Iubirea lui Isus trebuie să fie încorporată în viața lucrătorilor din mai multe departamente ale lucrării, pentru ca dreptatea să poată fi făcută nu numai în ceea ce privește lucrarea, ci și unul față de altul.5M 558.2

    Frații mei, prima lucrare este aceea de a vă asigura binecuvântarea lui Dumnezeu în propriile voastre inimi. Apoi, aduceți această binecuvântare în căminele voastre, dați la o parte din viața voastră critica, biruiți căile voastre istovitoare și lăsați ca un spirit de bucurie și bunătate să predomine. Atmosfera din căminele voastre va fi dusă împreună cu voi la locul de muncă. Oriunde domnește iubirea lui Isus, acolo este o blândețe plină de milă și multă atenție față de alții. Lucrarea cea mai prețioasă în care se pot angaja frații mei este aceea de a cultiva un caracter asemenea Domnului Hristos.5M 558.3

    Mi-a fost arătat că cei care conduc instituțiile noastre ar trebui să aibă întotdeauna în minte că există un Director-șef, și Acesta este Dumnezeul cerului. Trebuie să existe o cinste desăvârșită în toate tranzacțiile de afaceri, din fiecare departament al lucrării. Trebuie să existe fermitate în păstrarea ordinii, dar împreună simțire, milă și îngăduință, care să fie amestecate cu fermitate. Dreptatea are o soră geamănă — iubirea. Ele trebuie să stea una lângă cealaltă. Biblia trebuie să fie călăuza noastră. Nu poate să fie o decepție mai mare decât ca un om să creadă că el poate să găsească un ghid mai bun decât Cuvântul lui Dumnezeu, atunci când se află în dificultate. Cuvântul binecuvântat trebuie să fie o candelă pentru picioarele noastre. Preceptele Bibliei trebuie să fie puse în practică în viața de toate zilele.5M 559.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents