Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Mărturii pentru comunitate, vol. 5

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Adevăratul spirit misionar

    Adevăratul spirit misionar este spiritul Domnului Hristos. Răscumpărătorul omenirii a fost marele model misionar. Mulți dintre urmașii Săi au lucrat în mod serios și cu lepădare de sine pentru cauza salvării neamului omenesc; dar munca nici unui om nu se poate compara cu spiritul de lepădare de sine, de sacrificiu și bunătate al Modelului nostru.5M 385.1

    Iubirea pe care Domnul Hristos a manifestat-o față de noi este fără egal. Cât de serios a lucrat El! De câte ori nu era singur în rugăciune fierbinte, pe coasta muntelui sau în locuri retrase, în vreo grădină, revărsându-și cererile cu strigăt puternic și lacrimi! Cât de perseverent și-a prezentat cererile în favoarea celor păcătoși! Chiar pe cruce fiind, El a uitat propriile Sale suferințe, dintr-o iubire profundă pentru aceia pe care a venit să-i salveze. Cât de rece este iubirea noastră, cât de slab interesul nostru, atunci când îl comparăm cu iubirea și interesul manifestat de Mântuitorul nostru! Domnul Isus S-a dat pe Sine Însuși pentru a răscumpăra neamul omenesc; și cu toate acestea, cât de repede ne scuzăm atunci când trebuie să-I dăm tot ce avem lui Isus! Mântuitorul nostru a fost supus la o muncă istovitoare, rușine și suferință. El a fost respins, batjocorit, luat în bătaie de joc, în timp ce era angajat în marea lucrare pe care a venit s-o facă aici, pe pământ.5M 385.2

    Vă întrebați voi, frații și surorile mele, ce model să copiem? Eu nu vă îndrept la oamenii cei mari și buni, ci la Răscumpărătorul lumii. Dacă vrem să avem adevăratul spirit misionar, atunci trebuie să privim la Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre, să studiem caracterul Său, să cultivăm spiritul umilinței și al blândeții Sale și să mergem pe urmele pașilor Săi.5M 385.3

    Mulți consideră că spiritul misionar, calificarea pentru lucrarea misionară, este un dar special sau o înzestrare revărsată asupra slujitorilor Evangheliei și a câtorva membri ai bisericii; ceilalți trebuie să fie simpli spectatori. Niciodată n-a fost o greșeală mai mare ca aceasta. Fiecare creștin adevărat va avea un spirit misionar, pentru că a fi creștin înseamnă a fi asemenea Domnului Hristos. Nici un om nu trebuie să trăiască numai pentru el, și “dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui”. Toți aceia care au gustat din puterile lumii viitoare, fie el tânăr sau bătrân, învățat sau neînvățat, vor fi mișcați de spiritul care L-a pus în mișcare pe Domnul Hristos. Primul impuls al unei inimi renăscute este acela de a-i aduce, de asemenea, pe alții la Mântuitorul. Aceia care nu au această dorință dau dovadă că și-au pierdut dragostea dintâi; aceștia trebuie să-și examineze îndeaproape inimile în lumina Cuvântului lui Dumnezeu și să caute în mod serios un nou botez al Spiritului lui Hristos; ei trebuie să se roage pentru o mai profundă înțelegere a acelei minunate iubiri pe care a manifestat-o Domnul Isus pentru noi, părăsind împărăția slavei și venind la o lume căzută pentru a o salva de la pieire.5M 385.4

    Există o lucrare pentru fiecare dintre noi în via Domnului. Noi nu trebuie să căutăm acea poziție care să ne ofere cea mai mare satisfacție sau cel mai mare câștig. Adevărata religie este liberă de egoism. Spiritul misionar este spiritul sacrificiului de sine. Noi trebuie să lucrăm oriunde și pretutindeni, după cea mai bună capacitate a noastră, pentru cauza Stăpânului nostru.5M 386.1

    De îndată ce o persoană este într-adevăr convertită la adevăr, în inima aceea va izvorî o puternică dorință de a merge și a spune unor prieteni sau vecini despre lumina prețioasă ce strălucește de pe paginile sfinte. Într-o muncă neegoistă pentru salvarea altora, este o epistolă vie, cunoscută și citită de toți oamenii. Viața sa arată că acel om a fost convertit la Hristos și a devenit colaborator cu El.5M 386.2

