Și Cuvântul s-a făcut trup

Unirea divinului cu natura umană este unul dintre cele mai prețioase și cele mai tainice adevăruri ale planului de mântuire. Despre acest lucru a vorbit apostolul Pavel atunci când a spus: “Și fără îndoială mare este taina evlaviei; Dumnezeu a fost arătat în trup”.5M 746.2

Acest adevăr a fost pentru mulți un motiv de îndoială și necredință. Când a venit în lume ca Fiu al lui Dumnezeu și Fiu al omului, Domnul Hristos n-a fost înțeles de oamenii din timpul Său. El S-a coborât până acolo, încât a luat asupra Sa natura omenească, pentru ca astfel să poată ajunge la neamul omenesc căzut și să-l ridice. Dar mintea oamenilor a fost întunecată de păcat, capacitățile lor au fost tocite, iar percepția lor slăbită, astfel încât să nu mai poată deosebi caracterul Său divin sub haina naturii umane. Această lipsă de apreciere din partea lor a fost un obstacol în calea lucrării pe care El a dorit s-o îndeplinească pentru ei; și pentru a da putere învățăturilor Sale, El a fost adesea în situația de a-și defini și a-și apăra poziția. Referindu-Se la caracterul Său tainic și divin, El a căutat să conducă mintea oamenilor într-un șir de gânduri, care să fie favorabile puterii transformatoare a adevărului. Din nou, El a folosit lucrurile din natură, cu care erau obișnuiți, pentru a ilustra adevărul divin. Ogorul inimii a fost astfel pregătit pentru a primi sămânța cea bună. El i-a făcut pe ascultătorii Săi să simtă că interesele Sale sunt identice cu ale lor, că inima Lui bate, plină de simpatie, la unison cu a lor, atât în bucurii, cât și în necazuri. În același timp, ei au văzut în El manifestarea puterii și a măiestriei, care erau cu mult mai presus decât cele pe care le aveau cei mai onorați rabini ai lor. Învățăturile Domnului Hristos erau marcate de simplitate, demnitate și putere necunoscute de ei până acum și în mod involuntar au exclamat: “Niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta”. Oamenii Îl ascultau cu bucurie; dar preoții și conducătorii — ei înșiși fiind greșiți în cele ce li s-au încredințat ca păzitori ai adevărului — Îl urau pe Hristos chiar pentru harul descoperit, care a îndepărtat mulțimile de ei spre a urma Lumina vieții. Prin influența lor, națiunea iudaică, neputând să discearnă caracterul Său divin, a respins pe Răscumpărător.5M 746.3

Unirea divinului cu natura umană, manifestată în Domnul Hristos, există de asemenea în Biblie. Adevărurile descoperite sunt toate “insuflate de Dumnezeu”; și cu toate acestea, ele sunt exprimate în cuvintele oamenilor și sunt adaptate nevoilor neamului omenesc. Astfel, se poate spune despre Cartea lui Dumnezeu, așa cum era în Hristos, căci “Cuvântul S-a făcut trup, și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr”. Și faptul acesta, departe de a fi un argument împotriva Bibliei, va întări credința în ea ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu. Cei care se pronunță în legătură cu inspirația Scripturilor, acceptând unele părți ale ei ca fiind inspirate, în timp ce resping alte părți ale ei ca fiind omenești, deci neinspirate, trec cu vederea faptul că Domnul Hristos, divinul, S-a făcut părtaș naturii noastre omenești, să poată veni în legătură cu omenirea. În lucrarea lui Dumnezeu de răscumpărare a omului, divinul și umanul sunt combinate.5M 747.1

Sunt multe pasaje în Sfânta Scriptură pe care criticii sceptici le-au declarat ca nefiind inspirate, dar care, în adaptarea lor plină de delicatețe la nevoile oamenilor, sunt mesagerii lui Dumnezeu pentru a mângâia pe copiii Săi încrezători. O ilustrație frumoasă a acestui lucru s-a întâmplat în istoria apostolului Petru. Petru se afla în închisoare, așteptând să fie luat a doua zi și să fie executat; noaptea dormea “între doi ostași, legat de mâini cu două lanțuri și niște păzitori păzeau temnița la ușă. Și iată, un înger al Domnului a stătut lângă el pe neașteptate, și o lumină a strălucit în temniță. Îngerul a deșteptat pe Petru, lovindu-l în coastă, și i-a zis: ‘Scoală-te, iute’. Lanțurile i-au căzut jos de pe mâini.” Petru, trezindu-se imediat, a fost uimit de strălucirea ce inundase celula în care se afla și de frumusețea solului ceresc. El n-a priceput, dar știa că este liber și, în uimirea și bucuria sa, el ar fi ieșit din temniță neprotejat de frigul nopții. Îngerul Domnului, reținând toate amănuntele, i-a spus cu o grijă gingașă față de nevoia apostolului: “Încinge-te, și leagă-ți încălțămintele”. Petru s-a supus în mod mecanic; dar era atât de copleșit de descoperirea slavei cerului, încât nu s-a gândit să-și ia haina. Atunci îngerul Domnului i s-a adresat, spunându-i: “Îmbracă-te cu haina și vino după mine. Petru a ieșit afară, și a mers după el, fără să știe dacă ce făcea îngerul este adevărat. I se părea că are o vedenie. După ce au trecut de straja întâia și a doua, au ajuns la poarta de fier, care dă în cetate; și ea li s-a deschis singură. Au ieșit și au trecut într-o uliță. Îndată, îngerul a plecat de lângă el”. Apostolul s-a pomenit singur pe străzile Ierusalimului. “Când și-a venit în fire, Petru a zis: ‘Acum văd cu adevărat că nu era un vis și nici o viziune, ci un fapt adevărat. Domnul a trimis pe îngerul Său, și m-a scăpat din mâna lui Irod, și de la tot ce aștepta poporul iudeu’.”5M 748.1

Scepticii pot râde în mod batjocoritor la gândul că un înger glorios din ceruri a dat atenție unei probleme așa de mici, ca aceea de a se îngriji de aceste simple și obișnuite nevoi omenești, și pot pune la îndoială inspirația acestui raport biblic. Dar, în înțelepciunea lui Dumnezeu, aceste lucruri nu au fost raportate în istoria sacră pentru binele și folosul îngerilor, ci al oamenilor, pentru ca, în cazul că vor fi aduși vreodată în încercări, să găsească mângâiere la gândul că cerul cunoaște totul. Domnul Isus a declarat ucenicilor Săi că nici o vrabie nu cade la pământ fără ca Tatăl ceresc să știe acest lucru și că, dacă Dumnezeu poate să țină minte nevoile tuturor păsărelelor de pe cer, va avea mult mai multă grijă pentru aceia care pot deveni supuși ai Împărăției Sale și, prin credință în El, pot deveni moștenitori ai nemuririi. O, dacă mintea omenească ar înțelege — în măsura în care planul mântuirii poate fi înțeles de mințile mărginite — lucrarea Domnului Isus de a lua asupra Sa natura umană și ceea ce trebuie să fie adus la îndeplinire pentru noi prin această minunată bunăvoință, atunci inimile oamenilor s-ar topi de mulțumire pentru marea iubire a lui Dumnezeu și în umilință ar adora înțelepciunea divină care a plănuit, a pus în acțiune taina harului.5M 749.1