    Ca o clasă, adventiștii de ziua a șaptea sunt un popor generos și cu inima caldă. În vestirea adevărului pentru acest timp, putem să ne sprijinim pe simpatia lor puternică și promptă. Când este prezentat un obiectiv potrivit pentru dărnicia lor, apelând la judecata și conștiința lor, se cere un răspuns din toată inima. Prin darurile pentru susținerea cauzei lui Dumnezeu, ei dovedesc dacă cred că ea este cauza adevărului. Există, în adevăr, excepții printre noi. Nu toți cei care mărturisesc că acceptă adevărul sunt și credincioși serioși și sinceri. Dar același lucru a fost adevărat și în zilele Domnului Hristos. Chiar printre apostoli a fost un Iuda; dar aceasta n-a dovedit că toți au același caracter. Nu avem nici un motiv de descurajare, atâta timp cât știm că sunt mulți credincioși devotați cauzei adevărului și gata să facă sacrificii nobile pentru înaintarea lui. Dar există încă o mare lipsă, o mare nevoie printre noi. Există prea puțin spirit misionar. Toți lucrătorii misionari ar trebui să aibă acel profund interes pentru sufletele concetățenilor lor, care să unească inimă cu inimă, în simpatie și în iubirea lui Isus. Ei trebuie să mijlocească în mod zelos pentru ajutor divin și să lucreze în mod înțelept pentru a câștiga suflete la Hristos. Un efort rece, fără viață, nu va realiza nimic. Este nevoie ca spiritul lui Hristos să vină asupra fiilor profeților. Atunci ei vor manifesta o astfel de iubire pentru sufletele oamenilor, așa cum a exemplificat Domnul Isus în viața Sa.5M 386.3

    Motivul pentru care nu există în biserică un mai profund zel religios și nici o dragoste caldă unul pentru celălalt este acela că spiritul misionar a murit. Acum se vorbește puțin despre revenirea Domnului Hristos, care a fost cândva tema gândirii și a conversației. Există o inexplicabilă lipsă de tragere de inimă, o crescândă antipatie pentru discuții religioase; în locul lor, se dă ocazie la vorbărie fără rost, ușuratică, chiar de către cei care mărturisesc că sunt urmași ai Domnului Hristos.5M 387.1

    Frații și surorile mele, doriți să rupeți vraja care vă ține? Vreți să vă treziți din această lenevie ce se aseamănă cu toropeala morții? Mergeți, porniți la lucru, fie că simțiți că vă place, fie că nu. Angajați-vă în eforturi personale pentru a aduce suflete la Isus și la cunoașterea adevărului. Într-o astfel de activitate veți găsi atât un stimulent, cât și un tonic; ea va fi atât spre trezire, cât și un întăritor. Prin folosire, puterile voastre spirituale vor deveni mai viguroase, astfel încât să puteți lucra propria voastră mântuire cu mai mult succes. Letargia morții este asupra multora dintre cei ce mărturisesc pe Hristos. Faceți orice efort posibil pentru a-i trezi. Avertizați, stăruiți, mustrați. Rugați-vă ca iubirea înduplecătoare a lui Dumnezeu să înmoaie natura lor cuprinsă de ghețari. Deși poate că ei refuză să asculte, munca voastră nu se va pierde. În efortul de a-i binecuvânta pe alții, sufletele voastre vor fi binecuvântate.5M 387.2

    Noi avem teoria adevărului și acum trebuie să căutăm foarte serios puterea lui sfințitoare. Nu pot să am liniște în acest timp de primejdii. Este un timp al ispitei, un timp al descurajării. Fiecare este asaltat de vicleniile lui Satana și trebuie să ne unim pentru a rezista puterii lui. Trebuie să fim un gând, vorbind aceleași lucruri, și cu un singur glas să slăvim pe Dumnezeu. Apoi putem cu succes să ne lărgim planurile și, prin efort misionar plin de grijă, să folosim fiecare talent de care dispunem în diferitele departamente ale lucrării.5M 388.1

    Lumina adevărului își revarsă razele ei strălucitoare asupra lumii prin eforturile misionare. Presa este un instrument prin care se ajunge la mulți oameni la care altfel ar fi imposibil să se ajungă prin efortul pastoral. O mare lucrare se poate face prezentându-le oamenilor Biblia exact așa cum citim în ea. Duceți Cuvântul lui Dumnezeu la ușa fiecărui om, imprimați declarațiile ei clare în conștiința fiecărui om, repetați tuturor porunca Mântuitorului: “Cercetați Scripturile”. Sfătuiți-i să primească Biblia, așa cum este, să implore iluminarea divină și apoi, când lumina strălucește, să accepte cu bucurie prețioasele ei raze și să aștepte consecințele fără teamă.5M 388.2

    Legea lui Dumnezeu călcată în picioare trebuie să fie înălțată înaintea oamenilor; de îndată ce ei se întorc cu ardoare și respect către Sfânta Scriptură, lumina din ceruri le va descoperi lucrurile minunate ale Legii lui Dumnezeu. Marile adevăruri, care au fost mult timp întunecate de superstiții și învățături false, vor străluci de pe paginile Cuvântului sacru. Descoperirile vii își revarsă comorile lor vechi și noi, aducând lumină și bucurie tuturor celor ce le primesc. Mulți sunt treziți din somnolența lor. Ei se ridică asemenea celor ce se scoală din morți și primesc lumină și viață, pe care numai Domnul Isus le poate da. Adevăruri care s-au dovedit a fi prea puternice pentru giganți intelectuali sunt înțelese de către “prunci” în Isus Hristos. Acestora le este descoperit în mod clar ceea ce a fost acoperit perceperii spirituale a celor mai învățați comentatori ai Cuvântului, pentru că, asemenea Saducheilor din vechime, ei erau necunoscători ai Scripturilor și ai puterii lui Dumnezeu.5M 388.3

    Aceia care studiază Biblia cu o dorință sinceră de a cunoaște și a face voia lui Dumnezeu vor deveni înțelepți în vederea mântuirii. Școala de Sabat este o ramură importantă a lucrării misionare, nu numai pentru faptul că dă tinerilor și bătrânilor o cunoaștere a Cuvântului lui Dumnezeu, ci pentru că trezește în ei iubire pentru adevărurile sfinte și dorința de a le studia pentru ei înșiși; mai presus de toate, îi învață să-și rânduiască viața prin învățăturile sfinte ale Scripturii.5M 389.1

    Toți aceia care primesc Cuvântul lui Dumnezeu și-l iau ca regulă de viață sunt aduși într-o strânsă legătură unul cu altul. Biblia este ceea ce-i unește. Dar compania lor nu va fi căutată sau dorită de către aceia care nu se pleacă înaintea Cuvântului Sfânt ca fiind ghidul unic și fără greșeală. Ei nu vor fi uniți, nici în credință și nici în practică. Nu poate să fie nici o armonie între ei; sunt de neîmpăcat. Ca adventiști de ziua a șaptea, apelăm pentru obiceiuri și tradiție la un clar “așa zice Domnul”. Și pentru acest motiv, noi nu suntem și nici nu putem fi în armonie cu mulțimea care învață și urmează învățăturile și poruncile oamenilor.5M 389.2

    Toți cei care sunt născuți din Dumnezeu vor deveni conlucrători cu Hristos: Unii ca aceștia sunt sarea pământului. “Dar dacă sarea își pierde gustul, prin ce își va căpăta iarăși puterea de a săra?” Dacă religia pe care o mărturisim dă greș în a ne reînnoi inimile și a ne sfinți viețile, cum va exercita ea o putere salvatoare asupra celor necredincioși? “Atunci ea nu mai este bună de nimic decât să fie lepădată afară și călcată în picioare de oameni”. Acea religie care nu va exercita o putere regeneratoare asupra lumii n-are nici o valoare. Nu ne putem încrede în ea pentru mântuirea noastră. Cu cât ne lepădăm mai repede de ea, cu atât mai bine, căci este fără putere și falsă.5M 389.3

    Noi trebuie să slujim sub conducerea marelui nostru Conducător, să acționăm împotriva oricărei influențe împotrivitoare, să fim conlucrători împreună cu Dumnezeu. Lucrarea ce ne-a fost încredințată este aceea de a semăna sămânța Evangheliei pe lângă toate apele. În această lucrare, fiecare trebuie să-și facă partea. Harul felurit al Domnului Hristos ce ne-a fost dat ne face slujitori ai talentelor pe care trebuie să le înmulțim punându-le la schimbător, ca atunci când Stăpânul va chema, să poată primi cu dobândă ceea ce este al Său.5M 389.4

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents